Ieșirea, cap. 14, cf. LXX
1. Și Domnul a grăit către Moisis, zicându-i:
2. „Grăiește-le fiilor lui Israil! Și, cei care s-au întors [întorcându-se], să tabere înaintea curții, între Magdolos [Μαγδώλος][1] și între mare, vizavi de Beelsepfon [Βεελσεπφων]! Înaintea lor vei tăbărî pe mare.
3. Și va zice Farao poporului său: «Fiii lui Israil se rătăcesc ei pe pământ [οἱ υἱοὶ Ισραηλ πλανῶνται οὗτοι ἐν τῇ γῇ], căci i-a închis pe ei pustia [συγκέκλεικεν γὰρ αὐτοὺς ἡ ἔρημος]».
4. Iar Eu voi întări inima lui Farao și [el] va goni după ei[2]. Și voi fi slăvit în Farao și în toată oastea lui și vor cunoaște toți egiptenii că Eu sunt Domnul [καὶ γνώσονται πάντες οἱ αἰγύπτιοι ὅτι Ἐγώ εἰμι Κύριος]”. Și au făcut așa.
5. Și a fost vestindu-i-se împăratului egiptenilor că poporul a fugit. Și a fost întorcându-se inima lui Farao și a slujitorilor săi împotriva poporului și au zis: „De ce am făcut aceasta, [ca] să-i trimitem pe fiii lui Israil, [și] să nu ne slujească nouă?”.
6. Atunci a înhămat Farao carele sale și pe tot poporul său l-a luat împreună cu sine.
7. Și a luat 600 de care alese și tot calul egiptenilor și căpeteniile peste toți.
8. Și Domnul a întărit inima lui Farao, a împăratului Egiptosului, și a slujitorilor săi și a[u] gonit după fiii lui Israil. Dar fiii lui Israil ieșeau cu mână înaltă [οἱ δὲ υἱοὶ Ισραηλ ἐξεπορεύοντο ἐν χειρὶ ὑψηλῇ][3].
9. Și au gonit egiptenii după ei și i-au aflat pe ei tăbărâți lângă mare. Și tot calul și carele lui Farao și călăreții și oastea sa [erau] înaintea curții, vizavi de Beelsepfon.
10. Și Farao se apropia…Și au privit fiii lui Israil [cu] ochii [și] îi văd. Și egiptenii au tăbărât dinapoia lor. Și au fost înspăimântați foarte și au strigat fiii lui Israil către Domnul
11. și au zis către Moisis: „Pentru ce? Nu a fi [erau] morminte în pământul Egiptosului? [De ce] ne-ai scos pe noi [ca] să ne omori în pustie? De ce ne-ai făcut aceasta nouă [și] ne-ai scos din Egiptos?
12. Nu acesta era cuvântul, pe care l-am grăit către tine în Egiptos, zicându-ți: «Lasă-ne pe noi, pentru ca să le slujim egiptenilor!»? Căci mai bine ne [era] nouă a le sluji egiptenilor decât să murim în pustia aceasta”.
13. Și Moisis a zis către popor: „Îndrăzniți! Stați și priviți mântuirea cea de la Dumnezeu [τὴν σωτηρίαν τὴν παρὰ τοῦ τοῦ Θεοῦ], pe care o va face vouă astăzi [ἣν ποιήσει ἡμῖν σήμερον]! Căci [în] ce chip i-ați văzut pe egipteni astăzi, nu veți [mai] adăuga încă să-i vedeți pe ei întru vremea veacului [εἰς τὸν αἰῶνα χρόνον].
14. Domnul Se va război pentru voi și voi veți tăcea [Κύριος πολεμήσει περὶ ὑμῶν καὶ ὑμεῖς σιγήσετε]”.
15. Și Domnul a zis către Moisis: „De ce strigi către Mine? Grăiește fiilor lui Israil și să pornească!
16. Iar tu ridică-ți toiagul tău și întinde-ți mâna ta pe[ste] mare și desparte-o pe ea! Și să intre fiii lui Israil întru mijlocul mării ca pe uscat [εἰσελθάτωσαν οἱ υἱοὶ Ισραηλ εἰς μέσον τῆς θαλάσσης κατὰ τὸ ξηρόν]!
