Predica la 18 ani de la Hirotonia întru Diacon [4 septembrie 2023]

Iubiții mei[1],

în comparație cu ziua de azi, o zi de luni, hirotonia mea întru Diacon a fost într-o zi de duminică. O zi de duminică călduroasă, făcută afară, în curtea Bisericii, ca o indicare tainică a rolului eclesial al Diaconului. Pentru că Diaconul trebuie să slujească la mântuirea întregii lumi. Căci el trebuie să îi cheme pe toți în Biserică. Pentru că slujirea Bisericii e pentru întreaga umanitate și nu doar pentru o parte a ei. Fiindcă națiunile ortodoxe sunt fermentul întregii lumi, pentru că toate națiunile lumii trebuie să intre în Biserică și să devină o singură Biserică a lui Dumnezeu.

Și când Domnul a vorbit în mod tainic despre Dumnezeiasca Preoție, El ne-a spus: „Iar cel mai mare [dintre] voi va fi slujitorul vostru [Ὁ δὲ μείζων ὑμῶν ἔσται ὑμῶν διάκονος]” [Mt. 23, 11, BYZ]. Și dacă Patriarhul Bisericii este slujitorul tuturor cu atât mai mult sunt Diaconii slujitorii tuturor. Însă, în primul rând, Domnul Însuși, Arhiereul Bisericii, este slujitorul nostru, al tuturor, pentru că prin slujirea Lui ne mântuie pe noi. Și noi vedem în El pe Slujitorul cel desăvârșit, pe Cel ascultător întru toate, Care Își asumă pe toți în slujirea Lui.

Și a fi diaconal, a fi slujitor bisericesc, a fi plin de slujire eclesială înseamnă a fi plin de iubire pentru Dumnezeu și pentru oameni. Pentru că, cu toată nevrednicia mea, din iubire pentru Dumnezeu și pentru oameni, eu am acceptat să fiu Slujitor al Bisericii și să lucrez neîncetat pentru mântuirea oamenilor. Și de aceea mă simt împlinit în fiecare zi în slujirea mea, pentru că lucrarea mea tainică, în mijlocul celor credincioși, mă împlinește în mod deplin.

Pentru că slujirea preoțească are o latură văzută, instituțională, liturgică, în care ești văzut în mod public în slujirea ta de Diacon, Preot sau Episcop, slujind Dumnezeieștile Slujbe ale Bisericii, dar, în același timp, și una tainică, dumnezeiască, nevăzută oamenilor. Pentru că tu te rogi mereu pentru oameni întru slava lui Dumnezeu, tu sfințești și binecuvânți în Biserică fiind foarte conștient de urmările actelor tale sacramentale, tu îi îndrumi în mod personal pe fiecare în parte și vezi schimbările lor în bine. Și ceea ce nu se vede din slujirea ta e tocmai esențialul slujirii tale. Esențial pe care eu mă fundamentez în slujirea și în teologia mea, pentru că este experiența mea cu Dumnezeu din demnitatea sfântă de Preot al Lui.

Și de când am fost hirotonit și pus înaintea Sfintei Mese și după ce am consumat Dumnezeiescul Potir în acea zi sfântă, eu am plecat în slujirea mea preoțească cu încredințarea că Preoția mea se lucrează mai mult înăuntrul meu decât în afara mea. Iar acum, după 18 ani, simt tot mai mult acest lucru. Pentru că, în mod curent, eu slujesc anumite Slujbe, împlinesc nevoile religioase și duhovnicești ale comunității, le predic pe înțelesul lor, al celor din fața mea, dar nu mă opresc în slujirea mea doar la ceea ce fac în Biserica și Parohia mea. Căci am mult mai multe lucruri de oferit în slujirea mea. Am lucruri de oferit pentru întreaga Biserică și nu doar pentru o mică comunitate liturgică.

De aceea, sunt diaconal pentru întreaga Biserică prin scrierile, traducerile, cărțile mele, prin tot modul acesta de a fi prezent în mijlocul lumii. Căci, prin prezența mea online, eu sunt al tuturor, sunt slujitorul tuturor. Și prin aceasta scot la lumină din ce în ce mai mult latura tainică a Preoției mele, adică înțelegerile mele teologice reieșite din viața mea cu Dumnezeu.

Diaconul e îmbrăcat în stihar alb cel mai adesea, pentru că el este Îngerul Domnului cel plin de lumină. Iar orarul său lung, cu care e înveșmântat, e rugăciunea sa cea vie către Dumnezeu. Și mânecuțele cu care își leagă mâinile sunt dragostea lui pentru Dumnezeu și pentru oameni. Căci prin iubire față de El și față de oameni s-a făcut Diacon al Său.

Și „mai mare dragoste [decât] aceasta nimeni nu are, ca cineva să-și pună sufletul său pentru prietenii săi [ἵνα τις τὴν ψυχὴν αὐτοῦ θῇ ὑπὲρ τῶν φίλων αὐτοῦ]” [In. 15, 13, BYZ]. Căci dacă ai venit din iubire de Dumnezeu și de oameni la Preoție, continua ta slujire e o punere a sufletului tău pentru toți. Adică o continuă epuizare, o continuă omorâre de sine pentru toți, ca să le slujești la toți.

Și îți pui sufletul tău la vedere prin slujirea preoțească, îl pui în sfeșnic, pentru ca toți să privească la lumina lui Dumnezeu care e în tine. Și dacă oamenii nu te înțeleg, dacă te ignoră, dacă te urăsc, dacă te prigonesc, ei se luptă cu lumina lui Dumnezeu din tine și nu cu tine, ca persoană în primul rând. Pentru că incomodezi prin standardele maximale ale credinței și ale Preoției lui Dumnezeu.

Iar „dacă lumea pe voi vă urăște, cunoașteți că pe Mine [mai] întâi de voi M-a urât [γινώσκετε ὅτι Ἐμὲ πρῶτον ὑμῶν μεμίσηκεν]!” [In. 15, 18, BYZ]. Pentru că a urât ceea ce a invidiat, ceea ce nu a înțeles, ceea ce depășea în mod desăvârșit lumea. Și ura împotriva lui Dumnezeu, Slujitorii Bisericii o experimentează la tot pasul. Ironiile, bădărăniile, hulele la adresa noastră au de-a face cu lupta oamenilor împotriva lui Dumnezeu.

De aceea am ales să nu mă îmbrac în reverendă oricând și oriunde, pentru ca să nu fiu în continuu sub tirul întrebărilor și al ocheadelor și al bădărăniilor de tot felul. Pentru că stresez dacă urc în mașină, în tramvai, în tren, în avion și sunt îmbrăcat în Preot. Oamenii nu te suportă în reverendă la piață, în parc, la bibliotecă, la spital, oriunde. Unii da, cei cu credință și bun simț, dar cei mai mulți nu. Și reverenda îi face îndrăzneți la rele pe mulți, ceea ce e un stres mare. Și în loc să le dau apă la moară și să îi fac să păcătuiască din cauza mea, merg cu haine comune pe mine, deși sunt și așa reperabil. Dar, cu toate că știu că sunt Preot, când mă văd cu haine comune nu se agită interior ca atunci când mă văd cu reverenda pe mine. Pentru că lupta lor interioară e cu Dumnezeu și nu cu mine, Preotul, în primul rând.

– Cum se împacă însă punerea sufletului pentru toți cu ura împotriva Bisericii și a Preoților? Nu pare Slujitorul lui Dumnezeu un naiv într-o lume atât de materialistă și perversă?

– Se împacă în mod dumnezeiește! Căci atunci când slujești în mod tainic în mijlocul oamenilor, ajungi să transformi ura lor în pocăință și în credință. Pentru că nu îi lași indiferenți. Iar slujitorul lui Dumnezeu nu e un om naiv, ci un om realist, care vede nevoia de Dumnezeu a oamenilor. Cei cu mentalitate materialistă reduc în mod fals totul la bani, la câștig, la viața prosperă. Dar împlinirea omului nu stă în cât are, ci în pacea sufletului său. Iar pacea și mântuirea se câștigă trăind viața Bisericii și nu trăind indiferent față de ea.

De aceea, nu ești naiv dacă vorbești despre adevărul omului, ci ești sincer și prieten al său. Și când vii și ajuți și sfătuiești și îndrepți pe om, el vede sinceritatea ta. Pentru că nu cauți un profit din faptul că l-ai ajutat, ci cauți binele lui real. Și binele real al omului e mântuirea lui, e viața lui veșnică în Împărăția lui Dumnezeu. Iar dacă l-ai adus la Dumnezeu și la Biserica Sa pe om, i-ai făcut cel mai mare bine, pentru că l-ai adus la sursa vieții sale.

Diaconul nu poate sluji de unul singur, ci numai cu Preotul și cu Episcopul. Din acest motiv, ei se simt cel mai adesea neputincioși în slujirea lor, pentru că depind mereu de alții. Însă, când slujirea ta depinde de slujirea altora, înveți ce înseamnă să slujești în comuniune, în sobor, frățește. În cele două săptămâni ale mele de Diaconat am simțit în mod profund acest lucru. Am simțit cât de bine și de frumos e să slujești în pace cu toți coslujitorii tăi, așteptându-ți mereu rândul tău. De aceea, de atunci și până azi, păzesc în mod atent ordinea canonică a slujirii, așteptându-mi rândul meu ca să zic o ectenie sau un ecfonis, așa după cum e voia protosului. Pentru că, în slujirea frățească în sobor nu contează cât zic din Slujbă, ci că mă rog și mă împărtășesc în comuniune cu toți. Și dacă sunt plin de pace și de bucurie sfântă când slujesc, atunci slujesc lui Dumnezeu și oamenilor cu adevărat. Căci sunt în comuniune sfântă cu Dumnezeu și cu oamenii.

