Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [65]

Traduceri patristice

vol. 6

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei (sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

Cartea a patra a Exaimeronului

5. Acum, în ceea ce o privește pe Eva, dacă vrei să înțelegi o eclipsă – o micșorare și apoi o reînnoire a luminii, așa cum se întâmplă cu luna – atunci gândește-te la cuvântul Profetului către Dumnezeu: „lumină [sunt] poruncile Tale pe pământ”[1]. Prin neascultarea ei, Eva a suferit o eclipsă a acestor porunci[2]. Căci nu Adam a fost cel înșelat – după cum spune Apostolul – ci Eva a fost înșelată[3] și lumina ei a fost subjugată și eclipsată de către șarpele cel umbros și întunecat[4].

[Dar] tot așa, Hristos a înlocuit eclipsa luminii ei cu o lumină și mai strălucitoare, adevărata lumină, de la cea de-a doua Evă[5], ca de la o lună plină, Născătoarea de Dumnezeu Maria. Ea n-a pierdut niciodată lumina, n-a suferit [vreodată] vreo eclipsă, n-a fost lipsită niciodată de lumina ființială a fecioriei sale, atunci când Îngerul a strigat către ea: „Bucură-te, cea plină de har”[6]. Aceasta s-a spus din cauza lunii Eve, care a fost mâhnită și întristată. În eclipsa ei din neascultare, ea a fugit și s-a ascuns sub pomul neascultării și al păcatului. S-a temut de Soarele dreptății, Dumnezeu[7].

Să ajungă acum aceste scurte cuvinte despre soare și lună, în legătură cu ce-a de-a patra zi, când Dumnezeu a zis: „Să fie luminătorii în tăria cerului spre luminarea pământului, [pentru] a separa între zi și între noapte, […] între lumină și între întuneric”[8].

6. Socotește acum următoarele din punctul de vedere al chipului material al lucrurilor create. Deși Moisis numește soarele și luna „luminători mari”, el nu zice că sunt egal de mari[9]. El numește soarele, în mod hotărât, „luminătorul cel mare”, deoarece are lumină de la el însuși și nu dintr-o altă sursă. Pe când acest lucru nu este valabil și pentru lună. Prin participare și nu prin propria fire, ea reflectă lumina [primită] de la soare. Împreună cu soarele ea este părtașă la revărsarea luminii.

Tot la fel, pentru a vorbi plastic, latura noastră rațională este îndoită. O parte este proprie nouă: prin ea suntem împodobiți și recunoscuți ca ființe umane. Alte ființe, care trăiesc irațional, sunt diametral opuse față de felul de raționalitate de care nouă ne-a fost dat să ne împărtășim.

Dar cealaltă parte din noi nu este rațională. Când aceasta se supune rațiunii, atunci are părtășie cu ea și luminează din puterea ei. În felul acesta, se poate vedea diferența între cel stăpân pe sine și cel nepotolit/ neastâmpărat, cel cu rațiune și cel pătimaș, cel înarmat cu bărbăția și cel laș.

Drept aceea, așa cum partea din noi care este stăpânitoare este numită cugetătoare, iar partea care este supusă [acesteia] este numită necugetătoare, tot astfel este așezarea finală a marilor luminători. Cel care e luminător prin firea sa este numit soare, iar cel care luminează prin reflectare este numit lună.


[1] Is. 26, 9.

[2] Cf. Fac. 3, 6.

[3] I Tim. 2, 14.

[4] Fac. 3, 1-6.

[5] Cf. In. 1, 9; I In. 2, 8.

[6] Lc. 1, 28.

[7] Cf. Fac. 3, 8; Mal. 3, 20 (4, 2).

[8] Fac. 1: 14, 18.

[9] Cf. Fac. 1, 16.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *