Mărturii II. 14
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
Mărturii ortodoxe contemporane
(vol. 2)
*
Părintele Ghelasie Gheorghe de la Mănăstirea Frăsinei: O boală psihică este una care are simptome continue, pe când cei demonizați sunt foarte normali și au numai niște crize demonice la anumite momente ale Slujbelor bisericești[1].
*
Același: „Această demonizare e, pe undeva, chiar un martiriu…Pentru că un demonizat e foarte torturat [de demoni]. Căci, să știți, posedarea asta e dură de tot. Oamenii au stat prea puțin de vorbă cu acești demonizați [și nu îi cunosc]. Acești demonizați duc o viață de permanentă teroare, au o suferință în ei foarte mare, pe care Sfinții Părinți o numesc de Iad, care nu seamănă cu nicio suferință psihică. Căci e acel foc arzător spiritual în ei, care nu se poate asemăna cu nicio suferință”[2].
*
Părintele Ieronim Pătrulescu: „Tradiția ortodoxă este o Tradiție care se străduiește să prindă Duhul [Scripturii] în litera în care El este. Adică traducând de multe ori excesiv literal, chinuind oarecum sintaxa limbii române. Asta a fost Tradiția noastră! Tradiție de care s-au îndepărtat protestanții și chiar și noi acum, mai nou, cu Bădiliță, și cu pletora asta de traduceri”[3].
*
Părintele Patriarh Daniel Ciobotea al României: „În Cruce este ascunsă puterea Învierii lui Hristos. De aceea, în noaptea de Paști nu se ascunde Crucea, [ci] se ridică în văzul tuturor, se adaugă la ea lumânarea Învierii și se proclamă: «Hristos a înviat!» de către Preot și se răspunde: «Adevărat a înviat!»”[4].
*
Părintele Nicolae Dima: „Timpul gramatical al mântuirii e prezentul, iar ziua mântuirii este astăzi”[5].
*
Părintele Ieronim Pătrulescu: „Suntem oameni ai spectacolului, suntem oameni ai ecranului. Noi căutăm să vedem numai cu ochii. Or Evanghelia spune că credința e din auzire. Însă noi ne identificăm cu ochiul, cu ceea ce vedem. […] Dar când auzi ceva, auzi în lăuntrul tău. Pe când atunci când vezi ceva, vezi în afara ta. Și ceea ce vezi, te scoate din tine însuți. Și lumea spectacolului va face posibilă instaurarea lui Antihrist și închinarea către Antihrist. De ce? Pentru că el va face spectacol! Căci minunile sunt pentru necredincioși. Omul credincios nu are nevoie de minuni”[6].
*
Același: „Spovedania este o anamneză. Căci am fost sănătos, până a venit ispititorul și m-a înșelat să păcătuiesc. Și astfel mi-am pierdut sănătatea, liniștea, pacea. Și dacă nu te spovedești, atunci rămâi cu virușii [păcatului] în tine însuți”[7].
*
Am vrut să retraduc în termeni pe înțelesul tuturor Mistagogia Icoanei, rescriind-o fără majuscule, dar mi-a fost imposibil să o duc până la capăt. Pentru că am tăiat foarte multe lucruri din ea. Mă refer la cartea Părintelui Ghelasie Gheorghe[8]. Pentru că are foarte multe erori teologice și e scrisă încifrat în mod gratuit. Ucenicii săi spun lucruri admirabile despre viața sa și, potrivit lor, el a fost un om Sfânt, un om neînțeles, adormind în mod cuvios. Dar opera sa e plină de erori. Cum se împacă opera cu viața sa? Tind să îi cred despre sfințenia lui, dar opera mă face să înțeleg că am de-a face cu un om ce nu stăpânea prea bine nici limba română, nici înțelegerile dogmatice ale Bisericii. Și îmi pare rău pentru ambele lucruri. Pentru că Părintele Ghelasie e în mod evident un om al experienței, care scria din multă convingere personală. Trebuia să fie ajutat de prietenii, cunoscuții și ucenicii săi în scrisul său teologic.
*
În iarna lui 1997, Preacurata Stăpână a trimis la Mănăstirea Ghighiu pe cineva pentru ca să plătească suma de care mai era nevoie pentru a se cumpăra combustibilul necesar pentru Mănăstire. Pentru că Maicile s-au rugat ei, înaintea Sfintei sale Icoane, pentru ajutor[9].
*
ÎPS Teodosie Petrescu: „Viața este taina cea mai mare a existenței noastre. Care cuprinde tot ce e frumos, sfânt și adevărat în relație cu Cel care ne-a dat-o, Dumnezeu. Iar viața începe de la zămislirea în pântecele mamei a pruncului, care primește îndată și suflet. Și sufletul e cel care întreține viața omului. Sunt al 17-lea copil al mamei mele…Iar întotdeauna pentru ea pruncii au fost o bucurie”[10].
[1] Minutul al 15-lea, cf. https://www.youtube.com/watch?v=Hw49GUgBUtQ.
[2] Minutele 21-22, cf. Ibidem.
[3] Minutul al 9-lea, cf. https://www.youtube.com/watch?v=2wmFpjKWFco.
[4] Cf. https://basilica.ro/patriarhul-daniel-oriunde-vede-sf-cruce-crestinul-isi-aminteste-de-iubirea-lui-dumnezeu-pentru-lume/.
[5] Minutele 14-15, cf. https://www.youtube.com/watch?v=3mDqM25oBpg.
[6] Minutele 20-21, cf. https://www.youtube.com/watch?v=6MwGzOU_fks.
[7] Minutele 32-33, cf. Ibidem.
[8] Am folosit ediția lui Florin Caragiu.
[9] Minutele 16-18, cf. https://www.youtube.com/watch?v=u7c3uBTd2yg&t=63s.
[10] Minutele 1-2, cf. https://www.youtube.com/watch?v=PuMVIr6eZQU.