Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [46]
Traduceri patristice
vol. 6
*
Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș
*
Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei (sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)
III. Cartea a treia a Exaimeronului
4. Astfel de ape sunt aici din belșug. Și râurile popoarelor bat din palme cu o singură inimă[1] și zic: Să ne bucurăm întru Mântuitorul nostru! Căci ne-a îmbrăcat pe noi cu veșmântul mântuirii[2], care este Botezul. Ne-a împodobit pe noi cu același, ca într-un hiton al mântuirii nestricăcioase.
Iar izvoarele Scripturii țâșnesc. Și din izvoarele apostolice ale lui Israil, din care coboară, neamurile adunate laudă pe Domnul și Dumnezeul lor Iisus Hristos[3]. Și lacurile popoarelor care au fost botezate sunt adunate pe înălțimile munților[4].
Așadar, în sfârșit, pământul neamurilor să răsară[5]! Pământul lor a fost vestit cu mult timp în urmă, când s-a zis că „adevărul din pământ s-a ridicat […] și pământul nostru își va da rodul lui”[6], pentru că Tu „bine ai voit, Doamne, pământului Tău”[7]. El a auzit și Te-a ascultat, când Te-ai întors către el și ai zis:
„Să răsară” Biserica, „pământul” cel bun! Mai întâi „buruiană de iarbă”[8] – care este mai simplă și mai moale decât Cuvântul, un rod potrivit pentru sufletele evreiești, care sunt mai neraționale în comparație cu turma lui Hristos[9]! Să fie precum hrana pentru prunci, care au nevoie de lapte[10]!
Mâncarea cea tare, pentru cei desăvârșiți, este pentru noi, cei credincioși[11]. Și este o mâncare care este produsă de către cei desăvârșiți[12], despre care, după cele spuse despre „buruiana de iarbă”, s-au zis următoarele: „și pom roditor pe pământ, făcând rod după felul [său], a căruia sămânța sa [este] în el”[13].
„Pomul roditor” care rodește rodul Cuvântului celui Bun va fi întotdeauna înfloritor și nu se va veșteji niciodată. Dar „tot pomul care nu face roadă bună se taie și întru foc se aruncă”[14].
5. „Pomul roditor” este cel care are roadele Duhului. Astfel era cel ce a zis: „sunt ca un măslin prea roditor în casa lui Dumnezeu”[15]. Sunt acolo și cei care, „sădiți în casa Domnului, în curțile Dumnezeului nostru vor înflori”[16], pentru că „Cel Drept ca finicul va înflori”[17] și va dărui o parte din roada semințelor sale și altora. Deci este acolo și cel curat cu inima[18], ajungând la deplina sa înălțime în fericire, precum cedrul din Libanos[19]. Astfel de pomi ai Domnului se vor bucura împreună cu cedrii din Libanosul cel înalt[20], care sunt Puterile îngerești, și pe care Domnul – și nu omul – i-a semănat[21].
6. Pământul, care este Biserica, a primit poruncă să răsară o hrană mai simplă și mai moale decât pășunea Cuvântului. Era tocmai bună pentru cei care erau credincioși prin tăiere-împrejur. Apoi a primit poruncă să înfigă mai presus de pământ pe „pomul roditor”, [și] să facă „rod […], a căruia sămânța sa [este] în el”[22].
Când auzi aceasta, să nu crezi altceva decât că aceasta a fost o profeție a Sfântului Moisis[23], arătând Patima de pe Cruce, ca să înțelegem. Prin aceasta, îi spune Bisericii că pomul Crucii crește – dar face roade numai pentru noi. Pentru evrei, Crucea Sa este sminteală. Iar pentru necredincioși, este nebunie[24]. Dar ea face rod, „frumos la vedere și bun la mâncare”[25]: pe Hristos cel răstignit[26].
Putem culege acest rod când suntem înălțați în fața Tâlharului celui drept, când lepădăm hula și noi înșine urcăm pe cruce, astfel încât de ambele părți ale lui Hristos să fie vestită dumnezeiasca mărturisire a Tâlharului. Și, la timpul [potrivit culegerii], și noi vom ajunge nemuritori[27].
Sămânța acestuia a fost în mod clar din rodul lui Hristos. Sămânța rodului este vestirea Evangheliei, care a răsărit din rodul Său. A fost semănată în lung și-n lat pe pământ, devreme în timp, când El a dat Apostolilor Săi această poruncă: „Mergeți întru toată lumea [și] propovăduiți Evanghelia [la] toată făptura”[28].
A Lui este slava pururea! Amin!
[1] Cf. Ps. 97, 8.
[2] Cf. Is. 68, 10; Is. 25, 9.
[3] Cf. Ps. 67, 27; In. 20, 28.
[4] Cf. Ps. 103, 6.
[5] Cf. Fac. 1, 11.
[6] Ps. 84, 12-13.
[7] Ps. 84, 1.
[8] Fac. 1, 11.
[9] Cf. In. 21, 16-17; Fapt. 20, 28; I. Ptr. 5, 2
[10] Cf. Evr. 5, 12-13.
[11] Cf. Evr. 5, 14.
[12] Cf. Mt. 13, 23; Mc. 4, 20; Lc. 8, 15.
[13] Fac. 1, 11.
[14] Mt. 3, 10; 7, 19; Lc. 3, 9.
[15] Ps. 51, 10.
[16] Ps. 91, 14.
[17] Ps. 91, 13.
[18] Cf. Mt. 5, 8.
[19] Cf. Ps. 91, 13.
[20] Cf. I Para. 16, 33; Is. 2, 13.
[21] Cf. Evr. 8, 2; Fac. 2, 8.
[22] Cf. Fac. 1, 11-12.
[23] Cf. Deut. 18, 15.
[24] Cf. I Cor. 1, 23.
[25] Fac. 2, 9.
[26] Cf. I Cor. 1, 23.
[27] Cf. Lc. 23, 39-43.
[28] Mc. 16, 15.