PSB 21 [2]

Tertulian, Origen, Sfântul Ciprian al Cartaginei, Sfântul Grigorie de Nyssa, Sfântul Ioan Gură de Aur, Fericitul Augustin, Sfântul Ioan Casian, Sfântul Maxim Mărturisitorul, Sfântul Isaac Sirul, Sfântul Grigorie Palama, Scrieri despre rugăciune, trad. din lb. latină și greacă veche de David Popescu, Pr. Prof. Teodor Bodogae, Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Pr. Prof. Dumitru Fecioru, Dionisie Constantin Pîrvuloiu, Ierom. Agapie Corbu, Introd. de Ierom. Agapie Corbu, Revizuiri de Petru Molodeț, Alin Bogdan Mihăilescu și Mihai Grigoraș, în col. PSB, serie nouă, vol. 21, Ed. Basilica, București, 2022, 442 p.

*

Sfântul Ioannis Hrisostomos: „Dumnezeu cercetează totdeauna scopul faptelor noastre”, p. 254; rugăciunea se face „cu râvna sufletului”, p. 254; Dumnezeul Cel nevăzut voiește ca și rugăciunea noastră să fie nevăzută, p. 255, să fie tainică.

Dumnezeu voiește „ca, înainte de a ajunge în cer, să prefacem pământul în cer; să trăim pe pământ ca și cum am trăi în cer”, p. 259; „nespusa iubire de oameni a lui Dumnezeu”, p. 261.

„rugăciunea e lumină pentru suflet”, p. 270; „moartea sufletului sunt necredința și viața nelegiuită; iar viața sufletului sunt slujirea lui Dumnezeu și viața potrivită cu această slujire”, p. 271; „sufletul este mort, ticălos și plin de miros urât când nu se dedică rugăciunii”, p. 272.

„e cu totul cu neputință să trăiești virtuos fără rugăciune”, p. 273; „rugăciunea umple sufletul de toată dreptatea, îl îndreaptă spre virtute și alungă din el păcatul”, p. 273; „armură cu adevărat cerească este dumnezeiasca rugăciune”, p. 274; trebuie să ne îngrădim cu rugăciunea mai înainte de a ne scufunda în somn, p. 276.

„rugăciunea este începutul oricărui bine și pricina mântuirii și a vieții veșnice”, p. 277; rugăciunea ne alătură Sfinților Îngeri, p. 277; „este cu neputință omului să stea de vorbă cu Dumnezeu fără lucrarea Duhului”, p. 278.

Rugăciunea „este zid tare al Bisericii, pavăză neclintită, înfricoșătoare demonilor, iar nouă, celor drept-credincioși, mântuitoare”, p. 283.

Sfântul Augustinus de Hippo Regius: „Bunăstarea…constă în viața însăși, în sănătatea și deplinătatea sufletului și a trupului”, p. 298; „prin pâine este simbolizată dragostea, căci dragostea este mai mare decât toate, după cum pâinea, prin folosul ei, este mai presus de toate celelalte mâncăruri”, p. 301.

„Duhul Sfânt îi îmboldește pe Sfinți să se roage cu suspine negrăite, insuflând în ei dorința către un bine și mai mare, dar încă necunoscut [de ei], pe care îl așteptăm prin răbdare”, p. 311.

Sfântul Ioannes Cassianus: „începe să iubească mai mult [pe Dumnezeu] cel ce cunoaște că i s-au iertat mai multe”, p. 330, de către El.

„lipsa de cultură nu este o piedică în a obține curăția inimii și a sufletului, pe care o pot dobândi cu prisosință toți [oamenii], dacă-și păstrează întotdeauna sănătos și întreg gândul către Dumnezeu”, p. 364.

Sfântul Maximos Mărturisitorul: despre înfierea noastră de la Botez: „Înfierea ne-o hărăzește dăruindu-ne, după har, nașterea cea mai presus de fire, de sus, prin Duh[ul Sfânt]”, p. 370.

Zămislirea și nașterea Sa din Preacurata Stăpână: „zămislirea Lui s-a făcut în chip minunat, fără de sămânță, iar nașterea [Sa], mai presus de fire, fără stricăciune”, p. 371-372.

„rugăciunea este cununa virtuții, pe care Dumnezeu o dăruie cu bucurie”, p. 373; „Hristos Se naște pururea de bunăvoie în chip mistic, făcându-Se corp [trup] prin cei mântuiți, și făcând sufletul ce-L naște maică fecioară”, p. 378.

Dumnezeu este „unitate și Treime. Este unitate prin rațiunea ființei, Treime prin modul existenței”, p. 380.

„să trăim lui Dumnezeu, făcând din trup un înger al sufletului, străbătut de rațiune prin virtuți, iar din suflet, un vestitor al lui Dumnezeu prin fixarea în cele bune”, p. 385, adică în virtuțile cele dumnezeiești.

„precum Dumnezeu iartă fără patimă pe cei pe care-i iartă, la fel și el iartă celor ce i-au greșit, arătându-se fără patimă față de cele ce i s-au întâmplat”, p. 386.

Sfântul Isaac Sirul: „când mintea va intra în mișcările duhovnicești, acolo nu mai are rugăciune”, p. 397, pentru că va depăși rugăciunea.

La această stare dumnezeiască a ajuns Sfântul Ilie văzătorul de Dumnezeu, Părintele nostru: „Abia de se găsește, prin harul lui Dumnezeu, din neam în neam câte unul care să ajungă la această cunoștință [cunoaștere dumnezeiască, la rugăciunea curată], la taina aceea care este după [rugăciunea curată] și dincolo de ea”, p. 401. Pentru că e intrarea, încă de aici, în Împărăția lui Dumnezeu, pentru multe zile.

„este o hulă ca o făptură să spună că poate să se roage cu rugăciunea duhovnicească”, p. 401.

„Când [mintea] se mișcă, atunci se găsește în locul sufletesc, iar când intră în celălalt loc, [în locul duhovnicesc], încetează să se mai roage. Pentru că Sfinții, în veacul viitor, nu se mai roagă cu rugăciunea când mintea le este înghițită de Duhul, ci se sălășluiesc cu uimire în slava [cea] înveselitoare”, p. 404, a Dumnezeului nostru treimic.

Mintea este „împăratul simțurilor”, p. 404; „toate vedeniile arătate Sfinților se petrec în timpul rugăciunii”, p. 407.

Sfântul Grigorios Palamas: „sufletul este un lucru cu multe puteri”, p. 416; „caracterul unitar al sufletului”, p. 416.