Zi: 2 septembrie 2023

Iubiții mei[1],

Dumnezeu „a sădit vie [ἐφύτευσεν ἀμπελῶνα]” [Mt. 21, 33, BYZ] și via Lui este Biserica Sa cea sfântă. Și, pe această Vie a Lui, El „a năimit-o pe ea viticultorilor [ἐξέδοτο αὐτὸν γεωργοῖς]” [Ibidem]. Adică a dat-o pe seama unor oameni, pe care El îi plătește ca să o îngrijească. Căci cel năimit e cel angajat cu plată[2]. Și viticultorii lui Dumnezeu sunt slujitorii Săi, sunt ierarhia Bisericii, pe care El o plătește cu slava Lui cea veșnică. Pentru că plata lui Dumnezeu pentru noi, Slujitorii Săi, este Împărăția Lui.

Însă, ca să fii slujitorul Lui, trebuie să semeni cu El. Și ca să semeni cu El, trebuie să fii bun. Pentru că, dacă ești rău și nu bun, atunci nu moștenești Împărăția lui Dumnezeu. Căci, ne-a spus El despre Sine: „Pe cei răi [cu] rău îi va pierde pe ei [Κακοὺς κακῶς ἀπολέσει αὐτούς]” [Mt. 21, 41, BYZ]. Și cel care e pierdut de Dumnezeu cu rău, adică cu chin mare, e cel care e coborât de El în Iad…

Să fii o viață întreagă Diacon, Preot sau Episcop, să stai mereu în slava Lui și să slujești cele dumnezeiești și, la sfârșitul vieții, să fii coborât de El în Iad, e cea mai mare suferință posibilă. Pentru că ai avut totul și, deodată, ai pierdut toată cinstea și demnitatea ta preoțească. Dar nu o pierdem când murim! Nu, nu o pierdem atunci, ci acum, când ne dezicem interior de harul Preoției dumnezeiești și trăim impropriu ei. Pentru că Domnul nu ne spune că va coborî în Iad orice slujitor al Lui, ci pe cei care sunt răi. Care sunt răi și nu buni, precum este El.

Și ce face un om bun? E mereu deschis spre oameni și lucrează binele în viețile lor! Iar dacă oamenii buni fac asta, atunci infinit mai mult face Dumnezeu bine tuturor, Cel care e singur Bun, Cel care este în mod desăvârșit Bun cu toți. Dar ca să fii bun în viața ta trebuie să înveți bunătatea de la Dumnezeu. Și Dumnezeu Își revarsă bunătatea Lui cea mare și veșnică în sufletele și în trupurile noastre pe măsură ce noi împlinim poruncile Sale cele sfinte.

De aceea, dacă ești slujitorul Lui și nu împlinești poruncile Sale, atunci ești un om rău, pentru că nu vrei să fii inundat mereu de bunătatea lui Dumnezeu. Și dacă nu vrei să fii bun, mereu bun, mereu sfințit de bunătatea și de mila Lui, atunci nu vrei să trăiești duhovnicește. Pentru că cel care vrea să fie viu, care vrea să intre în viața cu Dumnezeu, trăiește în poruncile Lui și, împlinindu-le, El e plătit mereu de Dumnezeu cu mari daruri dumnezeiești și cu multă împlinire sfântă. Căci El nu ne plătește totul mai târziu, după moarte, ci ne plătește în fiecare clipă cu slava Lui, pentru că Se bucură să ne bucure în mod continuu.

Pentru că El, Cel cu totul bun, ne bucură pe noi acum, în clipa de față, când Îi slujim Lui. Fiecare clipă de slujire e o clipă de har, de revelație, de încântare, de bucurie dumnezeiască. Și tocmai de aceea, slujindu-I lui Dumnezeu, nu poți fi decât bun, pentru că El te împlinește în fiecare clipă. Pentru că nu ne dă slava Lui doar o dată, într-o zi, într-o clipă, ci ne-o dă în fiecare clipă cu cea mai mare bunătate, dacă Îi slujim Lui în fiecare clipă.

