Binecuvântările morților. Comentariu teologic
Pe care le avem în Slujba Înmormântării și în cea a Parastasului. Și în stihul intercalat între ele Îl binecuvântăm pe Domnul, pe Cel care mă învață pe mine, omul cel credincios, îndreptările [τὰ δικαιώματά] Sale[1]. Pentru că fiecare luminare dumnezeiască pe care o primim de la Dumnezeu e o îndreptare a noastră pe calea evlaviei, pe calea mântuirii. Și noi avem nevoie mereu de îndreptările Lui, de luminările pe care El ni le dăruie în mod personal, pentru ca să ne sfințim viața noastră.
Prin ceata sau corul Sfinților [τῶν Ἁγίων ὁ χορός][2] sunt desemnați toți Sfinții din Împărăția lui Dumnezeu. Și ei sunt un cor al Său pentru că sunt împreună, trăiesc împreună în slava Sa. Și ei au aflat Izvorul vieții [Πηγὴν τῆς ζωῆς][3], pe Domnul, cât și ușa Paradisului [θύραν Παραδείσου][4], pentru că au intrat, prin El, întru Împărăția Sa. Și când Domnul e desemnat drept Izvor al vieții se scoate în evidență faptul că El ne umple mereu de apele slavei Sale, pentru că ele izvorăsc continuu din El. Iar El e ușa, așa cum a spus la In. 10, 7, BYZ: „Eu sunt ușa oilor [Ἐγώ εἰμι ἡ θύρα τῶν προβάτων]”, a celor credincioși. Pentru că cei credincioși și ascultători de Dumnezeu sunt oile cele adevărate ale lui Dumnezeu.
Însă, dacă suntem oaia cea pierdută [τὸ ἀπολωλὸς πρόβατον][5], cea care s-a pierdut prin patimile sale cele de rușine, trebuie să aflăm pocăința pentru păcatele noastre, pentru ca să aflăm, prin pocăință [διὰ τῆς μετανοίας][6], calea [τὴν ὁδὸν][7] mântuirii noastre. Calea Lui o aflăm duhovnicește, pe măsura ce ne pocăim de păcatele noastre. Și o aflăm pe măsură ce Dumnezeu ne luminează ca să înțelegem păcatele noastre și cum să ne pocăim pentru ele. Și când ne pocăim, atunci Domnul ne cheamă la Sine și ne arată că El e Mântuitorul nostru. Pentru că ne dă să trăim mântuirea Lui.
Sfinții Mucenici sunt cei care L-au vestit, prin viața și prin propovăduirea lor, pe Mielul lui Dumnezeu [In. 1, 29, BYZ][8]. Și, pentru propovăduirea și viața lor cea sfântă, ei au fost înjunghiați ca niște miei[9]. Au fost martirizați în mod foarte dureros. Dar prin martirizarea lor, prin moartea lor mucenicească, ei au fost mutați de Dumnezeu, ca Sfinți ai Lui, către viața cea neîmbătrânitoare și veșnică [πρὸς ζωὴν τὴν ἀγήρῳ καὶ ἀΐδιον][10] a Împărăției Sale. Și noi le cerem Sfinților Mucenici ca ei să se roage Domnului, pentru ca El să ne dăruie dezlegarea datoriilor noastre[11], adică a păcatelor noastre.
Calea Evangheliei, a credinței celei mântuitoare, este calea cea strâmtă și îngustă [Mt. 7, 14, BYZ]. Pentru că ea înseamnă luarea jugului Crucii și urmarea Domnului cu credință[12], cu credința în El, în ajutorul Lui. Iar luarea Crucii și urmarea Lui e pentru toată viața noastră. Și cei care L-au urmat pe El, vor primi de la El premii și cununi cerești [βραβεῖα καὶ στέφη τὰ οὐράνια][13].
