Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [41]
Traduceri patristice
vol. 6
*
Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș
*
Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei (sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)
III. Cartea a treia a Exaimeronului
VIII. 1. „Și a fost adunată apa cea de sub cer întru adunările lor”[1].
Iată! Nu s-a petrecut [aceasta] în literă. „Apa cea de sub cer” nu a fost adunată într-o singură adunare. În schimb, zice că multe ape au fost adunate „întru adunările lor”. „Și a chemat Dumnezeu uscatul pământ și așezările apelor” – adică adunările – „le-a numit mări”[2].
Ce ai să-mi spui mie, o, iudeule, despre acestea? Cât de multe lucruri din cele povestite[3] nu s-au petrecut așa după cum Dumnezeu a poruncit, ci chiar dimpotrivă? Mai întâi a fost o singură adunare, o mare, un ocean, un adânc, o apă, toate apele de sub cer împreună: nedespărțite, unite, fără împărțire. Dar când Dumnezeu a zis: „Să se adune apa de sub cer într-o [singură] adunare”[4], apa de sub cer s-a despărțit și s-a făcut multe ape – după cum am zis deja. Multe strângeri la un loc, multe adunări, multe mări – textul Scripturii arată aceasta atunci când zice: „Și a fost adunată apa cea de sub cer întru adunările lor”. Ale „lor”? Ale cui? Este clar: ale acelor multe ape, împărțite în multe adunări. Și despre aceasta zice: „Și a chemat Dumnezeu uscatul pământ și așezările apelor le-a numit mări”[5].
2. Nu mai ține la înțelesul literal, care este un văl, un acoperământ[6]! Să deschidem și să contemplăm expresiile duhovnicești ale Duhului prin facultățile noastre duhovnicești[7]! Să zicem că una și nedespărțita adunare a apei reprezintă cinstirea adevărată și neîntinată a lui Dumnezeu de către Biserica universală. Dar adunările apei sunt Bisericile din diferite locuri în țările neamurilor. Aceasta învață Pavlos când zice: „Bisericile lui Dumnezeu”[8]. Biserica romanilor[9]: iată, o adunare credincioasă lui Dumnezeu! Biserica din Corint[10]: iată, o altă adunare! Biserica tesalonicenilor[11]: iată, o altă adunare de ape. La fel cum există o singură Împărăție cerească, care are multe locașuri – după cum zice Hristos[12] – la fel există o singură Biserică a lui Hristos, dar există Biserici ale Dreptei-credințe în fiecare parte a lumii.
3. De asemenea, trebuie să arătăm că atunci când Dumnezeu a făcut pământul împreună cu cerul, nu era numit „uscatul”[13]. Și aceasta pentru că Dumnezeu nu a făcut ființele umane sterpe, ci roditoare. Când pământul era înecat de apă și de întunericul care zăcea deasupra sa[14], atunci a devenit un trup uscat. Dar Dumnezeu l-a chemat înapoi la Lumina dintru început. Și când s-a eliberat de întuneric și s-a arătat lui Dumnezeu, El i-a schimbat numele. I-a dat înapoi numele dintru început, căci îndată l-a numit „pământ”. Așa cum spune istorisirea: „Și a chemat Dumnezeu uscatul pământ”[15]. Omenirea a fost în sfârșit chemată de la nerodire la rodire prin Hristos și a fost înnoită.
4. Profetul îmi întărește credința aceasta, în cel de-al 94-lea psalm al său: el numește uscatul „om”, când zice despre Dumnezeu: „Că a Lui este marea și El a făcut-o pe ea și uscatul l-au zidit mâinile Lui”[16]. Adică pe om. [Căci tot] el este cel care zice: „Mâinile Tale m-au făcut și m-au zidit”[17]. Nimic din cele create nu a fost zidit de Dumnezeu cu mâinile Sale – nici în cer, nici pe pământ – în afară de cel care era după însuși chipul Său: omul[18]. Iar despre el, Moisis zice: „Și a chemat Dumnezeu uscatul pământ”[19].
5. Privește numai la paradoxurile acestor taine! Pământul este înecat în adâncul apelor, și totuși Dumnezeu alege să îl numească pe el „uscat”[20]. Dar când apele s-au retras și au fost despărțite de el, când el s-a uscat, Dumnezeu nu-l mai numește „uscat”, ci „pământ”[21]. Aceasta s-a întâmplat pentru ca noi să primim fără îndoială faptul că Dumnezeu, în toată creația cea-de-șase-zile, mai înainte schița și desena prototipuri și chipuri al creației celei noi întru Hristos[22].
[1] Fac. 1, 9.
[2] Fac. 1, 10.
[3] De Sfântul Moisis.
[4] Fac. 1, 9.
[5] Fac. 1, 10.
[6] Cf. II Cor. 3, 14.
[7] Cf. I Cor. 2, 13.
[8] II Tes. 1, 4.
[9] Cf. Rom. 1, 7.
[10] Cf. I Cor. 1, 2; II Cor. 1, 1.
[11] Cf. I Tes. 1, 1; II Tes. 1, 1.
[12] Cf. In. 14, 2.
[13] Cf. Fac. 1, 1.
[14] Cf. Fac. 1, 2.
[15] Fac. 1, 10.
[16] Ps. 94, 5.
[17] Ps. 118, 73.
[18] Cf. Fac. 1, 27; 2, 7.
[19] Fac. 1, 10.
[20] Cf. Fac. 1: 2, 9.
[21] Cf. Fac. 1, 9-10.
[22] II Cor. 5, 17.