Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [79]

Traduceri patristice

vol. 6

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei (sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

V. Cartea a cincea a Exaimeronului

Aceasta este cartea a cincea a aceluiași autor. Este despre ziua a cincea din creația cea-de-șase-zile

VII.1. Această profeție legată de ape, care este vestită nouă în dumnezeiasca povestire a creației, este măreață și adâncă. Și această profeție a avut nevoie de multe generații de minți și firi cerești[1] care să înțeleagă și să descopere cu claritate ceea ce era făcut cunoscut. Urmarea a fost că aceștia au grăit fără greșeală și cu mare înțelepciune, în armonie cu adevărul lucrurilor, în acord cu adevărul întru care Dumnezeu a creat aceste lucruri.

De ce, deci, în cea de-a șasea zi a creației, povestirea despre ape a fost lăsată pe dinafară, trecută sub tăcere și pecetluită? Și de ce relatarea despre duh/ vânt și foc nu a fost dezvăluită și nu a fost făcută cunoscută tuturor la un loc cu restul creației, la fel ca și facerea cerului, a pământului, a plantelor, a luminătorilor și a firilor umane? Oare ce L-a împiedicat pe Creator să zică: „Să fie apă!” și „Să fie suflare de vânt!” și „Să fie foc!”, tot la fel cum a poruncit cu privire la restul creației?

Poate că Dumnezeieștile Scripturi au lăsat pe dinafară povestirea despre aceste trei creații – care a fost pecetluită și păstrată ca taină pentru a sluji ca icoană/ preînchipuire – pentru a ne învăța pe noi, prin cărțile Sfântului Moisis, că Sfânta Treime este necreată, de nedescris și de necuprins. De aceea, deci, adâncul Dumnezeieștilor Scripturi vestește  că Dumnezeu, în mod simbolic, este foc, apă și duh[2]. Cu adevărat suntem învățați prin tipuri/ icoane/ preînchipuiri că Dumnezeirea există în abisul de dincolo de orice creație, [cât] și pe pământ și în ceruri și mai presus de ceruri. Ea nu poate fi mărginită, dar cuprinde toată creația. Acestea sunt iarăși simbolizate prin vânt și foc, care sunt nevăzute, de neatins, minunate, nemateriale[3], dătătoare de viață și nestricăcioase.

2. Apele au fost despărțite în patru părți: apa cea mai presus de ceruri, tăria care s-a ivit din apă, apa de pe pământ și apa de sub pământ, întunecată și cea din urmă[4]. Unii zic că această despărțire este un tip al celor patru ierarhii ale firilor raționale. Apa mai presus de tărie este o icoană a Puterilor celor mai presus de ceruri. Tăria este un simbol al ierarhiei oamenilor care sunt sfinte lumini/ luminători sfinți. Diversele ape de pe pământ sunt tipuri ale popoarelor care sunt diferite în ceea ce privește credința lor: acestea sunt pământești, despărțite și nu au înțelegere între ele. Apa de sub pământ este chip al puterilor vrăjmașe, cu totul lepădate de la focul și lumina și suflarea/ harul dumnezeiești – cu adevărat, desăvârșit despărțite de Preasfânta Treime. Probabil că acestea sunt moartea cea nevindecată din Iad, care dorm somnul păcatului. Dumnezeu nu le mai veghează, pentru că ele nu Îl vor pe El deloc. Au fost lepădate de la mâna Lui[5] și nu pot deloc să stea[6].

3. Peștii – așa cum sunt păcătoșii – au parte de lumină doar într-o anumită măsură, pentru că se află în mare și nu în apele de sub pământ. În ce-i privește pe aceștia, ei încearcă puțin să imite păsările. Au aripioare – adică evlavie, întrucâtva – și cu acestea zboară în ape ca păsările. Unii din acești pești, de fapt, sunt ridicați deasupra apelor și, înotând, [se înalță și] privesc soarele. Alții, mai ticăloși și materialiști, nu au scară [către cer]. Ei își au nașterea dedesubt, din însăși materia cea murdară. Aceștia nu fac deloc fapte bune. Unii sunt leneși și încăpățânați și cu ușurință pescuiți de moarte[7]; dar sunt otrăvitori și nu sunt buni de mâncat. Noi, adevărații israeliți, avem poruncă să ne oprim [de la răutatea lor], dar nu să ne separăm[8] de ei.

