Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [63]

Traduceri patristice

vol. 6

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei (sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

Cartea a patra a Exaimeronului

VIII. 1. Cititorul înțelept, fără îndoială, este însetat și tânjește să afle despre cele două puteri ale soarelui – puterea sa de a încălzi și puterea sa de a usca – și apoi cum sunt acestea legate de Hristos.

Focul este un element deopotrivă fierbinte și uscat. Trebuie spus aici, pentru că urmează să vorbim, că pământul este rece și uscat. Noi, cei care credem că Hristos este atât Dumnezeu desăvârșit, cât și om desăvârșit, gândim că focul simbolizează dumnezeirea Sa. Dumnezeul nostru este Foc mistuitor[1]. Iar pământul reprezintă omenitatea pământească a trupului Său.

Un chip adevărat și exact al acestor două firi naturale îl reprezintă plăsmuirea primului Adam. Adam s-a sculat [la viață] de la Dumnezeu care a suflat foc întru el și din combinarea cu țărâna uscată născută din pământ[2].

2. După cum expunerea noastră amănunțită de mai înainte a arătat, cele patru elemente din care a fost alcătuit întregul univers există, sunt cunoscute și stăpânite de către cei doi luminători. Iar acești doi luminători, soarele și luna, prevestesc în mod de netăgăduit pe Hristos și Biserica.

De vreme ce este așa, să cunoască fiecare[3] că întru și prin acești doi Luminători cerești – iar acum zic despre Hristos și Biserică – toate cele din cer și de pe pământ sunt aduse la un loc, orânduite și păzite: cele văzute și cele nevăzute, însuflețite și neînsuflețite, mișcătoare și nemișcătoare [statice], [toate cele] ale creației-de-șase-zile din patru elemente[4].

Un trup ia naștere prin unirea dintre un bărbat și o femeie. Aidoma, trupul alcătuit din credincioși ai Bisericii ia naștere prin acești doi Luminători; și astfel, în mod clar, este împlinit acest cuvânt: „și vor fi cei doi într-un trup”[5].

Tot trupul este format din cele patru elemente care alcătuiesc soarele și luna. Astfel, pentru cel care este foarte atent, soarele și luna există ca o tainică ilustrare primară a acelui chip care are legătură cu Hristos și cu Biserica. Grăiesc despre Adam și Eva. Cei doi s-au unit și au născut trupul unul și nedespărțit al omenității, alcătuit din două  elemente. Și, la fel ca sămânța omului, Soarele dăruiește lumina Sa pântecelui fântânii baptismale, Miresei Sale, luna Biserică.


[1] Cf. Deut. 4, 24; 9, 3.

[2] Cf. Fac. 2, 7.

[3] Cf. Fapt. Ap. 2, 36.

[4] Cf. Col. 1, 16.

[5] Fac. 2, 24; Ef. 5, 31.