Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [45]

Traduceri patristice

vol. 6

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei (sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

III.    Cartea a treia a Exaimeronului

XI. 1. „Și a zis Dumnezeu: «Să răsară pământul buruiană de iarbă, semănând sămânță după felul și după asemănarea [sa]»”[1].

Aici, din nou, citirea literală a Scripturii pare fără sens și [pare] că-i lipsește logica interioară. După cei ce cunosc gramatica, obiectul direct este un substantiv la genul feminin, dar propoziția [citată mai sus] se termină printr-o referință la un substantiv neutru. Textul zice: „Să răsară pământul buruiană de iarbă”. De aceea, dacă accentul cade pe „buruiană”, atunci participiul corect ar trebui să fie feminin: σπεῖρουσαν σπέρμα. Iar dacă accentul cade pe „iarbă”, atunci participiul corect ar trebui să fie la cazul genitiv: σπεῖροντος τὸ σπέρμα. Dar, neglijând acordul gramatical corect, Scriptura spune: σπεῖρουσαν σπέρμα κατὰ γένος.

Mie mi se pare că sensul în acestea este următorul: „Să răsară pământul buruiană de iarbă” s-a zis de către Dumnezeu sufletelor neroditoare, iar „semănând sămânță după felul [său]”, cred că Hristos a spus aceasta pentru a încuraja ceata Sa de Apostoli.

2. Pentru aceasta, după ieșirea Sa [μετά τὴν ἔξοδον Αὐτοῦ][2] – prin care nu S-a despărțit de Tatăl[3] –, a zis despre Sine însuși: „A ieșit semănătorul să semene sămânța”[4] cuvântului, din neam în neam, din popor în popor, din țară în țară, peste tot pământul, care mai înainte era numit „uscat”. Acum nu mai era uscat, de când Cuvântul lui Dumnezeu S-a pogorât pe el „ca ploaia pe lână”[5]. Iar Cuvântul lui Dumnezeu l-a însămânțat și a zis: „Să răsară pământul” inimii omenești! Nu va mai rămâne uscat și în sărăcia lui de mai înainte! De aceea, să răsară „și să înflorească ca crinul”[6]! Iar mulțimea spinilor să nu mai înăbușe sămânța[7]!

Iar întunericul, care a fost peste el [pământ] mai înainte[8], s-a îndepărtat și apele au fost adunate întru adunările lor[9]. Apoi râul lui Dumnezeu Cuvântul s-a umplut de ape și a adăpat grădina Bisericii[10]. „Alergările râului veselesc cetatea lui Dumnezeu”[11], Ierusalimul dintru înălțime[12]. Iar Dumnezeu a dăruit moștenirii Sale, neamurilor, ploaie binevoitoare, adică venirea Duhului. Ea îmbată brazdele pământului[13] și înmulțește roadele lui, „una treizeci și una șaizeci și una o sută”[14]. Iar Dumnezeu le dă lor să bea din pârâul curgător al desfătării Edemului, din cauză că izvorul vieții este la El[15].

3. În felul acesta, cel ce odinioară era uscat, acum este udat[16]. Ca pământ al lui Dumnezeu, să răsară buruiană de iarbă[17], ca hrană pentru neamurile care erau odinioară fără Logos/ Cuvânt! Boul care trage plugul, neamul obișnuit să jertfească boi, știe că Cel care i-a făcut pe ei să fie poporul Său[18] este de față. Căci Dumnezeu a ales aceste neamuri ca moștenire a Sa[19]. De aceea, chiar și măgarul sălbatic al idolatriei a recunoscut ieslea Domnului Său în Bitleemul Iudeei[20]. L-a recunoscut prin darul cel dintâi al magilor, deși era doar un Prunc într-o iesle[21].

Așadar, „să răsară pământul buruiană de iarbă”[22]! El ne-a așezat pe noi acolo, în loc cu verdeață primăvăratică, în Paradis. Și-a întors fața către noi și ne-a hrănit pe noi la apa odihnei[23]. A izgonit întunericul cel vechi din apă[24] și a creat apa odihnei, care este Botezul. În el, lepădăm povara păcatelor noastre și aflăm pacea.

---

[1] Fac. 1, 9.

[2] După întruparea și ieșirea Sa la propovăduire.

[3] Cf. In. 16, 28.

[4] Lc. 8, 5.

[5] Ps. 71, 6; cf. Evr. 6, 7.

[6] Is. 35, 1.

[7] Cf. Mt. 13, 22; Mc. 4: 7, 18-19; Lc. 8, 14.

[8] Cf. Fac. 1, 2.

[9] Cf. Fac. 1, 9.

[10] Cf. Fac. 2, 10.

[11] Ps. 45, 5.

[12] Cf. Gal. 4, 26; Evr. 12, 22; Apoc. 21, 2.

[13] Cf. Ps. 64, 11.

[14] Mc. 4, 8.

[15] Cf. Ps. 35, 9-10.

[16] Cf. Fac. 1, 9.

[17] Cf. Fac. 1, 11.

[18] Cf. Is. 1, 3; Ps. 134, 4.

[19] Cf. Ps. 32, 12.

[20] Cf. Is. 1, 3; Lc. 2: 7, 12, 16.

[21] Mt. 2, 11.

[22] Fac. 1, 11.

[23] Cf. Ps. 22, 2.

[24] Cf. Fac. 1, 2.