Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [42]

Traduceri patristice

vol. 6

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei (sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

III.    Cartea a treia a Exaimeronului

IX. 1. Deoarece spunem aceste [anumite] lucruri mai întâi în sens geografic despre Egipt, de aceea nu este nepotrivit ca să arătăm, atât în ceea ce privește faptele cât și cele spuse despre ele, chipurile simbolice ale descoperirii și ale eliberării din apele întunecate și rele ale păcatului, care odinioară îl apăsau.

Dintre toate țările pământului, doar în Egipt Dumnezeu a dat un semn întru har, o amintire perpetuă, pentru a ne avertiza pe noi să rămânem cucernici. [Căci] odinioară, apele ieșind din Paradis au acoperit întreaga față a pământului[1]. Râul Ghion acoperea pământul Egiptului[2]. Iar acum putem spune despre Egipt că, în anotimpul inundațiilor, pământul Egiptului este „nevăzut și nefăcut”, neroditor și neîmpodobit. Un „întuneric” provocat de tulburarea cețoasă este „deasupra abisului” unor asemenea ape. Și „o suflare a lui Dumnezeu”[3] – adică mișcarea vântului – se poartă „deasupra apei”[4].

Într-adevăr, mulți tâlcuitori au interpretat întunericul de deasupra apelor și pe Duhul care Se purta peste ele în felul acesta. Ei argumentează că Scriptura nu zice „și Duhul lui Dumnezeu”, ci mai degrabă: o suflare a lui Dumnezeu. Adică: unul dintre cele patru vânturi „se purta deasupra apei”[5]. Căci expresia „se purta deasupra” nu este proprie firii dumnezeiești, care străbate toate lucrurile/ pătrunde în toate.

2. Cu privire la înălțarea apelor din Egipt și la revărsarea lor, la întunericul cețos, la nerodire și la înecarea pământului, ceea ce urmează este cu adevărat minunat. Toate acestea nu se întâmplă după zilele sau luna nașterii și arătării lui Hristos întrupat în Bitleem[6]. Ci Egiptul este acoperit de ape și este întunecat de pâcle înainte de luminoasa zi a Crăciunului și a Epifaniei/ Arătării [Domnului][7].

Dar, după ce Hristos, Dumnezeu, Lumina lumii, S-a născut[8], El Și-a lăsat ieslea[9] în Bitleem și a plecat să trăiască în Egipt împreună cu Maica Sa, care fugea de Irodis[10]. Și, imediat, pământul Egiptului s-a arătat/ s-a dezvelit [de ape]. Întunericul a fost îndepărtat. Egiptul a dezbrăcat negura rătăcirii și s-a îmbrăcat cu lumina Soarelui dreptății[11]. Căci Hristos a venit să-l cerceteze împreună cu discul Său – Maica Sa[12] – și a risipit bezna. Iar Egiptul a sfâșiat, ca pe o perdea, vălul apelor de pe fața sa și a privit pe Hristos. [Căci,] din cauza apăsării înșelăciunii celei întunecate, așa cum zăcuse înfășurat de apele neștiinței, nu Îl cunoscuse pe El. Dar când L-a cunoscut, s-a aruncat la picioarele Lui și L-a slăvit.

---

[1] Cf. Fac. 2: 6, 10.

[2] Cf. Fac. 2, 13.

[3] Traducere alternativă, în sens literal, pentru ceea ce, în sens duhovnicesc, este tradus ca: „Duhul lui Dumnezeu”. Am văzut că Sfântul Anastasios a avut în vedere ambele sensuri, dar a interpretat mistico-simbolic și traducerea literală.

[4] Cf. Fac. 1, 2.

[5] Ibidem.

[6] Cf. Mt. 1, 25 – 2: 1, 11.

[7] Boboteaza. Nașterea Domnului și Boboteaza se prăznuiau în aceeași zi.

[8] Cf. In. 8, 12; 9. 5.

[9] Cf. Lc. 2: 7, 12, 16.

[10] Cf. Mt. 1, 25 – 2: 1, 13-14.

[11] Cf. Mal. 3, 20 (4, 2).

[12] Maica Sa cea care L-a purtat în pântecele ei pe Hristos, Lumina lumii, precum discul soarelui poartă lumina.