Sfântul Ilie văzătorul de Dumnezeu: Poezia Mistică [26]
„Miresme, forme vii și grai…”: este ceea ce vedea, auzea și simțea în Împărăția Cerurilor. Dar și „…Patru puteri în cruce-n drum spre Rai…”: Puteri îngerești, Îngeri care zburau în formă de cruce.
„Din Soarele din mijloc ceruri curg”: din Soarele Dreptății (Mal. 3, 20; 4, 2), din Preasfânta Treime, prin voința Sa, se nasc, în și prin slava Sa, „ceruri” și infinite frumuseți cerești.
Iar el, „sorbit de zbor și glasuri îngerești”, adică absorbit de măreția acestor vederi dumnezeiești, tânjea a privi și a ajunge în „curțile de aur” ale Ierusalimului celui de sus, ale cetății veșnice, pentru ca „lumina să Ți-o cânt,/ Arzând în slava bolții-mpărătești”. Dar, pentru aceasta, „din aripi de gând/ Suspin voi da”, adică va căuta și mai mult a se curăți de patimi prin lacrimi și suspinele minții și ale inimii, pentru a locui veșnic în acele curți preaminunate.
În legătură cu aceste „curți de aur”, admirate în extaz duhovnicesc de Sfântul Ilie, citez aici și dintr-o vedenie a Sfântului Grigorios, în care acesta pătrunde în locuința din Rai a Părintelui său, Sfântul Vasilios cel Nou: „Am intrat într-o curte interioară străină și complet schimbată. Și era podeaua strălucitoare împodobită cu plăci de aur […] și văzduhul lumina ca fulgerul, iar în cadrele dintre plăcile acelea de aur erau plantate frumos plante înflorite de tot felul, plăcut mirositoare și pline de roade. Și dădeau o plăcere nespusă și nepovestită și multă veselie și umpleau de bucurie dumnezeiască pe cei ce le priveau. Curtea aceea era foarte mare în lărgime și lungime. Ridicându-mi privirea în partea de răsărit a curții, văd palate luminoase, înfricoșat [înfricoșător de frumos] lucrate, înălțându-se până la o înălțime nesfârșită”[1].
Versul „Mireasă, feciorie în trei Sori” se referă, așa cum am arătat mai sus, la vederi extatice ale Sfântului Ilie în care i-a apărut Preasfânta Fecioară Maria ca „un oval cu fundal albastru…care avea trei luceferi, trei sori”[2]. Și Preacurata noastră Stăpână este cea care „înfiorată prinzi/ Logosul viu în ape de oglinzi” și „temple pe nori strălucitori cobori…”. Versurile mi se par absolut superbe, iar comentariul Părintelui Dorin este, de asemenea, minunat:
„Prea Curată Fecioară, tu, care ai născut pe Fiul lui Dumnezeu, pe Cel Unul Născut din Tatăl (pentru că cei trei Sori indică cele trei persoane ale Dumnezeirii) în blândețea ta, surâzi tuturor celor care te caută cu inima curată. Pentru că tu ești cea care, înfiorată, ai zămislit pe Hristos Dumnezeu în apele curate ale pururea fecioriei tale. Aceasta e o primă înțelegere a primelor trei versuri, adică mariologică. O a doua, experențială, vorbește despre lumina dumnezeiască, care e mireasă și fecioară, plină de curăția Treimii Celei Prea Sfinte. Tu, lumină cerească, necreată, îmi surâzi în trupul meu cu blândețe și tu mă duci să-L văd pe Logosul creator și mântuitor al lumii în apele de oglinzi ale slavei Sale. În ultimul vers e vorba despre templele duhovnicești ce coborau pe norii strălucitori, spirituali și pe care le-a văzut în vedere dumnezeiască”[3].
În ceea ce privește templele în culori unice ale Sfinților și norii care, de asemenea, îi reprezentau, amintesc și mărturia Sfintei Taisia (prima sa vedenie): „M-am văzut în altă lume – în Cer după cum mi se părea mie. O dulceață de nespus îmi umplea sufletul. Totul era atât de plin de lumină, atât de minunat de frumos, cum nu-mi stă în putere să-nfățișez în cuvinte. Aproape, lângă mine, am văzut mulțime mare de făpturi omenești, rânduri-rânduri, atât de multe încât nu le zăream capătul. Trupurile acestor făpturi erau toate deopotrivă, dar nu grosolane și aspre cum sunt trupurile noastre pământești, ci străvezii și gingașe, de parcă ar fi fost îmbinate din nori (s. n.); atât de străvezii erau încât prin primul șir se străvedea următorul, și tot așa, până la capătul îndepărtat al acestei fără de număr înșiruiri. Doar culorile, sau mai bine zis nuanțele acestor străvezii trupuri nu erau la fel. Unele băteau în galben, altele în roșu, albastru, alb, și așa mai departe, însă toate erau străvezii și luminoase. […] Totul acolo era limpede și străveziu, fără urme de grosime, fără nimic trupesc”[4]. Și, când cântau, „un val de mireasmă ieșea din gura lor, ca tămâia dintr-un vas aprins”[5] – ne amintim că Sfântul Ilie s-a văzut și pe sine ca un nor înmiresmat și melodios.
„Mi-am spus că acolo e chiar Scaunul lui Dumnezeu, Izvorul luminii, că acolo locuiește El Însuși”[6], continuă Sfânta Taisia. Atunci i-a apărut Sfântul Apostol și Evanghelist Mateos care i-a spus că Domnul e pretutindeni și „întotdeauna e cu noi”, moment în care L-a și văzut lângă ea: „Tot chipul Lui, tot trupul Lui parcă era făcut din soare. Sau mai degrabă, nu, ci Soarele însuși era în chip de om! Din spate, pe umărul stâng era aruncată o mantie purpurie, un acoperământ, așa cum vezi în icoane; dar nu era țesătură materială (acolo nimic nu era materie). Mantia era făcută dintr-o sclipire purpurie, înflăcărată, de amurg, cum vedem pe cer seara”…[7] etc.
Mă întreb acum dacă nu cumva versurile „Culori din zori, amiezi și din amurg/ Mi-apar; miresme, forme vii și grai…/…Patru puteri în cruce-n drum spre Rai…/ Din Soarele din mijloc ceruri curg” se referă, tainic, la o vedenie în care Sfântul Ilie să fi contemplat pe Hristos Domnul și Mântuitorul lumii (pe Care ni-l indică și cele „Patru puteri în cruce”) ca un Soare din care „curg” ceruri, culori „din zori, amiezi și din amurg”, „miresme, forme vii și grai”…
Cred că Sfântul Ilie nu ne-a spus multe, în mod clar și detaliat, dintr-o adâncă smerenie.
[1] Viața Sfântului Vasile cel Nou. Vămile văzduhului și vederea Înfricoșătoarei Judecăți, op. cit., p. 179.
[2] Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș, Despre omul Împărăției, op. cit., p. 122.
A se vedea și Scrierile complete ale Fericitului Ilie văzătorul de Dumnezeu și viața sa, comentate de ucenicul și fiul său întru Domnul, Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, vol. I, op. cit., p. 266.
[3] Idem, p. 377.
[4] Amurg în Mănăstire. Viața Cuvioasei Starețe Taisia…, op. cit., p. 22-23.
[5] Ibidem.
[6] Idem, p. 24.
[7] Idem, p. 24-25.