Predică la Duminica a 23-a după Cincizecime [2023]
Iubiții mei[1],
pentru că Evanghelia de azi e despre vindecarea unui demonizat [Lc. 8, 26-39], iar mulți dintre noi suntem cu dracul în gură toată ziua, tot amintindu-i pe demoni, am să vă vorbesc despre demoni, ca să vedem pe cine tot pomenim. Vă voi vorbi despre cum arată ei și despre ce rele ne fac acum și veșnic. Pentru că drăcuiturile și înjurăturile sunt chemări la noi ale demonilor, iar ei vin imediat ca să ne facă rău și niciodată bine.
În vedenia Sfintei Cuvioase Ekaterina Kurbatova, despre care am vorbit și în predica trecută, demonii sunt descriși ca niște monștri[2]. „Erau dezgustători și li se citea răutatea în priviri. Semănau totuși cu niște oameni. Capetele, brațele și trupurile le erau omenești, iar picioarele, fie de cal, fie de alte fiare; pe capetele lor erau coarne, iar urechile ascuțite ieșeau din ambele părți. Ochii ardeau cu o sclipire dezgustătoare și tăioasă. Scrâșnind din dinți, aceștia erau gata să mă prindă ca pe o pradă ușoară și, întinzând labele spre mine, chicoteau cu rânjete drăcești”[3].
În alt loc din Iad, Sfânta Ekaterina i-a văzut pe demoni ca „monștri înaripați”[4]. Și demonii le puneau greutăți uriașe, pe umeri și pe cap, oamenilor din Iad[5]. Unui om chinuit din cauza cârtirii împotriva lui Dumnezeu și a invidiei, demonul care zbura deasupra lui, „cu o puternică lovitură de suliță, îi sparse țeasta în bucăți, care se împrăștiară imediat pe suprafața valurilor iezerului, dar pe loc se reuniră și capul se scufundă în adâncul vâlvătăii”[6].
Sfânta Ekaterina ne spune că monștrii Iadului luau forma „a tot felul de monstruozități fantastice [și] îi chinuiau fără milă pe păcătoși în fața mea. În același timp, râdeau atât de tare, cât rânjetele lor infernale uneori acopereau gemetele și strigătele păcătoșilor. [Și] demonii îi băteau pe păcătoși cu cârlige mari, ca de jar aprins, iar pe unii îi ridicau în furci lungi și îi aruncau cu rânjete batjocoritoare”[7]. Pentru că asta e adevărata față a demonilor: ura nestăpânită față de noi. Căci aici, pe pământ, se prefac că „ne vor binele”, că sunt „prietenii” noștri, prin care noi „prosperăm”…Însă, când ajungem în Iad, acolo nu se mai prefac prietenoși cu noi, ci își arată toată ura față de noi. Și nu o zi, două, ci pentru veșnicie…
Pe trădători și calomniatori, demonii „îi trăgeau de limbă cu clești de fier înroșit”[8]. „Și acum mă apucă groaza”, ne spune ea, „când îmi amintesc cum duhurile necurate îi prindeau pe unii, întinzându-le limba peste cap până la ceafă, iar apoi, înfășurând-o în jurul palmei mâinii stângi, ca pe un căpăstru cu care le țineau strâns fața, îi băteau fără milă cu bare de fier”[9].
Pentru demoni, suferința oamenilor reprezintă cea mai mare plăcere[10]. Căci demonii au aceste caracteristici: de a fi cruzi cu oamenii și neîndurători[11]. Și, în Iad, îi spune Îngerul Domnului, „duhurile necurate îi chinuie și râd de cei care în viața pământească le-au împlinit voința cu sârguință. De aceea, marii păcătoși vor fi supuși unor suferințe nespuse de către duhurile rele. [Iar] distracția cu aceștia, [adică chinuirea lor] în toate chinurile Iadului, pentru duhurile necurate va fi cea mai mare plăcere”[12] a lor.
De aceea, ascultând ceea ce ne spune Îngerul Domnului despre demoni, înțelegem de ce nu trebuie să îi „fericim” și să îi invidiem pe cei păcătoși în viața aceasta. Pentru că sfârșitul huzurului lor lumesc este Iadul. Trăind aici împreună cu demonii, coborând în Iad, vor fi chinuiți veșnic de aceștia. Pentru că demonii nu i-au înșelat toată viața pentru ca să se „bucure” de ei, ci pentru ca să îi chinuie veșnic.