Așadar, dacă la un moment dat ajungi să fii rău în tine însuți, și, în același timp, ești slujitorul Lui bisericesc, atunci undeva, într-o clipă, într-o zi anume, tu te-ai dezis interior de El și nu ai mai simțit slava Lui în tine. Pentru că de aceea ai decăzut și decazi în continuu: pentru că slujirea Lui nu te mai împlinește, ci te adâncește în Iad. Pentru că e o slujire în care nu Îl mai simți pe El în tine, ci în care te depărtezi continuu de El…Și trăind o astfel de viață neîmplinită, de om rău, tocmai de aceea vei fi coborât în Iad de către El, pentru că ți-ai trăit viața ta preoțească fără pocăință.

Căci orice dezlipire de Dumnezeu se vindecă prin pocăință. Orice cădere groaznică se vindecă prin pocăință. Dar dacă tu, ca Preot al Lui, nu mai crezi în pocăință, deși vorbești despre El, tocmai de aceea ești rău, un om rău, pentru că bagatelizezi cuvintele Lui și îți sporești continuu nefericirea ta.

În ultimii ani, la nivel online, am avut parte de confesiunile mai multor oameni care s-au dezis de Preoția lor. Motivele sunt întotdeauna personale. Dar, în centrul lor, al acestor motive, am văzut mereu marea problemă și anume aceasta: nu mai simțeau slava lui Dumnezeu în ei înșiși. Se simțeau singuri, ai nimănui, pentru că se simțeau vorbind la pereți. Dar, ca să ajungi aici, trebuie să păcătuiești mult și grav și fără pocăință. Pe drumul apostaziei o iei din cauza unei înșelări demonice puerile, pe care o bagi în seamă. Și, cel mai adesea, te lupți cu Ierarhul tău, cu vreo hotărâre sinodală, cu păcatele unora, pe care le vezi, pe care le știi, peste care nu poți trece, pentru că vrei ca Biserica să fie într-un anume fel. În modul în care o vrei tu. Și, de aici, de la ideea ta despre Biserică și nu de la realitatea Bisericii, ajungi la cele mai mari păcate.

Și cei pe care i-am văzut lepădându-și Preoția lor pentru vreo sectă sau pentru ateism și libertinism, i-am văzut negând, i-am văzut apărându-și înșelarea lor, i-am văzut batjocorind și minimalizând pe alți păcătoși, dar niciodată pocăindu-se…Căci marea problemă a slujitorilor bisericești e tocmai aceasta: că nu se pocăiesc continuu. Căci, dacă s-ar pocăi continuu, n-am mai avea slujitori răi, ci numai buni, pentru că și-ar asuma continuu păcatele lor. Și când îți recunoști păcatele, Dumnezeu le acoperă cu mila Lui și îți dă iertare pentru ele, pentru că nu îți place cum arăți din cauza lor.

Însă, când îi judeci și îi vorbești de rău pe oameni, când îi minimalizezi pe oameni, când nu cauți niciodată odihna ta interioară, ci doar o Biserică și o lume standardizate după mintea ta, atunci nu te mai simți bine nicăieri. Pentru că nu cauți să te împaci cu toți în tine, ci te lupți cu toți în inima ta. Iar când în tine este babilonie, când e luptă și vociferare continue, tocmai de aceea nu îți place pacea și buna-conviețuire cu oamenii. Pentru că pacea izvorăște din cei care trăiesc în pacea lui Dumnezeu.

– Cum ajungem să nu mai fim ispitiți de aceste extreme în viața noastră de credință?

