Predică la Transfigurarea Domnului [2023]
Iubiții mei[1],
pentru că fiecare zi e o urcare a noastră spre Dumnezeu, când privesc cei 33 de ani de credință ai vieții mele, pe care azi îi împlinesc, îi văd ca un munte. Ca un munte pe care am urcat zilnic. Pentru că în viața cu Dumnezeu și în slujirea Lui creștem duhovnicește neîncetat de când ne lipim duhovnicește de El. De când ne lipim în mod conștient de El. Și creșterea noastră continuă își are rădăcina veșnică în slava Lui, pe care El o revarsă neîncetat în noi și prin care ne întărește mereu în relația preasfântă cu El. Pentru că noi, cei plini de neputințe și de patimi, n-am fi putut să urcăm la braț cu Dumnezeu pe acest munte al credinței. Dar El, Cel care ne întărește pe noi întru toate, e Cel care ne ajută pe fiecare zi să facem imposibilul: să urcăm pe muntele cunoașterii și al iubirii lui Dumnezeu, pe muntele mântuirii noastre.
Muntele Taborului, pe care Domnul Iisus Hristos i-a urcat pe Sfinții Apostoli Petros, Iacovos și Ioannis [Mt. 17, 1], e acest munte al credinței noastre. El ne urcă pe acest munte sfânt, al ascezei neîntrerupte, pentru ca în vârful său să ni Se descopere pe El Însuși. Pentru că acest „munte înalt [ὄρος ὑψηλὸν]” [Mt. 17, 1, BYZ] e tot efortul nostru de a ne curăți de patimi, la care El adaugă cunoașterea Lui extatică. Cunoașterea Lui în vedere dumnezeiască. Pentru că numai atunci când El ni Se descoperă pe Sine întru slava Lui, Îl cunoaștem pe El cu adevărat. Și Îl cunoaștem pe El din slava Lui care rămâne în noi și prin care El Însuși, dimpreună cu Tatăl și cu Duhul, rămâne în noi.
La o primă vedere, tot efortul acesta imens al ascezei nostru e o muncă ascensională epuizantă și fără rost. De ce să te urci pe munte ca să Îl vezi pe Dumnezeu? De ce nu Îl poți vedea și aici, la șes, fără niciun efort ascetic, dacă El dorește să ni Se arate? Însă urcarea noastră pe munte nu e pentru El, ci pentru noi. Căci noi avem nevoie de subțiere, de asceză, de transfigurare a persoanei noastre. Tot postul, toată slujirea, toată nevoința noastră sunt pentru ca noi să ne înduhovnicim. Pentru că nicio împlinire a poruncilor Sale nu e pentru a o bifa pur și simplu, ci pentru a ne schimba interior prin ea.
De aceea, cel care urcă zilnic spre Dumnezeu nu își pune problema că urcă pe un munte înalt, pe cel mai înalt munte, în jurul căruia sunt numai prăpăstii, ci e absorbit continuu de împreuna discuție cu Cel împreună cu Care urcă. El e plin de rugăciune către Dumnezeu, el e absorbit cu totul de El și urcă dimpreună cu El pe muntele Său. Fapt pentru care nu privește în urmă, pentru că s-ar îngrozi dacă ar privi hăurile din care vine, ci, fiind cu El, cu Dumnezeul său, vede peste tot frumosul Lui, binele Lui, curăția Lui, sfințenia Lui. Vede bunătatea și curăția lui Dumnezeu peste tot, pentru că le vede și în sine. Și el, cel curățit mereu de Dumnezeu, se face frumos, pentru că se umple mereu de frumusețea lui Dumnezeu, dimpreună cu Care urcă neîncetat.
