Acatistele și alte poeme ale Fericitului Ieroschimonah Daniil Tudor [36]
Heretisirile de la Icosul al II-lea o numesc pe Preacurata Stăpână „tulpină de lumină a Rugului nemistuit”, dar și „pridvor de smirnă prin care Dumnezeu S-a ivit”, pentru că Dumnezeu S-a născut cu trup din ea ieșind ca dintr-un pridvor înmiresmat al casei preasfinte a trupului ei („Înțelepciunea și-a zidit sieși casă”, Par. lui Sal. 9, 1)[1].
„Inel al unui foc ce-i mai presus de cer” se referă tot la trupul Preacuratei, în care a încăput focul Dumnezeirii, iar „dezlegare care topești tot lăuntricul ger” e o metaforă care are în vedere rugăciunile Preacuratei Fecioare prin care ne izbăvim de gerul sufletesc al nepăsării, al neiubirii de Dumnezeu și de oameni.
Maica Domnului mai e numită „toiag cu floare întru a inimii călătorie”, pentru că toiagul Sfântului Aaron care a înflorit a preînchipuit-o (Num. 17, 8), iar pentru noi este toiagul de care ne sprijinim pentru a deprinde rugăciunea inimii, în călătoria pe calea nevoințelor duhovnicești (motto-ul Icosului al III-lea se numește chiar: „Invitație la călătoria inimii. Hristosul lăuntric”). Și tot în acest sens este și și „fir de răcoare izvorât în lăuntrica pustie”, pentru că ne răcorește arșița patimilor. Dar este și „parafă de jar până la suflet pătrunsă”, pentru că harul ei de foc se întipărește în sufletul celui ce se roagă, precum și „zăpadă a minții de nicio patimă ajunsă”, căci dăruie minte curată ca neaua celor care urmează calea rugăciunii neîncetate. Și altele asemenea.
În Condacul al III-lea se insistă pe profeția Sfântului Profet Isaias, numit „proorocul de jar” pentru că el a văzut în vedenie pe Hristos Domnul Savaot , iar un Serafim a atins gura lui cu un cărbune aprins (Is. 6, 1-7)[2]. Iar Fericitul Daniil versifică celebra profeție a Sfântului Isaias astfel:
„Că iată, Prunc ni se va naște/ și un Fiu nouă s-a dat./ Pe umăr cu semnul stăpânitor/ iar numele Lui: Minunat,/ Îngerul Marelui Sfat, Dumnezeu cel biruitor,/ Domnul păcii depline și Părintele veacului viitor”[3].
Această profeție el o consideră ca reprezentând „numele celor cinci cuvinte”, adică al celor cinci numiri prin care a fost reprezentat Hristos: Cel minunat, Îngerul Marelui Sfat, Dumnezeu biruitor, Domnul păcii și Părintele veacului viitor. Zicând că este „numele celor cinci cuvinte,/ Sfânt numele Domnului/ pe care Iisus îl va purta”, se referă la cele cinci litere ale numelui Iisus, care corespund celor cinci numiri. Și tot cinci sunt și cuvintele rugăciunii isihaste: „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”. Iar Sfântul Pavlos spunea că e mai bine a grăi cinci cuvinte înțelese, în Biserică, decât zeci de mii de cuvinte nepricepute (I Cor. 14, 19), ceea ce, de asemenea, unii Sfinți Părinți au înțeles ca un îndemn la rugăciunea cu mintea în inimă.
