Predică la Duminica posterioară Înălțării Sfintei Cruci [2023]
Iubiții mei[1],
când Domnul a rostit cuvintele Evangheliei de azi [Mc. 8, 34-38; 9, 1], El a chemat la Sine mulțimea [τὸν ὄχλον] dimpreună cu Ucenicii Săi [σὺν τοῖς μαθηταῖς Αὐτοῦ] [Mc. 8, 34, BYZ]. I-a chemat pe toți să-L asculte, pentru că ne-a vorbit tuturor. Și El ne spune: „Oricine voiește a urma după Mine [Ὅστις θέλει ὀπίσω Μου ἀκολουθεῖν], să se nege pe sine [ἀπαρνησάσθω ἑαυτόν] și să-și ia crucea sa [καὶ ἀράτω τὸν σταυρὸν αὐτοῦ] și să-Mi urmeze Mie [καὶ ἀκολουθείτω Μοι]!” [Mc. 8, 34, BYZ].
Și fundamentul vieții creștine e libertatea. Pentru că alegem în mod liber relația noastră cu Dumnezeu și, în deplină libertate interioară, noi Îl iubim și Îl slujim pe Dumnezeu. Și alegem să Îl urmăm pe Domnul, pentru că înțelegem că viața adevărată stă în calea Lui, în urmarea Lui în fiecare clipă a vieții noastre. Și urmarea Lui este, pe de o parte, negarea tuturor faptelor noastre celor rele, a tuturor gândurilor noastre celor rele și a patimilor noastre, iar, pe de altă parte, este afirmarea cu toată ființa noastră a tuturor poruncilor Lui. Căci, pe când negăm răul din noi, adică toate patimile și înșelările vieții noastre și ne dezicem de ele, noi ne umplem de toate poruncile Lui prin lucrarea lor în viața noastră. Pentru că ne dezicem de faptele noastre rele, pentru a ne umple de Crucea Lui, adică de împlinirea poruncilor Sale celor dumnezeiești. Și viața trăită în poruncile Sale este urmarea Domnului și a Stăpânului nostru, pentru că viața cu El e viața noastră cea adevărată.
Verbul ἀπαρνέομαι înseamnă a nega, a tăgădui, a se dezice, a renunța, a lepăda, a respinge ceva anume[2]. În ediția din 2015 a Evangheliei după Marcos, unde am tradus NA28, am tradus prin: „să se lepede de sine [ἀπαρνησάσθω ἑαυτὸν]” [Mc. 8, 34, NA28][3]. Însă lepădarea, negarea sau tăgăduirea de sine e unul și același lucru: renunțarea la viața păcătoasă pentru a trăi cu Dumnezeu. Și limba greacă ne dă mereu posibilitatea să alegem dintre mai multe cuvinte pe unul dintre ele. De aceea, dacă uneori aleg unul, pe când alteori altul dintre sensurile unui cuvânt, toate sensurile pe care le aleg sunt legitime, sunt corecte, pentru că exprimă același lucru.
Și aici Domnul ne cere să renunțăm la viața noastră cea veche, la viața noastră păcătoasă, pentru a învăța pe fiecare zi viața Lui. Și viața Lui o învățăm prin împlinirea poruncilor Sale, poruncile Lui învățându-ne pe fiecare zi cum e să Îi urmezi Lui pe calea evanghelică, pe calea mântuirii. De aceea, pentru a trăi evanghelic trebuie să alegi calea lui Dumnezeu, să o alegi cu bucurie pe fiecare zi și în fiecare clipă, pentru că în fiecare clipă viața cu El ne împlinește în mod desăvârșit. Pentru că trăim cu toată ființa noastră împlinirea de a fi cu El, de a fi învățat de El toate și de a fi condus de El întru toată curăția și sfințenia.
Căci negarea de sine e o umplere continuă de libertatea cea duhovnicească. Pe cât neg păcatul în ființa mea și mă dezic de el, pe atât mă eliberez de el. Și, eliberându-mă de păcatele și de patimile mele, eu trăiesc cu veselie sfântă voia lui Dumnezeu. Pentru că văd că voia Lui mă eliberează de mine însumi, mă face viu și vesel duhovnicește, atâta timp cât îmi dă adevărata mea libertate. Căci atunci când aleg să păcătuiesc, eu aleg robia mea, aleg să fiu robit de demoni. Dar când aleg voia lui Dumnezeu, atunci voia mea se umple de adevărata ei împlinire. Căci aleg ce mă împlinește, aleg ce mă sfințește, iar ce mă sfințește e voia lui Dumnezeu.