Diaconul, deși este părtaș Preoției Dumnezeiești, el își pleacă capul în fața Episcopului sau a Preotului, pentru ca să-l binecuvânte și să-l trimită spre slujire. Și el iese spre rugăciune după ce a fost binecuvântat și trimis. Pentru ca să se spună în mod tainic că Preoția Dumnezeiască este binecuvântare și trimitere sfântă din partea lui Dumnezeu. Dumnezeu ne binecuvântă, ne umple de slava Lui în Taina Hirotoniei și ne trimite în lume spre mântuirea tuturor. Deși noi, ca Slujitori ai Bisericii, suntem trimiși în Eparhia sau Parohia noastră ca să slujim în mod efectiv și acolo slujim, totuși slujirea și teologia noastră nu se reduc la acelea, ci au dimensiune universalistă. Pentru că noi ne rugăm pentru întreaga lume și scriem pentru întreaga lume și nu doar pentru Parohia sau Eparhia noastră.

Din acest motiv, când ne raportăm la un Sfânt Părinte al Bisericii, ne raportăm la el ca la Slujitorul întregii Biserici și nu ca la un Slujitor local. El a slujit undeva, într-o anume Biserică locală, dar viața și teologia lui sunt universale, pentru că sunt un bine al tuturor. Cum un bine al tuturor sunt și Sfintele sale Moaște. Și din exemplul vieții sale înțelegem că așa trebuie să trăim și să scriem cu toții: ca Slujitorii întregii Biserici, ca unii ce ne asumăm întreaga lume în slujirea noastră și în scrisul nostru teologic.

La procesiunea de anul acesta a Sfântului Patriarh Alexandros al Constantinopolului, am fost pus, alături de Părintele Stelian, în spatele Icoanei sale, dusă pe umeri de 4 Preoți. Iar, în fața Dumnezeieștii sale Icoane, doi Arhidiaconi au cădelnițat în continuu pe tot traseul. Și când Îi aprindem tămâie Domnului, noi ne rugăm ca El să o primească întru miros de bună mireasmă duhovnicească întru jertfelnicul Său cel mai presus de ceruri și să ne trimită nouă harul Preasfântului Său Duh[2]. Pentru că tămâia face parte din rugăciunea noastră, din slujirea noastră, din închinarea noastră adusă Domnului. Și noi, când Îi slujim Lui, cerem să vină în noi slava Lui, cea care ne sfințește pe noi, sfințește Darurile noastre și întreaga lume.

Însă, dacă nu-I cerem Domnului să vină în noi cu toată slava Lui, ce avem? O mare singurătate!…Dar dacă El vine în noi și e cu noi, avem toată împlinirea noastră. Pentru că prezența Lui în noi e arvuna și încredințarea că El va fi mereu cu noi, dacă vom rămâne întru slava Lui. Și a fi diaconal tot timpul, adică Slujitor al Lui, înseamnă a rămâne întru Dumnezeu. A rămâne în poruncile și în slava Lui, ca unii ce ne desăvârșim mereu întru El.

De aceea, iubiții mei, vă mulțumesc pentru că îmi sunteți aproape și vă sunt aproape la toți cei care mă iubiți și mă respectați! Însă slujirea mea e pentru toți. E și pentru cei care mă iubesc și mă apreciază, dar și pentru cei care nu mă vor, pentru cei care nu mă înțeleg, pentru cei care sunt reticenți față de mine. Căci scopul slujirii preoțești e de a-i sluji pe toți pentru mântuirea lor. Pentru că toți au nevoie de mântuirea lui Dumnezeu. Amin!

[1] Începută la 9. 28, în zi de joi, pe 31 august 2023. Soare, 22 de grade, vânt de 6 km/ h.

[2] Θυμίαμά Σοι προσφέρομεν Χριστέ ο Θεός εις οσμήν ευωδίας πνευματικής, ο προσδεξάμενος εις το υπερουράνιόν Σου θυσιαστήριον, αντικατάπεμψον ημίν την χάριν του Παναγίου Σου Πνεύματος, cf.

https://www.faneromenihol.gr/index.php/keimena/orthodoxia/i-orthodoksi-latreia-2/3255-2010-07-11-11-42-58.