VIII. Prin astfel de simboluri și enigme/ icoane, a cincea zi ne învață pe noi despre Hristos și despre Biserică, dăruindu-ne o mai înainte vedere a Botezului. În această zi, cele cinci simțuri ale firii însuflețite au fost create: vederea, auzul, gustul, mirosul și pipăitul. Și în această zi – grăiesc acum despre a cincea zi a vremurilor, veacul al cincilea – locul spălării a fost zidit de Salomon, fiul lui David, în templul Domnului din Ierusalim[9]. Acesta a fost un chip al Botezului Bisericii lui Hristos, care este Dumnezeu și fiul lui David. În acest fel, [și] vasul din foișor, în a cincea zi, a dat o icoană pentru cristelniță. Aici Hristos mai întâi a botezat picioarele Apostolilor[10]. Și astfel, apoi, le-a dat lor să se împărtășească cu Trupul și Sângele Lui[11].

După ce Hristos a făcut noul Său legământ, apoi, în ziua a șasea, El, ca Adam, a venit să fie Cel spânzurat acolo pe Golgota[12] și a deschis tâlharului grădina Raiului[13]. Așa încât și noi vom merge în Paradis în ziua următoare, care este a șasea, dacă Hristos ne va cârmui și dacă[14], atunci când ne deschidem gura, Hristos ne va da cuvânt[15]. A Lui este slava în veci! Amin!


[1] În sensul de oameni dumnezeiești, sfinți, plini de har și de înțelepciune.

[2] Cf. Deut. 4, 24; 9, 3; In. 3: 5, 8; 4: 14, 24; 7, 38-39; Evr. 12, 29; I In. 5, 7-8.

[3] În sensul unei diferențe substanțiale de alte lucruri materiale. Vântul și focul presupun o materie mult mai fină, greu de definit și de apreciat, în comparație cu alte substanțe.

[4] Cf. Fac. 1, 6-7.

[5] Cf. Ps. 87, 6.

[6] Cf. Mc. 3, 26.

[7] Sunt pescuiți de moartea duhovnicească, de moartea păcatului.

[8] La propriu, să nu facem enclave pe pământ, încercând să ne îndepărtăm de cei păcătoși.

[9] Cf. II Cron. 4, 2-5.

[10] Cf. In. 13, 5.

[11] Cf. Mt. 26, 26-28; Mc. 14, 22-24; Lc. 22, 19-20; I Cor. 11, 23-25.

[12] Cf. Mt. 27, 33; Mc. 15, 22; In. 19, 17.

[13] Cf. Mt. 27, 44; Mc. 15, 27; Lc. 23, 32-33, 39-43.

[14] Cf. Fapt. Ap. 9, 8; 22, 11.

[15] Cf. Ef. 6, 19.

Predică la Duminica posterioară Nașterii Domnului [2023]

Iubiții mei[1],

Hristos S-a născut!

Și Fiul Tatălui, Cel care S-a întrupat pentru noi, S-a născut în Bitleemul Iudeii [Βηθλεὲμ τῆς Ἰουδαίας][Mt. 2, 1, BYZ] mai presus de fire din Născătoarea de Dumnezeu, din Maica Sa cea preacurată, nestricând fecioria ei, într-o peșteră care era folosită ca grajd pentru animale[2]. Iar peștera ca grajd e o imagine a lumii fără Dumnezeu. Pentru că peșteră a tâlharilor, a demonilor ce ne-au jefuit de cele bune ale noastre, e lumea fără Dumnezeu, fără slujirea Lui. Căci noi ne animalizăm prin patimile noastre, ne îndobitocim, dacă privim numai spre cele pământești.

Însă Fiul Tatălui a venit de sus, de la Dumnezeu, pentru ca să ne ridice pe noi din patimile noastre, să ne scoată din peștera demonilor și să ne facă dumnezei prin slava Lui, pentru că ne pună pe calea spre Împărăția Lui. Și la El, la Cel abia născut, la Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, au venit Sfinții 3 Păstori și Sfinții 3 Magi cu daruri[3], pentru ca să ne arate tuturor că darurile cele adevărate, cele mai scumpe, cele mai frumoase, I se aduc lui Dumnezeu. Și anul acesta, pentru prima oară aduse în România, ne-am închinat Sfintelor Daruri aduse Domnului de Sfinții 3 Mucenici, foști Magi[4], bucurându-ne mult duhovnicește. Pentru că, apropiindu-ne de ele și sărutându-le, am fost și noi aproape de Domnul, de Cel care le-a atins pe ele ca Prunc și le-a binecuvântat și sfințit pentru noi[5].

