PSB 21 [1]
Tertulian, Origen, Sfântul Ciprian al Cartaginei, Sfântul Grigorie de Nyssa, Sfântul Ioan Gură de Aur, Fericitul Augustin, Sfântul Ioan Casian, Sfântul Maxim Mărturisitorul, Sfântul Isaac Sirul, Sfântul Grigorie Palama, Scrieri despre rugăciune, trad. din lb. latină și greacă veche de David Popescu, Pr. Prof. Teodor Bodogae, Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Pr. Prof. Dumitru Fecioru, Dionisie Constantin Pîrvuloiu, Ierom. Agapie Corbu, Introd. de Ierom. Agapie Corbu, Revizuiri de Petru Molodeț, Alin Bogdan Mihăilescu și Mihai Grigoraș, în col. PSB, serie nouă, vol. 21, Ed. Basilica, București, 2022, 442 p.
*
Quintus Septimius Florens Tertullianus[1]: „Noi însă, așa cum am primit prin Tradiție, în singură ziua Învierii Domnului trebuie să ne ferim nu numai de neînțelegeri, ci de orice neliniște și activitate, amânându-ne chiar interesele proprii, ca să nu dăm vreun pretext diavolului. La fel și în timpul Rusaliilor, care se sărbătoresc cu aceeași solemnitate și voie bună”, p. 44-45.
Rugăciunea de trei ori pe zi în numele Dumnezeului nostru treimic, p. 46.
„Rugăciunea este fortăreața credinței, arma noastră de atac și de apărare împotriva dușmanului, care ne pândește pretutindeni”, p. 48.
Orighenis[2]: „Duhul e Cel ce se roagă în inima Sfinților”, p. 57; „în suflet sunt semnele caracteristice ale robilor lui Dumnezeu și cele ale fiilor Lui, vizibile doar pentru Cel ce vede inimile”, p. 90, tuturor.
Vorbește despre Ierarhiile cerești în p. 93. Se leapădă de „interpretările false ale lui Tațian [Tatianus[3]]”, p. 110. „Cuvintele [noastre trebuie] să fie fără ghimpi, ziditoare și nicidecum făloase”, p. 129, lăudăroase.
Sfântul Thaschus Caecilius Cyprianus al Cartaginei[4]: Sfânta Anna „vorbea nu cu vocea, ci cu inima, fiindcă știa că acesta este modul în care Dumnezeu aude”, p. 162, rugăciunea noastră.
„Iar Dumnezeul păcii și Învățătorul înțelegerii, [al bunei-înțelegeri între oameni], Care ne-a învățat unitatea [Bisericii], a voit în acest fel ca unul să se roage pentru toți [în timpul Slujbelor dumnezeiești], așa cum în Unul El Însuși pe toți i-a purtat”, p. 163.
„rugăciunea pașnică, simplă și spirituală [duhovnicească] era plăcută lui Dumnezeu”, p. 164.
„Dacă Se ruga El, Care era fără păcat, cu atât mai mult trebuie să se roage cei păcătoși și, dacă El toată noaptea veghea în rugăciuni neîntrerupte, cu atât mai mult noi trebuie să veghem noaptea în repetate rugăciuni”, p. 180.
„cei pe care Dumnezeu îi vede că veghează în rugăciune sunt cei care pot dobândi de la El ceea ce cer”, p. 182; „faptele săvârșite de ei sunt jertfe aduse lui Dumnezeu”, p. 183; „atunci când cineva se milostivește de cel sărac, Îl împrumută pe Dumnezeu și, când cineva dă celor mai mici, lui Dumnezeu Îi dă”, p. 183.
„la ora a treia [ceasul al 3-lea din zi] S-a coborât asupra [în] ucenicilor Duhul Sfânt, Care i-a umplut de harul pe care li-l făgăduise Domnul. La fel, la ora a șasea [ceasul al 6-lea din zi], Petru, urcându-se pe acoperișul casei, printr-un semn [vedenie] și prin glasul lui Dumnezeu a primit poruncă să-i primească pe toți în harul mântuirii, pentru că mai înainte avea îndoieli cu privire la curățirea celor de alte neamuri. Și Domnul, răstignit la ora a șasea [la ceasul al 6-lea din zi], la cea de-a nouă oră [la ceasul al 9-lea] cu sângele Său a spălat păcatele noastre și, ca să ne poată răscumpăra și învia, la acea oră Și-a desăvârșit victoria [biruința] prin Pătimirea [Patima] Sa”, p. 184.
Ne rugăm dimineața pentru ca să cinstim Învierea Domnului, p. 184. Ne rugăm și seara, pentru că cerem venirea lui Hristos, p. 185. Dar ne rugăm și noaptea, „fiindcă pentru fiii Luminii și noaptea este zi”, p. 185.
Sfântul Grigorios al Nissisului: „lăcomia este slujitoare la idoli”, p. 190; „întâi trebuie să făgăduim [ceva lui Dumnezeu], apoi să cerem [de la El prin rugăciune]”, p. 204; „poți să fii îndată în cer, dacă ai primit pe Dumnezeu în cugetare”, p. 210, în mintea ta.
„capul tuturor bunătăților este să se slăvească în viața mea numele lui Dumnezeu”, p. 216.
„Duhul Sfânt este Împărăția”, p. 220.
„firea Sfintei Treimi e una, fără să se confunde ceea ce se vede propriu și deosebit la fiecare dintre Ei și fără să se schimbe între ele însușirile prin care se deosebesc”, p. 221, persoanele dumnezeiești.
„voia lui Dumnezeu e mântuirea oamenilor”, p. 224; „turma acestor rele e alungată de simțirea iubitoare”, p. 225, de Dumnezeu; „să ne păzim de intrarea și pătrunderea plăcerii înlăuntrul sufletului”, p. 231.
Prin cererea pâinii, Domnul s-a referit la toată trebuința trupească a omului, p. 235.
„Scriptura a numit ferestre [Ier. 9, 21] simțurile prin care sufletul cade, alipindu-se de lucrurile care-i plac”, p. 243.
[1] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Tertullian.
[2] Cf. https://el.wikipedia.org/wiki/Ωριγένης.