Predică la Sfânta Cincizecime [2023]

Iubiții mei[1],

la mulți ani tuturor de ziua Bisericii lui Dumnezeu! Pentru că retrăim azi evenimentul dumnezeiesc fondator al Bisericii, prima zi a Bisericii lui Dumnezeu. Și cum s-a format Biserica lui Dumnezeu? Prin coborârea focului Mângâietorului[2] în Sfinții Apostoli ai Domnului în ziua Cincizecimii! Adică la 50 de zile după Învierea Domnului. Căci „[cu] suflare puternică, [în] limbi [ca] de foc, Îl împarte [νέμει] Hristos pe Dumnezeiescul Duh Apostolilor”[3] Săi. Îl împarte tuturor, pentru ca fiecare să Îl aibă întreg în el însuși. Pentru că noi, prin Fiul Cel întrupat, L-am cunoscut pe Tatăl și Duhul Sfânt a locuit [ἐπεδήμησεν] în lume[4]. Iar Duhul Sfânt, Mângâietorul sufletelor și al trupurilor noastre, este Cel care purcede din Tatăl [ἐκ Πατρὸς] și Se odihnește în Fiul [ἐν Υἱῷ][5]. Care din veci purcede din Tatăl și Se odihnește din veci în Fiul.

Însă, Tatăl este Cel fără de început [τὸν ἄναρχον] și este împreună cu Fiul Cel fără de început [τὸν συνάναρχον Υἱόν] și împreună cu Atotsfântul Duh Cel împreună-veșnic [τὸ συναΐδιον][6]. Căci fără de început înseamnă veșnice. Și sunt împreună fără de început, împreună veșnice persoanele dumnezeiești, chiar dacă Tatăl Îl naște pe Fiul și Îl purcede pe Sfântul Duh. De aceea, nu putem număra persoanele dumnezeiești, pentru că ele sunt împreună veșnice, neavând o distanță temporală între ele. Neapărând vreuna la o distanță de alta. Căci dacă spunem în mod eretic faptul că Tatăl „e prima persoană” a Treimii, că Fiul e „a doua” și Duhul Sfânt „a treia” înseamnă că gândim o distanță temporală între ele. Că gândim pe Dumnezeul treimic ca având o evoluție în existența Sa. Căci atunci când spunem că Tatăl e „prima” persoană, înseamnă că a fost un timp când nu exista Fiul și nici Duhul, ci doar Tatăl. Și, la fel, când spunem că Fiul e „a doua” înseamnă că exista doar Tatăl și Fiul, dar nu și Duhul.

Însă persoanele dumnezeiești sunt împreună veșnice, nefiind vreuna înaintea celeilalte. De aceea și Crezul Bisericii spune că unul [ἕνα] e Tatăl, unul e Fiul și unul e Duhul Sfânt[7]. Și când spune că Tatăl e unul, spune că e o persoană. După cum persoane dimpreună veșnice cu Tatăl sunt și Fiul și Duhul Sfânt. Dar cele trei persoane dumnezeiești sunt un singur Dumnezeu, pentru că au o singură ființă dumnezeiască veșnică. Persoanele dumnezeiești nu au o ființă separată fiecare, ci toate trei au o singură ființă. Tocmai de aceea, nu putem gândi despre Dumnezeu trupește, ca și când nașterea Fiului și purcederea Duhului ar fi posterioare existenței persoanei Tatălui, pentru că Tatăl, Fiul și Sfântul Duh sunt fără de început, sunt veșnici, pentru că din veșnicie Tatăl naște pe Fiul și Îl purcede pe Duhul Sfânt.

Iar când din cultul Bisericii și din învățătura Sfinților aflăm că Fiul Îl împarte pe Duhul Sfânt tuturor celor credincioși Lui, acele texte se referă la primirea slavei Duhului Sfânt, care e comună Treimii, de către toți cei credincioși. Slava dumnezeiască sau harul dumnezeiesc L-a împărțit ca limbi de foc tuturor Sfinților Lui Apostoli, ca și nouă, la Botez, dar toți Îl avem pe Duhul în noi în mod întreg, dimpreună cu Tatăl și cu Fiul.