Pe 26 decembrie am prăznuit sinaxa Născătoarei de Dumnezeu[6], pentru că nu poate fi separată niciodată Maica de Fiul ei. Pe 27 decembrie l-am pomenit pe Sfântul întâi Mucenic și Arhidiacon Stefanos [Στέφανος][7], Părintele nostru, subliniindu-se astfel că adevărata încununare a omului e iubirea lui Dumnezeu până la sfârșit. Pe 29 decembrie i-am pomenit pe cei 14.000 de Sfinți Mucenici Prunci, omorâți de Irodis, pentru ca să Îl omoare pe Domnul[8]. Însă una voiesc oamenii necredincioși și alta voiește Dumnezeu! Pentru că Dumnezeu l-a trimis pe Sfântul Iosif ca să o ducă pe Născătoarea de Dumnezeu și pe Domnul în Egipt [Mt. 2, 13, BYZ]. Și au stat în Egipt până când persecutorul Irodis a murit [Mt. 2, 15, BYZ] și a coborât în Iad[9]. Căci cei care se luptă cu Dumnezeu și cu Biserica Lui și nu se pocăiesc până la sfârșit, nu se duc altundeva decât în Iad.

Și azi, pe 31 decembrie 2023, suntem la sfârșitul praznicului Nașterii Domnului, dar și al anului. Și îi pomenim azi, în această ultimă duminică a lui 2023, pe Sfântul Iosif, Logodnicul Născătoarei de Dumnezeu, cel care a păzit-o pe ea în Egipt, pe Sfântul David Profetul, Împăratul lui Israil, care a vestit din destul evenimentele din viața Domnului nostru Iisus Hristos și pe Sfântul Iacovos, Fratele Domnului, cel care a mers și el în Egipt împreună cu Domnul, cu Născătoarea de Dumnezeu și cu Sfântul Iosif[10]. Și duminica de azi poartă numele Evangheliei: Fuga în Egipt. Pentru că Domnul ne-a arătat că trebuie să ne smerim și să nu căutăm moartea cu dinadinsul, fugind din fața celor care ne persecută.

Pleci, pentru ca să nu mori. Dar oriunde ești, tu trebuie să trăiești creștinește și să îți mărturisești credința ta prin propria ta viață. Pentru că ceea ce facem și spunem, acelea ne definesc. Și credința noastră e cea care ne definește pe noi, pentru că ea este fundamentul vieții noastre. Toate faptele și vorbele noastre de conștiință rezultă din credința noastră. Pentru că vorbim și trăim ceea ce credem.

Anul acesta a fost plin de bucurii și de înțelegeri sfinte. Și sunt foarte împlinit cu ceea ce am putut să fac și să trăiesc întru Domnul. Pentru că m-am lăsat povățuit de Dumnezeu întru toate și m-am bucurat pentru toate. M-am rugat pentru mulți și împreună cu mulți oameni pentru cauze mari, sfinte. Am lucrat la mai multe cărți, am publicat 14, am citit, slujit și călătorit cu pace. Și în fiecare loc pe unde am fost, am văzut purtarea de grijă a lui Dumnezeu, am văzut atenția Lui nemărginită față de noi toți. Pentru că Cel cu adevărat atent, duios și milostiv cu noi este Dumnezeul mântuirii noastre. Iar Sfinții și Îngerii Lui se umplu în mod continuu din marile revărsări de har și de înțelepciune ale lui Dumnezeu în viața lor. Toți participăm la ieșirile lui Dumnezeu spre noi, la revărsările slavei Lui în noi. E nevoie numai de pace, de smerire continuă, de luminare continuă pentru ca să înțelegem negrăita revărsare a înțelepciunii lui Dumnezeu în noi înșine.

Sfinții lui Dumnezeu și cărțile lor și marile cărți ale lumii ne sunt prietenii de zi cu zi. Îmbogățirea în har și în cunoaștere e împlinirea omului credincios. Nu îmi mai pot închipui viața mea fără rugăciune, fără citire, fără scris, fără predicare, fără traducere, fără dăruire. Pentru că viața fără toate acestea nu are conținut bun. E o viață goală, tristă. Și oricine poate să își umple viața cu viața lui Dumnezeu, cu virtuțile Lui, pentru că oricine poate să lucreze cele bune în viața lui.

Începem noul an cu nădejdea că ne vom împlini și mai mult în viața noastră. Dar împlinirea reală înseamnă asceză și slujire neîncetată a lui Dumnezeu. O nouă zi e o nouă bucurie, e o împlinire continuă în viața cu Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu este izvorul vieții și al bucuriei noastre, este împlinirea noastră.

De aceea, iubiții mei, să ne privim viața nu ca pe o sumă de ani, ci ca pe o flacără nestinsă în slujirea lui Dumnezeu. Contează incandescența cu care trăim, cu care ne mistuim dumnezeiește pentru Dumnezeu și pentru oameni. Anii, unii lângă alții, nu spun nimic, dacă nu ne personalizăm pe fiecare zi. Esența anilor noștri este sfințirea noastră. Dacă nu ne-am sfințit, dacă nu ne-am luminat, dacă nu ne-am curățit pe fiecare zi, atunci ne-am sărăcit interior. Suntem peșteri de tâlhari, dacă nu suntem Sfinții lui Dumnezeu. Pentru că El a coborât la noi ca să ne facă pe noi Sfinți, Sfinții Lui, cei cu care El Se va bucura veșnic.

Un an nou cu pace și cu multă împlinire duhovnicească! Dumnezeul nostru, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh Dumnezeu, să vă bucure și să vă întărească mereu întru voia Lui, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!


[1] Începută la 15. 49, în zi de duminică, pe 24 decembrie 2023. Cer senin, 16 grade, vânt de 27 de km/ h.

[2] Cf. https://paginiortodoxe.tripod.com/vsdec/12-25-nasterea_domnului.html.

[3] Pomeniți pe 25 decembrie: https://www.synaxarion.gr/gr/sid/1537/sxsaintinfo.aspx și https://www.synaxarion.gr/gr/sid/1536/sxsaintinfo.aspx.

[4] Cf. https://www.trinitas.tv/darurile-magilor-au-ajuns-la-manastirea-pantocrator/.

[5] A se vedea reportajul Trinitas TV: Darurile Magilor, de la Betleem la Athos, cf. https://www.youtube.com/watch?v=LZwuk98Bhcs.

[6] Cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/1538/sxsaintinfo.aspx.

[7] Cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/1544/sxsaintinfo.aspx.

[8] Cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/1558/sxsaintinfo.aspx.

[9] Cf. https://paginiortodoxe.tripod.com/vsdec/12-29-sf_14000_prunci_din_betleem.html.

[10] Cf. https://paginiortodoxe.tripod.com/vsoct/10-23-sf_ap_iacob.html.

A doua rugăciune a Logodnei. Comentariu teologic

Ea se face către Domnul, Care este Dumnezeul nostru[1]. Și Domnul a călătorit împreună cu slujitorul Sfântului Patriarh Avraam în Mesopotamia, pentru ca să îi aducă soție Sfântului Isaac. Fiindcă Domnul călătorește împreună cu oamenii credincioși Lui, pentru ca ei să trăiască cuvios pe pământ. Iar atunci când slujitorul a vrut să scoată apă, i s-a descoperit că Sfânta Rebecca e cea care trebuie să se logodească. Pentru că Dumnezeu i-a descoperit acest lucru. De unde înțelegem că reala logodire și reala căsătorie au la baza lor descoperirea lui Dumnezeu. Fiindcă El Se descoperă pe Sine celor doi și El îi aduce împreună pe cei doi care se căsătoresc.

Însuși Domnul binecuvântă arvuna [τὸν ἀῤῥαβῶνα] lui și a ei și întărește cuvântul pe care ei l-au grăit. Întărește iubirea și făgăduința lor de a fi împreună. Căci El îi întărește pe cei doi în sfânta unire [ἁγίᾳ ἑνότητι] cea de la El. Pentru că unirea mirelui și a miresei e reală, e dumnezeiască, fiindcă Dumnezeu Însuși îi unește pe ei în unire sfântă.

Însă noi vorbim astăzi despre căsătoria mirelui cu mireasa sa, pentru că Dumnezeu a zidit dintru început partea bărbătească și partea femeiască [ἄρσεν καὶ θῆλυ]. De aceea, Căsătoria are fundament dumnezeiesc, pentru că Dumnezeu a creat bărbatul și femeia dintru început și nu doi bărbați sau două femei. Și Cel care a creat dintru început bărbatul și femeia, Dumnezeul nostru, îi potrivește bărbatului femeie spre ajutor și spre moștenirea neamului omenesc. Dumnezeu îl armonizează pe bărbat cu femeia lui pentru a se ajuta unul pe altul în viața și în mântuirea lor, dar și pentru ca să nască prunci spre perpetuarea neamului omenesc. De unde înțelegem că viața intimă e viața celor căsătoriți și numai cei căsătoriți trebuie să înmulțească neamul omenesc. Pentru că neamul omenesc nu se înmulțește prin experimente genetice, ci ca o urmare firească a iubirii conjugale. Copiii se nasc în cuplurile căsătorite, în căsătoriile binecuvântate de Dumnezeu și sunt crescuți și educați de ambii părinți în viața cu Dumnezeu.

De aceea, El Însuși, Domnul, Dumnezeul nostru, Cel care a trimis adevărul în moștenirea Lui, adică l-a trimis Bisericii Sale, și făgăduința Lui în robii Săi, în Părinții noștri, în Sfinții Lui, care sunt aleșii Săi din fiecare neam în parte, privește la robul și la roaba Sa, la cei care se logodesc astăzi, pentru ca să întărească arvuna lor „în credință și [în] înțelegere și [în] adevăr și [în] dragoste [ἐν πίστει καὶ ὁμονοίᾳ καὶ ἀληθείᾳ καὶ ἀγάπῃ]”.

Și se începe cu credința, pentru că ea e fundamentul vieții de familie. Cei doi miri au aceeași credință în Dumnezeu, dar și încredere unul în altul. Și toată viața lor ei caută să se înțeleagă unul pe altul, să fie de acord în ceea ce ei fac. Viața lor e o continuă asumare a adevărului dumnezeiesc, a adevărului pe care Dumnezeu l-a dăruit Bisericii Sale, dar ca unii care se iubesc reciproc. Pentru că iubirea are nevoie de adevăr, de înțelegere reciprocă și de credință în tot ceea ce face.

Și Domnul e Cel care a arătat că trebuie să se dea arvună/ logodire și aceasta să fie întărită întru toate. Și arvuna/ logodirea celor doi se face prin inelul de logodnă. De aceea, în rugăciune, se insistă pe rolul inelului de logodnă, pe cel care reprezintă pecetea logodirii. Prin inel i s-a dat Sfântului Iosif puterea în Egiptos. Prin inel a fost slăvit Sfântul Daniil în țara Babilonului. Prin inel a fost arătat adevărul lui Tamar. Prin inel Tatăl nostru Cel ceresc S-a milostivit de fiul cel desfrânat [τὸν ἄσωτον υἱόν], când a poruncit să i se dea inel întru mâna lui și să se jertfească Vițelul cel îngrășat.

Iar dreapta Domnului l-a tăbărât pe Sfântul Moisis la Marea Roșie, pentru că voia Lui Se face întotdeauna. Pentru că El, Cel care face minuni multe în viețile oamenilor, a întărit cerurile prin cuvântul Său cel adevărat și a întemeiat pământul. Pentru că El a făcut toate câte există și le ține în existență pe toate câte există.

Și El, Cel care întărește toate cu dreapta Lui, binecuvântă cu cuvântul Său cel puternic dreapta robilor Săi, a celor doi, și cu brațul Său cel înalt. Pentru că El îi binecuvântă și îi susține cu puterea Sa pe cei care se logodesc astăzi, ca ei să trăiască creștinește, în multă pace și sfințenie pe pământ.

De aceea, Stăpânul nostru, El Însuși și acum, în clipa de față, când ei se logodesc, binecuvântă punerea inelelor pe degetele lor cu binecuvântarea Sa cea cerească. Pentru că nu e o simplă punere a inelelor pe degete, ci o umplere a lor de slava Lui pentru ca ei să trăiască cu sfințenie în căsătorie sfântă. Iar, pe lângă binecuvântarea lui Dumnezeu, cei doi primesc și un Înger al Domnului, care merge înaintea lor în toate zilele vieții lor. Pentru că Îngerul Domnului îi călăuzește pe ei în viața lor de familie. Și rugăciunea de față se termină cu o mărturisire teologică trinitară. Pentru că Dumnezeu e Cel ce binecuvântă și sfințește toate și noi toți Lui Îi înălțăm slavă, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, Dumnezeului nostru, acum și pururea și întru vecii vecilor.


[1] Citez textul grecesc cf. https://glt.goarch.org/texts/Euch/Wedding.html.

Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [78]

Traduceri patristice

vol. 6

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei (sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

V. Cartea a cincea a Exaimeronului

Aceasta este cartea a cincea a aceluiași autor. Este despre ziua a cincea din creația cea-de-șase-zile

3. Dar unul dintre vechii exegeți/ tâlcuitori, când a ajuns la acest fragment, s-a întrebat de ce Dumnezeu a dat această poruncă altora și le-a cerut lor să înmulțească păsările[1]. Dumnezeu nu a vorbit direct cu păsările, așa cum făcuse cu peștii.

Același tâlcuitor, care s-a întrebat despre acestea, a propus următoarea interpretare: trebuie să înțelegem din acest pasaj că Sfinții Îngeri au fost trimiși de Dumnezeu ca veghetori atenți, care să se îngrijească și să-i lumineze pe cei botezați, mai cu seamă pe cei care, prin virtuțile lor, se făceau păsări. Acestor Îngeri Dumnezeu le-a adresat porunca Sa. Le-a poruncit lor să înmulțească păsările: pe cei care contemplă și trec prin locuri cerești.

Domnul Însuși adeverește această cugetare prin învățătura Sa că Îngerii sunt păzitorii celor ce cred în El. El le spune unor necredincioși: „Vedeți să nu disprețuiți pe vreunul dintre aceștia mici! Căci vă spun vouă, că Îngerii lor, în ceruri, văd întotdeauna fața Tatălui Meu, Care este în ceruri”[2].

4. Cunoaște, așadar, că Dumnezeu nu binecuvântează nimic în cele șase zile ale creației, cu excepția bărbatului și a femeii[3] și a celor care se nășteau din apă[4]. Astfel încât, chiar de la început, când s-au ivit, s-a împlinit profeția care zice: „Glasul Domnului este peste ape”[5], care au fost binecuvântate de El înaintea tuturor celorlalte. Și astfel până astăzi și până la sfârșitul vremurilor[6], apele nasc suflete fără însămânțare – sufletele multor pești, ale câtorva păsări, cârstei și alte păsări din care Israil s-a hrănit odinioară[7].

Și, poate, deoarece numărul păsărilor avea să fie foarte mic – vorbesc despre Drepți – Dumnezeu arată grijă pentru ele. Astfel încât El a dat această poruncă Sfinților Săi Îngeri, veghetorii asupra creației pământești: „păsările să se înmulțească deasupra pământului”[8]; păsări care sunt născute din apă – sau, mai degrabă, renăscute – și fug de mirosul păcatului care este acolo. Păsări care zboară spre cer, departe de apele mereu schimbătoare, întunecoase și furtunoase ale vieții[9]. Păsări care trec prin văzduh către apele cele de sus, care sunt nemișcătoare, transparente/ luminoase, calme și nezdruncinate/ neclintite.

Acolo Soarele dreptății este așezat[10], iar Mireasa Lui, pururea-luminata Lună, se odihnește. Stelele raționale, cu lumina lor cerească, luminează și conduc pământul locuit. Iar apa duhovnicească cea mai presus de ceruri laudă neîncetat numele Domnului[11].


[1] Cf. Fac. 1, 22.

[2] Mt. 18, 10.

[3] Cf. Fac. 1, 28.

[4] Cf. Fac. 1, 22.

[5] Ps. 28, 3.

[6] Cf. Mt. 28, 20.

[7] Cf. Ieș. 16, 13; Num. 11, 31-32; Ps. 104, 40; Înțel. lui Sal. 16, 2; 19, 12.

[8] Fac. 1, 22.

[9] Cf. Ps. 17, 12.

[10] Cf. Mal. 3, 20 (4, 2).

[11] Ps. 48, 4-5.

Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [77]

Traduceri patristice

vol. 6

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei (sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

V. Cartea a cincea a Exaimeronului

Aceasta este cartea a cincea a aceluiași autor. Este despre ziua a cincea din creația cea-de-șase-zile

VI. 1. Dar să ne întoarcem atenția către zisa Sfântului Moisis care stă înaintea noastră și rezumă cercetarea noastră: „Și a zis Dumnezeu: «Să scoată apele târâtoare [cu] sufletele vii și păsări zburând peste pământ spre tăria cerului!». Și a fost așa”[1].

Dumnezeu așază reptilele/ târâtoarele – adică peștii – înaintea păsărilor. Prin aceasta, El ne învață pe noi că din târâtoare – care sunt sufletele ce sunt în țărână și sunt ocupate cu pământul și cu lucrurile de pe pământ – se ridică păsările cerești, care zboară deasupra pământului către tăria cerului. Iar aceste păsări arată, prin asemănarea lor cu Îngerii, felul de a viețui duhovnicește pe pământ. Ca aceștia a fost acel înaripat care a zburat tocmai până la al treilea cer[2] și care zice: „cetățenia noastră este în ceruri”[3]. Și: „Faceți-vă imitatori ai mei, precum și eu al lui Hristos”[4].

Dar cum pot peștii înotători să fie numiți târâtoare? Căci a se târî se spune în mod propriu pentru cele care se târăsc și alunecă pe pământ, precum șarpele[5]. Astfel, este clar că aceste cuvinte tainice despre animale fac trimitere la oameni. De aceea, când Dumnezeu i-a dăruit putere lui Adam, Dumnezeu a așezat peștii înaintea turmelor și a altor făpturi. El zice: „Și stăpâniți peștii mării”. Și apoi zice: „și păsările cerului și toate dobitoacele și tot pământul și toate târâtoarele care se târăsc pe pământ!”[6]. Și aceasta pentru că al doilea Adam[7], Hristos, prin pescarii Săi[8], a fost Domn și Împărat peste toți aceștia: adică peste neamurile zăcând în abisurile neștiinței, în întuneric și în umbra morții[9]. Împăratul tuturor celor din apele Botezului a fost și Căpetenia acestora.

