Predică la Duminica a 12-a după Cincizecime [2023]

25 august, 2023 Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș Leave a comment

Iubiții mei[1],

Domnul ne vorbește în Evanghelia de azi [Mt. 19, 16-26] despre bunătatea lui Dumnezeu, ca Cel ce singur e bun [Mt. 19, 17], dar, în același timp, ne spune cum se intră în viața cu Dumnezeu, în viața veșnică. Căci El i-a spus aceluia: „Iar dacă voiești să intri întru viață [Εἰ δὲ θέλεις εἰσελθεῖν εἰς τὴν ζωήν,], păzește poruncile [τήρησον τὰς ἐντολάς]!” [Mt. 19, 17, BYZ]. Poruncile lui Dumnezeu. Fiindcă acela Îl întrebase: „Ce bine să fac [τί ἀγαθὸν ποιήσω], pentru ca să am viața veșnică [ἵνα ἔχω ζωὴν αἰώνιον]?” [Mt. 19, 16, BYZ].

Și când Domnul vorbește despre intrarea noastră întru viață, se referă la intrarea noastră în viața veșnică. Și când se referă la această intrare în viața veșnică, El se referă la unirea noastră cu El prin slava Lui. Căci cine păzește poruncile Lui, adică cine la împlinește pe ele, cine le face viața lui, acela se unește cu Dumnezeu prin slava Lui.

Căci omul întrebase bine. Întrebase despre cum poate avea în interiorul lui, în adâncul lui, viața veșnică, adică relația cu Dumnezeu. Și Domnul îi spune că începutul, cuprinsul și împlinirea omului stau în împlinirea voii lui Dumnezeu. Căci dacă intrăm în viața cu Dumnezeu prin poruncile Lui, cu siguranță că creștem în relația cu El și ne desăvârșim tot prin ele, prin voia Lui cu noi. Căci ele ne aduc viața Lui în noi înșine. Și dacă viața Lui este în noi, atunci noi Îl înțelegem pe Dumnezeu prin slava Lui, pe Cel singur bun și milostiv față de toți. Căci poruncile Lui sunt pentru ca să ne intimizăm continuu și veșnic cu Dumnezeu, cu Cel care ne dorește pe toți ai Lui.

În Mt. 19, 20, BYZ, aflăm că e vorba de un tânăr. Că cel care vorbește cu Domnul este un tânăr. Și tânărul [ὁ νεανίσκος] credea că a împlinit poruncile lui Dumnezeu din tinerețea sa [Ibidem]. Și cu toate că Domnul știa starea lui, că el nu interiorizase poruncile Sale după cum credea, Domnul îi vorbește despre desăvârșirea omului, dacă tânărul credea că îi lipsește tocmai aceasta. Și îi spune: „Dacă voiești a fi desăvârșit [τέλειος], du-te, vinde averile tale și dă-le săracilor, și vei avea comoară în cer [καὶ ἕξεις θησαυρὸν ἐν οὐρανῷ]! Și vino, urmează-Mi Mie!” [Mt. 19, 21, BYZ].

Însă, dacă tânărul s-ar fi intimizat cu Dumnezeu din copilăria și tinerețea sa, împlinind poruncile Sale, el n-ar fi pus niciodată vreo persoană sau vreun lucru din această lume mai presus de Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu ar fi fost în inima lui mai presus decât orice om sau lucru. Dar el „a plecat întristat [ἀπῆλθεν λυπούμενος], căci era având averi multe [ἦν γὰρ ἔχων κτήματα πολλά]” [Mt. 19, 22, BYZ]. A plecat întristat, pentru că el era plin de iubirea pentru lumea aceasta și nu pentru Dumnezeu.

Și această neurmare a Domnului de către tânărul acesta ne vorbește explicit despre împătimirea noastră pentru cele lumești. Căci nu venim după Domnul nu pentru că poruncile Lui sunt grele, ci pentru că împătimirea noastră pentru cele deșarte e mare. Însă despărțirea noastră interioară de cele lumești, ne face sufletul plin de comoară dumnezeiască. Pentru că ne face sufletul să fie un cer rațional al lui Dumnezeu, dacă ne despărțim interior de toate pentru El. Și despărțirea noastră de cele materiale înseamnă primirea slavei Lui în noi înșine. Căci ea e comoara noastră, a sufletului și a trupului nostru.