Sfânta Ekaterina a înțeles în vedenie, că demonii pregătesc locul celor care vin în Iad[13]. Căci îi știu deja pe cei care păcătuiesc împreună cu ei. Când i-a văzut pe cei care grăiesc în deșert, a văzut că „limbile lor sunt ca balega, ca un lichid împuțit. […] Acest lichid fetid, vâscos, lipicios este ca grăirea în deșert”[14].
Sfânta Ekaterina a văzut-o în Iad pe Salomi [Σαλώμη][15], pe cea care a cerut pe tipsie capul Sfântului Ioannis Botezătorul. L-a văzut pe nemilosul hulitor Voltaire[16]. L-a văzut acolo pe Cain, pe primul ucigaș de om[17]. L-a văzut pe Irodis, pe cel care i-a omorât pe cei 14.000 de Sfinți Prunci[18]. I-a văzut în Iad pe fumători[19], l-a văzut pe Ham și pe cei care nu își respectă părinții[20], i-a văzut în Iad pe Core, Datan și Aviron, dimpreună cu cei 250 de ucenici ai lor[21]. Îngerul Domnului a coborât-o pe Sfânta Ekaterina în Iad până la păgânii și idolatrii din Iad[22]. Iar acolo era în beznă. Și, „deși sunt aproape unii de alții, [ei] nu se pot vedea, iar soarta lor este cea mai tristă”[23]. Iar sub păgâni și idolatri se chinuie creștinii care L-au tăgăduit pe Domnul[24].
Sfânta Ekaterina l-a văzut în Iad pe Iulianos Apostatul[25], i-a văzut pe homosexuali și pe lesbiene[26], i-a văzut pe ereticii Arios și Macedonios[27], i-a văzut pe cei care L-au răstignit pe Domnul[28]. Și marea vedenie a Iadului pe care a văzut-o, a fost spre folosul ei și al nostru, căci toți înțelegem din ea cât de grele sunt păcatele noastre și ce chinuri vom trăi pentru ele, dacă nu ne vom pocăi și nu ne vom schimba radical viața noastră.
Iar Sfântul Cuvios Pitirun [Πιτυροῦν], cel pomenit pe 29 noiembrie[29], ucenicul Sfântului Antonios cel Mare, ne povățuiește: „Cel care vrea să alunge dracii [de la el], [acela] mai întâi să-și supună patimile. Căci ce patimă va birui și dracul aceleia [îl] va alunga [de la el]. Te urmărește dracul mâniei? Dacă ai biruit mânia, ai alungat și pe dracul ei. La fel este cu orice patimă”[30]. De unde înțelegem, că cei care nu se curățesc de patimi, aceia stau cu demonii lipiți de ei și le fac voile neîncetat. Pentru că patimile noastre nu sunt „bucuria” și „împlinirea” noastră, ci sunt bucuriile cele rele ale demonilor. Fiindcă ei ne învață să păcătuim și tot ei se bucură de decadența noastră, de căderea noastră în Iad. Pentru că adevărata împlinire a vieții noastre e curăția și sfințenia. Și tocmai de aceea, trebuie să ne lepădăm de tot păcatul și de toată patima, ca să viețuim duhovnicește, să viețuim cu Dumnezeu.
Un alt Sfânt Părinte din Pateric ne încredințează de faptul că Dumnezeu și Îngerii Lui sunt de față atunci când noi suntem ispitiți de către demoni[31]. Adică nu suntem singuri în acele clipe rele pentru noi, ci cu Dumnezeu și cu toți Sfinții și Îngerii Lui. Iar demonii ne fac rău, pentru că văd că sufletul nostru se unește tot mai mult cu Dumnezeu[32]. Și când văd acest lucru, când văd sporirea noastră duhovnicească, demonii „se înfurie [pe noi] topindu-se de invidie”[33]. Invidia lor față de noi îi înfurie și furia lor o simțim prin repeziciunea cu care suntem loviți de către ei. Și experimentând furia lor la adresa noastră, înțelegem rădăcina furiei celei păcătoase: că ea e demonică. Căci atunci când ne înfuriem în mod păcătos și îi certăm cu asprime și îi lovim pe alții, nu acționăm rațional, ci pătimaș, pentru că demonii ne umplu de ura lor față de oameni.
