Dr. Marin Ciobanu, Opere complete [2]
Dr. Marin Ciobanu
Opere complete
Ediție și note de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
*
Anotimp de primăvară
Dup-un arhaic calendar
An Nou[1] e azi. Pe bălegar,
Cocoșii cântă-a moină-afar,
Omătu-i în topire.
Plăpânda primăverii floare,
Dalb ghiocel, soții, fecioare
O țin la piept, la buzunare,
Ca simbol de iubire.
E-n plinul asfințit de soare,
Fripturi au mamele-n cuptoare,
Că-i sfânta serii sărbătoare:
Întâi lăsat de sec.
Puhoi, prind țâncii să se-adune,
Chiuituri au să răsune,
La drum, pornind pe foc a pune
La paie, de se-ntrec.
E daru-adus de Prometeu,
Cu sacrificii, de la Zeu,
Uși scârțâind se-aud mereu
Și lumea-n jur se-adună.
Arzând mari grămezi de paie
Spre cer ʼși-nalță-a lor văpaie;
Prin jur e vervă, hărmălaie,
E chiu. E voie bună!
Perdea de fum, spre seara sură,
E peste sat. Prin bătătură
Câini latră la vreo strigătură[2]
Ce tocma-n mal[3] răzbate.
Grădina bolții, iat-o-n plin
Lucind feeric. Ies vecini,
Urându-și, la ciocniri cu vin,
Noroc și sănătate.
Cu vorba-și dau despre haiduci[4],
Spun glume, râd. Pe vechi uluci
Fug negre umbre, ca năluci,
Din goana de copii.
Bătrâni își zboară din cavale
Doiniri, vechi versuri poporale,
Umplând de vrajă[5] satu-n vale,
Spre ore mult târzii[6].
Câte-o băbușcă[7], stând pe vine,
La foc, ca Pitia[8]-n vechime,
Oracol[9] dă vremii ce vine,
Când toți îi stau târcol[10].
„Hei, muică!…Vremi păcălitoare
Se-aștern de-acum: ba fi-va soare,
Ba lapoviță și ninsoare,
Cu lacuri și nămol”.
Și-n zori vânt aprig glugi[11] dărâmă,
Scârțâie-n furca de fântână
Cumpăna[12]. Ciutura bătrână
Lovește-n buduroi[13].
Săteni, cu trebi, încolo-ncoace,
Grăbesc la drum, în lungi cojoace,
Pe plite, mame, pun cocoace[14];
Tați-s prin grajd, la boi.
Grei nouri sunt în promenadă
În sur văzduh. Prind ploi să cadă,
Topind troiene de zăpadă,
Prin văi, târziu rămase.
Vine Babele[15]! Ades, vecini,
Știute babe își susțin:
De-i frig, e aspră; de-i senin,
e-n suflet generoasă.
Pe-astfel de vremi, spre munte, sus,
Cojoace, nouă, când și-a pus,
Bătrâna Dochia[16] s-a dus
Cu oi la pășunat.
Ninsori pornitu-s-au și ploi;
Câte-un cojoc simțind greoi,
Mereu da jos, până ce-n sloi
Cu turma a-nghețat.
Pietrificat[ă] din vremi străbune
Rămas-a-i legendaru-i nume,
În calcaroase stânci anume
Babele din Bucegi.
Dar Dochia-i Dochia, și-i vie,
Prin noi trăind în veșnicie,
Stăpâni pe ape, munți și glie,
Pe-ntinsul țării-ntregi.
De zloată, parc-amurg se lasă;
În atmosfera aburoasă,
Pe plita-ncinsă fierbe-n casă
Dulceagul colarez[17].
Părinții-și curăță, de moară[18],
Știuleți[19] în pat, aduși de-afară[20],
Sub mâini curg boabe ca-n comoară
În conice grămezi.
Muțenie și clisă-i-afară,
În pat jucam la vreun țintar[21],
Doar glas prelung de vreun spătar
Mai sparge-n drum tăcerea.
Nestăvilită, ca potoape[22],
Tot curg la ploi, se umflă ape,
Noi mătci în mâl încep să-și sape
Cu toată-a lor putere.
Bătrânul Olt e-n revărsare,
Bușnind pe Șiu și Valea Mare,
Cu mingi de spume, de ulcioare,
Din mal și până-n mal.
Spre-aval trec bârne, glugi, ostrețe,
Căpiți de fân, butuci, cotețe…
Alertă-i în săteni. Tristețe
E-n bietul sat natal.
Cu atelaje-n deal rămași,
Săteni se uită pătimași,
Cum Șiul – șarpe uriaș –
Curbează-n jur de sate.
Învolburându-se-n talazuri
Distruge poduri și zăgazuri,
Scoțând copaci, rupând pârleazuri,
Și-n jos le ia pe toate.
Fluidul șarpe-nsă, treptat,
Pârleazuri dă-n iviri spre sat,
Până ce-ncet, în vechiu-i vad,
Ca obosit revine.
O plajă lasă, viu sclipind,
Ca-ntins covor pufos de-argint,
Voioși copii aici sosind
În zilele senine.
Și, iată, Babele s-au dus!…
Adie vânt dinspre apus;
Al zilei astru-i tot mai sus
Îl vezi pe cer urcând.
