Predică la Duminica a 8-a după Cincizecime [2023]

Iubiții mei[1],

mulți dintre noi ținem pasul cu lumea noastră până când obosim, până când ni se pare prea mult totul. Și când ni se pare prea mult, începem să nu mai învățăm unele lucruri. Să nu ne mai intereseze unele lucruri din cele care se petrec în timpul nostru, în lumea noastră. Pentru că ajungem să conștientizăm nevoia de stabilitate interioară. Și stabilitatea se câștigă prin lucrurile puține, dar trainice din viața noastră. Spre exemplu, de vreo 2-3 ani mă uit din ce în ce mai puțin la televizor. Nu mai am chef de știri dure, rele, panicarde, nici de mondenități, nici de politică, nici de reclame, nici de certuri televizate, ci văd așa, fără scop, din când în când anumite lucruri. Însă asta înseamnă că nu mai sunt la curent cu știrile, cu politica, cu vedetele vremii noastre, ci, ceea ce mai ajunge până la mine, e din online.

Și am ajuns la această raportare interioară la noutățile lumii noastre din excesul de știri pe care le înmagazinam. Prea multul m-a copleșit la un moment dat și am vrut să nu mă mai obosească. Și nu mai m-a obosit, pentru că am renunțat la a mai citi metodic feedurile la care sunt abonat! Dar, în același timp, necunoașterea știrilor m-a făcut să mă simt tot mai mult paralel cu realitatea. Sau să trăiesc numai în proximitatea mea, cu lucrurile de care am nevoie și să mă canalizez pe munca mea scriitoricească.

Prețul ruperii de realitatea mediatizată a fost întoarcerea și mai mult la mine însumi. La pacea și la sănătatea mea. Nu mai știu tot ceea ce apare, tot ceea ce se întâmplă, nu mai sunt implicat interior în mersul politic-social al țării mele, nu mai sunt la curent cu diverse tendințe, ci mă ocup de o problemă anume numai când sunt interesat de ea. Și atunci mă documentez metodic despre un om, o realitate, o lege, o noutate socială.

Și pentru că știu cum să fac muncă de cercetare, dacă ceva sau cineva începe să mă pasioneze, devine un subiect de lucru. Dar asta nu înseamnă că mă mai înham la toată cunoașterea lumii mele ca până recent. Și nu mai fac asta, pentru că am văzut ce înseamnă să te îmbolnăvești de multa oboseală. De extenuare. Pentru că m-am retras tot mai mult la mine și la nevoile mele duhovnicești și trupești, atunci când am văzut că pic de oboseală, de somn, de neputință.

Oboseala m-a învățat să renunț la cunoașterea foarte diversă a vieții mele. Și oboselii nu-i plac zgomotele. De aceea, am renunțat la tot ceea ce înseamnă zgomot, pentru ca să mă umplu de pacea lui Dumnezeu și de odihnă multă.

În Evanghelia de azi însă, avem de-a face cu o mulțime de oameni, dar cu o mulțime suferindă. Căci atunci când Domnul a văzut mulțimea multă de oameni, „I s-a făcut milă de ei [ἐσπλαγχνίσθη ἐπ᾽ αὐτοῖς] și i-a vindecat pe cei bolnavi ai lor [καὶ ἐθεράπευσεν τοὺς ἀρρώστους αὐτῶν]” [Mt. 14, 14, BYZ]. Și imaginea aceasta a mulțumii celei multe e o imagine a Bisericii Sale. Iar Domnul nu suportă să ne vadă suferinzi, să ne vadă slăbănogiți de boală, pentru că El este Doctorul nostru, al tuturor. Și nu dorește să ne vadă bolnavi, pentru că boala este consecința păcatelor noastre.

Cu alte cuvinte, El vindecă bolile și neputințele noastre pentru ca să ne învețe că sănătatea sufletului și a trupului nostru e virtutea. Și că, dacă împlinim voia Lui, noi trăim sănătos. Dar dacă ne aruncăm în boli ca în apă, tocmai de aceea viața noastră e plină de chin, pentru că e plină de neascultarea de Sine, adică de păcat.

Lui Dumnezeu I se face milă de noi pentru că ne iubește desăvârșit. Și cine iubește pe cineva, acela dorește tot binele celui pe care îl iubește. Dar când urăști, nu faci altceva decât să omori binele din oameni, pentru că omori binele din tine însuți. Și binele e omorât, pentru că nu dorești binele celuilalt, ci răul.

„Mulțimile I-au urmat Lui pe jos din cetăți [οἱ ὄχλοι ἠκολούθησαν Αὐτῷ πεζῇ ἀπὸ τῶν πόλεων]” [Mt. 14, 13 BYZ]. Și-au părăsit casele și cetățile pentru El. Și au mers pe jos, nevoindu-se, ca să Îi urmeze Lui. Pentru că urmarea adevărată a lui Dumnezeu e atunci când doar El contează cu adevărat pentru tine, când doar El e în prim-planul vieții tale. Și când faci cele mai multe lucruri pentru Dumnezeu, atunci le faci și pentru tine, căci tot ceea ce faci pentru Dumnezeu te mântuie.

Dacă cineva ar fi închis undeva departe și s-ar întoarce în lumea noastră după 40 de ani, el ar găsi multe lucruri schimbate, dar pe cele de bază le-ar găsi la fel. Nu ar ști să scoată banii din tonomatul unei bănci, n-ar avea telefon de ultimă generație, n-ar ști nimic despre politica și mondenitățile zilei, n-ar ști să lucreze pe un computer, dar apa, aerul, pâinea, închinăciunea, virtutea ar fi la fel. Pentru că cele firești ale omului rămân aceleași și aceleași rămân și cele ale Bisericii.

În 2.000 de ani s-au schimbat multe politici și mode în lumea noastră, s-au reconfigurat țările și neamurile, dar viața Bisericii a rămas aceeași. Pentru că viața Bisericii e viața lui Dumnezeu. Viața Bisericii e viața cu El, e viața care te sfințește, care te mântuie, care te înveșnicește. Aceeași Biserică și aceleași Slujbe și în secolul I, dar și în secolul XXI. Pentru că aceeași slavă a lui Dumnezeu i-a mântuit pe ei, pe creștinii de atunci, și ne mântuie și pe noi, pe creștinii de azi. Și noi, pe lângă cele firești, ale vieții cotidiene, și pe lângă cele dumnezeiești, ale Bisericii, a trebuit să învățăm diverse legi, diverse mode, diverse meșteșuguri, diverse abilități pentru a fi proprii vieții sociale. Însă, dacă de cele trecătoare te poți dispensa în mod parțial, de cele ale lui Dumnezeu și de cele care țin viața ta de zi cu zi nu te poți dispensa, pentru că ele sunt fundamentale pentru noi.

Învățăm limba maternă, învățăm să mâncăm, să mergem, să ne jucăm, să întrebăm, să ne bucurăm în casă, acasă la noi. Acasă începem să Îl cunoaștem pe Dumnezeu, iar apoi ei, părinții și bunicii noștri, ne botează și ne fac creștini și ne învață cu viața cu Dumnezeu. Ceea ce învățăm la Școală și în viață ne specializează tot mai mult, dar baza vieții și a culturii noastre e în familie și în continua noastră învățare. Și învățarea e pe măsura dorinței noastre de autenticitate. Cine simte că are nevoie de noutăți continue, acela simte un lucru firesc. Dar, tot la fel de firesc e și faptul, ca atunci când simți că e prea mult multul pe care îl înveți, să te oprești și să îți vezi de sănătatea ta. Pentru că, de la un moment dat în viață, poți să faci anumite lucruri numai pe măsura sănătății tale.

Și obosirea prea multă a noastră e un păcat ce trebuie spovedit continuu. Pentru că obosirea prea multă e o subminare a sănătății noastre. Și de oboseala prea multă se leagă și neproductivitatea și lipsa de bucurie și de înțelegere a celorlalți. Căci oboseala multă, ca o greutate împovărătoare, te face să le vezi pe toate ca pe niște poveri enorme. Și când nu mai poți de oboseală e normal să nu mai vrei decât somnul, somnul profund și de multe ore, pentru că nu mai poți altceva. Pentru că știi că boala oboselii se vindecă numai prin somn, liniște, mâncare bună, aer din destul.

Mulțimile L-au căutat pe El și cuvintele Lui. Pentru că nu poți să cauți cuvintele, opera cuiva, fără să îl cauți pe el. Autorul e în cărțile lui, după cum Domnul e în toate cuvintele și faptele Sale. Și noi citim Dumnezeieștile Evanghelii pentru ca să Îl vedem pe Domnul, să vedem cum vorbea și trăia El, pentru ca să trăim și să vorbim și noi precum El. Tocmai de aceea, Dumnezeiasca Scriptură și Cărțile Sfinților Părinți sunt filmele vii și nemuritoare ale vieții noastre. Pentru că noi Îl vedem pe Domnul, pe Maica Lui și pe toți Sfinții Lui în marea și deplina lor viață. Și, văzându-i pe ei, ne umplem și noi de viața lor.

Mulțimile au venit după El uitând de ele însele. De aceea, le-a prins seara cu El și li s-a făcut foame. Și Domnul a făcut din puțin mult. A făcut din 5 pâini și doi pești [Mt. 14, 17] o masă pentru toți. Pentru că masa aceasta pentru toți prefigura Dumnezeiasca Sa Euharistie, în care El Se dă pe Sine pentru viața lumii. Căci un singur Potir hrănește întreaga Biserică! Pentru că o hrănește cu Viața lumii, cu Fiul lui Dumnezeu întrupat.

Dar ca să fii hrănit, trebuie să vii la Biserică. Și pentru ca să vii la Biserică, trebuie să ai o viață comunională. O viață care înțelege nevoia tuturor de viață și de bucurie. Căci atunci când te gândești la binele tuturor, te rogi pentru mântuirea tuturor. Dar când te vezi doar pe tine, nu te rogi la nimeni, ci trăiești non-euharistic. Căci cel care nu-I mulțumește lui Dumnezeu pentru toate, nu știe să se bucure de toate. Dar cel care se bucură de toate, acela mulțumește pentru toate, pentru că toate îl bucură și îl împlinesc.

