Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [61]
Traduceri patristice
vol. 6
*
Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș
*
Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei (sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)
Cartea a patra a Exaimeronului
3. Îmi pare mie că în cuvinte, fapte și preînchipuiri, paradigma soarelui și a lunii se potrivește foarte armonios cu Hristos și cu Biserica[1].
După ce Dumnezeu a făcut acești doi luminători, El l-a așezat îndată pe soarele cel mare la răsăritul firmamentului, iar luna la apus. Acest model ne învață că, în începuturile venirii lui Hristos, atunci când Hristos cel întrupat strălucea peste acest pământ[2], Biserica încă nu lumina. Pentru că ea stătea încă la apusul păcatului.
Dar când Hristos, [mergând] pe calea Sa către Tatăl, apunea întru Ceruri[3], atunci, asemenea lunii, ea [Biserica] a răsărit și și-a arătat dinamismul. A stăpânit peste întunericul nopții. I-a luminat pe cei dintru întuneric[4]. A călcat peste începătoriile, stăpânirile și stăpânitorii lumii, în acest veac al întunericului[5]. A condus, a stăpânit și a biruit orice amăgire întunecoasă și orice putere iscată din lucrarea diavolului.
În legătură cu aceasta s-a zis că Biserica a fost făcută de Dumnezeu „spre începuturile nopții”[6], după apusul Soarelui Hristos. Și este luminată în mod nevăzut de către El, precum luna de soare.
4. De aceea, când Dumnezeu Se întoarce și pleacă – sau mai degrabă când ea părăsește lumina – Biserica, precum luna, suferă eclipsele întunecoase ale ereziilor și ale prigonirilor de către vrăjmași. Deși istovită, ca în eclipsă, cu toate acestea își recapătă repede lumina sa și strălucește din nou.
Cu adevărat, Profetul Amvacum ne-a învățat cu claritate aceste lucruri, despre soare și lună, atunci când a zis: „s-a ridicat soarele” – adică Hristos a fost înălțat întru ceruri[7]. „Și luna a stat întru rânduiala ei”[8]. Biserica va îndura stând fermă, în frumusețea ei, în demnitatea ei, în strălucirea ei, în calea ei. Amvacum a spus aceasta în mod minunat: „întru rânduiala ei”. Căci la început era în neorânduială și nepregătită[9], rătăcitoare, făcută de mână și slujitoare a idolilor.
5. Există și un alt surprinzător rând de argumente, cu privire la soare și lună, care evidențiază taina lui Hristos și a Bisericii. Cei care se nevoiesc pentru a descoperi lucruri despre soare și lună spun că fiecare creatură de sub cer – lucruri și trupuri, însuflețite și neînsuflețite – este stăpânit, influențat și dependent de aceste două lumini.
Soarele stăpânește vara, deoarece este un element uscat. El este o preînchipuire a lui Hristos, care la sfârșitul secerișului a-toate-mistuitor îi va usca pe cei care au trăit în păcat[10]. Și un râu de foc [curgând] de la tronul Său îi va duce pe ei, așa după cum soarele usucă și arde pe cele create[11].
Dar luna cârmuiește și stăpânește desăvârșit asupra apei și asupra suflării vântului. Este o preînchipuire a Bisericii care, ca luna lui Hristos, a fost încuviințată și încredințată cu puterea de a stăpâni și a îndruma, pentru ca noi să putem fi născuți și renăscuți prin ea.
Apoi noaptea acestui veac va trece și se va duce[12], iar Soarele dreptății, Hristos, va răsări din nou[13].
[1] Cf. Ef. 5, 32.
[2] Cf. Mt. 4, 12-16.
[3] Cf. In. 13, 1.
[4] Cf. Lc. 1, 79.
[5] Cf. Ef. 6, 12.
[6] Cf. Fac. 1, 16.
[7] Cf. In. 3, 13; Fapt. Ap. 1: 10, 11 ș. u.
[8] Amv. 3, 11.
[9] Cf. Fac. 1, 2.
[10] Cf. Mt. 13, 39.
[11] Cf. Is. 40, 6-7; Mt. 13, 6; Mc. 4, 6; Lc. 8, 6; Iac. 1, 11; Apoc. 14, 15.
[12] Cf. Rom. 13, 12.
[13] Cf. Mal. 3, 20 (4, 2).