Zi: 7 octombrie 2023

Iubiții mei[1],

când ierți tuturor din inimă, atunci învii mereu duhovnicește. Învierea duhovnicească e învierea pe care o face slava lui Dumnezeu cu sufletul nostru, atunci când facem voia Lui cea sfântă, și de care se umple și trupul nostru. Pentru că noi, în mod deplin, ne bucurăm de slava lui Dumnezeu în noi înșine, când împlinim în mod continuu poruncile Sale și voia Lui este împlinirea noastră.

Dar dacă disprețuim voia lui Dumnezeu cu noi, adică normalitatea vieții noastre, ne scufundăm în moartea sufletească, care ne face să nu mai simțim nimic din cele dumnezeiești. Și omul care e mort sufletește, simte numai cele trupești în mod pătimaș și are o oarecare înțelegere a vieții trupești și mentale, dar nu simte nimic din cele dumnezeiești. Adică nu simte slava lui Dumnezeu în el și nu se bucură dumnezeiește de cele dumnezeiești. Fapt pentru care n-are chef de Biserică, nu se roagă, nu postește, nu se curățește de patimi, ci trăiește în patimi ca în „reala viață” a omului.

Numai că reala viață a omului nu e păcatul, ci sfințenia! Cine trăiește în păcate, trăiește în moartea sufletească. Trăiește ca un mort față de Dumnezeu și față de voia Lui. Și moartea lui e reală, pentru că el nu simte slava lui Dumnezeu, nu e luminat de El, nu are vedenii dumnezeiești, nu are știința mântuirii sale. Și dacă moare așa, în starea asta ne nesimțire duhovnicească, de nesesizare a celor dumnezeiești, el coboară în Iad, pentru că mort a fost și mort a rămas.

Dar în Evanghelia de azi [Lc. 7, 11-16], Domnul ne arată că învierea reală a omului e întâlnirea cu El și umplerea de slava Lui. Pentru că El l-a ridicat din moarte pe fiul văduvei și l-a dat maicii sale [Lc. 14-15, BYZ]. S-a întâlnit cu trupul lui în Nain, cu trupul lui dus spre cimitir, dar El i-a vorbit ca unui viu. Pentru că, în fața Lui, toți suntem vii. Și când El i-a poruncit: „Tinere, ție îți zic, scoală [Νεανίσκε, σοὶ λέγω, ἐγέρθητι]!” [Lc. 7, 14, BYZ], atunci sufletul lui s-a întors în trupul său „și s-a ridicat cel mort [καὶ ἀνεκάθισεν ὁ νεκρός] și a început a vorbi [καὶ ἤρξατο λαλεῖν]” [Lc. 7, 15, BYZ].

El era mort! Nu trăia o moarte clinică. Pentru că Domnul l-a înviat pe cel mort, atâta timp cât a readus sufletul în trupul său. Și cel care era mort a început a vorbi, pentru ca toți să vadă că minunea e reală.

Nain înseamnă a fi plăcut, încântător, dulce[2]. Și când ești mort sufletește, crezi că păcatul e „dulce”, că e „încântător”, că el e „împlinirea” ta, pe când tu zaci în moartea ta cea veșnică ca în „împlinirea” ta. Dar când Domnul te ridică din moarte, din moartea pe care ți-a adus-o plăcerile tale păcătoase, atunci simți pentru prima oară dulceața virtuții, dulceața binelui, încântarea cea adevărată, cea dumnezeiască, care te face să vezi că păcatul e amărăciune veșnică, e chin veșnic, e moartea Iadului.

– Și când ne ridică El din moarte?