Căci atunci, la Cincizecime, „li s-au arătat lor [ὤφθησαν αὐτοῖς], împărțindu-se [διαμεριζόμεναι], limbile ca de foc [γλῶσσαι ὡσεὶ πυρός], și a șezut în fiecare [dintre] ei [ἐκάθισέν τε ἐφ᾽ ἕνα ἕκαστον αὐτῶν]. Și au fost umpluți toți de Duhul Sfânt [Καὶ ἐπλήσθησαν ἅπαντες Πνεύματος Ἁγίου] și au început a grăi [în] alte limbi [καὶ ἤρξαντο λαλεῖν ἑτέραις γλώσσαις], precum Duhul le dădea lor să vorbească [καθὼς τὸ Πνεῦμα ἐδίδου αὐτοῖς ἀποφθέγγεσθαι]” [F. Ap. 2, 3-4, BYZ].

Și slava Duhului a început să locuiască în fiecare dintre Apostoli, de atunci, de la Cincizecime, pentru că toți au fost umpluți de Duhul Sfânt. Așa după cum în noi, de la Botezul nostru sacramental, Duhul Sfânt locuiește în noi prin slava Lui, dimpreună cu Tatăl și cu Fiul, pentru ca să trăim dumnezeiește pe pământ.

– Și ce înțelegem din umplerea lor și a noastră de Duhul Sfânt?

– Că Duhul Sfânt e Cel care ne unește pe noi, dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, în Biserica lui Dumnezeu, făcându-ne un singur trup duhovnicesc al lui Hristos, dar, în același timp, prin slava Duhului, noi ne unim cu Dumnezeul nostru treimic, având o legătură dumnezeiască continuă cu El. Iar Biserica e legătura vie, dumnezeiască, a fiecăruia cu Dumnezeu și, în același timp, a fiecăruia cu toți membrii Bisericii. Pentru că noi suntem uniți cu Dumnezeu prin slava Lui, dar și cu toți frații noștri în credință, atâta timp cât Dumnezeu locuiește în noi și ne învață pe fiecare în parte legătura de frățietate sfântă dintre noi.

De aceea, venirea noastră mereu la Biserică și împreuna slujire cu toți membrii Bisericii e o continuă adâncire a relației noastre cu Dumnezeu și cu toți cei credincioși în același timp. Pentru că viața noastră e bisericească, e comunională, e de comuniune sfântă cu Dumnezeu și între noi. Depărtarea de Biserică sau ruperea de Biserică e o cădere din comuniunea cu Dumnezeu și cu frații noștri de credință. Căci aici, în Biserică, noi ne-am născut dumnezeiește prin slava lui Dumnezeu și numai aici putem să creștem dumnezeiește în fiecare zi. Pentru că izvorul vieții și al comuniunii dintre noi este Dumnezeul nostru treimic, Cel care ne-a adus și ne aduce mereu împreună pe unii cu alții.

De aceea, în Taina Mărturisirii, ni se vorbește despre împăcarea și unirea noastră cu Biserica lui Dumnezeu prin mărturisirea păcatelor noastre cu pocăință[8]. Pentru că orice păcat al nostru este un păcat împotriva unirii cu Dumnezeu și cu aproapele nostru. Orice păcat e un atentat la credința noastră și la unitatea Bisericii. Pentru că atunci când îi smintim pe oameni, noi lovim brutal în credința lor, dar și în unitatea Bisericii lui Dumnezeu.

Și acesta e motivul pentru care Sfinții Părinți au iubit pacea și buna înțelegere cu toți: pentru că s-au gândit mai întâi de toate la pacea și la unitatea Bisericii. Ca să putem sluji cu pace trebuie să fim în pace cu cei cu care slujim. Și dacă am iubi pacea lui Dumnezeu, pacea Bisericii Sale, nu am mai fi extremiști, nu ne-ar mai plăcea neorânduiala, nu am mai găsi nod în papură mereu, pentru că am căuta ceea ce ne zidește pe toți. Și ceea ce ne zidește pe toți e viața și slujirea în pace, cu smerenie și cu cuviință dumnezeiască.

Slujirea în sobor presupune să nu ieși din rânduiala canonică și liturgică. Toți ceilalți ascultă de cel mai mare, de protosul Slujbei și îl urmează pe el. Tot la fel, în viața Bisericii, Sinodul Bisericii rânduiește cele bisericești pentru toți ceilalți și dimpreună cu ei. Iar ca să înțelegi cele ale Bisericii trebuie să aprofundezi continuu teologia, viața, istoria, slujirea Bisericii, trăind continuu relația ta tainică și vie cu Dumnezeu și cu toți membrii Bisericii. Căci, pe de o parte, acumulăm înțelegere sfântă de multe feluri și din multe surse bisericești, iar, pe de altă parte, o acumulăm ca oameni vii ai Bisericii. Ca oameni care Îi slujim mereu lui Dumnezeu și le slujim tuturor. Pentru că teologia nu e o simplă arhivare de date, ci experiență sfântă de viață. Toate datele Tradiției Bisericii devin una cu viața noastră, pentru că ne umplu cu totul de entuziasm și de nevoință sfântă.

Citești despre trecutul Bisericii pentru ca să fii prezentul ei. Și nu poți să fii viitorul Bisericii decât dacă ești prezentul ei luminos și sfânt. Și dacă trecutul Bisericii nu te smintește, pentru că alegi ceea ce e bun din el, nu te smintește nici prezentul ei, pentru că și din el alegi ceea ce te zidește. Căci viața Bisericii este viața Sfinților ei. Și, privind la Sfinții lui Dumnezeu, noi vedem în ei cum se trăiește bisericește și cum se așteaptă viitorul. Pentru că cel care trăiește bisericește, adică împreună cu Dumnezeu și cu toți semenii lui, trăiește viitorul cu nădejdea în Dumnezeu. Pe el nu îl terifiază viitorul, pentru că e în pace și în bucurie sfântă. Iar cum viitorul e clipa care ne stă înainte, e prezentul care mereu devine viitor, noi ne trăim viitorul nostru mereu în pace și în rugăciune și în bucurie sfântă, pentru că nu suntem niciodată singuri. Singurătatea reală și abisală e păcatul, e depărtarea de Dumnezeu. Dar când ești cu Dumnezeu și cu toată Biserica și cu toată lumea, adică atunci când ești împăcat interior și în slava lui Dumnezeu, viața și viitorul nu te mai înspăimântă, pentru că tu ești împreună cu Izvorul vieții, cu Dumnezeu Însuși.

De aceea, iubiții mei, viața bisericească e viitorul nostru, pentru că viața bisericească e viața întregii lumi. Întreaga lume e chemată de Dumnezeu în Biserica Sa, în pacea și bucuria Sa, pentru o viață plină de curăție și de sfințenie. A trăi în noi cu pacea lui Dumnezeu și a o dori pentru toți oamenii înseamnă a avea o perspectivă reală asupra vieții umanității. Fiindcă nu excludem pe nimeni de la bucurie și de la împlinire atâta timp cât dorim împlinirea reală și veșnică a oamenilor.

Când oamenii au păcătuit, Dumnezeu a amestecat limbile, ca ei să nu se mai înțeleagă unii cu alții datorită deosebirilor lor lingvistice. Dar acum, la Cincizecime, la înființarea Bisericii Sale, toate neamurile au fost înțelepțite dumnezeiește pentru slava cunoașterii de Dumnezeu [διὰ τὴν δόξαν τῆς θεογνωσίας][9]. Fapt pentru care, orice neam poate sluji și predica în limba lui în Biserica lui Dumnezeu, pentru că toți suntem chemați la viața cu Dumnezeu. Și suntem chemați la viața cu El nu pentru a fi la număr, ci pentru a trăi dumnezeiește.

Căci atunci când facem sondaje de opinie despre religiozitatea poporului român, credem în mod fals că numărul contează, că procentul contează. Dar, în viața reală, contează oamenii reali, oamenii care fac lucruri reale pentru Biserica și pentru mântuirea oamenilor. Contează teologii care scriu teologie, contează ctitorii care zidesc Biserici, contează cei care sunt nelipsiți de la Slujbe și fără de care n-am putea să ținem Bisericile în viață. Adică nu procentele statistice vin la Biserică, ci oameni reali, mult mai puțini decât în statistică, dar care țin Biserica vie pe pământul românesc.

Iar azi, de ziua Bisericii, care e și ziua Bisericii României, trebuie să îi felicităm cu multă iubire și să ne bucurăm în primul rând pentru aceștia: pentru cei care vin neîncetat și țin, cu credința și iubirea lor, Biserica în picioare. Pentru că Biserica României e ținută vie de nici 10 % din locuitorii României. Și când vezi omul, oamenii care o țin vie, înțelegi de ce lucrurile sunt cum sunt și nu sunt mai prospere. Pentru că toți ne-am dori o Biserică plină de credință, de sfințenie și de comuniune sfântă. Dar, cel mai adesea, oamenii săraci și puțin școliți sunt zilnic la Biserică. Lipsesc tinerii și oamenii în putere din Biserică, lipsesc oamenii învățați, lipsesc oamenii cu mari potențe, în ciuda excepțiilor nenumărate. Ceea ce înseamnă că cea mai mare parte a României nu se hrănește din teologia și viața Bisericii, ci flămânzește și însetează, mergând istovită prin pustiul înfocat al lumii.

De aceea, viitorul Bisericii e viitorul lumii. Viitorul cel mântuitor al lumii. Căci numai cei care merg cu Dumnezeu vor fi vii și acum, cât și veșnic. Amin!


[1] Titlul predicii este titlului Slujbei din Penticostar, cf. https://glt.goarch.org/texts/Pen/p49.html. Începută la 7. 55, în zi de luni, pe 29 mai 2023. Cer parțial înnorat, 17 grade, vânt de 8 km/ h.

[2] Aluzie la prima cântare a Utreniei: ἐν ταύτῃ γὰρ τὸ πῦρ, τοῦ Παρακλήτου εὐθύς, κατέβη ἐπὶ γῆς, cf. Ibidem.

[3] Primul stih al Sinaxarului: Πνοῇ βιαίᾳ, γλωσσοπυρσεύτως, νέμει Χριστὸς τὸ Θεῖον Πνεῦμα τοῖς Ἀποστόλοις, cf. Ibidem.

[4] Ἅγιος ἰσχυρός, δι’ Οὗ τὸν Πατέρα ἐγνώκαμεν, καὶ τὸ Πνεῦμα τὸ Ἅγιον ἐπεδήμησεν ἐν κόσμῳ, cf. Ibidem.

[5] Ἅγιος ἀθάνατος, τὸ Παράκλητον Πνεῦμα, τὸ ἐκ Πατρὸς ἐκπορευόμενον, καὶ ἐν Υἱῷ ἀναπαυόμενον, cf. Ibidem.

[6] Ibidem.

[7] Cf. https://ro.orthodoxwiki.org/Crezul.

[8] Molitfelnic, Ed. IBMO, București, 2019, p. 74.

[9] Cf. https://glt.goarch.org/texts/Pen/p49.html. Aluzie la cântarea de aici: Γλῶσσαι ποτὲ συνεχύθησαν, διὰ τὴν τόλμαν τῆς πυργοποιΐας, γλῶσσαι δὲ νῦν ἐσοφίσθησαν, διὰ τὴν δόξαν τῆς θεογνωσίας…

2 comments

  • Andrei George

    La mulți ani, Preacucernice Părinte Dorin! Vă dorim mulți ani fericiți întru harul propovăduirii Adevărului care ne face vii și ne dăruie mângâierea liniștirii și a mântuirii noastre! Vă sărutăm dreapta cu smerenie și multă recunoștință! Dumnezeu să vă întărească întotdeauna iar celor tari la cerbice să le umilească inima și cugetele, căci, cu adevărat, viitorul Bisericii e viitorul lumii! Binecuvântați și iertați!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      La mulți ani, Domnule Andrei, și multă sănătate, pace și împlinire! Dumnezeu să vă călăuzească în tot ceea ce faceți și să vă împlinească în ostenelile dumneavoastră cele multe pentru teologia și viața Bisericii! Mă bucur mult pentru toate!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *