Predică la Înălțarea Sfintei Cruci [2023]
Iubiții mei[1],
pe 14 septembrie 326, Crucea Domnului, pe care El a murit răstignit pentru noi, a fost înălțată la Ierusalim, în văzul tuturor, pentru ca toți să o vadă și să i se închine ei[2]. Pentru că Sfânta Împărăteasa Helena a descoperit-o sub templul lui Venus, pe care l-a dărâmat. Căci acolo fusese ascunsă de evrei, pentru ca să nu fie cunoscută de Biserică. Dar a descoperit, alături de Crucea Domnului, și celelalte două cruci, ale tâlharilor răstigniți împreună cu Domnul[3]. Numai că Crucea Domnului a înviat un mort prin atingerea de el și așa a aflat care e Crucea Lui[4]. Și pe aceasta a înălțat-o în văzul tuturor, cu multă bucurie, Sfântul Macarios, Patriarhul Ierusalimului[5], născându-se astfel praznicul de astăzi, pe care noi îl prăznuim cu post, adică cu pocăință. Pentru că El a murit pentru păcatele noastre, ale tuturor. Și, pocăindu-ne pentru păcatele noastre, noi ne umplem de viața Lui, de viața Celui care a murit pentru mântuirea noastră.
Și, iată, că de atunci, din anul 326, au trecut 1.697 de ani! Iar Biserica lui Dumnezeu are Sfânta și de viață făcătoarea Cruce a Domnului în mijlocul ei, ca izvor de viață și de bucurie dumnezeiască. Pentru că cine se nevoiește zilnic ca să se curățească de patimi, acela se umple de viața lui Dumnezeu din destul. Și viața Lui e bucuria noastră cea veșnică.
De aceea, praznicul de azi, deși e unul al pocăinței, deși e un praznic cu post, e plin de bucurie sfântă, pentru că e izvor de bucurie veșnică. Pentru că Crucea Domnului e pentru noi bucurie și pace, întărire și mântuire, fiindcă Jertfa Lui pe Cruce a fost spre mântuirea și sfințirea noastră. Și când noi ne asumăm Crucea Lui ca mod de viețuire zilnică, ca mod de curățire, de luminare și de sfințire neîncetată a noastră, mărturisim că Crucea Domnului este izvor de viață veșnică pentru noi. Căci ea ne duce pe noi în Împărăția Sa prin consecințele cele veșnice ale iconomiei Sale celei pentru noi.
Sfânta Cruce este călăuzitoarea orbilor [ὁ τῶν τυφλῶν ὁδηγός], pentru că ne dă vedere duhovnicească, este doctorul celor bolnavi [τῶν ἀσθενούντων ἰατρός], pentru că ne dă vindecare trupească și sufletească, este învierea tuturor morților[6], pentru că, înviind Domnul, toți vom învia prin puterea Lui. Dar mai înainte de învierea cea de obște, unde vom învia cu toții cu trupul nostru, noi trebuie să înviem acum din păcatele noastre, pentru ca să fim vii împreună cu El. Căci învierea cea duhovnicească, cea de acum, prin pocăință și prin iertarea păcatelor, e cea care ne face să intrăm întru Împărăția Sa.
Și acasă, la Biserică sau călătorind, eu mă închin cu semnul Sfintei Cruci mereu, pentru ca să umplu de slava Lui. Căci așa fac creștinii mereu și oriunde: se închină Domnului. Și închinarea noastră, cea trupească, e însoțită de închinarea noastră cea duhovnicească, cea a întregii noastre ființe înaintea Lui. Pentru că atunci când mă închin cu mâna dreaptă, făcându-mi semnul Sfintei Cruci pe trupul meu, atunci mă închin cu tot sufletul și cu totul trupul meu Domnului, pentru că al Lui sunt. Și prin închinarea adesea înaintea Lui, eu recunosc că sunt cu totul dependent de El, de Dumnezeul mântuirii mele. Pentru că El este viața mea. Și Îl rog pe El să fie viața mea pentru veșnicie, căci al Lui sunt eu.
Și închinându-ne Crucii Domnului, noi dobândim bogată [πλουσίως] și mare milă [τὸ μέγα ἔλεος][7] de la Dumnezeu. Pentru că mila Sa cea veșnică o revarsă în noi, cei care ne pocăim de păcatele noastre. De aceea, când sfințim o nouă Cruce, noi ne rugăm Domnului ca să o umple de puterea și de binecuvântarea Crucii Sale[8]. Ne rugăm ca să trimită harul Preasfântului Său Duh în Crucea cea nouă și să o binecuvânte și să o sfințească[9], pentru ca să fie „semn înfricoșător și tare asupra tuturor vrăjmașilor văzuți și nevăzuți, spre izgonirea și înfrângerea tuturor curselor ispitelor și asupririlor diavolești”[10]. Căci Crucea Lui e întărire și bucurie pentru noi, dar e semn înfricoșător pentru cei potrivnici.
Și continuăm să ne rugăm atunci, la sfințirea Crucii, și zicem: „Iar poporului Tău, [Crucea aceasta] să fie acoperământ puternic, credinței întărire, nădejdii sprijinire, la războaie biruință și sporire în toate faptele cele bune. Și tuturor celor ce se vor închina Ție înaintea acestui semn [mântuitor] și rugăciuni vor aduce, să le fii milostiv ascultător și îndurat împlinitor al tuturor cererilor celor către mântuire”[11]. De unde înțelegem că acolo unde e semnul mântuitor al Crucii Domnului este un loc sfânt, un loc de rugăciune, de biruință duhovnicească, pentru că Domnul ascultă acolo rugăciunile noastre.