Scot aburi zările terestre,
Zvelți ciocârlani pe la ferestre,
Cu-al climei simț – nativă zestre –
Vremi calde intonând[23].
E-al doilea sec…Cei mari și mici
Voioși fac cerc la foc, furnici,
La noapte Sfinții Mucenici
Scot din străfund căldura[24].
E săptămâna-n care-apare
Sânʼ Toaderul pe cal călare,
Lovind, târziu, pe-aceia care
Mai rătăcesc aiurea.
Mici bolindeți[25], megieșe[26]-n zori,
Împart la Mucenici, ce-n zbor
S-au dus în slăvi și-n urma lor
E vremea-n încălzire.
La coardă-n sfânta săptămână,
Sur cal, spre-al dezmorți la vână[27],
Ici-colo vreun stăpân și-l mână
La trap, în ocolire.
Ai lui Hefaistos făurari[28]
Vechi atelaje tot repar,
Pânʼ ruști[29] sui-vor șir, plugari,
Spre-arat la sacra glie.
De-azur e cerul. Bălegare
Dau văl de aburi și dogoare;
Săteni, ca-ngrășământ, cu care
Se duc la câte-o vie.
Ca meditând spre-al lor trecut,
Bătrâni, domol, araci ascut;
Femei tot meșteresc din lut
La țesturi de copt pâine.
Spre pisiceasca creatură
Într-amoroasă aventură,
Pe gard, la glugă, pe la șură,
Tot latră câte-un câine.
[1] Prima zi a primăverii în antichitate era atunci când se trăgea, cu mult fast, ca inaugurare a Noului An, prima brazdă reală pe câmp. Și aceasta era 1 martie, care, în comparație cu 1 martie din calendarul actual, gregorian, cădea la circa 10-14 zile mai târziu, iar, pe de altă parte, clima pe atunci era diferită de cea de acum. [nota autorului]
[2] Tradiționala strigătură hazlie: „Aoleo! Aoleo!…”. „Ce-ți e băăă?!”. „Cutare s-a suit din furcă în furcă și-a căzut la cutare pe burtă!”, cât și altele mai vulgare. [nota autorului]
[3] Dealul de dincolo de râul Sâi.
[4] Spun ce cred ei că făceau haiducii.
[5] De încântare.
[6] Mult în noapte.
[7] Câte o femeie bătrână.
[8] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Pythia.
[9] Ghicire.
[10] Când toți stau împrejurul ei.
[11] Glugi de coceni.
[12] E vorba de vechea fântână din lemn. Furca fântânii era lemnul gros și înalt, sub formă de furcă sus, pe care era prinsă cumpăna fântânii, care avea la un capăt ciutura, iar la celălalt greutățile care să înalțe ciutura din apă.
[13] Buduroiul sau piatra rotundă a fântânii, ieșită din pământ la o înălțime rezonabilă, cât să poți să scoți apă din fântână.
[14] Pâine coaptă pe plita de la sobă.
[15] Credința populară despre Babe e diferită. Unii cred că vremea se schimbă de nouă ori în una și aceeași zi, alții că în perioada mai extinsă, a grupului de nouă zile, vremea se schimbă de-același număr de ori cu numărul acelor zile, pe când alții că fiecare zi reflectă firea, felul de a fi al babei cunoscute din sat, care a fost aleasă pentru acea zi. [nota autorului]
[16] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Baba_Dochia.
[17] Orez fiert în lapte de vacă.
[18] Ca să meargă la moară.
[19] Știuleți de porumb.
[20] Din magazia cu cereale.
[21] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Țintar.
[22] Potopuri.
[23] După legendă se spune că ciocârlanii sunt mesageri pentru perioade mai lungi de timp decât cele anunțate de furnici, rândunici sau prigorii. Ei anunță schimbarea spre bine sau spre rău a condițiilor meteorologice, fie ca tranziție spre frig, fie în toi de frig, fie ca tranziție spre cald. Astfel, primăvara cântă la fereastră: „Azi frig, mâine cald, de ce merge tot mai cald!”. Spre iarnă cântă: „Azi cald, mâine frig, de ce merge tot mai frig!”. Iar la Bobotează, în toi de ger, cântă și repetă: „Cinci opinci într-un picior și piciorul e tot gol!”. [nota autorului]
[24] După ultima Babă, pe 9 martie, îi avem pe cei 40 de Mucenici. Despre care se spune că în toată noaptea spre 10 martie ei bat continuu cu maiurile pentru a băga frigul și a scoate căldura din pământ. Lucrând o noapte întreagă, spre data respectivă, cu care se începe săptămâna Sântoaderului [sâmbăta Sfântului Mare Mucenic Teodoros Tiron], iar spre ziuă zburând ca duhuri spre cer, femeile le împart dimineața colăcei sub formă de păpuși, stropiți cu apă și zahăr înainte de coacere și imprimându-le ochi și aripioare cu o țeavă de trestie. [nota autorului]
[25] Colăcei.
[26] Vecine.
[27] Scoteau caii să-i plimbe pentru ca să le dezmorțească picioarele.
[28] Fierarii.
[29] Ruște, pluralul de la ruscă. Dealul cu pământ roșu.