Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [52]
Traduceri patristice
vol. 6
*
Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș
*
Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei (sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)
Cartea a patra a Exaimeronului
4. Auzind acestea, cititorule, cel care ești înțelept, să nu le pui deoparte, ci schimbă-ți modul de a gândi! Haide, să intrăm din nou în lăuntrul catapetesmei scripturale, în Sfânta Sfintelor și în altarul cel mai dinlăuntru al minții!
Textul ne învață pe noi aceasta despre Moisis: zice că el a intrat întru întuneric[1], unde Dumnezeu a zis: „Să fie luminătorii în tăria cerului spre luminarea pământului”[2].
Zicând acestea, Dumnezeu a făcut și a așezat o întreită lumină în tăria Bisericii: prin stele, soare și lună. Prin stele, semnificând adică faptul că Sfinții și Drepții Profeți au apărut primii. Ei au fost mai înainte, prin prevestirile lor, anunțând lumii venirea Soarelui, care este Cel Unul Uns al lui Dumnezeu, și a Miresei Lui, Biserica.
Apoi, după ce au scăzut stelele, a strălucit Soarele Hristos și apoi Mireasa Lui, Luna, care este Biserica. De aceea, luna, când este plină, apare [și] în timpul zilei. Și când soarele cu razele sale luminează ziua, ea însăși se grăbește prin aer ca să ajute.
Dacă acestea nu ar semnifica strălucirea Bisericii împreună cu Hristos, ea (când este lună plină) nu ar pluti pe cer împreună cu soarele în timpul zilei. Atâta vreme cât Biserica era nedesăvârșită – ca adunare a evreilor – strălucea numai noaptea. Și aici mă refer la viața evreilor. Dar când a fost desăvârșită de către Dumnezeu, care aduce toate la desăvârșire, atunci Luna [Biserica] a apărut împreună cu Soarele Hristos în minunata lumină de zi a viețuirii întru Evanghelie, a viețuirii noastre, a credincioșilor.
5. Iată și o altă înțelegere despre aceste lucruri. În ziua întâi, înainte de venirea soarelui și a lunii și a stelelor, Dumnezeu a luminat creația printr-o singură lumină nedespărțită[3]. Aceasta înseamnă că, în lume, El a revelat și a răspândit lumina unicei stăpâniri a Dumnezeirii.
Apoi, în această a patra zi, prima zi desăvârșită, când soarele a venit pe pământ din cer, o întreită lumină a apărut. Iar lumea a recunoscut această triplă, întreită lumină consubstanțială ca tip al Sfintei Treimi.
Prin acea primă lumină, suntem învățați despre unimea Dumnezeirii. Iar prin această întreită lumină este vestită Treimea [persoanelor] Celor deoființă [τὸ Τριαδικὸν τῶν ὁμοουσίων].
[1] Cf. Ieș. 20, 21.
[2] Fac. 1, 14.
[3] Cf. Fac. 1, 3.