Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [70]

Traduceri patristice

vol. 6

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei (sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

Cartea a patra a Exaimeronului

5. Din cele care s-au spus, nu învățăm cu claritate că cerurile materiale vor trece, după cum s-a profețit? Dar cerul cel tare/ neclintit al credinței nu va trece. Soarele văzut, ca preînchipuire, se va stinge. Dar Soarele Hristos, pe Care celălalt soare L-a preînchipuit, rămâne în vecii vecilor[1]. Asemenea, luna prototip va pieri. Dar adevărata Lună a Bisericii, pe care cea de noapte a vestit-o mai înainte, nu se va învechi. Iar Sfintele Stele, corul cel cugetător al Sfinților, va dăinui pururea. Însă preînchipuirile lor, stelele cele vremelnice, vor cădea precum frunzele[2].

Când cei drepți vor străluci ca Soarele, adică precum Hristos, toate luminile materiale vor pieri[3]. Căci așa cum cuvântul nostru a arătat adesea, acest soare [văzut, material] Îl preînchipuie pe El, iar luna preînchipuie Biserica.

Ființa noastră dinafară se compune din aceleași stihii materiale, două câte două: puterea uscată și luminătoare a soarelui și puterea umedă și luminătoare a lunii. Deci, la fel, ființa lăuntrică este născută și modelată din aceleași lucruri duhovnicești, două cu două[4]: este născută din Luna Biserică, prin apă și Duh[5]; și este hrănită din Soarele Hristos, prin Trupul și Sângele Său[6].

6. Ascultă și cântă despre minunile de negrăit ale acestor lucruri! În ceea ce privește soarele și luna: unul nu poate fi văzut, dar celălalt poate fi văzut. Astfel, ei ne vestesc cu claritate taina lui Hristos și a Bisericii, nouă, care dorim să îi înțelegem [pe acești luminători] în mod duhovnicesc. Unul este nobil și este un chip al Dumnezeirii, celălalt este rudimentar și reprezintă umanitatea. Și, așa cum Duhul este tăinuit în apă, sângele este ascuns în mod nevăzut în trup.

Nu citi acestea și altele asemenea din perspectiva științei medicale, ci a celei duhovnicești, dacă crezi cu adevărat că Dumnezeu le-a făcut pe toate în înțelepciune[7].

XI. 1. În ceea ce privește această a patra zi [a creației] și tainele care se ivesc în ea – taine care privesc soarele și luna, stelele, Biserica lui Hristos și Botezul – și în ce privește tot restul creației celei de șase zile, ia în seamă la aceasta: acestea au fost scrise în a patra zi a [veacului][8].

În al patrulea mileniu aceste taine au fost modelate în preînchipuiri și, astfel, revelate nouă profetic de Dumnezeu prin Moisis, printre israeliți. Socotește, de asemenea, în același mileniu, chipul simbolic al Botezului din Iordanis prin Iisus, fiul lui Navi. Acolo unde Iisus Dumnezeu va fi botezat, Iisus [Navi] a botezat arca, care este Biserica lui Hristos, fără să o ude[9].

Adevăratul Botez este ceva duhovnicesc, plin de lumina zilei și revărsare dulce. Acest botez, însă, s-a petrecut noaptea, în apă și totuși nu în apă, moisian, arhetipal. Totuși, ceva mai târziu, Botezul a fost arătat a fi duhovnicesc, plin de lumina zilei, iar Izvorul mântuirii, Duhul, S-a pogorât în apă, după ce Domnul Iisus a ieșit din ea[10].

Domnul, Care este mai presus de sfințenie, nu avea nevoie de curățire sau de o renaștere dumnezeiască. El nu avea nevoie ca Duhul să Se pogoare și să sfințească apa, ca El să primească [astfel] curățirea – ceea ce cu adevărat se petrece cu noi. Dar, ca Mesias[11], Iisus a stat în mijloc, între cele două botezuri. Pentru unul s-a plecat, iar pe celălalt l-a dăruit[12]. Și, îndată, primul a pierit împreună cu poporul Său dintâi.

