Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [71]

Traduceri patristice

vol. 6

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei (sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

V. Cartea a cincea a Exaimeronului

Aceasta este cartea a cincea a aceluiași autor. Este despre ziua a cincea din creația cea-de-șase-zile

I. 1. În sfârșit, după multe ocolișuri în discuția noastră, cea de-a patra zi ne-a adus la a cincea. Iar în această zi, sub mâna lui Dumnezeu, creația înaintează spre viață, ca dintr-un mormânt care a ținut moartea cea de patru zile[1].

În această zi, viața este prezentată, în primul rând, ca început din apă și Duh în Biserică[2]. Cu adevărat, Biserica a fost cea simbolizată atunci când Creatorul tuturor lucrurilor a zis în cea de-a cincea zi: „Și a zis Dumnezeu: «Să scoată apele târâtoare [cu] sufletele vii și păsări zburând peste pământ spre tăria cerului!». Și a fost așa”[3].

Însă, în conformitate cu succesiunea concretă a lucrurilor, nu ar fi trebuit ca pământul să primească din partea lui Dumnezeu, mai înaintea apelor, puterea sa de naștere a animalelor și a cirezilor și a târâtoarelor, care să iasă din el[4]? Oricum, pământul este cel care a venit întru ființă al doilea, îndată după ceruri. Și, în Scriptură, pământul a fost numit și rânduit mai înaintea apelor[5]. Din moment ce a fost așa, de ce sunt acum apele rânduite înaintea lui?

De fapt, n-am văzut că Dumnezeu, așezând cei doi luminători pe tăria cerului, a pus mai întâi soarele[6] (soarele care este alcătuit din materia uscată a pământului și, astfel, are legătură cu pământul)? Deci cum au furat apele de la cel mai bătrân dreptul de [a da] viață, dreptul lui de întâi-născut, cu adevărat[7]?

2. O să explic. Luna arată un alt har, care aparține celor pe care ea îi stăpânește și pe care îi unește prin apă și prin Duh[8]. Luna este cea care a făcut să se ivească și a făcut cunoscută viața cea întâi-născută[9] și pe Duhul vieții[10]. Făcând astfel, a pregătit și a rânduit toate întru înțelepciune[11], într-un fel cu totul potrivit caracterului ei dumnezeiesc și neîntrecutei înțelepciuni.

Soarele a primit recunoașterea faptului că e mai vechi și întâietatea în ceruri[12]. Aceasta pentru că Hristos, Soarele Atotînțelept, va fi așezat în ceruri[13], mai presus de orice începătorie și stăpânire[14] și este pentru noi Ușa și Îndrumătorul către Tatăl[15]. Dar, pe pământ, S-a smerit pe Sine, luând chip de rob[16]. Și, din voia Sa, a dat drepturi de întâietate Bisericii, ca trupului Său[17]. Zic aici despre taina Botezului. Căci precum Hristos în cer este Poarta și Calea către Tatăl[18], la fel Botezul, prin Biserică, pe pământ, este Poarta și Calea noastră către Hristos[19].

De aceea se arată aici că viața și sufletul viu au venit din apă și duh [vânt] mai întâi și apoi au apărut pe pământ. Dumnezeu a zis: „Să scoată apele târâtoare [cu] sufletele vii și păsări zburând peste pământ spre tăria cerului!”[20].


[1] In. 11, 38-44.

[2] Cf. In. 3, 5; 5, 26.

[3] Fac. 1, 20.

[4] Cf. Fac. 1, 24-25.

[5] Cf. Fac. 1, 1-2.

[6] Cf. Fac. 1, 16-17.

[7] Cf. Fac. 25, 27-34.

[8] Cf. In. 3, 5.

[9] Cf. Lc. 2, 7; Rom. 8, 29; Col. 1: 15, 18; Evr. 1, 6; Apoc. 1, 5.

[10] Cf. Fac. 6, 17; 7, 15; Iudit 10, 13; Iez. 1, 20-21; 10, 17; 37: 5, 10; In. 6, 63; Rom. 8, 2; Gal. 6, 8. I Petr. 3, 18;  Apoc. 11, 11.

[11] Cf. Ps. 103, 24.

[12] Cf. Fac. 1, 16.

[13] Cf. Ef. 1, 20.

[14] Cf. Ef. 1, 21.

[15] Cf. In. 10: 7, 9; 14, 6.

[16] Cf. Filip. 2, 7.

[17] Cf. Ef. 1, 23; Col. 1: 18, 24.

[18] Cf. In. 10: 7, 9; 14, 6.

[19] Cf. In. 3, 5.

[20] Fac. 1, 20.