17. Și, iată, Eu voi întări inima lui Farao și a tuturor egiptenilor și vor intra după ei! Și voi fi slăvit în Farao și în toată oastea lui și în carele și în caii lui.
18. Și vor cunoaște toți egiptenii că Eu sunt Domnul, slăvindu-Mă în Farao și în carele și caii lui”.
19. Și s-a ridicat Îngerul lui Dumnezeu, cel care merge[a] înaintea taberei fiilor lui Israil, și a fost mergând [în] cele dinapoi[a lor]. Și s-a ridicat și stâlpul de nor de la fața lor și a stat [în] cele dinapoia lor
20. și a intrat între tabăra egiptenilor și între tabăra lui Israil și [acolo] a stat. Și a fost întuneric și negură. Și a trecut noaptea și nu s-au amestecat unii cu alții toată noaptea.
21. Și Moisis a întins mâna pe[ste] mare și Domnul a depărtat marea cu vânt austru puternic toată noaptea [καὶ ὑπήγαγεν Κύριος τὴν θάλασσαν ἐν ἀνέμῳ νότῳ βιαίῳ ὅλην τὴν νύκτα] și a făcut marea uscat [καὶ ἐποίησεν τὴν θάλασσαν ξηράν] și a fost despărțită apa [καὶ ἐσχίσθη τὸ ὕδωρ].
22. Și au intrat fiii lui Israil întru mijlocul mării ca pe uscat [καὶ εἰσῆλθον οἱ υἱοὶ Ισραηλ εἰς μέσον τῆς θαλάσσης κατὰ τὸ ξηρόν], iar apa le [era] lor perete [în] cele de-a dreapta și perete [în] cele de-a stânga [καὶ τὸ ὕδωρ αὐτοῖς τεῖχος ἐκ δεξιῶν καὶ τεῖχος ἐξ εὐωνύμων].
23. Și i-au gonit egiptenii. Și au intrat după ei tot calul lui Farao și carele și călăreții întru mijlocul mării.
24. Și a fost făcându-se în straja dimineții [ἐγενήθη δὲ ἐν τῇ φυλακῇ τῇ ἑωθινῇ]…Și a privit Domnul pe[ste] tabăra egiptenilor în stâlp de foc și de nor și a tulburat tabăra egiptenilor.
25. Și a legat împreună osiile carelor lor și i-a adus pe ei cu forța. Și au zis egiptenii: „Să fugim de la fața lui Israil, căci Domnul Se războiește pentru ei [cu] egiptenii!”.
26. Și Domnul a zis către Moisis: „Întinde-ți mâna ta pe[ste] mare și să se înapoieze apa! Și să-i acopere pe egipteni și pe care și călăreți!”.
27. Și și-a întins Moisis mâna pe[ste] mare și s-a înapoiat apa către ziuă pe pământ. Iar egiptenii au fugit sub apă [δὲ αἰγύπτιοι ἔφυγον ὑπὸ τὸ ὕδωρ] și Domnul i-a scuturat pe egipteni în mijlocul mării [καὶ ἐξετίναξεν Κύριος τοὺς αἰγυπτίους μέσον τῆς θαλάσσης].
28. Și s-a întors apa [și] a acoperit carele și călăreții și toată puterea lui Farao, pe cei care intraseră după ei întru mare și nu a fost rămânând din ei niciunul.
29. Iar fiii lui Israil au fost mergând prin uscat în mijlocul mării și apa [le-a fost] lor perete [în] cele de-a dreapta și perete [în] cele de-a stânga.
30. Și Domnul l-a izbăvit pe Israil în ziua aceea din mâna egiptenilor și Israil i-a văzut morți pe egipteni la buza mării.
31. Și Israil a văzut mâna cea mare, pe care Domnul a făcut-o egiptenilor, iar poporul a fost temându-se de Domnul și I-au crezut lui Dumnezeu [καὶ ἐπίστευσαν τῷ Θεῷ] și lui Moisis [καὶ Μωυσῇ], slujitorului Său [τῷ θεράποντι Αὐτοῦ].
[1] Forma de N. În text e forma de G. sg.
[2] După fiii lui Israil.
[3] Ieșeau din Egipt în pace, fiind ajutați de mâna cea înaltă a Domnului.