Predică la pomenirea Sfântului Profet Iliu Tesvitis [2023]
Iubiții mei[1],
cele două Sfinte Icoane puse înainte ne vorbesc în mod concentrat despre viața plină de sfințenie a Sfântului Profet Iliu [Ηλιου]. Pentru că în prima îl vedem ascetizându-se în pustie, dar și învățând mereu de la corbii care îl hrăneau. Căci „corbii îi aduceau lui pâini dimineața [οἱ κόρακες ἔφερον αὐτῷ ἄρτους τὸ πρωὶ] și cărnuri seara [καὶ κρέα τὸ δείλης] și din pârâu bea apă [καὶ ἐκ τοῦ χειμάρρου ἔπινεν ὕδωρ]” [I Împărați 17, 6, LXX]. Pe când, în a doua Sfântă Icoană, avem vedenia Sfântului Profet Elisee [Ελισαιε], ucenicul său, în care l-a văzut pe Sfântul Profet Iliu urcându-se la cer în car de foc [ἅρμα πυρὸς] [II Împărați 2, 11, LXX]. Și când l-a văzut urcându-se la cer, Sfântul Elisee „a apucat veșmintele sale și le-a sfâșiat pe ele întru două rupturi [ἐπελάβετο τῶν ἱματίων αὐτοῦ καὶ διέρρηξεν αὐτὰ εἰς δύο ῥήγματα]” [II Împărați 2, 12, LXX]. Și a apucat veșmintele sale nu cu scopul de a fi luat și el la cer, ci cu scopul de a le avea ca binecuvântare în viața lui. De aceea, veșmintele și cojocul lui Iliu au rămas cele mai de preț odoare ale vieții sale, odoare de la Părintele său duhovnicesc.
Și Sfântul Elisee „a înălțat pielea de oaie a lui Iliu [καὶ ὕψωσεν τὴν μηλωτὴν Ηλιου], care a căzut deasupra lui Elisee [ἣ ἔπεσεν ἐπάνωθεν Ελισαιε]” [II Împărați 2, 13, LXX] – în timp ce Sfântul Iliu era dus la cer –, „și s-a întors Elisee și a stat la buza Iordanisului [καὶ ἐπέστρεψεν Ελισαιε καὶ ἔστη ἐπὶ τοῦ χείλους τοῦ Ιορδάνου]” [Ibidem]. Și Sfântul Elisee a luat pielea de oaie cu care se îmbrăca Sfântul Iliu, a luat veșmântul lui ascetic și plin de har dumnezeiesc, și „a lovit apa [ἐπάταξεν τὸ ὕδωρ]” [II Împărați 2, 14, LXX] cu el. Apa Iordanisului. Însă apa „nu s-a despărțit [οὐ διέστη]” [Ibidem]. Dar când a zis: „Atunci unde [este] Dumnezeul lui Iliu [ποῦ ὁ Θεὸς Ηλιου αφφω]”? [Ibidem], Dumnezeu Și-a arătat puterea Sa prin sfânta îmbrăcăminte a Sfântului Iliu. Căci Elisee „a lovit apele [καὶ ἐπάταξεν τὰ ὕδατα][cu pielea de oaie a lui Iliu] și au fost despărțite [de Dumnezeu] acolo și acolo [καὶ διερράγησαν ἔνθα καὶ ἔνθα] și a trecut Elisee [καὶ διέβη Ελισαιε]” [II Împărați 2, 14, LXX] Iordanisul ca pe uscat. Căci Iordanisul s-a despărțit pentru Elisee, după cum s-a despărțit Marea Roșie pentru poporul lui Israil scos din robie.
Însă, Cel ce lucrează toate minunile în viața noastră este Dumnezeul nostru treimic, Dumnezeul mântuirii noastre. Și El a despărțit Iordanisul pentru ca să ne arate că viața celui Sfânt n-are nimic de-a face cu viața celui păcătos. Căci scopul vieții noastre este îndumnezeirea noastră și nu satanizarea noastră. Iar toată viața Sfântului Iliu, cât și a Sfântului Elisee, e plină de slava lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu ne-a revelat prin ei, în mod tainic, pe cele ale Noului Testament, adică pe cele ale mântuirii noastre.
– De ce a fost hrănit de corbi?