De aceea, a-I urma Lui înseamnă a împlini voia Lui, iar voia Lui o trăiesc cu bucurie pentru că îmi neg continuu voia mea cea păcătoasă. Căci, dacă nu mi-aș nega voia mea cea rea, n-aș simți atâta eliberare și atâta împlinire pe care le simt, pe care le trăiesc. Dar pentru că mă dezic de mine tot timpul, de faptele și de cugetele și de simțirile mele cele păcătoase, cele amestecate cu păcatele, tocmai de aceea trăiesc eliberarea duhovnicească ca pe împlinirea vieții mele, pentru că simt să fac și fac fapte bune cu bucurie și cu pace, pentru că ele mă umplu de viață sfântă. Faptele bune, cele voite de Dumnezeu, sunt un continuu izvor de viață în ființa mea. Lupta continuă cu patimile e un izvor continuu de eliberare duhovnicească în mine însumi. Prin acestea eu știu că urmarea Lui e reală, că are pași personali foarte clari, profunzi, zilnici, pentru că aceste schimbări sunt vii în mine, cât și în tot omul care se mântuie.
Pentru că urmarea Lui e reală în noi, e o continuă schimbare sfântă a vieții noastre, și prin ea vedem de ce Crucea Lui, adică asceza, e împlinirea noastră. Pentru că asceza e toată răstignirea noastră interioară pentru a muri pentru trecut, pentru cele păcătoase, pentru a fi viu duhovnicește. Și nu poți fi viu decât făcând fapte vii, duhovnicești, adică împlinind voia lui Dumnezeu.
Tocmai de aceea, toate virtuțile dumnezeiești pe care Domnul ni le poruncește să le trăim în viața noastră au legătură interioară una cu alta și toate ne fac vii duhovnicește. Când iertăm toate tuturor ne eliberăm de toate păcatele noastre. Dar ne eliberăm de toate pentru ca să îi iubim pe toți oamenii. Și îi iubim pe oameni prin milosteniile noastre pentru ei, prin rugăciunile noastre pentru ei, prin postirile noastre pentru ei, prin privegherile noastre pentru ei. Slujirea Preotului în Biserică și în lume, ca și a credinciosului în Biserică și în lume, înseamnă asumarea tuturor oamenilor în rugăciunea și în viața noastră. Și ne asumăm pe toți prin aceea că le dorim tuturor să se împlinească în viața cu Dumnezeu și nu îi oprim, prin ceva anume, în demersul lor de împlinire interioară.
De aceea, a nu dușmăni pe alții, a nu fura de la alții, a nu-i invidia, a nu-i vorbi de rău înseamnă a nu-i opri din viața lor cu Dumnezeu. Căci atunci când te rogi pentru toți și îi iubești pe toți nu mai faci lucruri împotriva lor. Și dacă te comporți față de alții așa după cum dorești ca și ei să se comporte față de tine, atunci pe aproapele tău, oricare ar fi el, nu-l mai deranjezi cu nimic, ci încerci să îi faci numai bucurii. Pentru că bucuriile sunt semnul că tu îl ai în inima ta.
– Însă, cine își va pierde sufletul său?
– Cel care are să voiască să-și mântuie sufletul său [θέλῃ τὴν ψυχὴν αὐτοῦ σῶσαι][Mc. 8, 35, BYZ]! Cel care nu vrea să își nege păcatele și patimile, să își nege viața lui cea rea, își va pierde sufletul său. Pentru că acela va fugi de toată asceza, de toată suferința, va sta confortabil și își va crește patimile tot timpul în el și de aceea va muri duhovnicește. Pentru că el vrea să trăiască pătimaș și să moară ca un păcătos nepocăit.
– Și cine își va mântui sufletul său?
– Cel care are să-și piardă sufletul său pentru Mine și Evanghelie [ὃς ἂν ἀπολέσῃ τὴν ἑαυτοῦ ψυχὴν ἕνεκεν Ἐμοῦ καὶ τοῦ Εὐαγγελίου] [Mc. 8, 35, BYZ]. Se va mântui cel care se va nega pe sine și se va umple de iubirea pentru Mine și pentru Evanghelia Mea. Căci dacă Îl iubești pe Domnul, atunci iubești toate cele ale Sale. Și dacă Îl iubești pe El și ești cu El, atunci propovăduiești tuturor voia Lui cu noi, oamenii.