Mergem peste tot cu comoara Lui în noi. Mergem cu slava Lui în noi și ne sfințim neîncetat. Pentru că El ne dă să simțim slava Lui în noi cu tărie, atunci când noi am părăsit toate în inima noastră pentru El. Și le putem părăsi pe toate chiar și aici, în mijlocul lumii, având de toate. Căci inima noastră o mutăm spre Domnul și numai pe El Îl dorim și nu ne mai lipim de cele trecătoare.

Pentru că te poți face Monah, părăsind toate ale tale din lume, dar să te lipești mai apoi de puținul tău din Mănăstire. Și să faci din puținul acela o povară grea pentru inima ta. Căci mergerea spre desăvârșire nu înseamnă a te dezlipi doar o dată de cele lumești, ci a te dezlipi neîncetat, în fiecare clipă de ele, dorindu-L doar pe El, pe Cel singur bun și preamilostiv cu noi toți. Iar desăvârșirea e interioară, e umplerea continuă de poruncile Lui și de slava Lui, pentru că acelea, poruncile Lui, care sunt voia Lui cu noi, ne umplu de sfințenie neîncetat.

Așa că nu Îl putem urma pe Domnul, dacă nu ne umplem de poruncile Lui, adică de voia Lui cu noi, oamenii. Disprețuirea cuvintelor Lui înseamnă disprețuirea Lui. Căci cuvintele Lui sunt calea noastră spre intimizarea cu El. Sunt creșterea continuă în desăvârșire dumnezeiască. Dar dacă nu împlinim cuvintele Lui cu inimă veselă, dacă nu ne găsim împlinirea vieții noastre în relația cu El, nu înțelegem nimic din cărțile sfinte ale Bisericii. Pentru că toate ne vorbesc despre ascultarea lui Dumnezeu, despre cum intrăm în viața cu El prin ascultarea poruncilor Sale cele dumnezeiești.

Tânărul a plecat întristat, după cum plecăm și noi de la Biserică, atunci când ne smintim de cuvintele lui Dumnezeu. Atunci când credem că El ne cere „prea mult”. Și ne smintesc, adesea, poruncile cele două, marile porunci ale lui Dumnezeu: porunca iubirii și cea a iertării. Pentru că trebuie să îi iubim pe toți și să îi iertăm pe toți. Iar cum noi nu vrem să iubim, nu vrem nici să iertăm. Și pentru că viața îndestulată, prosperă, ne-a învățat să ne îngrijim doar de noi, de tabieturile noastre, nu ne place nici asceza pe care ne-o cere Dumnezeu. Și mulți nu vin la Biserică pentru că trebuie să postească și să se spovedească. Nu vor să renunțe la voia lor și nici nu vor să își vadă bolile interioare. Și merg așa, toată viața, cu moartea în ei, cu patimile lor vii, pentru că nu vor să se roage, să postească și să se vindece de ele prin Taina Mărturisirii. Nu vor să se spovedească și să se vindece. Pentru că, în definitiv, nu vor să admită că de unii singuri orbecăie pe cărările morții, dar, împreună cu Dumnezeu, ar merge pe calea mântuirii.

A-L urma pe Domnul înseamnă a păzi poruncile Sale. Înseamnă a te lăsa luminat de El în mod continuu. A te lăsa curățit, luminat și sfințit de către El în fiecare zi. Căci „cel care are poruncile Mele și le păzește pe ele, acela este cel care Mă iubește pe Mine; iar cel care Mă iubește pe Mine, va fi iubit de către Tatăl Meu[, dar și de către Duhul Meu Cel Sfânt, Cel care Se odihnește în Mine din veci]; și Eu îl voi iubi pe el și Mă voi arăta lui pe Mine Însumi” [In. 14, 21, BYZ]. Și El ni Se arată nouă în vedenie, ni se arată dumnezeiește, pe măsura sfințeniei noastre. Și ni Se arată, pentru că ne iubește și pentru că și noi suntem plini de iubirea Lui cea veșnică.

Dar dacă suntem plini de păcate, dacă suntem bogați în păcate, „cel bogat cu greu va intra întru Împărăția cerurilor [δυσκόλως πλούσιος εἰσελεύσεται εἰς τὴν Βασιλείαν τῶν οὐρανῶν]” [Mt. 19, 23, BYZ]. Pentru că renunță cu greu la împătimirea lui. Și, în fapt, nu e greu să renunțăm la împătimirea noastră, dar nu ne dorim acest lucru în mod desăvârșit. Căci, dacă ne-am dori, am scăpa de patimi foarte ușor, pentru că am renunța la toate din dorul pentru Dumnezeu. Dar pentru că nu ne-o dorim cu adevărat, de aceea, noi, cei bogați în patimi, intrăm cu greu în Împărăția Lui. Pentru că preferăm mai mult cele de aici decât slava Lui cea veșnică.