2. „Și a făcut Dumnezeu chitii cei mari/ chiții cei mari și tot sufletul vietăților târâtoare, pe care le-a[u] scos apele, după felurile lor, și toată pasărea zburătoare după felul [ei]. Și a văzut Dumnezeu că [sunt] bune. Și le-a binecuvântat pe ele Dumnezeu, zicându-le: «Creșteți și vă înmulțiți și umpleți apele din mări și păsările să se înmulțească deasupra pământului!»”[10].

El poruncește ca Apostolii, trimișii lui Dumnezeu, să devină chiți mari și să agite apa mării. Așa s-a întâmplat cu Ionas, prin chit[11]. Ei trebuie să fie precum caii, împroșcând apa lumii, despre care Amvacum a fost vestit[12]. Și, ca și cum ar fi fost chiți, ei trebuie să înghită povestirea profetică despre cei care urăsc atât pocăința păcătoșilor, cât și grabnica iertare a lor[13] (pentru că nu se acceptă ca cineva să se schimbe și să fie iertat pe dată, doar dacă Dumnezeu îl împinge pe acela în căderi dureroase). Și ei trebuie să îl scuipe iarăși afară[14], dar nu rigid ca înainte: mai degrabă, acela este acum delicat, compătimitor și blând. A învățat să fie astfel după Cruce [după ce S-a răstignit Hristos], pe care L-a preînchipuit Ionas, [precum] și cele trei zile de îngropare. Și arată că Cel care a suferit acestea a mijlocit chiar și pentru cei care L-au răstignit și L-au rănit[15].

Cântarea tinerilor ni-i arată chiar pe acești chiți care cinstesc pe Dumnezeu. Cântarea lor spune: „Binecuvântați chiți și toate care se mișcă în ape pe Domnul!”[16], voi care vedeți pe cei păcătoși primind vestirea și schimbându-se pe dată[17].


[1] Fac. 1, 20.

[2] Cf. II Cor. 12, 2.

[3] Filip. 3, 20.

[4] I Cor. 11, 1.

[5] Cf. Fac. 3, 14; 49, 17.

[6] Fac. 1, 28.

[7] Cf. I Cor. 15: 45, 47.

[8] Cf. Mt. 4, 19; Mc. 1, 17.

[9] Cf. Ps. 87, 7; Is. 8, 23 – 9, 1; Mt. 4, 15-16.

[10] Fac. 1, 21-22.

[11] Cf. Ionas, 1, 4 – 2, 1.

[12] Amv. 3, 15: „Și ai pus întru mare caii Tăi, [ei] tulburând apă multă”.

[13] Cf. Ionas, 3, 5 – 4, 1.

[14] Idem. 2, 11 (2, 10).

[15] Cf. Lc. 23, 33-34; Rom. 8, 26.

[16] Dan. 3, 79.

[17] Cf. In. 3, 1-8.

Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [76]

Traduceri patristice

vol. 6

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei (sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

V. Cartea a cincea a Exaimeronului

Aceasta este cartea a cincea a aceluiași autor. Este despre ziua a cincea din creația cea-de-șase-zile

3. La nașterea creaturilor vii din pământ, Dumnezeu a zis: „Să scoată pământul suflet viu”[1]. Cred că aceasta a fost datorită acelei asemănări [care există] între toți oamenii: nașterea pământească și trupească dintr-o femeie. Dar în ceea ce privește apele, datorită feluritelor moduri de renaștere duhovnicească prin Botez, Dumnezeu a zis: „Să scoată apele târâtoare [cu] sufletele vii”[2]. Afară din cristelniță apare acel tip de suflet care a fost botezat cu inimă sinceră și întreagă[3]. Dar iese și un alt fel de suflet, care, după anumite îndoieli, înaintează întru har. Dar și un alt fel de suflet înaintează spre taină, numai pentru a o încerca. Unul ca acesta a fost Simon Magul. S-a zis despre el că, atunci când a fost botezat, a ieșit afară din apă la fel cum a intrat: neluminat[4].

Între cei care sunt botezați, urmările sunt diferite. Una este pentru inima barbarului păgân, care este total neștiutor despre Creștinism și Scripturile lui Dumnezeu. Alta este pentru cel care a primit cunoaștere și înțelegere mai înainte. Acestea se apropie cu o altă atitudine. El, într-un fel, a fost luminat mai înainte despre taina lui Hristos[5].

4. De aceea, unii, îndată după Botez, s-au arătat vrednici de haruri profetice, [vorbiri în] limbi, [lucrări de] semne și înainte vederi. Fiind luminați prin cunoaștere și apropiindu-se de Botez în mod cinstit, unii s-au arătat altfel decât alții și au fost schimbați [prin har].