– În Dumnezeiasca Taină a Mărturisirii! Când noi ne spovedim păcatele noastre cu durere și cu silă față de ele, atunci Dumnezeu, prin Duhovnicul nostru, ne iartă și ne dezleagă din robia morții. Ne ridică din moartea sufletească la viața cea veșnică, pentru că ne face vii prin slava Lui. Și cine nu se spovedește rămâne în moartea lui, în moartea care îl duce în Iad, pe când cel care se spovedește și învie din morți, acela merge apoi și se unește dumnezeiește cu Domnul în Dumnezeiasca Taină a Euharistiei și se face una cu Domnul. Pentru că, înviat fiind, se unește cu Cel pururea viu și Care dă viață veșnică tuturor celor care se pocăiesc de păcatele lor și împlinesc voia Lui cea sfântă.

Căci de aceea tânărul înviat e dat maicii sale: pentru că și noi, cei înviați de Domnul prin iertarea Lui, prin slava Lui, suntem ai Bisericii, care e mama ce ne hrănește și ne povățuiește pe noi mereu. Și dacă suntem ai Bisericii, ai mamei noastre celei duhovnicești, atunci venim neîncetat în Biserică și Îl slujim pe El neîncetat, pentru ca să fim vii. Pentru că rămânem vii, atâta timp cât rămânem în poruncile Lui și în slava Lui. Iar slava Lui rămâne în noi, tocmai pentru că ascultăm poruncile Lui și le împlinim pe ele neîncetat în viața noastră.

Domnului I s-a făcut milă de văduva din Nain [Lc. 7, 13], pentru că a văzut-o în ea pe Maica Lui, atunci când va sta sub Crucea Lui și va privi îngrozită la sălbăticia oamenilor. Pentru că răutatea mare a demonilor s-a împreunat atunci cu răutatea oamenilor ca să Îl rănească de moarte pe El. Iar Sfântul Dimitrii [Димитрий][3] al Rostovului a avut o vedenie copleșitoare des- pre Sfintele Patimi ale Domnului, în care a văzut câte a pătimit El pentru noi[4]. Și ne-a spus acestea: când Domnul a pătimit pentru noi, El a suspinat cu umilință de 1.109 ori, a vărsat 67.200 de picături de lacrimi, iar picături sângerate din ochi și din tot trupul 1.180.225. De părul capului și de barbă a fost tras și târât de 78 de ori, S-a poticnit și a căzut la pământ, de la Ghetsimani și până în casa arhiereului, de 7 ori, și L-au lovit la picioare și la fluierele picioarelor de 172 de ori. A fost ridicat de 23 de ori de păr și de funia cu care a fost legat de gât. A fost lovit peste obraz, peste gură și între ochi de 28 de ori. A fost lovit peste gât de 25 de ori, iar peste cap și peste piept de 28 de ori. Malhos [Μάλχος][In. 18, 10, BYZ], cel căruia Domnul i-a vindecat urechea, punându-și în mână o mănușă de fier, L-a lovit pe Domnul peste gură atât de tare, încât s-a auzit lovitura în toată curtea arhiereului. Această lovitură I-a clătinat dinții Domnului și L-a prăbușit la pământ, curgându-I mult sânge din gură și din nas, iar semnele loviturii I-au rămas pe față.

Alături de această palmă de fier, Domnul a fost lovit încă de 102 ori peste obraz. A fost izbit de moarte de un stâlp și a fost trântit de 3 ori la pământ. Când a fost legat de un stâlp, El a fost bătut cu toiege clenciuroase de spini, cu bice noduroase rău înveninate și cu lanțuri de fier în muchii, primind 6.666 de lovituri și fiind rănit de 5.000 de ori. I-au făcut 1.199 de vânătăi pe trupul Său. Cununa de spini, care era cumplit de ghimpoasă, I-a împuns de 1.000 de ori capul și a fost luată și pusă pe capul Lui de 50 de ori. A fost lovit de 40 de ori, cu toată puterea, de călăii Săi, cu trestia și cu toiegele peste cap și peste cununa de spini de pe capul Său. Și din cauza loviturilor, ghimpii I-au intrat în cap, 5 dintre ei intrând în capul Său până la creier, dintre care 3 ghimpi au rămas în capul Său și după Învierea Sa din morți.