Copilul învățat cu toate jucăriile, crede că toate i se cuvin în viață. Dar când e pus să își câștige bucuriile și vede câtă trudă e în spatele fiecărui premiu, fiecărui examen, fiecărei împliniri, atunci e mulțumitor pentru toți cei care îl ajută să se împlinească în viață. Pentru că înțelege că fiecare carte citită, fiecare examen luat, fiecare om care l-a ajutat au contat în viața lui.

Domnul le-a luat pe acelea care prefigurau Darurile euharistice, „a privit spre cer [ἀναβλέψας εἰς τὸν οὐρανόν], a binecuvântat și a frânt [εὐλόγησεν καὶ κλάσας]” [Mt. 14, 19, BYZ] spre împărtășirea tuturor. Căci a înălțat Darurile spre cer, ca mulțumire adusă lui Dumnezeu, le-a binecuvântat pe ele și le-a umplut de slava Lui, după care le-a frânt și le-a dat tuturor, ca toți să mănânce. Pentru că Euharistia Bisericii e masă de obște. Iar cine are conștiința aceasta binecuvântată, vine și se spovedește Domnului, ca să se împărtășească cu El, pentru ca să fie viu, plin de viața Lui. Dar cine nu o are, acela stă în duminică și în sărbătoare acasă sau se plimbă, se distrează, pentru că n-are dorul viu de El. Și nu-L are, pentru că nu Îl iubește pe El.

În predica sa la Sfânta Mironosiță Maria Magdalini, cea întocmai cu Apostolii, Părintele Arhimandrit Serafim Baciu a subliniat iubirea imensă a Sfintei Maria pentru Domnul. Căci ea a venit la mormânt, foarte de dimineață, pentru ca să Îl ungă pe Cel iubit al ei[2]. Și când ți-e dor de Dumnezeu, vii de dimineață la Biserică, ca să prinzi începutul Slujbei, pentru că inima ta e vie pentru Dumnezeu.

În prima sa predică episcopală, Preasfințitul Părinte Paisie Teodorescu a subliniat faptul că Episcopul e hirotonit în Liturghia Cuvântului, pentru că el e dator să păstreze, să păzească și să propovăduiască mereu cuvintele lui Dumnezeu. Pentru că cuvintele lui Dumnezeu sunt hrana dumnezeiască a celor credincioși. Iar rolul Episcopului nu e acela de a-i stăpâni pe oameni, ci de a-i sluji, iar cel mai mare dintre noi, e cel care le slujește tuturor[3]. Dar nu poți să le slujești tuturor, dacă nu îi iubești pe toți. Și nu îi poți iubi pe toți oamenii, dacă Dumnezeu Însuși nu te învață iubirea Lui față de toți. Iar ca El să te învețe iubirea, trebuie ca tu să împlinești poruncile Sale. Pentru că cel care împlinește poruncile Sale, acela se umple de viața Lui cea veșnică.

Mulțimile au mâncat și s-au săturat, dar au mai rămas 12 coșuri pline [Mt. 14, 20]. Pentru că Biserica are hrană pentru întreaga lume și mai mult decât atât. Din puținul cel imens al Euharistiei, ea hrănește întreaga lume și o umple de cuvintele cele sfinte ale lui Dumnezeu. Și lumea, dacă e plină de El și de cuvintele Lui, e sătulă și e vie și e bucuroasă. Dar dacă e singură, ea e tristă și neîmplinită veșnic. Pentru că numai Dumnezeu e împlinirea noastră veșnică.

Așadar, iubiții mei, masa noastră, de acasă, nu e masă bucuroasă, dacă mai întâi nu venim la Biserică, pentru ca să ne unim dumnezeiește cu Domnul mântuirii noastre. Venim aici, stăm cu Domnul, Îl mâncăm pe El cu cuviință și cu dragoste, pe Cel care e Viața noastră, și apoi mergem să mâncăm acasă. Că mâncarea de acasă e pentru trup, dar cea de aici, Domnul Însuși, e o mâncare pentru întreaga noastră ființă. E una care ne îndumnezeiește ontologic, pentru că ne hrănește în mod fundamental. Și dacă suntem cu Domnul, atunci suntem pe deplin împliniți, pentru că El e viața noastră cea veșnică.

Mâine lăsăm sec, iar pe 1 și 2 august venim în casele dumneavoastră pentru ca să le binecuvântăm. Să ne revedem cu pace și să ne bucurăm unii cu alții! Amin!

---

[1] Începută la 8. 11, în zi de luni, pe 24 iulie 2023. Soare, 21 de grade, vânt de 3 km/ h.

[2] A se vedea aici: https://www.facebook.com/trinitastv/videos/960552878386004.

[3] Cf. Idem: https://www.facebook.com/trinitastv/videos/1483018302450531.