Și urcarea dimpreună cu El e o continuă revelare a Lui. Pentru ca în mod plenar, când nici nu te aștepți, când nici nu știi că ești propriu vederii Lui, Dumnezeu ți Se revelează în viața ta. Și ți Se revelează cum vedem aici, în Matteos 17, 2, BYZ: „Și a fost transfigurându-Se înaintea lor [Καὶ μετεμορφώθη ἔμπροσθεν αὐτῶν] și a strălucit fața Sa ca soarele [καὶ ἔλαμψεν τὸ πρόσωπον Αὐτοῦ ὡς ὁ ἥλιος], iar veșmintele Sale s-au făcut albe ca lumina [τὰ δὲ ἱμάτια αὐτοῦ ἐγένοντο λευκὰ ὡς τὸ φῶς]”. Pentru că atunci când El ni se arată pe Sine pe muntele viețuirii noastre duhovnicești, El ne umple de lumina Sa cea veșnică și, întru lumina Sa, Îl cunoaștem pe El cu adevărat. Și începem să Îl cunoaștem pe El din interiorul nostru și nu din afara noastră, pentru că El începe să locuiască în noi în mod simțit de acum, să locuiască în noi în mod conștientizat de către noi, de când ni Se arată nouă, celor care am devenit locașurile Sale prin vederea Lui.
Și așa înțelegem de ce e nevoie de efortul continuu, zilnic, al curățirii de patimi. Și de ce asceza continuă e viața ortodoxă. Pentru că viața ortodoxă, viața creștină, viața Bisericii e o continuă îndumnezeire a noastră. Și scopul nostru zilnic e acela de a ne face lemne curate, bune de foc, pentru ca focul slavei lui Dumnezeu să fie mereu în noi și noi să fim focuri vii, raționale ale lui Dumnezeu. Căci dacă suntem plini de apa patimilor, nu primim focul cel ceresc, al slavei dumnezeiești în noi înșine. Dar dacă mereu ne ascetizăm dumnezeiește, ca niște lemne bune de foc, putem să ne aprindem continuu ca jertfa Sfântului Profet Iliu, pentru că vine slava lui Dumnezeu în noi, cea care ne aprinde de dragostea cea veșnică a lui Dumnezeu.
Sfinții Apostoli au mers cu Domnul pe munte, L-au ascultat pe El pentru că L-au iubit pe El, și El le-a arătat slava Lui pe cât aceia au putut să o vadă în mod dumnezeiește. Le-a arătat slava Lui pe măsura lor personală. Pentru că slava Lui era slava cea veșnică a dumnezeirii Sale și, când El le-a arătat-o lor, le-a dovedit că e Dumnezeu și om, că e Fiul lui Dumnezeu întrupat.
Însă, pe Tabor, nu doar Fiul lui Dumnezeu S-a revelat pe Sine, ci și Duhul și Tatăl, așa cum făcuseră și la Botezul Domnului. Când li S-a revelat Duhul Sfânt, li S-a revelat ca „nor luminos [νεφέλη φωτεινὴ], [Care] i-a umbrit pe ei [ἐπεσκίασεν αὐτούς]” [Mt. 17, 5, BYZ]. Iar când Tatăl li S-a revelat, El li S-a revelat ca „glas din nor [φωνὴ ἐκ τῆς νεφέλης]” [Ibidem], Care le-a spus: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit [Οὗτός ἐστιν ὁ Υἱός Μου ὁ ἀγαπητός], în[tru] Care am binevoit [ἐν ᾯ εὐδόκησα]! Pe Acesta să-L ascultați [Αὐτοῦ ἀκούετε]!” [Mt. 17, 5, BYZ].
Și prin revelarea întregii Treimi la transfigurarea Domnului suntem învățați că slava Sa cea veșnică, care a izvorât din persoana divino-umană a Domnului, e comună Dumnezeului treimic. Că lumina izvorâtă din El, din Domnul, izvorăște veșnic și din Tatăl și din Duhul Sfânt, pentru că Dumnezeul nostru treimic are o singură slavă, una comună persoanelor dumnezeiești. Dar, totodată, noi aflăm astăzi că slava Lui e cea care ne îndumnezeiește pe noi, pentru că ea transfigurează umanitatea noastră. Și când vorbim despre sfințenie, noi vorbim despre ce a făcut și face slava lui Dumnezeu din noi. Pentru că slava Lui cea veșnică e cea care ne sfințește pe noi în mod neîncetat.
