Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [68]
Traduceri patristice
vol. 6
*
Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș
*
Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei (sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)
Cartea a patra a Exaimeronului
4. Nu numai numele, ci și forma și aspectul stelelor ne-au condus către cugetări și contemplații duhovnicești. De aceea, [observăm că] unele dintre ele strălucesc cu adevărat ca și cum ar zâmbi. După cum zice: „Pururea bucurați-vă, neîncetat rugați-vă!”[1]. Stelele întunecoase și abătute sunt precum cei care ascultă de Cel care zice: „Fericiți cei ce plâng!”[2].
Iar altele prăznuiesc în sărbătoare. Sunt precum cei care, fiind arși pentru Hristos, acum zic: „Ne-ai trecut prin foc și prin apă”[3]. Iar alte stele, repede alergând calea lor, sunt precum cel care a mers de la Ierusalim în Illiricon[4] și a stat acolo împreună cu prietenul său, Petros. Întru înserarea lor, cei doi au luminat Apusul.
Pentru aceea, vedem unele stele strălucind în nord, iar altele în sud; unele strălucind peste Arctic, iar altele răsărind în partea opusă. Ele strălucesc peste întreaga lume locuită și astfel îi simbolizează pe luminătorii Bisericii.
Dar de ce nu luminează stelele împreună într-o perioadă? Ci mai degrabă unele dintre ele răsar primăvara, îndată după Învierea lui Hristos. Astfel au fost binecuvântații Apostoli și ucenicii lor, care s-au ridicat împreună cu ei. Iar alte stele apar vara. Asemenea au fost cei care au îndurat cu curaj asuprire și arșița chinurilor[5]. Ei au suferit cu mărime de suflet pârjolirea trupurilor lor și au așteptat cu răbdare răsplata lor[6], precum secerătorii Domnului[7]. Și mai sunt unele stele care răsar iarna. În felul acesta au fost Martirii care au strălucit în mijlocul iernii idolatriei.
5. A vorbi aici despre așezarea lor nu este nici lipsit de importanță, nici de semnificație mistică. Unele dintre ele călătoresc precum monahii cei singuratici. Sunt precum cei doisprezece Apostoli care au fost trimiși singuri în lume să propovăduiască, după cum ne învață cuvintele: „singur sunt eu, până ce am să scap”[8]. Sunt precum sihaștrii care trăiesc singuri printre stâncile colțuroase și zic: „Tu, Doamne, de unul singur întru nădejde m-ai locuit!”[9].
Alte stele călătoresc câte două sau câte trei, precum aceia din cei 72 care au fost trimiși[10] sau precum cei doi care împreună au luptat în luptele lor monahale. Ei l-au auzit pe Cel ce a zis: „unde sunt doi sau trei adunați întru numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor”[11]. Iar alte stele se mișcă împrejur precum un cor sau o cunună, după cum spune versetul: „Iată acum ce este bine sau ce este plăcut, fără numai a locui frații împreună!”[12].
Iar altele sunt desăvârșite. Acestea sunt nespus de luminoase și au câteva grupuri de ucenici, în număr mic și de mici dimensiuni, alături. Aici sunt Învățători și Arhierei care zic: „Iată, eu și pruncii pe care mi i-a dat Dumnezeu!”[13]. Unul de felul acesta a fost Pavlos. El a fost prima și cea mai mare stea, depășindu-i pe toți ceilalți. A avut câțiva care l-au urmat, ca niște stele mai mici, precum Timoteos, Silas, Barnabas și Lucas[14]. După puțină vreme, din ucenic Luca a devenit una, acasă, cu învățătorul său. Și chiar dacă nu era adevărat cuvântul „Destul este ucenicului să fie ca învățătorul lui”[15], iar el era mai mic decât Pavlos, totuși a stat împreună cu Pavlos în deliberare[16].
Iar alte stele seamănă cu o cruce. Dintre aceștia a fost cel ce a zis: „cei [care sunt] ai lui Hristos, [aceia] și-au răstignit trupul [dimpreună] cu patimile și [cu] poftele”[17].
Iar alte stele fac călătoria lor ca niște gemeni sau precum doi soți, precum cei care poartă jugul Domnului, trăgându-l cu trupul și sufletul lor, ca doi ochi luminând [ὡς δύο ὀφθαλμοί λάμποντες][18].
6. De aceea, Dumnezeu a orânduit ca stelele, deși neînsuflețite, să se miște și să alerge calea lor precum cei care au suflet, pentru a fi un tip/ chip/ preînchipuire a luminătorilor însuflețiți ai Cerului: Învățătorii. Totuși stelele nu-i orientează atât pe cei de pe pământ, cât [mai cu seamă] pe cei de pe mare. Și aceasta pentru că Stelele raționale luminează drumul, într-o mult mai mare măsură, celor din marea învolburată a patimilor. Ele îi salvează pe ei în corabia Bisericii, până când trece noaptea acestei vieți și din nou Soarele dreptății răsare din Cer[19].
[1] I Tes. 16-17.
[2] Mt. 5, 4.
[3] Ps. 65, 12.
[4] Cf. Rom. 15, 19.
[5] Cf. Mt. 20, 12.
[6] Cf. Mt. 20: 1-2, 8.
[7] Cf. Mt. 9, 38; Lc. 10, 2.
[8] Ps. 40, 10.
[9] Ps. 4, 9.
[10] Cf. Lc. 10, 1.
[11] Mt. 18, 20.
[12] Ps. 132, 1.
[13] Is. 8, 18; Evr. 2, 13.
[14] Cf. Fapt. Ap. 13, 1-3; 15, 40 – 16, 3; 20, 4.
[15] Mt. 10, 25.
[16] Cf. Col. 4, 14; II Tim. 4, 11; Filim. 1, 24.
[17] Gal. 5, 24.
[18] Cf. Mt. 11, 29-30.
Vasile Alecsandri a folosit metafora în poezia sa, Hora unirii: „Ca doi ochi într-o lumină”. A se vedea: https://www.versuri.ro/versuri/vasile-alecsandri-hora-unirii-1857/. Nu știu dacă acest Exaimeron a mai fost tradus în trecut sau dacă în alte cărți ale Bisericii ar mai fi putut Alecsandri să găsească această imagine poetică. În acest moment, nu-mi amintesc să o mai fi întâlnit în altă parte.
[19] Cf. Mal 3, 20 (4, 2).