Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [60]
Traduceri patristice
vol. 6
*
Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș
*
Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei (sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)
Cartea a patra a Exaimeronului
VII. 1. După cum te-ai bucurat de dulceața tânjirii și de iubire dumnezeiască, cu cuvintele lui Dumnezeu, în acord cu cel ce a zis: „Cât de dulci sunt gâtului meu spusele Tale, mai mult decât mierea și decât fagurele de miere în gura mea!”[1], la fel ar trebui să te întrebi de ce Dumnezeu nu a zis: „Să fie lumina”[2] „spre luminarea pământului”[3]/ „pentru a lumina pe pământ”[4], atunci când a creat lumina, în ziua dintâi.
De ce nu? Mai cu seamă pentru că acea primă lumină a fost întâiul tată născător al tuturor luminătorilor din cer, din moment ce aceștia și-au primit lumina de la el și erau de aceeași fire cu el.
Răspunsul nostru este acela că lumina singură și simplă era un simbol al credinței evreiești cu singura sa sursă, înainte de lege și după lege. Nu era de ajuns ca să lumineze întreg pământul, pentru că, atunci când Dumnezeu a arătat acea primă lumină, pământul era încă închis sub apă și sub întunericul păcatului, un văl zăcând pe inima oamenilor[5].
Apoi Dumnezeu a făcut cei doi luminători, care erau îndeajuns de puternici ca să lumineze pământul[6]. Și înțeleg prin aceasta venirea atât a lui Dumnezeu, Cuvântul necreat, cât și a logodnicei Lui, Biserica Lună. Făclia cea mare, Soarele Hristos, era „spre începuturile zilei”[7]: adică a răsărit la începuturile vestirii Evangheliei[8]. Iar luna era „spre începuturile nopții”[9]: adică, atunci când s-au născut pruncii, iar necredința era pe punctul să apară printre ei, Biserica Lună și-a înălțat pe dată lumina ei asupra noastră.
2. Ia aminte, de asemenea, la faptul că nu spune: spre început [εἰς ἀρχήν], ci: „spre începuturi” [εἰς ἀρχάς][10]. Căci Soarele dreptății[11] are multe întâietăți, multe puteri[12]. El este Domnul păcii[13]. Este Conducătorul și Domnul Puterilor[14]. Este Împăratul împăraților[15]. Este Domnul și Conducătorul celor care sunt domni/ stăpânitori[16]. Este Împăratul slavei[17].
Lumina Sa, care a luminat pe fiecare om[18] înainte de a se naște pe pământ, nu a avut decât un singur început, înaintea veacurilor: adică pe Cel care, împreună cu El, nu a avut început. Căci credem că aceasta înseamnă acest cuvânt: „În început era Cuvântul”[19], adică: „În Tatăl”. Nu într-un început cronologic, nu într-un început măsurabil, nu în începutul unei epoci, nici la începutul timpului – ci Cuvântul era în Tatăl, Născătorul [Lui]. „Cuvântul era cu Dumnezeu”[20].
Când El S-a arătat, când El a răsărit „spre începuturile zilei” venirii Sale, El a avut putere asupra multor lucruri[21]. După ce a avut putere peste cele din cer, a avut putere și peste cele de pe pământ. Căci a primit neamurile ca moștenire a Sa și marginile pământului întru stăpânirea Sa[22] și a avut desăvârșită domnie de la mare și până la mare[23]. El S-a făcut Izvorul mântuirii noastre, începutul Botezului[24], începutul nestricăciunii din moarte[25] și începutul locuirii lui Dumnezeu în om[26]. Căci astfel înțelegem noi spusa că Hristos a fost Cel întâi-născut între mulți frați[27] în care Dumnezeu a locuit întru Hristos[28].
Dar acest ceresc Soare Hristos a mai fost încă spre un alt început: El a fost primul care a plecat și făcut cale către Tatăl pentru noi, înălțându-l pe om sus[29].
Ca acestea și ca alte astfel de începuturi, trebuie să socotești, în felul acesta, luminătorul cel mare a fi „spre începuturile zilei” care a fost luminată de Soarele noetic prin cele 12 ore ale Ucenicilor Săi, Apostolii.
Iar luminătorul cel mic era „spre începuturile nopții”.
[1] Ps. 108, 103.
[2] Fac. 1, 3.
[3] Fac. 1, 14.
[4] Fac. 1, 17.
[5] Cf. Fac. 1, 2; 9, 10; II Cor. 3, 14-15.
[6] Cf. Fac. 1, 16-17.
[7] Fac. 1, 16.
[8] Cf. Mal. 3, 20 (4, 2); Mt. 4, 16; Mc. 1, 1.
[9] Ibidem.
[10] Fac. 1, 16.
A se vedea și traducerea Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș: https://www.teologiepentruazi.ro/2022/02/13/facerea-cap-1-cf-lxx/; https://www.teologiepentruazi.ro/2023/03/06/facerea-editia-lxx/.
Άρχή înseamnă „început”, dar și „regulă”, „putere” și „întâietate” (nota editorilor).
[11] Cf. Mal. 3, 20 (4, 2).
[12] Cf. Mt. 28, 18.
[13] Cf. Is. 9, 5-6.
[14] Cf. II Sam. 6: 2, 18 e. a.
[15] Cf. I Tim. 6, 15; Apoc. 1, 5; 17, 4.
[16] Ibidem.
[17] Cf. Ps. 23, 7-8, 9-10.
[18] Cf. In. 1, 9.
[19] In. 1, 1.
[20] In. 1, 1. A se vedea traducerea Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, cf. Evanghelia după Ioannis, Teologie pentru azi, București, 2016, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2016/05/10/evanghelia-dupa-ioannis/.
[21] Cf. Mal. 3, 20 (4, 2); Mt. 4, 16; Lc. 1, 79.
[22] Cf. Ps. 2, 8.
[23] Cf. Ps. 71, 8.
[24] Cf. Evr. 2, 10.
[25] Cf. Col. 1, 18; Apoc. 1, 5.
[26] Cf. Lev. 26, 12; Iez. 37, 27; In. 14, 23; Rom. 8, 9-11; I Cor. 3, 16; II Cor. 6, 16; II Tim. 1, 14; Apoc. 3, 20.
[27] Cf. Rom. 8, 29.
[28] Cf. Rom. 8, 11.
[29] Cf. Lc. 24, 51.