Iar în Icosul al III-lea se precizează că prin Preacurata Fecioară s-a împlinit profeția de mai sus: „Dintr-o Maică de-a pururi Fecioară/ așa S-a zămislit, S-a întrupat,/ Cel ce a păzit nevătămat/ trupul Rugului de pară./ Cuvânt de rostit S-a făcut/ numele Domnului de slavă,/ Dumnezeul cel nevăzut,/ ce-n inima focului s-a ghicit [în rugul aprins],/ fața Frumuseții cerești,/ Chipul cel nemărginit,/ pre Sine S-a încăput/ cu măsură S-a măsurat/ și aievea Cel nenumit/ aici, printre noi S-a arătat/ în biruitor smerit/ călare pe o asină./ Cercați [căutați], dară, și voi, calea numelui de lumină,/ călătoria cea preaînaltă./ Și de la moarte la viață veți trece/ cu firea îndumnezeită”…
Îndumnezeirea noastră prin rostirea în rugăciunea lăuntrică a numelui Său este cu putință pentru că Preacurata Fecioară a slujit întrupării Fiului lui Dumnezeu, căci: „În început era Cuvântul și Cuvântul era cu Dumnezeu și Cuvântul era Dumnezeu. […] Și Cuvântul trup s-a făcut și S-a sălășluit în[tre] noi – și am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-născut din Tatăl – plin de har și de adevăr. […] Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată; [ci] Fiul Unul-născut, Care este întru sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut [pe Tatăl]” (In. 1, 1-18)[4].
În consecință, în heretisirile acestui icos, Preasfânta Fecioară este lăudată ca cea prin care a fost posibilă înomenirea Cuvântului, a Logosului dumnezeiesc, și s-a făcut posibilă îndumnezeirea omului încă din această viață, prin nevoința lăuntrică a rugăciunii care se unește cu respirația și cu ritmul inimii, curățindu-i mintea și sufletul, făcând să se pogoare în el harul Duhului Sfânt și făcându-l înger în trup:
„Bucură-te, temeiul, prin care și în noi Dumnezeu se încape,/ Bucură-te, putere prin care plutim cu Iisus pe ape /…/ Bucură-te, răgazul în care Logosul în noi se ascultă [este auzit],/ Bucură-te, pătrundere și împăcare cu firea noastră tăcută,/ Bucură-te, blândețe prin care ajungem Emanuelului frate,/ Bucură-te, călătorie prin care Duhul în sânge ne bate,/ Bucură-te, însingurare în care Cerul din inimă izbucnește,/ Bucură-te, limpezime în care îngerul în trup ni se urzește,/ Bucură-te, curăție prin care numele de slavă e în lume,/ Bucură-te, Mireasă urzitoare de nesfârșită rugăciune!”.
Prin acestea, Fericitul Daniil a explicat teologia care stă la baza rugăciunii isihaste, insistând pe rolul major pe care l-a jucat Preacurata Stăpână în iconomia mântuirii noastre, fiind singura din neamul omenesc prin care s-a putut realiza întruparea Cuvântului.
[1] A se vedea: Parimiele lui Salomon, traducere din LXX și note de Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, Teologie pentru azi, București, 2016, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2016/10/29/parimiele-lui-salomon/.
[2] A se vedea: Cartea Sfântului Profet Isaias, traducere din LXX și note de Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, Teologie pentru azi, București 2020, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2020/10/12/cartea-sfantului-profet-isaias-editia-stiintifica/.
[3] A se vedea Is. 9, 5-6, cf. ibidem: „Că[ci] Prunc s-a născut nouă și Fiul [ni] s-a dat nouă, al Cărui început s-a făcut peste umărul Său. Și se cheamă numele Său: «Îngerul sfatului celui mare». Căci Eu voi aduce pace peste stăpânitori și sănătatea Lui. 6. Mare [este] începutul Său și păcii Sale nu este hotar. [Va sta] pe tronul lui David și Împărăția Sa [va ști] să o îndrepte pe ea și să o ajute pe ea în[tru] dreptate și în[tru] judecată de acum și într-u[n] veac de vreme”.
În Biblia din 1914: „Căci prunc s’a născut nouă, fiul, și s’a dat nouă, a cărui stăpânire s’a făcut peste umărul lui, și se chiamă numele lui înger de mare sfat, sfetnic minunat, Dumnezeu tare biruitor, Domn păcii, părinte veacului ce va să fie” (Is. 9, 6).
[4] Cf. Evanghelia după Ioannis, traducere din BYZ și note de Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, Teologie pentru azi, București, 2016, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2016/05/10/evanghelia-dupa-ioannis/.