Iubiții mei[1],
când Sfântul nostru Apostol Andreas [Ἀνδρέας] a fost judecat de ipatul/ proconsulul Egheas [Αἰγέας] al Patrei[2], el i-a spus acestuia că idolii lui nu sunt dumnezei, ci sunt demoni prearăi și vrăjmași ai neamului omenesc[3]. Pentru că atunci când propovăduiești adevărul cel mântuitor unor oameni păgâni trebuie să începi cu adevărul suprem: cu revelarea lui Dumnezeu în viața lor. Și când Îl revelezi, când Îl descoperi pe Dumnezeu în viața lor, atunci le înlocui dumnezeul lor fals cu adevăratul Dumnezeu, cu Făcătorul a toate. Pentru că dumnezeul cel fals e unul mincinos, e o poveste de adormit copiii și cultul adus lui este închinarea lor la demoni, pe când adevăratul Dumnezeu, Cel care a făcut și susține în existență toate, e însăși viața noastră, a tuturor, pentru că El este izvorul întregii existențe. Și trebuie să strici falsa închinare din popor, pentru ca poporul să se închine adevăratului Dumnezeu, Celui care a făcut toate.
Și când Sfântul Andreas a venit la noi, în Dobrogea, el asta a făcut mai întâi de toate: l-a înlocuit pe zeul Zamolxis în inimile geto-dacilor[4] cu Dumnezeul treimic, cu Dumnezeul a toate. Și i-a învățat că adevărata nemurire e cea primită de la El pentru viața trăită în curăție și în sfințenie. Și prin aceasta a stricat cultul lor păgân, a desființat jertfele lor umane[5], i-a făcut din barbari creștini. Pentru că a extins și aici Biserica lui Dumnezeu, umplându-i și pe strămoșii noștri de slava lui Dumnezeu.
Căci ce a însemnat pentru strămoșii noștri venirea Sfântului Andreas la ei? A însemnat învierea lor din morți! Pentru că, așa cum spusese Domnul: „cei care vor auzi, vor trăi” [In. 5, 25, BYZ]. Cei morți în păcatele lor, când vor auzi glasul lui Dumnezeu, când vor auzi propovăduirea apostolică a Lui, dacă se vor pocăi, vor trăi. Pentru că viața reală e viața cu Dumnezeu, e viața plină de slava Lui. Și când Sfântul Andreas a venit la noi, el ne-a înviat și ne învie pe noi continuu, pentru că Biserica întemeiată de el aici dăinuie până azi, din marea milă a lui Dumnezeu față de noi toți.
Sfântul Andreas i-a vorbit îndelung persecutorului său despre taina Crucii[6], pentru ca să înțeleagă faptul că Fiul lui Dumnezeu S-a răstignit pentru mântuirea noastră și că el însuși e gata să moară pentru Domnul. Pentru că atunci când ești gata să mori pentru Domnul, tu arăți că El este viu în tine. Iar a muri pentru El înseamnă a te lăsa martirizat pentru credința în El. Însă, atunci când omori pe altul crezând că acest lucru e „un act al credinței”, atunci arăți că nu ești un om credincios, ci un om rău, un om care nu iubești oamenii.
Sfântul Andreas a fost întemnițat, pentru că persecutorul a vorbit cu el până ce s-a mâniat[7]. Nu a mai putut să suporte adevărurile Sfântului. Și nu a mai putut să le suporte, pentru că discuția cu el era una falsă. Pentru că nu dorea să știe adevărul lui Dumnezeu, ci dorea doar să afle ce crede Sfântul Andreas. Și când nu dorești adevărul de la oamenii credinței, atunci vorbești fără finalitate cu ei. Pentru că adevărata discuție este una transfiguratoare. E una care te schimbă în bine. Dar când discuți pentru ca să te contrazici, pentru ca să negi, pentru ca să ironizezi, pentru ca să denigrezi, atunci nu te schimbi deloc, ci te afunzi în necredința, în răutatea, în părerea falsă de sine.
