Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [53]

Traduceri patristice

vol. 6

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei (sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

Cartea a patra a Exaimeronului

V. 1. Dacă aceasta este greu pentru tine [de înțeles] sau dacă argumentul ți se pare forțat, discutăm din nou, altfel, despre aceasta.

Într-un mod asemănător, stelele au venit întru ființă sus, în tăria cerului, și sunt originare de acolo. Acestea ne oferă un tip/ chip al Sfinților Îngeri, care au fost creați în cer.

De aceea, Dumnezeu a așezat stelele mai întâi, mai înainte ca soarele și luna să lumineze pământul, deoarece Mințile cele preadumnezeiești și-au purtat făcliile[1] înaintea Soarelui Hristos și a Lunii Biserica[2], când, în diferite chipuri, au purtat de grijă lucrurilor de pe pământ.

Dumnezeu a creat acești doi mari luminători, soarele și luna, pe pământ, și apoi i-a așezat pe ei în tăria cerului. Înțelegem aceasta chiar din aceste fragmente din Scriptură. Dătătorul de lege Moisis zice: „a zis Dumnezeu: «Să fie luminătorii în tăria cerului»”[3]. El a creat luminătorii văzuți, ca și pe Luminile noetice/ gânditoare, pe Sfinții Îngeri, printr-o poruncă. „Că El a zis și s-au făcut, El a poruncit și s-au zidit”[4]. Dar El nu i-a creat pe cei doi luminători în acest fel. El nu a zis: Să fie luminători. Ci: „Și a făcut Dumnezeu cei doi luminători mari […]. Și i-a pus Dumnezeu pe ei în[tru] tăria cerului”[5]. Mai întâi i-a făcut pe ei, și apoi i-a așezat pe ei sus. Și unde în altă parte i-ar fi putut face pe ei decât pe pământ? Nu exista alt loc în afară de cer, decât pământul. Acolo au fost făcuți de către Dumnezeu Însuși, și apoi au fost purtați sus.

2. Vezi, încă o dată, și aici, cum, înaintea cerului, pământul a fost luminat de soare. Apoi, așadar, L-a trimis sus pe Soarele Hristos, în cer, după ce alcătuirea Sa[6] și întruparea s-au întâmplat pe pământ.

Nu te înșela: dintre toți luminătorii, numai soarele a fost alcătuit ca o formă compusă din două firi, ca tip al lui Hristos. Fiindcă soarele a apărut atât din prima lumină cerească și originară, cât și din focul care a fost adus întru ființă ulterior. Iar soarele, deși așezat în eterul cel de sus, se revarsă peste pământ prin razele sale și ne slujește nouă.

Socotește lumina [dintâi] ca fiind [simbol pentru] dumnezeirea Cuvântului[7]. Căci El a fost adevărata Lumină care a luminat peste fiecare, demult, la început[8]. Pe de altă parte, socotește focul ca [simbol pentru] trupul nostru făcut din sângiuri și înfocat[9]. Lumina a luat asupra sa focul din soare: adică, Cuvântul cel luminător S-a făcut trup[10]. Domnul S-a îmbrăcat și S-a înfășurat pe Sine în Adam. Iar „Adam” se tâlcuiește: pământ înfocat și roșu-sângeriu.

3. „Întrucât pruncii s-au împărtășit de trup și sânge”[11], din care [și] Soarele Hristos a fost alcătuit și S-a arătat pe pământ, sora/ iubita Sa, Luna Biserică, zice în Cântarea Cântărilor: „Iubitul meu [este] alb și rumen”[12]. Aceasta înseamnă [că este] Dumnezeu și Adam: alb datorită dumnezeirii Sale, rumen/ roșu datorită umanității Sale.

În mod asemănător, vedem iarăși că soarele cel compus este alb și roșu, ca o preînchipuire a lui Hristos, Soarele dreptății. Prin Profetul Malahias, Dumnezeu a zis despre El: „Și vă va răsări vouă, celor care vă temeți de numele Meu, Soarele dreptății”[13], ca „să lumineze pe cei care șed în întuneric și [în] umbra morții”[14].

Acesta este Soarele care a zis: „Eu Lumină întru lume am venit”[15]. Adică, deși prin dumnezeirea Sa era delicat precum lumina, a devenit mai gros prin venirea Sa în lume.

Acesta este Soarele despre care a profețit Salomon: „soarele răsare [adică Hristos pe pământ] și soarele [iarăși] apune [adică El Se pogoară la cele dedesubt]”[16]. „Și [apoi] întru locul lui se trage”[17], se întoarce: căci Hristos, pogorându-Se la Iad și apoi înviind, S-a suit [înapoi] la Tatăl. Aceasta era ceea ce El spusese: ca Dumnezeu „ieșit-am din Tatăl”[18], iar ca Dumnezeu și Adam „Mă duc la Tatăl Meu”[19].

Și pentru aceasta numele soarelui (ilios) înseamnă „Dumnezeu” în vorbirea evreiască. Hristos a strigat pe cruce: „Ilí, Ilí”. Evanghelistul explică ceea ce înseamnă, adică: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu”[20]. [Vedem] aici, iarăși, că soarele a fost un tip al lui Hristos.

---

[1] Dumnezeieștii Îngeri au fost lumini călăuzitoare pentru oameni, ca niște făclii în întunericul lumii.

[2] Înainte de a Se întrupa și a Se revela Soarele Hristos și de a înființa Biserica Lui pe pământ.

[3] Fac. 1, 14.

[4] Ps. 32, 9.

[5] Fac. 1, 16-17.

[6] Alcătuirea trupului Său, din sângiurile Preacuratei Sale Maici, în pântecele ei cel fecioresc.

[7] Cf. In. 1, 1.

[8] Cf. In. 1, 9.

[9] Obișnuim să spunem și în ziua de astăzi despre un om dinamic și pătimaș (în sens bun sau rău) că are sângele aprins.

[10] Cf. In. 1, 14.

[11] Evr. 2, 14.

[12] Cânt. Cânt. 5, 10.

A se vedea: Sfântul Profet Salomon, Cântarea Cântărilor, traducere din LXX și note de Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, Teologie pentru azi, București, 2015, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2015/02/18/cantarea-cantarilor/.

[13] Mal. 3, 20 (4, 2).

A se vedea: Cartea Sfântului Profet Malahias, traducere din LXX și note de Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, Teologie pentru azi, București, 2019, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2019/09/06/cartea-sfantului-profet-malahias/.

[14] Lc. 1, 79; cf. Ps. 106, 10.

[15] In. 12, 46.

[16] Eccl. 1, 5.

A se vedea: Sfântul Împărat Salomon, Ecclisiastis, traducere din LXX și note de Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, Teologie pentru azi, București, 2016, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2016/11/23/ecclisiastis/.

[17] Ibidem.

[18] In. 16, 28.

[19] In. 16, 10.

[20] Mt. 27, 46.