Oare nu a arătat mai înainte Soarele dreptății[6] că cel botezat se schimbă în bine? Nu a schimbat El apa mării în ceva deosebit, transformând-o în apă sărată? Sarea este cuvântul lui Dumnezeu. Ea risipește mirosul [rău], alungă putreziciunea, păzește sănătatea, face hrana bună și unește cu pâinea cea cerească. De aceea, Hristos i-a certat pe cei care nu au avut sau nu au păstrat o astfel de sare în ei înșiși[7].

5. Există o povestire uimitoare cu privire la firea apelor, care este într-o armonie intimă cu renașterea fără de sămânță și nestricăcioasă prin Botez. Căci ei zic – cei care cunosc măiestria pescarilor prin experiență – că peștii se despart în mod firesc, masculii de femele, și înoată cu cei de același gen. Și nu au relații unii cu alții, ci fără împreunare se nasc din apă și din suflarea vântului. O astfel de paradigmă sugerează cu claritate și fără îndoială nașterea noastră duhovnicească și fără de sămânță din apă și din Duh[8]. S-a zis despre această naștere: „care nu din sângiuri, nici din voia trupului, nici din voia bărbatului, ci din Dumnezeu s-au născut”[9].

Dar broasca țestoasă și anghila de mare, zic ei[10], se împreunează. Aceste cazuri rare nu reprezintă legea Bisericii, în afara faptului că ambele creaturi marine, care se împreunează, ies din ape pe uscat. Ele sunt amfibii și nu-și trăiesc viețile după legea celor ce înoată. De aceea, zic ei, anghila de mare iese din mare și se împreunează cu șarpele de uscat. La fel, cei care nu vor să Îl aibă pe Domul ca Tată și cristelnița ca mamă, ci precum Simon se apropie de Botez, în mod mincinos[11], aceștia îl primesc pe diavolul, șarpele dintâi, ca tată. Și aud: „Voi sunteți din tatăl [vostru], diavolul”[12]. Ei leapădă apa cristelniței, căci nu sunt născuți din ea. Ei își au nașterea prin târârea înainte spre pământ, ceea ce înseamnă un mod de viață neluminat: căci Duhul Se purta deasupra apei, nu a pământului[13].

Țestoasa – ca și cum apele, cu dezgust, ar respinge conceperea ei nelegiuită din sămânță și valul mării – este alungată pe pământ. Și aici depune ouăle sale într-un cuib și le ascunde. Aceasta este un chip al celor care sunt din apa Botezului, dar înoată afară și ascund ceea ce sămânța lor naște, pentru că este rău. Poate din rușine omenească, nu vor ca rodul lor să iasă la iveală.

Nimeni să nu râdă de noi pentru că am folosit ca exemple broasca țestoasă și anghila de mare, căci auziți că și Dumnezeiasca Scriptură Îl numește pe Hristos vierme[14], șarpe de aramă[15], leu[16] și toiag[17]: pe Hristos, care întru înțelepciune a făcut toate[18], atât pe cele umile, cât și pe cele mărețe.


[1] Fac. 1, 24.

[2] Fac. 1, 20.

[3] Cf. Deut. 6,5; Mt. 22, 37; Mc. 12, 30; Lc. 10, 27.

[4] Cf. Fap. Ap. 8, 13, 18-24.

[5] Cf. Ef. 3, 4.

[6] Cf. Mal. 3, 20 (4, 2).

[7] Cf. Mt. 5, 13; Mc. 9, 49-50; Lc. 14, 34-35.

[8] Cf. In. 3, 5.

[9] In. 1, 13.

[10] Sfântul Anastasios vorbește, după cum se vede, despre ceea ce credeau pescarii la vremea aceea, din observațiile lor. Și nu putem să-i reproșăm că nu are o cunoaștere științifică avansată, atâta timp cât, pe de-o parte, el nu se ocupa cu așa ceva, iar, pe de altă parte, lumea nu cunoștea mai mult la vremea respectivă despre astfel de subiecte. Cert e că tipul de reproducere al peștilor e diferit de al mamiferelor și nu presupune relațiile trupești. Și, indiferent de avansul nostru în cunoașterea de tip științific (în care, însă, și astăzi, există foarte multe lacune și multe semne de îndoială), paralela cu viața duhovnicească și comentariul alegoric al Sfântului, pătrunderea în adâncul semnificației și simbolurilor Genezei sunt absolut uluitoare și pline de toată înțelepciunea și evlavia ortodoxă.

[11] Fapt. Ap. 8, 13-23.

[12] In. 8, 44.

[13] Cf. Fac. 1, 2.

[14] Cf. Ps. 21, 7.

[15] Cf. Num. 21, 9.

[16] Cf. Fac. 49, 9; Num. 24, 9; Dt. 33, 22.

[17] Cf. Is. 11, 1.

[18] Cf. Ps. 103, 24.

1 2 3 5