2. Aici era Iisus, fiul lui Navi, o preînchipuire lui Iisus Hristos. El a făcut soarele să stea la Gavaon și apoi luna peste valea adâncă[13], cei doi [aștri] stând unul în fața celuilalt, așa cum a fost la început. Când acești doi luminători au fost aduși împreună și așezați, stând neclintiți, ca o preînchipuire a lui Hristos și a Bisericii, vrăjmașii au fost nimiciți de către ei[14].

Am arătat mai devreme că al patrulea mileniu, a patra zi a veacului, este în armonie cu a patra zi a creației celei de șase zile. Deci, de asemenea, vom arăta, la timpul potrivit, cum celelalte zile care au rămas sunt în armonie cu mileniul al cărui număr corespunde cu al lor [al fiecăreia] – dacă Dumnezeu ne dăruie ce să grăim când deschidem gura[15].

Ascultă, te rog, cum cititorul ar trebui să creadă că așezarea și înălțarea lui Hristos și a Bisericii[16] au fost prefigurate de locurile în care Iisus [Navi] a făcut soarele și luna să stea. Gavaon este Rama. În ebraică, Rama înseamnă „înălțare”, iar cetatea este într-adevăr înălțată sus, deasupra văgăunei. Prin aceste două nume ale locului – văgăună [vale adâncă] și înălțare, a vestit mai înainte proslăvirea lui Hristos și a Bisericii (vorbesc despre cei doi luminători), în cel de-al patrulea mileniu, care a fost ziua de mijloc a întregului timp [al creației].

Deci, la fel, la începutul creației, a patra zi a fost la mijlocul celor șapte zile. De aceea, în a patra zi a fost simbolizat Soarele dreptății[17], căci El este Mijlocitorul între Dumnezeu și om[18]. Și El împărățește în mijlocul a ceea ce se vede și a ceea ce nu se vede. El este între Tatăl și Duhul Sfânt. El este Mijlocitorul și piatra cea din capul unghiului a celor două popoare[19]. El a fost înălțat pe Cruce între doi tâlhari[20]. Și a lucrat mântuirea în mijlocul pământului[21], la mijlocul zilei[22]. Lui I se cuvine slava pururea! Amin.


[1] Cf. In. 8, 35; Evr. 7, 24.

[2] Cf. II Cor. 4, 18.

[3] Cf. Mt. 13, 43; Dan. 12, 3.

[4] Cf. II Cor. 4, 16.

[5] Cf. In. 3, 5.

[6] Cf. In. 6, 53-56; I Cor. 10, 16; 11, 27; I In. 5, 6.

[7] Cf. Ps. 103, 24.

[8] Mai mulți Sfinți Părinți vorbesc despre cele 7 zile ale veacului sau cele 7 veacuri ale lumii. După care, a opta zi sau al optulea veac se va arăta după Apocalipsă, fiind veșnic(ă).

Sfântul Moisis a scris Facerea în a patra zi a veacului, adică în mileniul 4.

[9] Cf. Iis. Nav. 3, 14-17; 4: 10-11, 15-18.

[10] Cf. Mt. 3, 15-16; Mc. 1, 9-10; Lc. 3, 21-22; In. 1, 32-33.

[11] Cf. In. 1, 41; 4, 25-26.

[12] Cf. In. 19, 30.

[13] Cf. Iis. Nav. 10, 12-13.

[14] Cf. Iis. Nav. 10, 16-27.

[15] Cf. Ef. 6, 19.

[16] Cf. In. 3, 14; 8, 28; 12: 32, 34; Fapt. Ap. 2, 33; 5, 31;

[17] Cf. Mal. 3, 20 (4, 2).

[18] Cf. I. Tim. 2, 5.

[19] Cf. Ef. 2, 20; I Petr. 2, 6.

[20] Mt. 27, 38; Mc. 15, 27; In. 19, 18.

[21] Cf. Ps. 73, 12.

[22] Cf. Ier. 15, 9; Mt. 27, 45-50; Mc. 15, 33-37; Lc. 23, 44-46.