Și Troițele de pe toate drumurile României creștine au acest rol dumnezeiesc în viața noastră: de a ne aduce aminte de sângele Lui, cel vărsat pentru mântuirea noastră, și de a ne îndemna la rugăciune. Căci acolo unde e Crucea Lui, acolo Dumnezeu ascultă rugăciunile noastre cele cu smerenie.
Nea Dumitru se făcuse om credincios în ultima parte a vieții sale și a început să vină la Biserică. Și când s-a dus o dată la Videle și a văzut Troițele de acolo, de la Biserica Fotăchești, a vrut să facă și el una în satul lui. De aceea, a făcut Troița aceasta, pe care Preasfințitul Părinte Galaction Stângă a venit și a sfințit-o[12].
Și prin ea a schimbat raportarea oamenilor la acest loc. Pentru că Troița a ajuns un reper de orientare. Iar atunci când cer un taxi, ca să ajung la Roșiori, e de ajuns să spun „la Troiță”, ca dispecera să știe unde să îmi trimită mașină. Dar, după moartea lui și a soției sale, Troița se părăginește continuu, așa după cum se vede în imagine. Pentru că ea are nevoie de ochii credinței noastre.
În prima cântare a Utreniei, ne rugăm ca Domnul să ne primească și pe noi ca pe Sfântul Tâlhar cel bun, pentru că avem conștiința păcatelor noastre[13]. Pentru că avem conștiința că suntem oameni păcătoși. Iar într-o sedealnă cântăm despre pomul din Paradis care ne-a golit pe noi prin mâncare. Prin mâncarea din el. Prin neascultarea poruncii Domnului de a nu mânca din el. Însă, spunem aici, că pomul Crucii ne-a îmbrăcat cu veșmântul vieții [τῆς ζωῆς τὸ ἔνδυμα], pentru că a fost întărit în pământ [ἐπάγη ἐπὶ τῆς γῆς] și a umplut lumea de toată bucuria[14]. De bucuria cea dumnezeiască.
– Și de ce se insistă pe faptul că Crucea Domnului a fost întărită în pământ?
– Căci pământul de aici, în primul rând, e inima noastră. Ea, Crucea Domnului, a fost întărită în Biserica Sa și pretutindeni în lume, pentru că toți știu că Crucea înseamnă moartea Domnului pentru noi. Când spui Cruce, spui Biserica Sa, spui credința creștină. Dar Crucea Lui e înfiptă în inima noastră, dacă toată viața noastră este răstignită pentru Domnul. Dacă noi nu mai căutăm viața trupească, ci viața cea duhovnicească, cea care ne face vii pentru veșnicie. Căci ne tragem toată puterea noastră din Crucea Lui, dacă împlinim mereu poruncile Sale. Poruncile Sale sunt viața noastră evanghelică, bisericească. Și pe măsura împlinirii lor vedem ce bucurii dumnezeiești ne aduce Crucea Domnului. Fiindcă orice virtute dumnezeiască este un spor și mai mare de viață și de bucurie sfântă, atâta timp cât toate ne mântuie, ne sfințesc continuu.
Sfântul Cuvios Maximos Mărturisitorul, cel plin de înțelegeri sfinte și de vederi dumnezeiești, ne mărturisește că „virtutea este îndestulătoare prin ea însăși”[15]. Pentru că cel care o are e împlinit prin ea și nu o vrea decât pe ea. Și cel care se răstignește împreună cu Domnul, acela caută odihna Lui, adică conștiința care nu e mustrată de El[16].
Această conștiință nemustrată de Domnul trebuie să o căutăm și noi, iubiții mei, prin aceea de a face voia lui Dumnezeu cu inimă plină de iubire pentru El. Pentru că cel care Îl iubește pe El se împlinește în mod desăvârșit întru El. Și nevoința noastră de fiecare zi e o împlinire continuă întru slava lui Dumnezeu, pentru că ea ne odihnește mereu sufletul și trupul nostru. Primim prin ea odihnă dumnezeiască, odihnă veșnică. Pentru că odihna cu care El ne odihnește e slava Lui cea veșnică. Amin!
[1] Începută la 11. 21, în zi de sâmbătă, pe 9 septembrie 2023. Soare, 23 de grade, vânt de 3 km/ h.
[2] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Înălțarea_Sfintei_Cruci.
[3] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Helena,_mother_of_Constantine_I.
[4] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Helena,_mother_of_Constantine_I#cite_note-39.
[5] Cf. https://basilica.ro/istoria-lemnului-crucii-pe-care-a-fost-rastignit-iisus-hristos-3/.
[6] Cf. https://glt.goarch.org/texts/Sep/Sep14.html.
[7] Ibidem.
[8] Molitfelnicul mic, Ed. IBMO, București, 2019, p. 382.
[9] Idem, p. 383.
[10] Ibidem.
[11] Idem, p. 383-384.
[12] Cf.
[13] Cf. https://glt.goarch.org/texts/Sep/Sep14.html.
[14] Ibidem.
[15] Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, trad. din grecește, introd. și note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, în col. PSB, vol. 80, Ed. IBMBOR, București, 1983, p. 168.
[16] Idem, p. 169.