Iar a te nega pe tine însuți nu înseamnă decât a desființa din tine faptele, gândurile, sentimentele rele. A desființa ceea ce nu te caracterizează, ceea ce nu îți face bine. De aceea, negarea sau lepădarea de sine e cea mai mare binefacere a vieții noastre, pentru că prin ea ne eliberăm de rău și ne umplem de voia lui Dumnezeu, care e adevărata noastră voie. Pentru că noi, în mod liber, trebuie să ajungem să voim ceea ce voiește Dumnezeu, ca să trăim adevărata noastră libertate interioară.
Și așa înțelegem de ce Crucea Lui este bucuria și pacea noastră: pentru că ea ne eliberează dumnezeiește. Ea ne desparte de noi, cei din trecut, pentru a ne face oameni noi, înnoiți duhovnicește, în viața cu Dumnezeu. Și, plini fiind de libertatea lui Dumnezeu, nu mai vrem nicidecum robia demonilor, în care am căzut prin păcatele noastre. Pentru că libertatea lui Dumnezeu, libertatea adusă de curățirea de păcate și de săvârșirea voii lui Dumnezeu, ne împlinește cu adevărat și ne bucură dumnezeiește.
Iar azi, la 18 ani de Dumnezeiască Preoție și la 33 de ani de viață creștină asumată, pot mărturisi cu toată ființa mea despre cât de mare e împlinirea pe care ne-o aduce Dumnezeu. Despre cât de mare libertate duhovnicească ne dăruie El pe măsură ce înaintăm mereu în taina mântuirii noastre. Căci împreună cu Dumnezeu, clipă de clipă, noi trăim minuni, vederi, luminări, simțiri și întăriri dumnezeiești cu totul împlinitoare și sfințitoare, fiindcă El Se bucură să ne dăruie din destul bucuria și pacea Sa. Marea Sa milă cu noi, cu noi toți, e copleșitoare. Pentru că El dorește să ne facă numai bine, să ne umple de pacea și de mila Sa mereu, pentru ca veșnic să fim cu El.
De aceea, iubiții mei, El voiește ca toți să vedem Împărăția lui Dumnezeu încă de aici, să o vedem prin puterea Lui cea dumnezeiască [Mc. 9, 1, BYZ], pentru ca să știm spre ce ne îndreptăm. Pentru că noi nu ne îndreptăm spre moarte, ci spre Împărăția Lui. Moartea e o clipă, e o trecere rapidă din istorie în veșnicie, pe când Împărăția Lui e veșnică. Și Împărăția Lui e sensul vieții noastre. Spre ea ne îndreptăm. Pentru ea ne pregătim asiduu. Pentru că ne pregătim pentru viața veșnică cu Dumnezeu.
Și dacă viața noastră e veșnică, atunci nu moartea e marea noastră problemă, ci viața. Cum arată viața noastră, ce împlinire avem, e marea noastră problemă. Pentru că problema noastră existențială, fundamentală, e religioasă și e aceasta: să mă mântui și să mă sfințesc în Biserica lui Dumnezeu. Pentru că, dacă vreau să câștig lumea, dacă vreau să mă înveșnicesc pe pământ, făcând abstracție de Dumnezeu, greșesc în mod fundamental. Dar dacă vreau să fiu pentru veșnicie cu Dumnezeu, atunci viața mea bisericească e viața mea adevărată, pentru că ea mă împlinește veșnic.
Să ne împlinim cu toții în viața noastră cu Dumnezeu! Să ne bucurăm mereu întru Crucea Lui, pentru că ea e viața noastră! Pentru că Crucea Lui ne învie din moartea păcatelor noastre și ne face vii pentru veșnicie. Amin!
[1] Începută la 8. 29, în zi de marți, pe 12 septembrie 2023. Soare, 18 grade, fără vânt.
[2] Cf. Friberg Greek Lexicon, 2492, apud BW 10.
[3] Cf. Evanghelia după Marcos, cu trad. și com. de Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, Teologie pentru azi, București, 2015, p. 58. Pentru download: https://www.teologiepentruazi.ro/2015/03/22/evanghelia-dupa-marcos/.