– Pentru că corbii seamănă mult cu noi, cu oamenii păcătoși! Corbii mănâncă de toate cu lăcomie. Mănâncă insecte, reptile, amfibieni, animale mici, păsări, cereale, fructe, hoituri de tot felul, fecale de animale, mâncare stricată. Și când au mâncare mai multă o ascund unii de alții, pentru că nu au încredere în alții. Iar pe lângă faptul că sunt hulpavi, că mănâncă mult, mai sunt și hoți. Pentru că fură mâncarea altor animale. Dar când vine vorba de cuibul lor, corbii și-l fac mare, precum ne facem și noi vilele: cu multe camere, în care nu dormim niciodată[2]. Și își fac cuibul „în vârful unor copaci bătrâni, fie pe stânci cât mai greu accesibile. Este realizat din mai multe straturi de crengi împletite, acoperite apoi cu nămol, apoi cu păr, lână și alte materiale moi”[3]. Și corbul are talent de constructor și e atent ca vila lui să fie cea mai bună. Și femela clocește ouăle din luna februarie, în timp ce masculul se duce după mâncare. După 21 de zile de clocit, se nasc puii și puii stau în cuib 40 de zile după eclozare, fiind hrăniți de părinții lor. Că dacă nu-i hrănești, ci doar îi naști, mor imediat. Însă corbii le au și cu cântatul. Au un creier mare, înțeleg și imită gesturi. De aceea pot fi îmblânziți cu ușurință și pot învăța câteva cuvinte, pe care le folosesc în mod intenționat și nu reflex ca papagalii. Dar nu fură numai mâncare de la alte animale, ci și cristale, bucăți de metal sau mingi de golf. Pentru că le plac lucrurile luminoase și rotunde, asemuindu-le cu ouăle lor[4].
Mai pe scurt, corbii hulpavi care l-au hrănit pe Sfântul Iliu reprezintă umanitatea păcătoasă. Dar care, când o restaurează Dumnezeu, învață să fie blândă și slujitoare a lui Dumnezeu. Însă am găsit Sfinte Icoane în care, în loc de corbul cu pâinea în gură sau de corbul cu Dumnezeiasca Euharistie în gură, este Preacurata Stăpână cu Domnul în brațe[5]. Pentru că, din umanitatea păcătoasă, cea mai blândă și mai curată Fecioară a fost Născătoarea de Dumnezeu. Și ea ne hrănește pe noi cu Fiul ei, cu Cel pe care L-a născut, pentru ca să nu murim în seceta duhovnicească a acestei lumi.
Și corbii îi aduceau dimineața pâini, pentru că dimineața slujim Dumnezeiasca Euharistie, în care ne împărtășim cu Domnul, iar seara îi aducea cărnuri, pentru că până în seară ne ocupăm cu teologia cea grea a lui Dumnezeu și cu rugăciunea cea îndumnezeitoare. Viața creștină nu e lene, ci e muncă continuă! Căci munca reală se face în mintea omului, când el gândește și aprofundează voia lui Dumnezeu tot timpul și când scrie teologie, dar și când, uitând de toate și fără a avea în minte imagini, se umple de rugăciunea neîncetată a Domnului. Pentru că, atunci când gândesc, traduc și scriu teologie, eu sunt minte care se obosește, care se ostenește continuu. Pe când, atunci când mă rog uitând de toate și când mă lipesc duhovnicește numai de Domnul, El mă odihnește și mă bucură și mă întărește și mă luminează după cum voiește, pentru că mă face viu prin slava Lui. Căci trebuie să bei mereu din izvor, din izvorul slavei lui Dumnezeu, din izvorul nestricăciunii, pentru ca să fii viu.
Și Sfântul Iliu s-a întărit prin asceză și prin rugăciune și prin post și prin înțelegeri sfinte și prin vederi dumnezeiești! S-a întărit dumnezeiește. Pentru că toată viața lui era ascensională. Și când îl vedem luat de Dumnezeu la cer, mutat de El la cer în mod dumnezeiesc, vedem în mod indubitabil împlinirea omului: îndumnezeirea lui. Căci de aceea l-a luat de pe pământ: pentru că era un om îndumnezeit. Un om propriu Împărăției lui Dumnezeu.
Și Sfântul Elisee a dorit să aibă lucruri de la Părintele său și de aceea i-a primit veșmintele și pielea de oaie. Și veșmintele lui s-au arătat făcătoare de minuni, pentru că erau pline de slava lui Dumnezeu, de slava în care fusese înălțat de Domnul.
De aceea, când se pune problema întâietăților în Biserică, trebuie să ne amintim de Sfântul Profet Iliu. Căci Episcopul, Preotul și Diaconul adevărat, Protoiereul, Starețul și Arhimandritul adevărat e omul dumnezeiesc, e omul pe care Dumnezeu îl iubește, e cel pe care El îl călăuzește mereu, e cel pe care Dumnezeu abia așteaptă să îl ia la Sine. Și dacă vrem să hirotonim și să hirotesim pe cine trebuie, atunci trebuie să îi căutăm pe oamenii lui Dumnezeu, pe cei care duc Biserica mai departe și nu o golesc de oameni.
Pentru că întâietatea în Biserică e a Sfinților. Și Sfinții nu sunt niște statui lipsite de viață, nu sunt niște zâmbitori care dau bine la televizor și pe net, nu sunt niște ciudați neînțeleși de nimeni, ci sunt cei care ne iubesc cu adevărat pe toți și ne înțeleg până în străfundurile noastre. Sfinții sunt oamenii pentru oameni, sunt oamenii atenți și primitori, sunt oamenii buni și compătimitori, sunt oamenii care te vindecă de neiubire și de tristețe. Și când vine omul la Biserică și îl întâlnește pe acesta, pe Sfântul Lui, întâlnește pe cine trebuie. Dar dacă întâlnește funcționarul eclesiastic, pe cel care face Slujbe de nevoie și nu de plăcere, nu întâlnește pe cine trebuie, pentru că acela nu îl duce niciodată la viața cu Dumnezeu, pentru că nici el nu o trăiește.
Și dacă nu trăiești sfințenia lui Dumnezeu în tine însuți și nu te bucuri cu Dumnezeu și cu oamenii în fiecare clipă a vieții tale, ce să mărturisești altora? Le spui despre filmele văzute, despre cancanurile din online, despre excursiile tale, despre bețiile tale, despre afacerile tale cele prea pământești, despre nimicuri, dar nu despre viața cu El. Căci viața cu El nu o ai și nici nu o vrei.
Iar viața cu El e plină de adevăruri teologice, de minuni sfinte, de luminări dumnezeiești, de vederi dumnezeiești, de slujire sfântă, de înțelegere sfântă. Și Sfinții despre acestea vorbesc în mod fundamental: despre viața lor sfântă cu Dumnezeu și despre viața tuturor Sfinților Lui. Căci noi trebuie să ne îmbogățim mereu tocmai în acestea: în cunoaștere teologică, în curăție dumnezeiască, în sfințenie prea mare. Pentru că acestea te înalță de la pământ și te mută la cer, pe când viața pământească, cu toate ale ei, este piatra de moară care nu ne lasă să zburăm mereu spre Domnul.
Așadar, iubiții mei, mutarea Sfântului Iliu la cer înseamnă sfințenie mare. Căci el nu a murit nici până azi. El e viu în cer și cu sufletul și cu trupul său. Iar dacă Sfinții Apostoli l-au văzut pe Tabor, în vedenie, pe Sfântul Iliu, el va fi văzut din nou „trupește de oamenii cei muritori, înaintea venirii a doua pe pământ a Domnului și cel ce mai înainte a scăpat de sabia Izabelei, va pătimi în acel timp de sabia lui Antihrist[os], împreună cu Enoh şi cu Ioan[nis Teologul]. De atunci încolo se va învrednici de mare cinste nu numai ca Proroc, dar și ca Mucenic în ceata Sfinților”[6] lui Dumnezeu.
Adică va muri martiric, ucis de Antihristos, însă va învia împreună cu toți oamenii la învierea cea de obște, pentru ca să se bucure veșnic împreună cu Dumnezeul său. Dar și noi, dimpreună cu toți Sfinții și Îngerii Lui, putem să ne bucurăm veșnic cu Dumnezeul nostru, pentru că ne putem umple mereu de aceeași slavă a lui Dumnezeu de care e plin și Sfântul Profet Iliu, Părintele nostru! Căci toți Sfinții, de la Sfântul Protopărinte Adam și până la ultimul Sfânt din ziua venirii Domnului, au trăit și trăiesc și vor trăi în aceeași slavă veșnică a lui Dumnezeu. Pentru că slava Lui e viața noastră veșnică, cea care ne curățește, ne luminează și ne sfințește continuu în viața noastră. Amin!
[1] Începută la 7. 33, în zi de vineri, pe 7 iulie 2023. Soare, 22 de grade, vânt de 6 km/ h. Le-am preluat de aici: https://s3-eu-west-1.amazonaws.com/catholic.co.il/1595235130_2482_450.jpeg și de aici: https://scontent-otp1-1.xx.fbcdn.net/v/t39.30808-6/219705107_4303799166350713_5591700732360748762_n.jpg?_nc_cat=101&cb=99be929b-3346023f&ccb=1-7&_nc_sid=730e14&_nc_ohc=2UpFNQyJeu4AX-sLseQ&_nc_ht=scontent-otp1-1.xx&oh=00_AfCCg28I9przLPvA-9U0LGYiD8DnXe__BclPUPF0bHlaFw&oe=64AD1F5D.
[2] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Corb.
[5] Pe aceasta am preluat-o de aici: https://i0.wp.com/reflectionsonthesacredliturgy.com/wp-content/uploads/2017/07/elijah.jpg?resize=764%2C944&ssl=1.
[6] Cf. https://paginiortodoxe.tripod.com/vsiul/07-20-sf_ilie.html.