A fost scuipat în față de 100 de ori, a fost tras de 20 de ori de nas cu batjocură, de 30 de ori a fost tras de urechi, de 4 ori a căzut sub povara Crucii. A primit 19 lovituri de moarte. Și din cauza loviturilor făcute cu cruzime, Domnul a slăbit de mai multe ori până la istovirea deplină, fapt pentru care l-au silit pe Simon din Chirineos [Κυρηναῖος][Mt. 27, 32, BYZ] să-I după Crucea[5].

Cel care i-a descoperit toate acestea Sfântului Dimitrii a fost un Înger al Domnului. Pentru că toate Patimile Sale cele dumnezeiești au fost ținute minte de Îngerii Lui. Iar noi ar trebui să citim și să recitim mereu toate aceste dureri ale Domnului pentru noi, pentru ca să vedem cât costă păcatele noastre. Căci pentru fiecare păcat al nostru, noi L-am rănit de moarte pe Domnul nostru…

Și Domnul, văzând-o pe văduvă, i-a spus ei: „Nu plânge [Μὴ κλαῖε]!” [Lc. 7, 13, BYZ]. Și El ne spune și nouă același lucru. Ne spune să nu plângem fără nădejde pe cei adormiți ai noștri, ci să ne rugăm pentru ei neîncetat. Pentru că rugăciunea noastră este mângâierea lor. Pentru rugăciunea noastră, Dumnezeu îi iartă și îi mângâie pe ei, pe cei adormiți ai noștri.

Dar El iartă acolo unde rugăciunea e plină de dragoste pentru cei adormiți. Căci de aceea ne-a învățat să îi iertăm pe toți și să ne rugăm pentru toți: pentru ca iubirea să ne lege pe unii de alții în mod desăvârșit. Și dacă iubirea ne leagă de toți oamenii, ne leagă pentru că a coborât iubirea Lui cea veșnică în noi. Fiindcă Dumnezeu ne învață să-i iubim cu adevărat pe toți oamenii, pentru că ne coboară în noi slava Lui.

Așadar, iubiții mei, dacă vrem să fim vii cu adevărat, atunci trebuie să Îl ascultăm pe Domnul și să Îi urmăm Lui! Iertarea Lui o primim prin spovedirea păcatelor noastre cu pocăință, pentru ca să ne unim cu El euharistic și să fim vii cu adevărat. Și nimeni nu poate fi viu cu adevărat fără pocăință, fără spovedirea păcatelor și fără împărtășirea euharistică cu Domnul. Căci El ne ridică din morți și El ne face vii și ne întărește în viața cu El prin toate virtuțile Lui.

De aceea, faptele bune, virtuoase, sunt rămânere în viața cu El, sunt rămânere în viață, și fără ele murim la loc. Căci slava Lui rămâne în noi pe măsura faptelor noastre celor bune, pe măsura împlinirii voii Lui celei sfinte. Și toată viața noastră evlavioasă e casa unde Îl primim pe Domnul, Care coboară dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, ca să fie cu noi pururea. Pentru că Dumnezeul treimic coboară în noi prin slava Lui, atâta timp cât suntem casă rațională a lui Dumnezeu, casă a virtuții, casă a sfințeniei. Și suntem casă sfântă a lui Dumnezeu, pentru că mereu stăm cu maica noastră, Biserica, și în Biserică suntem una împreună cu El. Amin!

---

[1] Începută la 8. 09 minute, în zi de marți, pe 3 octombrie 2023. Soare, 12 grade, vânt de 2 km/ h.

[2] Cf. https://www.abarim-publications.com/Meaning/Nain.html.

[3] Cf. https://ru.wikipedia.org/wiki/Димитрий_Ростовский.

[4] Am textul vedeniei în imagini, dar nu și sursa pe care o citez. Dar știu că e adevărată, pentru că am citit și eu cartea.

[5] Toate Patimile cutremurătoare ale Domnului le-am transcris după două pagini de carte scanate.