Predică pentru bătrâni de toate vârstele [2023]
Iubiții mei[1],
când oamenii ajung la adevărurile dumnezeiești și încep să le creadă cu toată ființa lor, încep să îmbătrânească veșnic. De aceea, avem în Biserică copii bătrâni, adolescenți bătrâni, tineri bătrâni, maturi bătrâni, bătrâni plini de pace și de sfințenie, foarte bătrâni și dumnezeiești oameni. Pentru că Dumnezeu, atunci când începi să trăiești cu El, te umple de toată sfințenia pe care ți-o dorești. Și bătrânețea reală nu e o vârstă, ci o umplere de cunoaștere veșnică.
Când copilul e bătrân, el cugetă mai presus de ideologia veacului său. Căci ideologia veacului te vrea un prostălău, un nătâng, un neisprăvit. Ideologia veacului te vrea lipit de pământ, de păcate, de moarte. Iar tu, atunci când începi să zbori împreună cu Dumnezeu spre veșnicie de la 4-5 ani, îți depășești veacul pentru că devii veșnic. Înveșnicirea noastră e pe măsura trăirii adevărurilor lui Dumnezeu. Și cum poți trăi cu Dumnezeu pe cât vrei, pe cât I te deschizi Lui, a fi copil Sfânt nu înseamnă o minune, ci o normalitate. Pentru că sfințenia vieții noastre începe odată cu Botezul nostru sacramental.
Și copilul cu gânduri sfinte, cu gânduri mari, cu proiecte de viitor, pe care începe să și le întrupeze, e marea frumusețe a umanității. Căci prin asta se dovedește tuturor că adevărul e cel mai puternic, că adevărul cel sfânt naște oameni de caracter, că adevărul dumnezeiesc naște o nesfârșită asceză. Și bătrânețea reală începe de acum: din copilărie. De când începem să avem primele crezuri, primele certitudini. Pentru că pe aceste certitudini creștem pe fiecare zi.
Și un copil care se spovedește și se împărtășește din iubire pentru Dumnezeu, care învață continuu voia Lui este imbatabil, pentru că el crește din adevăr și din har, crește din iubire și din evlavie. Un adolescent bătrân e un copil care și-a pus crezurile în aplicare. Care luptă pentru crezurile sale. Adolescentul termină liceul, face facultate, merge la studii de specializare, dovedește că e creștin și intelectual, dovedește că e un om de caracter.
Biserica merge mai departe numai prin astfel de oameni: prin oamenii de caracter, prin oamenii lipiți cu totul de voia lui Dumnezeu, prin oamenii care fac lucruri admirabile pentru viața și slujirea Bisericii.
Un creștin erudit e o lumină vie a Bisericii. Ajungi tânăr bătrân pentru că ai fost un copil cărunt. Când am ajuns la facultate aveam peste 80 de cărți scrise, în manuscris. Adică eram cu o minte profund obosită, dar mult adâncită în sine. Simțeam subtilitățile abisale, știam să scriu în multe feluri, aveam zboruri mari, teologice, eram plin de râvna de a fi, de a experia, de a întâlni oameni abisali. Nu așteptam să mi se indice o carte, un om, o idee, pentru că eu priveam peste tot ca să găsesc adevăruri reale, întrupate.
Dar eram un tânăr bătrân pentru că eram ucenicul celui prea-bătrân în cele dumnezeiești, al Sfântului Ilie văzătorul de Dumnezeu, care era fundamentul viu al vieții și al teologiei mele. Și nu poți avea de tânăr ideea bătrâneții reale, dumnezeiești, până nu întâlnești în mod real un Sfânt al lui Dumnezeu și până nu ești ucenicul lui cu toată ființa ta. Mulți se uită la părinții, la bunicii lor, la rudele lor în vârstă și îi copiază mai mult sau mai puțin. Însă în viața duhovnicească, în viața de ucenicie, Părintele duhovnicesc nu te face o copie a lui, nu te face o copie xerox, ci te duce în mod real la Dumnezeu și te învață cum să Îl lași pe Dumnezeu să te facă după chipul Lui. Tocmai de aceea, nici eu, nici Doamna Preoteasă Gianina Picioruș, nu suntem copii xerox ale Sfântului Ilie, Părintele nostru, și nici ea nu e copia mea, pentru că ucenicia nu naște copii, ci personalități de sine stătătoare. Și personalitățile teologice și duhovnicești se nasc din luminările lui Dumnezeu în viața lor, din modul în care Dumnezeu le conduce în mod intim, din interior, din relația Lui cu ele, pentru ca acestea să fie ele însele.
Dumnezeu te luminează în mod direct, te luminează prin Părintele tău, te luminează prin tot omul, prin toată cartea, prin toate evenimentele vieții tale, pentru că te umple de voia Lui. Și când omul se umple de voia lui Dumnezeu, el îmbătrânește în mod abisal, pentru că începe să trăiască veșnicia lui Dumnezeu în viața de zi cu zi.
Bunicii mei, Marin și Floarea, m-au iubit abisal. La fel m-a iubit Sfântul Ilie. La fel mă iubește Preoteasa și ucenica mea. Însă Sfântul Ilie m-a iubit dumnezeiește, ca un ucenic preaiubit al lui și mi-a descoperit tainele lui Dumnezeu, pe care el le trăia și le cunoștea în mod intim, pe când bunicii mei m-au iubit ca pe lumina și împlinirea lor în viață. Dacă acești 4 oameni binecuvântați nu m-ar fi iubit la modul abisal, nu aș fi cunoscut ce abisală și dumnezeiască este iubirea reală. Pentru că aș fi considerat, neiubit și neîmplinit fiind, că iubirea e „o vorbă”, așa cum mulți bagatelizează cele mai mari și mai sfinte trăiri umane. Și le bagatelizează, pentru că nimeni nu i-a iubit în mod real, pentru că nimeni nu i-a învățat, pentru că nimeni nu i-a schimbat în mod fundamental. Și vorbesc de la măsura lor mică despre aceste lucruri mari ale omului.
Mama mea, neiubindu-mă, a fost și este geloasă pe iubirile mele fundamentale. Pentru că ea nu poate accepta faptul că iubirea nu se cere, ci se dăruie. Dar cum ea nu ne-a dăruit nimic nouă, nici mie, nici bunicilor mei, nici tatălui meu, ci doar mamei și fratelui ei, se simte străină acum, când e văduvă, în curtea noastră. Pentru că nu se vede în mine și nici în soția mea. Și nu se vede, pentru că n-a sădit nimic în noi. Și ceea ce trebuia să sădească ar fi fost iubirea sinceră, profundă, maternală, plină de pocăință pentru trecut, pentru ca să iubească și să fie iubită în mod abisal.
Căci dacă nu iubești pe cineva în mod abisal, nu trăiești de fapt. Iar iubirea abisală, totală, dezinteresată, e cea care te îmbătrânește frumos, pentru că ea e fundamentul vieții tale care te tot înverzește și înflorește valoric. Omul care iubește în mod real se mută la casa lui, își face familie, își face copii, se înveșnicește la modul frumos. Soția și copiii lui nu sunt o copie a lui, ci niște frumuseți de sine stătătoare. Dar, la un loc, ei sunt o frumusețe sfântă, o familie. Pentru că fundamentul familiei creștine este iubirea și adevărul. E sinceritatea absolută. Și când sinceritatea și iubirea reciprocă stau la aceeași masă se numește familie.
Există familii la normă, de ochii lumii, care nu știu dacă rezistă timpului și familii veșnice. Familiile veșnice sunt cele cu principii veșnice. În ele nu se vorbește despre divorț, despre destrămare, despre frici puerile, despre libertinaj, ci despre îndumnezeirea continuă. Când moare soțul sau soția dintr-o astfel de familie, familia nu se „reconfigurează”, pentru că în cer și pe pământ există o singură familie. Cel luat de către Domnul la Sine nu e scos din familie, ci e mutat mai înaintea celorlalți la cele veșnice. Pentru că o Căsătorie nu se destramă odată cu moartea, ci odată cu moartea ea se înveșnicește în mod deplin.
Soții bătrâni la minte sunt plini de iubire și de sfințenie. Ei îmbătrânesc cu anii, dar, mai ales, cu faptele și cu adevărurile în care cresc. Datorită parkinsonului Sfântul Ilie abia mai putea să bea un pahar cu apă. Îi dârdâiau mâinile în ultima parte a vieții sale. Dar trăirile sale dumnezeiești și slava lui Dumnezeu care izvora neîncetat din el erau frumusețea bătrâneții lui abisale. Mamaia Floarea, ucenica mea cea smerită, pe care o spovedeam și o împărtășeam cu pace, creștea în frumusețe sfântă în bătrânețea ei, pentru că avea încredere în iubirea mea pentru ea și în iubirea soției mele pentru ea. La fel, soția și ucenica mea cea mult iubită, Preoteasa mea, crește pe fiecare zi în curăție și în sfințenie, pentru că crește în abisalitatea împlinirii voii lui Dumnezeu. Și pentru că se lasă condusă de Dumnezeu și de El prin mine, crește în iubire și în fapte mari, se bucură și e mult împlinită, pentru că nu îi lipsește nimic. Și nu îi lipsește nimic pentru că se dăruie cu totul în ceea ce face pentru Dumnezeu și pentru oameni.
Pentru că lecția bătrâneții reale e dăruirea totală de sine. Și când nu te uiți la tine, ci la copiii, nurorile, nepoții și strănepoții tăi, atunci ești cu adevărat tată și mamă, bunic și bunică, străbunic și străbunică. Pentru că uitarea de sine înseamnă iubire reală. Dar dacă „iubești” rece, calculat, cu proiect, pentru ca să vină copiii și nepoții să te îngrijească, să te drăgălească, să te excursioneze peste tot, atunci „iubești” insuportabil, pentru că ești plin sau plină de falsitate. Și de aceea nu sunt iubiți bătrânii de către ai lor: pentru că sunt falși, nesimțiți și fără conștiință. Căci, pe cei reali, nu numai familia lor îi iubește, ci toți care îi cunosc, pentru că sunt un munte de dăruire față de toți. Dar când mimezi „iubirea” toată viața, când nu faci nimic real pentru ceilalți, ci toate le faci pentru că ți-e frică să nu mori singur, atunci mori singur, pentru că toată viața ai fost singur.
Iubiții mei,
dacă sunteți bătrâni, dar sunteți bătrâni degeaba, pentru că n-ați învățat nimic din toată viața asta, știți cine e de vină. Nu dați vina pe alții! Nu vă mai plângeți de milă la modul cameleonic! Ci, acum, pe ultima sută de metri, dați dovadă de curaj, adică de lucrul pe care nu l-ați avut niciodată! Acceptați-vă singurătatea, după cum v-ați acceptat toată viața egoismul! Trăiți-vă singurătatea cu lacrimi amare, pentru că doar amărăciunea lacrimilor v-o poate mângâia! Dacă n-ați iubit pe nimeni, dacă nu ați apropiat pe nimeni, d-aia nu aveți pe nimeni. Iar dacă soțul sau soția sau copiii au trecut în veșnicie și de aceea sunteți singuri, nu sunteți singuri în mod real, pentru că ei sunt în inima dumneavoastră. Și dacă cineva e viu în inima dumneavoastră, atunci sunteți vii și nu sunteți singuri.
Bătrânețea cea cu mulți ani, dacă nu e sfântă, e un calvar. După cum un calvar e toată viața, dacă nu iubești și nu ești iubit. Singurătatea e numele neiubirii. Cei cu adevărat singuri sunt cei care nu iubesc pe nimeni. Iar cei care iubesc mulți oameni sunt plini de iubirea lui Dumnezeu și a oamenilor.
Dumnezeul bucuriei noastre să ne facă pe toți bătrâni de sfințenia Lui! Amin!
[1] Începută la 19. 57, în zi de sâmbătă, pe 10 iunie 2023. Soare, 25 de grade, vânt de 6 km/ h.