Un Sfânt Părinte tebait, care fusese fiu de preot idolatru, l-a văzut pe Satanas judecându-i pe demonii săi. Și el îi biciuia pe demonii săi pentru lipsa lor de celeritate, de repeziciune în a face răul[34]. Dar când a venit un demon și i-a spus că se luptă de 40 de ani cu un Monah și tocmai acum l-a făcut să cadă în desfrânare, atunci Satanas l-a îmbrățișat pe acel demon și i-a dat cununa lui, pentru că a considerat că a făcut „un lucru mare”[35]. De unde înțelegem bucuria demonilor, când îi fac pe cei credincioși să păcătuiască.
La un Monah au venit 4 demoni travestiți în femei foarte frumoase, pentru ca să îl facă să desfrâneze cu ele. Și acei demoni travestiți în femei l-au ispitit 20 de zile pe Monah ca să păcătuiască și el nu a păcătuit. Fapt pentru care Dumnezeu i-a dat darul de a nu mai avea niciodată aprindere trupească[36], de a nu se mai excita niciodată sexual. Pentru că i-a biruit pe demoni în mod desăvârșit în cele 20 de zile de ispitire a lui.
Și când în Evanghelia de azi, Domnul l-a întâlnit pe cel care avea în el demoni de multe vremuri [Lc. 8, 27, BYZ], de mulți ani, l-a întâlnit pe un om foarte suferind, foarte chinuit de demoni. Pentru că el stătea cu ei și cu răutatea lor în el însuși, în persoana sa. Stătea cu răutatea aceea, care se va exprima veșnic împotriva oamenilor. Și, mântuindu-l de demoni, Domnul l-a făcut întreg la minte [Lc. 8, 35, BYZ], l-a făcut sănătos și ascultător de Dumnezeu. Așa cum dorește să fim cu toții.
Pentru că nu Domnul ne-a îmbolnăvit, ci păcatele noastre ne-au îmbolnăvit. După cum, nu El i-a făcut „răi” pe Îngeri, ci El i-a făcut buni pe Îngerii Lui. Numai că unii din aceștia au căzut din slava Lui prin trufia lor, prin alegerea lor rea, și au devenit demoni. Și, la fel ca demonii, și noi alegem răul, alegem păcatul din știință sau din neștiință, ajungând să fim pătimași și răi.
Căci scopul demonilor, iubiții mei, e de a ne prezenta moartea păcatului drept „viață”, drept „bucurie veșnică”. Însă păcatul ne coboară în Iad! Și păcatele noastre, cele nepocăite și nemărturisite Duhovnicului, sunt păcatele noastre de Iad. Pentru că ele ne coboară în Iad. Iar demonii se bucură de prostia noastră, de căderea noastră, pentru că își varsă ura pe noi.
De aceea, a ne uni mereu cu Dumnezeu înseamnă a trăi. Căci viața noastră cu Dumnezeu e veșnică și e plină de bucurii dumnezeiești negrăite. Amin!
[1] Începută la 7. 55, în zi de marți, pe 17 octombrie 2023. Soare, 4 grade, vânt de 3 km/ h.
[2] Sfântul Gavriil Igoșkin, O vedenie despre Rai și Iad. Viața de după moarte, trad. din lb. rusă de Eugen Diaconu, Ed. de suflet, București, 2023, p. 14.
[3] Idem, p. 15. [4] Ibidem. [5] Idem, p. 16. [6] Idem, p. 17. [7] Idem, p. 20. [8] Idem, p. 22. [9] Ibidem. [10] Idem, p. 23-24.
[11] Idem, p. 24. [12] Idem, p. 25.
[13] Idem, p. 30-31. [14] Idem, p. 31.
[15] Idem, p. 34-35 și https://ro.wikipedia.org/wiki/Salomeea.
[16] Idem, p. 41 și https://ro.wikipedia.org/wiki/Voltaire.
[17] Idem, p. 42. [18] Idem, p. 43. [19] Ibidem. [20] Idem, p. 44. [21] Idem, p. 49. [22] Idem, p. 64.
[23] Ibidem. [24] Idem, p. 65. [25] Idem, p. 66. [26] Idem, p. 68. [27] Idem, p. 76. [28] Idem, p. 77.
[29] Cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/1313/sxsaintinfo.aspx.
[30] Patericul mare, trad., introd. și note de Pr. Prof. Constantin Coman, Ed. Bizantină, București, 2016, p. 153.
[31] Idem, p. 160. [32] Ibidem. [33] Ibidem. [34] Idem, p. 360. [35] Idem, p. 361. [36] Idem, p. 357.