Cine este Cel care m-a zidit pe mine odinioară? Domnul! Și cum m-a zidit? Din nefiind [ἐκ μὴ ὄντων][14]! Pentru că nu existam mai înainte ca El să mă zidească, să mă creeze. Și această sintagmă grecească ne arată că noi nu existăm din totdeauna, că nu suntem veșnici, ci că Dumnezeu ne-a creat pe noi în timp. Și Cel care m-a zidit pe mine, omul, m-a cinstit pe mine, pentru că mi-a dat chipul Său cel dumnezeiesc[15]. Dar omul, în loc să se îndumnezeiască, a călcat porunca lui Dumnezeu [Fac. 3, 6-7, LXX] și s-a întors iarăși în pământul din care a fost luat [Fac. 3, 19, LXX]. Însă noi ne rugăm ca El să ne ridice la Sine, la asemănarea cu Sine, pentru ca să ne împodobească cu frumusețea cea veche[16], cea de la început, adică cu slava Lui cea veșnică.
A 5-a cântare (care în cărțile noastre românești e a 4-a) îl declară pe om a fi chipul slavei Sale celei negrăite[17]. Pentru că a fi după chipul Lui înseamnă a fi plin de slava Lui. Însă eu, cel zidit după chipul lui Dumnezeu, port suferințele greșelilor [στίγματα πταισμάτων][18] mele. Port în mine durerea pentru păcatele mele. De aceea, mă rog Stăpânului tuturor, Ziditorului meu, să mă miluiască pe mine, zidirea Lui și să mă curățească cu îndurarea Sa față de mine[19]. Pentru că Cel care mă curățește pe mine, mă curățește cu mila Lui, pentru că Se îndură de mine să mai trăiesc pe pământ. Iar în finalul cântării eu, cel credincios, cer patria cea dorită [ποθεινὴν πατρίδα], pentru ca să fiu iarăși cetățean [πολίτην] al Paradisului[20]. Căci patria cea dorită sau Paradisul unde vreau să fiu cetățean este Împărăția lui Dumnezeu.
Cerem odihnă pentru cei adormiți și așezarea lor în Paradis, pentru că acolo sunt cetele Sfinților și ale Drepților lui Dumnezeu. Și Sfinții și Drepții Lui strălucesc ca luminătorii[21] cerești. Iar Dumnezeu îi odihnește pe cei adormiți prin aceea că le trece cu vederea toate nelegiuirile [πάντα τὰ ἐγκλήματα] lor[22].
Cea de la Slavă este a Treimii, iar cea de la Și acum este a Născătoarei de Dumnezeu. Și în cântarea triadologică, noi O cântăm cu evlavie pe Dumnezeirea cea una [τῆς μιᾶς Θεότητος], pe Cea [în] trei străluciri [τὸ τριλαμπές], pentru că Îl lăudăm pe Părintele Cel fără de început, pe Fiul Cel împreună fără de început și pe Duhul Cel dumnezeiesc[23], Cel dimpreună fără de început cu Tatăl și cu Fiul. Și Dumnezeu e Sfânt și El ne luminează pe noi cu slava Lui, pe noi, cei care Îi slujim Lui cu credință, și pe El Îl rugăm să ne smulgă pe noi din focul cel veșnic [τοῦ αἰωνίου πυρὸς][24] al Iadului.
În ultima, cea mariologică, o fericim pe Cea curată, pe cea care L-a născut pe Dumnezeu cu trup pentru mântuirea tuturor, căci prin ea a aflat mântuire neamul omenesc[25]. Și noi o rugăm pe cea curată și binecuvântată, pe Născătoarea de Dumnezeu, ca să aflăm Paradisul prin sfintele sale rugăciuni. După care încheiem binecuvântările cu întreitul Alliluia, slăvindu-L în mod întreit pe Dumnezeul mântuirii noastre[26].
[1] ΜΙΚΡΟΝ ΕΥΧΟΛΟΓΙΟΝ Ἤ ΑΓΙΑΣΜΑΤΑΡΙΟΝ, Εκ. ΑΔΕΕ, Ἀθήνα, 2012, p. 241.
[2] Ibidem.
[3] Ibidem.
[4] Ibidem.
[5] Ibidem.
[6] Ibidem.
[7] Ibidem.
[8] Idem, p. 242.
[9] Ibidem.
[10] Ibidem.
[11] Ibidem.
[12] Ibidem.
[13] Ibidem.
[14] Ibidem.
[15] Ibidem.
[16] Ibidem.
[17] Ibidem.
[18] Ibidem.
[19] Idem, p. 242-243.
[20] Idem, p. 243.
[21] Ibidem.
[22] Ibidem.
[23] Ibidem.
[24] Ibidem.
[25] Ibidem.
[26] Ibidem.