Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [57]
Traduceri patristice
vol. 6
*
Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș
*
Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei (sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)
Cartea a patra a Exaimeronului
11. Dumnezeu S-a arătat și i-a grăit Preadreptului Iov despre această zi – mă refer la a patra, cea dintâi zi desăvârșită –, în care soarele dreptății a fost creat și stelele și luna[1]: „Când au fost făcute stelele, M-au lăudat [cu] glas mare toți Îngerii Mei”[2].
Și de ce L-au lăudat Îngerii când au fost aduse stelele întru ființă? De ce nu mai degrabă când au fost aduși întru ființă ei înșiși? Sau când cerul a fost adus întru ființă? Sau când lumina, în pofida tuturor așteptărilor, s-a arătat? Sau când tăria a fost așezată la locul ei? Sau când pământul a înflorit? Dar nu, a fost când stelele au fost aduse întru ființă.
Cu adevărat, nu a fost din cauza stelelor. Mai degrabă, când ei au văzut soarele alergând de pe pământ – [vestind] întruparea lui Hristos la plinirea vremii și înălțarea Sa de pe pământ – au sărbătorit începutul cunoașterii tainei de către ei[3].
Din această cauză, când L-au văzut pe El răsărind din Sfânta Fecioară, ca din abis, îndată au strigat și au zis: „Slava lui Dumnezeu [este] în[tru] cei preaînalți și pe pământ [este] pacea”[4]. Cu ei era steaua care i-a călăuzit pe magi[5] și care i-a făcut pe ei să vestească: „în[tru] oameni bunăvoirea”[6].
Așadar, astfel mintea mea este mișcată și ținută [în uimire] de alcătuirea soarelui pe pământ și de înălțarea lui de pe pământ în cer. Căci ce L-ar fi împiedicat pe Creator, după ce a așezat tăria sus, să facă imediat soarele și luna în ea și odată cu ea?
VI. 1. De ce nu a făcut El acești doi luminători să fie de aceeași putere și formă și fel? De ce a făcut El soarele să lumineze și să ardă, iar luna să lumineze și să umezească? Neîndoielnic, aceasta s-a făcut ca un tip al lui Hristos și al Bisericii. Acest Soare îi luminează pe cei Drepți, dar arde pe cei care au nevoie ca greșelile lor să fie curățite prin foc. De aceea El a zis: „Foc am venit să arunc întru [pe] pământ”[7]. Dar Luna Biserică luminează prin predicarea Treimii și umezește oferind Botezul.
2. Unii zic că luna este un tip al legii și al cinstirii [lui Dumnezeu] în sinagogă, căci întruchipează multele eclipse și scăderea luminii dumnezeiești pe fiecare zi. Dar noi, auzind că soarele a fost alcătuit primul, și apoi luna[8], cugetăm mai degrabă că ea este un tip al Bisericii lui Hristos, ca Mireasă a lui Hristos.
Și suntem învățați aceasta prin cele ce s-au întâmplat în acea zi, cu mult timp în urmă, când s-a ivit luna-veche-de-14-zile. În pământul Egiptului, lui Israil i s-a poruncit să jertfească un miel dintre cei întâi-născuți, ca preînchipuire a lui Hristos. Și de atunci până azi, evreii cinstesc luna-veche-de-14-zile, dar ei nu înțeleg ceea ce cinstesc[9].
3. Așadar, dacă mielul L-a preînchipuit pe Hristos, este destul de clar că ziua cu lună plină arată plinirea Bisericii[10], pentru care Hristos a fost jertfit[11]. Numele însuși arată clar harul și renașterea prin Botez. Căci lună (σελήνη) înseamnă „strălucirea pruncilor” (σέλας νηπίων). Biserica este strălucirea lor și a tuturor care se nasc precum pruncii dintr-un alt pântece, al fântânii Botezului[12].
Sau, iarăși, luna este lumina care este întotdeauna tânără prin neîncetata ei naștere și pururea renaștere – care este renașterea pururea a luminii Botezului.
[1] Cf. Mal. 3, 20 (4, 2).
[2] Iov 38, 7.
A se vedea: Cartea Sfântului Profet Iov, traducere din LXX și note de Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, Teologie pentru azi, București, 2017, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2017/10/03/cartea-sfantului-profet-iov/.
[3] Cf. I Petr. 1, 20.
[4] Lc. 2, 14.
[5] Mt. 2: 1-2, 7, 9.
[6] Lc. 2, 14.
[7] Lc. 12, 49.
[8] Cf. Fac. 1, 16.
[9] Cf. Ieș. 12: 6, 18.
[10] Cf. Ef. 1, 22-23.
[11] Cf. Ef. 5, 25.
[12] Cf. Gal. 4: 1, 3.