A doua zi a fost judecat din nou[8]. Și când persecutorul i-a vorbit despre jertfele zeilor[9], Sfântul Andreas a devenit categoric cu el, numindu-l fiul morții și paiul pregătit pentru focul cel veșnic[10]. Pentru că a spus adevărul despre el: că era mort prin păcatele lui și, datorită credinței lui păgâne, el va fi aruncat în focul cel veșnic al Iadului. Și când vorbești fără menajamente cu cineva, spre folosul lui, dacă omul se pocăiește, el recunoaște că l-ai scos din Iad și îți mulțumește pentru adevărul spus cu brutalitate, dar dacă consideră sfătuirea lui drept o jignire, el rămâne în păcatele lui, în moartea sa, pentru că nu se leapădă de credința lui cea rea.
Și Dumnezeu, prin fiecare lucru mustrător, dureros din viața noastră, dorește să facă acest lucru cu noi înșine: să ne deschidă ochii. Dorește să ne facă să ne vedem păcatele noastre și să ne pocăim pentru ele. Fie că e vorba că pierdem bani, că avem un accident de mașină, că rămânem fără serviciu sau că suferim o oarecare neplăcere, El dorește mereu să ne trezească din somnul nesimțirii noastre. Pentru că scopul Lui nu e să ne facă să suferim, ci să ne facă să fim corecți cu noi înșine. Și a fi corect cu tine însuți înseamnă a face voia lui Dumnezeu, cea care te împlinește. Pentru că, dacă nu dorești să faci voia Lui, a Făcătorului tău, care e împlinirea ta veșnică, vei suferi și aici, dar cel mai mult vei suferi veșnic. Pentru că suferințele de aici sunt incomparabile cu suferințele cele veșnice ale celor din Iad.
Persecutorul a poruncit ca Sfântul Andreas să fie biciuit îndelung, după care l-a sfătuit să nu moară degeaba. Pentru că el considera martiriul Sfântului o moarte în zadar, fără rost. Însă Sfântul Andreas i-a mărturisit că el este robul Crucii lui Hristos și dorește moartea pentru El, ca să scape de chinurile cele veșnice ale păcătoșilor[11].
În aparență, ambii vorbeau despre moarte, însă numai Sfântul Apostol Andreas vorbea despre adevărata moarte a omului, despre cea care te mântuie. Pentru că a muri pentru Domnul înseamnă a te mântui, pe când a muri ca om păcătos, ca om necredincios, înseamnă a coborî în Iad, în chinurile cele veșnice.
Și Sfântul Andreas îi spune lui Egheas că patima lui va fi de doar o zi, va fi cea de acum, pe care el i-o provoacă, pe când a persecutorului său nici peste mii de ani nu se va sfârși[12]. Și nu se va sfârși, pentru că chinurile lui vor fi veșnice.
Cum a răspuns persecutorul la acest mare adevăr, la adevărul despre viața lui din veșnicie? Ca un om fără de minte! L-a legat de Cruce pe Sfântul Andreas, pentru ca să se chinuie îndelung[13]. Însă Sfântul Andreas s-a bucurat că moare în acest fel[14]. Pentru că prin moartea sa a intrat în Împărăția lui Dumnezeu, în Împărăția tuturor celor care se veselesc pentru veșnicie.
Dar nu numai el a intrat în Împărăția lui Dumnezeu, ci intră în Împărăția Lui toți cei care trăiesc în Biserica lui Dumnezeu și se sfințesc neîncetat. Iar pentru noi, pentru rodul slujirii sale de peste veacuri, Sfântul Andreas se roagă neîncetat, pentru ca Domnul să ne dăruie nouă mare milă[15].
Și din mila lui Dumnezeu, din mila Lui cea prea mare față de noi, și azi prăznuim sfânta sa pomenire de peste an, pomenirea Apostolului și a Ocrotitorului nostru. Că Andreas înseamnă bărbătos sau curajos[16]. Și pe noi, pe românii săi, Sfântul Andreas ne-a îmbărbătat și ne-a încurajat două milenii, pentru ca să stăm tari în credința noastră, pe care el ne-a propovăduit-o. Și ne încurajează și ne îmbărbătează și pe mai departe, prin sfintele sale rugăciuni, pentru ca Biserica României, sădită de el aici, să n-aibă sfârșit.