Însă, slava Lui noi o primim și o trăim continuu, de la Botezul nostru, în Biserica lui Dumnezeu. Toate Tainele și Slujbele și rugăciunile Bisericii ne umplu de slava Lui cea veșnică. De aceea, noi venim continuu la Biserică, pentru aici este izvorul vieții veșnice pentru noi toți. Căci aici primim slava Lui, cea care ne îndumnezeiește pe noi. Iar dacă Sfinții Apostoli, cei 3, au văzut slava Lui pe Tabor, noi o putem vedea oriunde El ni Se arată nouă. Dar pentru a o vedea, noi trebuie să ne pregătim continuu pentru revelarea Lui în viața noastră.
Și noi ne pregătim mereu prin pocăință vie, prin rugăciune neîncetată, prin spovedirea continuă a păcatelor noastre și prin împărtășirea continuă cu Domnul nostru. Prin împlinirea continuă a tuturor poruncilor Sale. Pentru că această pregătire continuă pentru revelarea Lui înseamnă ascensiunea noastră continuă spre El, pe care o facem dimpreună cu El, cu Dumnezeul mântuirii noastre.
Fiul ne umple de slava Lui, Duhul Sfânt ne umbrește interior cu slava Lui, Tatăl ne umple de slava Lui, vorbindu-ne despre iubirea Lui veșnică pentru Fiul și pentru Duhul Sfânt. Și pentru că Tatăl binevoiește veșnic întru Fiul și întru Duhul, El ne învață pe noi că trebuie să fim în iubire față de toți oameni. Pentru că numai iubindu-i pe toți putem fi ai tuturor. Și suntem ai tuturor când ne rugăm pentru toți și când mijlocim pentru toți oamenii. Pentru mântuirea tuturor.
De fiecare dată când mă întâlnesc cu oamenii, îmi cer să mă rog pentru ei. Și am nume și nume pentru care mă rog, iar numele lor sunt rugăciuni vii pentru ei. Și pentru toți cer mila lui Dumnezeu și voia Lui cu ei. Pe unii, Domnul îi ridică din boală, din neputință, dar altora le ia viața aceasta. Însă El nu greșește niciodată! Pentru că Dumnezeu nu Se gândește doar la binele temporar al oamenilor, așa cum se gândesc oamenii, cel mai adesea, ci la binele lor veșnic. Și, pentru binele lor veșnic, lucrăm și noi, Preoții lui Dumnezeu. Pentru că atunci când cerem să Se facă voia lui Dumnezeu, cerem ca ei să se mântuie. Iar dacă Dumnezeu ne mântuie, dându-ne încă viață aici sau mutându-ne la Sine, pentru ce suntem triști? Căci, dacă suntem cu El, avem totul. Dar dacă nu Îl avem pe El, atunci suntem cu adevărat triști, pentru că suntem singuri…
Însă, praznicul de azi e praznic prea-bucuros, pe care îl trăim cu dezlegare la pește, pentru că el ne confirmă că Dumnezeul nostru e viu și veșnic și mereu Același. Și El e viu, pentru că mereu ne umple de slava Lui, dar El e veșnic și slava Lui, pe care o primim de la El, e veșnică. Și El e mereu Același, pentru că e neschimbat.
Veșnic viu e Dumnezeul nostru și El voiește ca și noi să fim ca El, deși noi avem un început, aici, prin nașterea noastră. Dar, deși avem un început, nu avem un sfârșit al existenței noastre. Pentru că suntem creați de Dumnezeu pentru a fi pentru veșnicie împreună cu El.
Așadar, iubiții mei, ne îndumnezeim continuu pentru a fi pentru veșnicie cu Dumnezeu. Ne îndumnezeim continuu, pentru că Dumnezeul nostru Cel veșnic viu ne umple mereu de slava Lui. Iar slava Lui o primim și o trăim în Biserica Sa, pentru ca să fim pentru veșnicie cu Dumnezeu, cu Sfinții și cu Îngerii Lui. Și cine e plin de slava Lui, acela se bucură dumnezeiește în mod neîncetat. Pentru că El este cu Dumnezeu în mod real și Dumnezeu îl curățește, îl luminează și îl sfințește în mod neîncetat. Amin!
[1] Începută la 6. 14, zi de joi, 3 august 2023, cer senin, 19 grade, fără vânt.