Mărturii II. 18

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Mărturii ortodoxe contemporane

(vol. 2)

*

Sfântul Dumitru Teologul: „Hristos nu este undeva departe, în cer, ci e mereu în noi. Mereu ușă, mereu cale…La noi, persoana este și taină și lumină. Și fiind taină, eu pot înainta la nesfârșit [în înțelegerea ei], pentru că e o taină a luminii, nu o taină a întunericului. Și cred că asta e propriu poporului nostru: e un popor luminos, dar are și sentimentul de taină”[1].

*

ÎPS Teofan Savu: Părintele Stăniloae era „un Bătrân frumos, un Călugăr în adevăratul sens al cuvântului și ți se bucura inima când îl întâlneai”[2].

*

Prof. Vasile Vasile, Bizantinolog: „așa cum pictura are o teologie, o erminie, și nimeni nu se apucă de pictat fără să citească erminiile, așa și cel care cântă muzică bisericească nu trebuie să se apuce de cântat dacă nu cunoaște teologia și semnificația din spate[le cântării]”[3].

*

Protos. Sofian Costea este orb din naștere. A fost hirotonit de către ÎPS Teodosie Petrescu, pentru că i-a fost student[4]. Și a primit numele de Sofian la călugărirea sa, pentru că Părintele Sofian Boghiu a fost nașul de călugărie al ÎPS Teodosie Petrescu[5].

*

ÎPS Laurențiu Streza mărturisește că părinții lui, înainte de a se căsători, au cerut sfatul și binecuvântarea Sfântului Cuvios Arsenie Boca. Iar mai apoi și el a cerut sfatul și binecuvântarea lui[6].

*

ÎPS Laurențiu Streza despre Sfântul Arsenie Boca: „Seriozitatea lui era bazată pe ajutorul lui Dumnezeu. Totdeauna spunea: «Cereți ajutorul lui Dumnezeu! Nu vă lăudați că voi sunteți tari! Când te lauzi că ești mai tare și mai puternic, atunci cazi, îți rupi gâtul». Cere ajutorul de la Dumnezeu și spune: «Doamne, sunt neputincios! Fă-mă Tu vrednic!». Că nimeni nu e vrednic!…”[7].


[1] Părintele Stăniloae (film documentar integral), creație Trinitas TV, cf. https://www.youtube.com/watch?v=37XvCbJWbT4. Min. 3-4.

[2] Idem, min. 4.

[3] Narcisa Balaban Urucu, „Suntem singurul neam creștin care înțelege ce se cântă la strană”, Interviu cu Prof. Dr. Vasile Vasile, 15 octombrie 2023, cf.  https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/an-omagial/suntem-singurul-neam-crestin-care-intelege-ce-se-canta-la-strana-184365.html.

[4] Cf. https://www.youtube.com/watch?v=TbGbU7uYmS4. În primele secunde ale filei video. În această filă video, din 20 iunie 2021, e prezentată hirotesia sa întru Protosinghel.

[5] Idem, min. 12.

[6] Cf. https://www.youtube.com/watch?v=E3jvkRLdaT8&t=2028s, min. 1-2.

[7] Idem, min. 48.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *