Epistola către Romei, cap. 14, cf. BYZ

1. Iar pe cel slab [în] credință primiți-l, [dar] nu întru certurile gândurilor [μὴ εἰς διακρίσεις διαλογισμῶν][1]!

2. Unul crede să mănânce de toate, dar cel care este slab mănâncă legume [λάχανα].

3. Cel care mănâncă să nu disprețuiască pe cel care nu mănâncă! Iar cel care nu mănâncă să nu-l judece pe cel care mănâncă, căci Dumnezeu l-a primit pe el!

4. Tu cine ești, cel care-l judeci pe slujitorul cel străin? [Întru] Domnul său stă sau cade [Τῷ ἰδίῳ Κυρίῳ στήκει ἢ πίπτει][2]. Dar va fi stând [σταθήσεται δέ], căci puternic este Dumnezeu [ca să-l facă] să stea pe el [δυνατὸς γάρ ἐστιν ὁ Θεὸς στῆσαι αὐτόν].

5. Unul deosebește ziua de zi [Ὃς μὲν κρίνει ἡμέραν παρ᾽ ἡμέραν], iar altul judecă toată ziua [ὃς δὲ κρίνει πᾶσαν ἡμέραν][ca fiind la fel]. Fiecare să fie deplin încredințat în mintea sa [Ἕκαστος ἐν τῷ ἰδίῳ νοῒ πληροφορείσθω]!

6. Cel care cinstește ziua, Domnului o cinstește, iar cel care nu o cinstește, Domnului nu o cinstește. Și cel care mănâncă Domnului mănâncă, căci Îi mulțumește lui Dumnezeu, iar cel care nu mănâncă Domnului nu mănâncă și Îi mulțumește lui Dumnezeu.

7. Căci nimeni [dintre] noi [nu] trăiește lui [Οὐδεὶς γὰρ ἡμῶν ἑαυτῷ ζῇ] și nimeni [nu] moare lui [καὶ οὐδεὶς ἑαυτῷ ἀποθνῄσκει][3].

8. Căci și dacă avem să trăim, Domnului trăim, și dacă avem să murim, Domnului murim. Așadar, și dacă avem să trăim, și dacă avem să murim, ai Domnului suntem [τοῦ Κυρίου ἐσμέν].

9. Căci spre aceasta și Hristos a murit și a înviat și a trăit [Εἰς τοῦτο γὰρ Χριστὸς καὶ ἀπέθανεν καὶ ἀνέστη καὶ ἔζησεν], pentru ca să domnească și [peste] cei morți și [peste] cei vii [ἵνα καὶ νεκρῶν καὶ ζώντων κυριεύσῃ].

10. Dar tu de ce îl judeci pe fratele tău [Σὺ δὲ τί κρίνεις τὸν ἀδελφόν σου]? Sau și tu de ce îl disprețuiești pe fratele tău [Ἢ καὶ σὺ τί ἐξουθενεῖς τὸν ἀδελφόν σου]? Căci toți vom sta înaintea scaunului de judecată al lui Hristos [Πάντες γὰρ παραστησόμεθα τῷ βήματι τοῦ Χριστοῦ].

11. Căci a fost scris: „Eu trăiesc, zice Domnul! Că[ci] Mie Mi se va pleca tot genunchiul și toată limba I se va mărturisi lui Dumnezeu”.

12. Deci, așadar, fiecare [dintre] noi va da socoteală lui Dumnezeu pentru sine [ἕκαστος ἡμῶν περὶ ἑαυτοῦ λόγον δώσει τῷ Θεῷ][4].

13. Așadar, să nu ne mai judecăm unul pe altul, ci aceasta să judecați mai degrabă: a nu pune poticnire fratelui sau sminteală [τὸ μὴ τιθέναι πρόσκομμα τῷ ἀδελφῷ ἢ σκάνδαλον]!

14. Am cunoscut și am fost încredințat în Domnul Iisus [Οἶδα καὶ πέπεισμαι ἐν Κυρίῳ Ἰησοῦ], că nimic [nu este] necurat prin sine [ὅτι οὐδὲν κοινὸν δι᾽ αὐτοῦ]. Afară numai de cel care socotește a fi ceva necurat, [și] aceluia îi [este] necurat.

15. Iar dacă fratele tău este întristat pentru mâncare, [atunci] nu mai umbli potrivit iubirii [οὐκέτι κατὰ ἀγάπην περιπατεῖς][5]. Nu pierde [cu] mâncarea ta pe acesta, pentru care Hristos a murit [ὑπὲρ οὗ Χριστὸς ἀπέθανεν]!

16. Așadar, să nu fie blasfemiat [lucrul] cel bun al vostru [μὴ βλασφημείσθω ὑμῶν τὸ ἀγαθόν]!

17. Căci Împărăția lui Dumnezeu nu este mâncare și băutură [οὐ γάρ ἐστιν ἡ Βασιλεία τοῦ Θεοῦ βρῶσις καὶ πόσις], ci dreptate și pace și bucurie în[tru] Duhul Sfânt [ἀλλὰ δικαιοσύνη καὶ εἰρήνη καὶ χαρὰ ἐν Πνεύματι Ἁγίῳ].

18. Căci cel care în[tru] acestea Îi slujește lui Hristos, bineplăcut Îi [este] lui Dumnezeu [εὐάρεστος τῷ Θεῷ] și cinstit le [este] oamenilor [δόκιμος τοῖς ἀνθρώποις].

19. Deci, așadar, să le căutăm pe cele ale păcii [τὰ τῆς εἰρήνης διώκωμεν] și pe cele ale zidirii unuia de către altul [καὶ τὰ τῆς οἰκοδομῆς τῆς εἰς ἀλλήλους].

20. Nu strica lucrul lui Dumnezeu pentru mâncare! Toate [sunt] curate [Πάντα μὲν καθαρά], dar rău îi [este] omului celui care mănâncă prin poticnire [ἀλλὰ κακὸν τῷ ἀνθρώπῳ τῷ διὰ προσκόμματος ἐσθίοντι].

21. Bine [este] să nu mănânci cărnuri [Καλὸν τὸ μὴ φαγεῖν κρέα], nici să bei vin [μηδὲ πιεῖν οἶνον], nici [să faci ceva] prin care fratele tău se poticnește sau se smintește sau slăbește [în credința sa].

22. Ai tu credință? Ai pentru tine înaintea lui Dumnezeu! Fericit [este] cel care nu se judecă pe sine în [ceea] ce încuviințează [Μακάριος ὁ μὴ κρίνων ἑαυτὸν ἐν ᾧ δοκιμάζει]!

23. Iar cel care se îndoiește, dacă are să mănânce, a fost osândit[6], că[ci] nu [a fost] din credință[7]. Iar tot ce nu [este] din credință [πᾶν δὲ ὃ οὐκ ἐκ πίστεως] este păcat [ἁμαρτία ἐστίν].

24. Iar Celui care poate pe voi să vă întărească după Evanghelia mea și [după] propovăduirea lui Iisus Hristos, potrivit descoperirii tainei [celei din] veacurile cele veșnice tăcută [κατὰ ἀποκάλυψιν μυστηρίου χρόνοις αἰωνίοις σεσιγημένου],

25.iar care acum a fost arătată și prin Scripturile cele profetice [διά τε Γραφῶν προφητικῶν], după porunca Dumnezeului Celui veșnic, care a fost cunoscută, spre ascultarea credinței, întru toate neamurile,

26. singurului înțeleptului Dumnezeu, prin Iisus Hristos, a Căruia [este] slava întru veci. Amin.


[1] Primiți-l fără a-l lua la rost pentru tot ceea ce crede și face! Primi-l așa cum este, cu toate că vedeți că e slab în credință, că e nestatornic!

[2] După voia lui Dumnezeu cu el, acesta stă în har și virtute sau cade în păcat. Pentru că Dumnezeu îl lasă să cadă în păcat spre smerirea lui.

[3] Se referă la creștini, la viața creștinilor, care trăiesc și mor pentru Domnul.

[4] Pentru ca Îi va răspunde Domnului în cuvânt la Judecata Lui.

[5] Nu mai te comporți cu el ca unul care îl iubești, dacă tu îl întristezi. Căci nu te comporți față de el potrivit iubirii frățești.

[6] Osândit de către conștiința sa.

[7] Pentru că fapta lui nu a fost făcută din credință, din încredințarea că e voia lui Dumnezeu să o facă.