Căci cea mai mare dramă a lumii e când Biserica dintr-o parte a lumii decade. Când ea se rupe de la izvorul vieții, de la harul lui Dumnezeu. Și te rupi de El, când te desparți mai întâi de revelarea Lui cea făcută în tine însuți. Ruperii de adevăr îi urmează ruperea de slava Lui. Căci atunci când cazi din adevărul Lui, din tot adevărul Lui, cazi și din slava Lui cea veșnică.
De aceea, iubiții mei, a sta în tot adevărul și în toată slava Lui înseamnă a trăi dumnezeiește în Biserica Sa. Și a trăi dumnezeiește înseamnă a trăi în poruncile Lui. Pentru că poruncile Lui ne umplu de slava Lui neîncetat, fiindcă ele ne fac tot mai mult ca El. Și postul, slujirea, rugăciunea, milostenia noastră ne umplu mereu de slava Lui și de multă cuviință dumnezeiască, pentru că ne umplu tot mai mult de viața Lui. Iar toate au sens când le citim și când ne nevoim și când înțelegem voia lui Dumnezeu, pentru că toate cele ale Bisericii au legătură interioară.
Teologia Bisericii are legătură interioară cu Slujbele Bisericii, pentru că ele sunt consecința revelării lui Dumnezeu în viața noastră. Slujbele au fost scrise de Teologi, adică de oameni plini de revelarea lui Dumnezeu. Și, în Slujbele Bisericii, noi găsim teologia Bisericii și experiența mântuirii noastre. Tot ceea ce noi trăim bisericește găsim exprimat în teologia Bisericii. Pentru că orice experiență duhovnicească pe care o avem e consecința vieții noastre bisericești. Dar și toate ispitele și necazurile noastre sunt consecințe directe ale vieții noastre bisericești. Pentru că ele au rolul de a ne cizela continuu interior.
Și postim acum nu doar pentru că aceasta e cutuma Bisericii, ci pentru că noi avem nevoie de postul lui Dumnezeu. Noi avem nevoie de tot ceea ce se petrece în Biserica lui Dumnezeu. Orice rugăciune e pentru noi și orice bucurie e a noastră. Și bucuriile noastre bisericești sunt bucurii sfinte, sunt bucurii care rezultă din viața noastră cu Dumnezeu și ele ne dinamizează continuu.
De aceea, cu bucurie dumnezeiască trăim azi ziua cea sfântă a tuturor românilor, pomenirea cea de peste an a Sfântului Apostol Andreas, Părintele nostru, căci ne bucurăm pentru ziua cea duhovnicească a tuturor românilor. Iar mâine, de ziua națională, ne bucurăm și instituțional și militar și național, pentru că e ziua românilor de aici și de pretutindeni, e ziua națiunii noastre celei binecuvântate de Dumnezeu.
La mulți ani tuturor și multă pace, bucurie și împlinire! Și Dumnezeul nostru, Cel iubitor de oameni, să ne întărească pe mai departe în tot lucrul cel bun, pentru ca Lui să Îi slujim neîncetat și cu El să fim pururea, așa cum ne dorește și Sfântul Andreas, Părintele nostru! Amin!
[1] Începută la 7. 26, în zi de luni, pe 27 noiembrie 2023. Cer senin, minus un grad, vânt de 6 km/ h.
[2] Passio Sancti Andreae Apostoli 1. 2, în Acta Apostolorum Apocrypha, post Constantinum Tischendorf, denuo ediderunt Ricardus Adelbertus Lipsius et Maximilianus Bonnet, pars prior, Lipsiae, apud Hermannum Mendelssohn, MDCCCXCI [1891], p. 3.
[3] Passio Sancti Andreae Apostoli 2, 4-5, în Idem, p. 4.
[4] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Religia_dacilor.
[5] Ibidem.
[6] Acta Apostolorum Apocrypha, op. cit., p. 5, 9, 10, 14-15.
[7] Idem, p. 16. [8] Idem, p. 18. [9] Idem, p. 19-20. [10] Idem, p. 21. [11] Idem, p. 22. [12] Idem, p. 23. [13] Idem, p. 23-24. [14] Idem, p. 24-25.
[15] Aluzie la troparul său, cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/1321/sxsaintinfo.aspx.
[16] Cf. https://en.wiktionary.org/wiki/Ἀνδρέας.
