Acatistele și alte poeme ale Fericitului Ieroschimonah Daniil Tudor [45]
Icosul al X-lea e concentrat asupra mărturisirii neputințelor proprii ale rugătorului care caută pocăința și care „răpus sunt de lume, de gânduri zdrobit. /…/ …idolul de țărână, cugetul meu/ nu-mi lasă răgazul să mă cuceresc,/ să fac din rugăciune cristelnița lui Dumnezeu/ întru zdrobirea inimii spre care râvnesc”. În Teologia ortodoxă se vorbește despre un al doilea botez, cel al lacrimilor de pocăință, care curg din „inima zdrobită și smerită” (Ps. 50, 19). De aceea, poetul nostru dorește „să fac din rugăciune cristelnița[1] lui Dumnezeu/ întru zdrobirea inimii…”.
Maica Domnului, care este „Darnică Maică, Povățuitoare de taină,/ Doamna nădejdii, a înserării albastre,/ Stăpână cu trei luceferi pe haină/ și Sfântă Anghiră [Ancoră] a neputințelor noastre” este din nou implorată să ajute: „dă-mi darul de lacrămi, sarea pocăinței/ ca să-mi spăl cu ele duhul neputinței”. Preasfânta Fecioară este numită „Stăpână cu trei luceferi pe haină”, pentru că, în toate Icoanele, ea este zugrăvită având trei luceferi (pe cap și pe umeri), care simbolizează pururea fecioria ei: înainte de naștere, în naștere și după naștere.
Și este „Doamna nădejdii, a înserării albastre”, pentru că ea face, cu rugăciunile sale, ca sfârșitul nostru să fie o înserare albastră. De asemenea, heretisirile insistă pe a sublinia acest dar dumnezeiesc al lacrimilor (care este o harismă, nu un plâns obișnuit, firesc) pe care îl poate dărui Preacurata Stăpână:
„Bucură-te, trandafirul cel plâns al întoarcerii de taină [al schimbării/ transfigurării lăuntrice, tainice];
Bucură-te, duioșia pocăinței cei ai lumina drept haină;
Bucură-te, bogoslovia [teologia] lacrimei, dezvăluirea Înțelepciunii;
Bucură-te, discernământ potrivit la suspinele lumii;
Bucură-te, raiule dăruit cu toate ploile izbăvirii;
Bucură-te, uimirea umezită de privirea copilăriii;
Bucură-te, porfira sudorilor împărătești ale Aminului;
Bucură-te, cristalul cel de har din lacrimile Spinului;
Bucură-te, bunăvoința de rouă ce pe credincioși îi întărești;
Bucură-te, ajutorință și-n cădere a celor neduhovnicești;
Bucură-te, omofor care te așterni peste orice slăbiciune;
Bucură-te, Mireasă urzitoare d nesfârșită rugăciune!”.
Toate sudorile și ploile de lacrimi ale rugătorului și „chemările cele fără de încetare/ ale prea-luminosului nume de putere” al Domnului Iisus Hristos (Condacul al XI-lea) au o finalitate: „simțurile și voia inimii mele/ au intrat în praguri de tăcere” și „aștept să mă năpădească/ auzul, văzul și graiul dumnezeiesc./ În mine de-acum doar acestea să se rostească./ Și Iubitul meu Însuși, Iisusul ceresc,/ să vadă, să vorbească și să înțeleagă/ prin chiar văzul, auzul și voia mea întreagă/ Hristos să viețuiască așa/ prin toată vlaga mea”. Rugătorul așteaptă, adică, revelarea luminii dumnezeiești și să vadă cum se înduhovnicește și se îndumnezeiește întreagă ființa sa.
Roadele rugăciunii neîncetate și ale ostenelilor ascetice sunt vederile luminii dumnezeiești și ale descoperirilor tainice din extaze: „De rourează peste tine chipul Vederii nezărite,/ întru lărgimea cea de aur a-nchipuirilor sfințite,/ adânc cu duhul tu vei fi pe strălucire adunat /…/ Și-ntru simțiri gingaș vei fi ca floarea dreptului Iessei/ care tresare-n patru zări în așteptarea Celor Trei” (Icosul al XI-lea), a revelării Preasfintei Treimi.
[1] Cristelnița este vasul de Botez.