Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [79]
Traduceri patristice
vol. 6
*
Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș
*
Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei (sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)
V. Cartea a cincea a Exaimeronului
Aceasta este cartea a cincea a aceluiași autor. Este despre ziua a cincea din creația cea-de-șase-zile
VII.1. Această profeție legată de ape, care este vestită nouă în dumnezeiasca povestire a creației, este măreață și adâncă. Și această profeție a avut nevoie de multe generații de minți și firi cerești[1] care să înțeleagă și să descopere cu claritate ceea ce era făcut cunoscut. Urmarea a fost că aceștia au grăit fără greșeală și cu mare înțelepciune, în armonie cu adevărul lucrurilor, în acord cu adevărul întru care Dumnezeu a creat aceste lucruri.
De ce, deci, în cea de-a șasea zi a creației, povestirea despre ape a fost lăsată pe dinafară, trecută sub tăcere și pecetluită? Și de ce relatarea despre duh/ vânt și foc nu a fost dezvăluită și nu a fost făcută cunoscută tuturor la un loc cu restul creației, la fel ca și facerea cerului, a pământului, a plantelor, a luminătorilor și a firilor umane? Oare ce L-a împiedicat pe Creator să zică: „Să fie apă!” și „Să fie suflare de vânt!” și „Să fie foc!”, tot la fel cum a poruncit cu privire la restul creației?
Poate că Dumnezeieștile Scripturi au lăsat pe dinafară povestirea despre aceste trei creații – care a fost pecetluită și păstrată ca taină pentru a sluji ca icoană/ preînchipuire – pentru a ne învăța pe noi, prin cărțile Sfântului Moisis, că Sfânta Treime este necreată, de nedescris și de necuprins. De aceea, deci, adâncul Dumnezeieștilor Scripturi vestește că Dumnezeu, în mod simbolic, este foc, apă și duh[2]. Cu adevărat suntem învățați prin tipuri/ icoane/ preînchipuiri că Dumnezeirea există în abisul de dincolo de orice creație, [cât] și pe pământ și în ceruri și mai presus de ceruri. Ea nu poate fi mărginită, dar cuprinde toată creația. Acestea sunt iarăși simbolizate prin vânt și foc, care sunt nevăzute, de neatins, minunate, nemateriale[3], dătătoare de viață și nestricăcioase.
2. Apele au fost despărțite în patru părți: apa cea mai presus de ceruri, tăria care s-a ivit din apă, apa de pe pământ și apa de sub pământ, întunecată și cea din urmă[4]. Unii zic că această despărțire este un tip al celor patru ierarhii ale firilor raționale. Apa mai presus de tărie este o icoană a Puterilor celor mai presus de ceruri. Tăria este un simbol al ierarhiei oamenilor care sunt sfinte lumini/ luminători sfinți. Diversele ape de pe pământ sunt tipuri ale popoarelor care sunt diferite în ceea ce privește credința lor: acestea sunt pământești, despărțite și nu au înțelegere între ele. Apa de sub pământ este chip al puterilor vrăjmașe, cu totul lepădate de la focul și lumina și suflarea/ harul dumnezeiești – cu adevărat, desăvârșit despărțite de Preasfânta Treime. Probabil că acestea sunt moartea cea nevindecată din Iad, care dorm somnul păcatului. Dumnezeu nu le mai veghează, pentru că ele nu Îl vor pe El deloc. Au fost lepădate de la mâna Lui[5] și nu pot deloc să stea[6].
3. Peștii – așa cum sunt păcătoșii – au parte de lumină doar într-o anumită măsură, pentru că se află în mare și nu în apele de sub pământ. În ce-i privește pe aceștia, ei încearcă puțin să imite păsările. Au aripioare – adică evlavie, întrucâtva – și cu acestea zboară în ape ca păsările. Unii din acești pești, de fapt, sunt ridicați deasupra apelor și, înotând, [se înalță și] privesc soarele. Alții, mai ticăloși și materialiști, nu au scară [către cer]. Ei își au nașterea dedesubt, din însăși materia cea murdară. Aceștia nu fac deloc fapte bune. Unii sunt leneși și încăpățânați și cu ușurință pescuiți de moarte[7]; dar sunt otrăvitori și nu sunt buni de mâncat. Noi, adevărații israeliți, avem poruncă să ne oprim [de la răutatea lor], dar nu să ne separăm[8] de ei.
VIII. Prin astfel de simboluri și enigme/ icoane, a cincea zi ne învață pe noi despre Hristos și despre Biserică, dăruindu-ne o mai înainte vedere a Botezului. În această zi, cele cinci simțuri ale firii însuflețite au fost create: vederea, auzul, gustul, mirosul și pipăitul. Și în această zi – grăiesc acum despre a cincea zi a vremurilor, veacul al cincilea – locul spălării a fost zidit de Salomon, fiul lui David, în templul Domnului din Ierusalim[9]. Acesta a fost un chip al Botezului Bisericii lui Hristos, care este Dumnezeu și fiul lui David. În acest fel, [și] vasul din foișor, în a cincea zi, a dat o icoană pentru cristelniță. Aici Hristos mai întâi a botezat picioarele Apostolilor[10]. Și astfel, apoi, le-a dat lor să se împărtășească cu Trupul și Sângele Lui[11].
După ce Hristos a făcut noul Său legământ, apoi, în ziua a șasea, El, ca Adam, a venit să fie Cel spânzurat acolo pe Golgota[12] și a deschis tâlharului grădina Raiului[13]. Așa încât și noi vom merge în Paradis în ziua următoare, care este a șasea, dacă Hristos ne va cârmui și dacă[14], atunci când ne deschidem gura, Hristos ne va da cuvânt[15]. A Lui este slava în veci! Amin!
[1] În sensul de oameni dumnezeiești, sfinți, plini de har și de înțelepciune.
[2] Cf. Deut. 4, 24; 9, 3; In. 3: 5, 8; 4: 14, 24; 7, 38-39; Evr. 12, 29; I In. 5, 7-8.
[3] În sensul unei diferențe substanțiale de alte lucruri materiale. Vântul și focul presupun o materie mult mai fină, greu de definit și de apreciat, în comparație cu alte substanțe.
[4] Cf. Fac. 1, 6-7.
[5] Cf. Ps. 87, 6.
[6] Cf. Mc. 3, 26.
[7] Sunt pescuiți de moartea duhovnicească, de moartea păcatului.
[8] La propriu, să nu facem enclave pe pământ, încercând să ne îndepărtăm de cei păcătoși.
[9] Cf. II Cron. 4, 2-5.
[10] Cf. In. 13, 5.
[11] Cf. Mt. 26, 26-28; Mc. 14, 22-24; Lc. 22, 19-20; I Cor. 11, 23-25.
[12] Cf. Mt. 27, 33; Mc. 15, 22; In. 19, 17.
[13] Cf. Mt. 27, 44; Mc. 15, 27; Lc. 23, 32-33, 39-43.
[14] Cf. Fapt. Ap. 9, 8; 22, 11.
[15] Cf. Ef. 6, 19.