Însă, la Dumnezeu „toate [sunt] cu putință [πάντα δυνατα]” [Mt. 19, 26, BYZ]! Ne putem vindeca de toate patimile noastre, pentru că la El toate sunt cu putință. Și sunt posibile toate, dacă ne lăsăm conduși de către El în toate. Pentru că El ne conduce, în ritmul nostru interior, spre vindecarea noastră, vindecându-ne de fiecare patimă spre folosul nostru duhovnicesc.

În prima mea conferință online, o conferință protest din 2016, scriam: „Și m-aș bucura, mai degrabă, să văd că ați înțeles ce aștept de la cei care vor să fie conferențiari: să prezinte de fiecare dată un text erudit, muncit, cu diverse puncte de legătură cu zilele noastre și care să ajute oamenii. Să scrie pe o temă anume în cunoștință de cauză, în mai multe zile și săptămâni la rând, și acel text să îl prezinte, ca pe o îmbrățișare iubitoare, celor care îi ascultă. Pentru că oamenii trebuie să asculte, să învețe, să se schimbe în bine! Conferințele ortodoxe trebuie să fie teologice, dar și interdisciplinare în același timp, și ele să reliefeze specializările multiple ale vorbitorului”[2].

După 7 ani de atunci, am găsit și primul Preot român care conferențiază și predică cu lecțiile făcute. Adică scriindu-și predica sau conferința mai înainte de a o expune. E vorba de Părintele Dan Popovici și mă bucur mult pentru corectitudinea sa. N-am înțeles dacă este Ieromonah, dar am aflat că este unul din cei doi Duhovnici ai Mănăstirii „Sfântul Vasile cel Mare” din Someșul Cald, județul Cluj[3] și că a fost mai înainte ateu[4]. Și pentru că și le scrie, adică le muncește, ar trebui să le și publice în acest fel, pentru ca să vedem toate datele ajutătoare ale predicilor și ale conferințelor sale[5]. Pentru că predicile, conferințele și cărțile noastre, ale oamenilor Bisericii, trebuie să fie un model de corectitudine și de atenție pentru toți. Căci acesta e rostul muncii de cercetare: de a descoperi și de a sublinia cu fidelitate adevărul cel din multe cărți, din multe surse. Pentru că scopul tău, al celui care predici, e să afli adevărul și să îl pui în evidență. Să vezi cum arată textele. Să vezi ce e scris acolo. Și, pe baza lor, să îți scrii mărturia teologică.

Dar cel care își scrie mărturia, acela e avid de adevăr. Și pentru ca să fii avid de adevărul lui Dumnezeu, atunci trebuie să te umpli de poruncile Lui, care te unesc cu El, cu Dumnezeul mântuirii tale. Și prin aceasta suntem în miezul Evangheliei de azi. Pentru că poruncile Lui te unesc cu El, cu Dumnezeul tău și te învață în mod interior cum este El, pentru ca să fii și tu asemenea Lui. Și El este Cel care te vrea cu totul al Lui, plin de slava Lui și de adevărul Lui și de sfințenia Lui și de bunătatea Lui și de curăția Lui. El nu te vrea exteriorist, legalist, indiferent, ci cu totul unit cu El și cu toți oamenii prin iubirea și rugăciunea pentru ei. Căci El ne vrea Sfinți ai Lui prea-delicați și prea-frumoși, plini de smerenie și de cuviință, căutând mereu slujirea Lui și a aproapelui nostru. Amin!

[1] Începută la 9. 11, în zi de marți, pe 22 august 2023. Soare, 26 de grade, vânt de 6 km/ h.

[2] Pr. Dr. Dorin Octavin Picioruș, Despre nimic (conferință online), în col. Conferințe online, vol. 1, Teologie pentru azi, București, 2016, p. 34. O puteți downloada de aici:

https://www.teologiepentruazi.ro/2016/07/27/despre-nimic-conferinta-online/.

[3] Cf. https://www.mitropolia-clujului.ro/biserica-manastirii-somesul-cald-sfintita-de-trei-ierarhi/.

[4] Cf. https://www.youtube.com/watch?v=7xvPiR5JaJo&t=7393s.

[5] Îl găsiți și aici în mod masiv: https://www.chipuliconic.ro/recente-2/.