Acatistele și alte poeme ale Fericitului Ieroschimonah Daniil Tudor [42]
Numai prin „îndemnarea” și „primirea” cea duhovnicească, de la „Maica noastră cerească”, se poate intra „la slăvita nuntă a Marelui Mire”, unde „e cerută o grijă de întreagă neprihănire” și „nu e îngăduită necurăția ochilor și a hainelor” sufletului (Condacul al VII-lea).
Unei astfel de apărătoare și sprijinitoare a celor credincioși, Fericitul Daniil i se adresează numind-o: „Prea-sfântă, prea-mărită, prea-frumoasă/ prea-filocalică Mireasă!/ A nimburilor toate Împărăteasă” – „filocalică” înseamnă iubitoare de frumos – (Icosul al VII-lea). Este Împărăteasă „a nimburilor toate”, adică a tuturor Sfinților și Îngerilor (autorul folosește o sinecdocă).
Iar Icosul al VII-lea se rostește într-o „metrică” și expresivitate argheziene:
Prea-sfântă, prea-mărită, prea-frumoasă
prea-filocalică Mireasă!
A nimburilor toate Împărăteasă!
Tu ești Maica binevoitoare
și dăruitoare
a tuturor celor sfinte:
zestrea cea vie a bunelor haruri,
celor din Taine, celor din Daruri,
din odoare, din palme și din cuvinte.
Ești Marea Predanie îmbietoare
și mult strălucitoare
a toată Iconomia de binecuvântări,
ca un policandru cu șapte lumânări
naintea Marelui Tron dumnezeiesc,
pentru care toți Îngerii și Sfinții te preamăresc.
Preacurata Maică și Fecioară este „zestrea” tuturor harurilor, pentru că în ea au încăput toate darurile Duhului Sfânt. De aceea este numită și „Predanie” a tuturor binecuvântărilor primite de oameni în urma întregii iconomii mântuitoare a Domnului, și „policandru cu șapte lumânări/ naintea Marelui Tron dumnezeiesc” (interpretare la Apoc. 4, 5: „Și cele 7 făclii de foc arzând înaintea tronului Său, care sunt cele 7 duhuri ale lui Dumnezeu”[1]).
Heretisirile o numesc „înfiere iscusită spre îndumnezeirea tuturor” pentru că, prin mila Fiului său, a devenit Maică a tuturor credincioșilor, prin „înfiere iscusită”, duhovnicească. Iar această înfiere este spre sfințirea și îndumnezeirea celor ce cred și se mântuie.
În același sens, este „lumină miruită peste mințile cele smerite”, pe care le luminează și le înțelepțește cu harul rugăciunilor ei, „hărăzire cumplită [împotriva inamicior spirituali] de puteri sufletești negrăite”, „sporire vitează ce se dă inimilor întemeiate” în iubirea lui Dumnezeu, „adevăr de safir întru simțirea noastră încrustat” (adevăr care ne păzește simțirea în har, safirul fiind o piatră aproape la fel de tare ca și diamantul[2]) și „sechină[3] însuflețită ce ne dai liniștea de sabat”, a sabatizării/ liniștirii duhovnicești, isihaste.
[1] Cf. Sfântul Apostol Ioannis, Apocalipsis (BYZ, ediția liturgică), traducere și note de Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, Teologie pentru azi, București, 2023, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2023/04/04/apocalipsis-byz-editia-liturgica/.
[2] A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/Sapphire.
[3] Veche monedă de aur.