– Căutându-ne mereu și peste tot pacea noastră! Pentru că rolul nostru în Biserică nu e acela de a standardiza viețile altora, ci de a ne bucura, împreună cu toți, de slujirea lui Dumnezeu. Nu îi judec pe alții, nu îi invidiez, nu îi urăsc, nu caut să le pun piedici în viața lor, ci mă rog pentru toți, sunt deschis față de toți și sunt slujitorul tuturor. Și nu îi slujesc pentru că merită sau nu, pentru că sunt buni sau răi, ci pentru că toți au nevoie de Dumnezeu. Mă uit mereu la nevoia reală a oamenilor, la nevoia lor de Dumnezeu. Și pentru că nevoia lor e și nevoia mea fundamentală, tocmai de aceea caut pacea, caut rugăciunea, caut buna-înțelegere cu ei, pentru că acestea le fac bine.

Dar când ieși din pacea ta, când nu mai ai grijă de sufletul tău, dar vrei ca alții să-ți facă pe plac, atunci ai derapat de la calea cea dreaptă. Pentru că viața ta bisericească trebuie să te odihnească interior și nu să te alieneze, să te înstrăineze de Biserică. La Slujbe, dacă ești atent la inima ta și ești în rugăciune către Dumnezeu, nu mai ai timp să judeci faptele altora. Pentru că te judeci pe tine. Te vezi pe tine și te pocăiești pentru relele tale. De aceea, odihnirea interioară este calea împărătească și oriunde ești odihnit și te odihnești duhovnicește, tu Îi slujești lui Dumnezeu, dar le slujești și oamenilor. Pentru că ești în pace și dărui pacea ta tuturor, pentru că e pacea pe care o izvorăște Dumnezeu în tine însuți.

– Ce așteaptă Dumnezeu de la noi, slujitorii Săi?

– Așteaptă de la noi roadele credinței și ale vieții noastre preoțești! Pentru că „Îi vor da Lui roadele la vremea lor [ἀποδώσουσιν Αὐτῷ τοὺς καρποὺς ἐν τοῖς καιροῖς αὐτῶν]” [Mt. 21, 41, BYZ]. Și așa cum strugurii se culeg toamna sau iarna[3], după trudă multă, tot la fel și virtuțile noastre rodesc când ajungem la maturitatea vieții duhovnicești. Dar ca să te maturizezi în bine trebuie să trăiești duhovnicește toată viața ta. Iar maturizarea e continuă și la fel sunt și roadele vieții sfinte.

De aceea, noi nu trebuie să căutăm roadele vieții sfinte, pentru că ele vin la vremea lor, când noi ne maturizăm, ci trebuie să căutăm viața sfântă. Viața cu Dumnezeu. Pentru că viața cu El este împlinirea noastră, este pacea noastră, este bucuria noastră. Dacă suntem cu El, darurile Lui se înmulțesc în fiecare zi în noi înșine. Dar dacă nu suntem cu El, nu avem nimic, pentru că prezența Lui în noi e izvorul tuturor darurile Sale celor sfinte.

Așadar, iubiții mei, nu slujirea lui Dumnezeu ne însingurează interior de oameni și ne strică sufletul, ci nepocăința noastră și judecarea semenilor noștri. Cu cât îi judecăm și îi minimalizăm mai mult pe oameni, cu atât nu ne pocăim nici noi. Pentru că pocăința înseamnă împrietenire cu toți oamenii și vedere profundă a lor, pentru că toți suntem atinși de boala păcatului. Și cine se roagă pentru iertarea lui, se roagă și pentru iertarea tuturor, pentru că vede nevoia tuturor de iertare.

De aceea, a ierta înseamnă a iubi și a iubi înseamnă a te ruga pentru toți. Și rugăciunea pentru toți ne împacă în mod desăvârșit, pentru că e o îmbrățișare a întregii umanități. Și o astfel de îmbrățișare duhovnicească cere Dumnezeu de la Slujitorii Săi, de la cei care slujesc la Sfintele Lui Mese. Amin!

---

[1] Începută la 8. 26, în zi de miercuri, pe 30 august 2023. Soare, 21 de grade, vânt de 8 km/ h.

[2] Cf. https://dexonline.ro/definitie/năimit.

[3] Pentru că vinul de gheață se obține din struguri culeși iarna. A se vedea: https://ro.wilson-drinks-report.com/ice-wine-you-re-fine.