Predică la Duminica a 3-a după Cincizecime [2023]
Iubiții mei[1],
cu harul lui Dumnezeu, am înțeles că grijile deșarte sunt dușmanele de moarte ale sănătății mele. Pentru că din cauza lor nu pot dormi cum trebuie, nu pot trăi cum trebuie, atâta timp cât ele mă apasă zi și noapte. Și pentru ca să mă dezbrac de griji, eu mă afund în slava lui Dumnezeu, în pacea Sa, bucurându-mă de bunătatea și de iubirea Lui. Însă, asta nu înseamnă că nu mai muncesc toată ziua, că nu mai îmi fac treburile, ci, dimpotrivă, că muncesc și fac toate, dar fără să mai îmi pun problema cum sunt receptat pentru ele sau ce voi face mâine. Pentru că toată această gamă de întrebări despre ce fac și despre ce voi face mă obosește, mă ține pe loc, mă tulbură.
Și ne tulbură și ne obosește toată grija plină de frică, de îngrijorare, care se fixează în inima noastră și care nu ne mai dă pace.
– Și de ce ne tulbură?
– Pentru că o grijă reală e o nevoie reală, dar, la acea nevoie reală, se atașează demonii fricii deșarte. Grija mea pentru examenul de mâine sau pentru banii de mâine e reală, dar păcătoasă e frica ce ne ține pe loc. Și demonii se lipesc de nevoile noastre reale, de grijile noastre și fac din ele pietre de moară ale ființei noastre. De aceea, când avem griji deșarte în noi, când avem griji pline de frici drăcești, ele sunt oboselile noastre păcătoase, cele care ne extenuează, pentru că ne fac să nu avem pace, să nu avem liniște nici ziua și nici noaptea.
De aceea, când Domnul ne poruncește: „Nu vă îngrijorați [cu] sufletul vostru [μὴ μεριμνᾶτε τῇ ψυχῇ ὑμῶν], ce aveți să mâncați și ce aveți să beți, nici [cu] trupul vostru, ce aveți să îmbrăcați!” [In. 5, 53, BYZ], El ne spune că îngrijorarea n-are de-a face cu credința. Pentru că cel care crede în Dumnezeu le așteaptă pe toate de la El. Cine se îngrijorează, acela se simte singur, pentru că nu știe că Dumnezeu e ajutorul nostru. Dar cel care crede în Dumnezeu, acela nu își mai face griji deșarte, ci se concentrează la munca lui de peste zi, lăsând toate în voia Sa. Căci astfel putem lucra cele ale zilei, dar ne și putem odihni în timp ce lucrăm. Pentru că munca făcută cu binecuvântarea lui Dumnezeu ne împlinește și ne odihnește. Dar când muncim cu griji, cu tulburare, atunci nu ne facem munca cum trebuie, pentru că nu ne odihnim întru ea.
Înainte cu o zi de venirea Regelui Angliei în România, am fost împreună cu Doamna Preoteasă într-o excursie până la Viscri și Sighișoara. Și pentru că am vorbit tot timpul și ne-am relaxat interior, Dumnezeu ne-a dat la amândoi să trăim harisma păcii depline, a uitării de toate. Căci slava lui Dumnezeu s-a coborât în noi din destul și ne-a făcut să ne odihnim, să uităm de toate ale noastre. Și am mai trăit două-trei zile această stare minunată, care m-a odihnit cu totul.
Însă, nu drumul ne-a odihnit, nu ceea ce am văzut, ci faptul că ne-am rupt de toate grijile vieții noastre. Și când am putut să ne dezlipim de toate, atunci ne-am umplut de slava lui Dumnezeu, care ne-a făcut să uităm de toate. Ceea ce înseamnă că povara noastră, cea de zi cu zi, sunt grijile noastre. Că ele, grijile noastre, nu ne dau odihnă, nu ne lasă în pace. Căci, dacă nu le-am avea, atunci am fi în pace peste tot, pentru că ne-am bucura întru slava lui Dumnezeu.
Dar ca să ne bucurăm în slava lui Dumnezeu tot timpul trebuie să căutăm mereu Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Sa [Mt. 6, 33, BYZ]. Trebuie să căutăm mereu voia lui Dumnezeu cu noi. Și a căuta voia Lui înseamnă a o împlini tot timpul. Căci pe măsură ce o împlinim, pe atât ne odihnim întru slava Lui.
Așadar, iubiții mei, vacanța reală e cea în care putem să uităm, cu harul lui Dumnezeu, de toate grijile noastre. Vacanța reală e odihna duhovnicească a sufletelor și a trupurilor noastre. Și când Dumnezeu ne odihnește, El ne odihnește pentru că trăim întru poruncile Sale. Și a trăi întru poruncile Lui înseamnă a ne odihni în ele, a ne odihni pe măsură ce le împlinim pe ele. Amin!
[1] Începută la 13. 33, în zi de luni, pe 19 iunie 2023. Soare, 26 de grade, vânt de 5 km/ h.