Mărturii II. 27
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
Mărturii ortodoxe contemporane
(vol. 2)
*
Părintele Arhidiac. Nifon Constantin: „muzica psaltică este și trebuie să rămână, mai presus de toate, o rugăciune, chiar și atunci când se desfășoară în afara cadrului liturgic. Grija pentru detaliile tehnice nu trebuie să umbrească exprimarea autentică, cântăreții având misiunea de a păstra neștirbit duhul psalmodierii”[1].
*
Părintele Ștefan Buchiu: „De ce săvârșește Dumnezeu minuni prin Sfinții Săi și nu le face direct? Ca să ne aducă pe noi le unitate[a] cu Sfinții! Ca să ne încredințeze pe noi că Sfinții, care au făcut voia lui Dumnezeu pe pământ, cu atât mai mult o pot face în cer”[2].
*
Părintele Macarios Simonopetritul: „Cinstirea unor Sfinți nu trebuie impusă de sus[3], prin săvârșirea de Slujbe ce nu sunt înțelese, ci numai în măsura în care viața și faptele unui Sfânt sunt iubite și apreciate într-o anumită regiune, acestea trebuie să atragă și o celebrare liturgică corespunzătoare”[4].
*
Același: „dorința sau încercarea de a uniformiza toate detaliile cultului nu sunt conforme cu Tradiția Bisericii și de cele mai multe ori creează probleme”[5]. Pentru că uniformizarea e un atac frontal la libertatea duhovnicească a celor credincioși.
*
Același: „De obicei, cei care se convertesc și sunt primiți repede, au citit doar 2-3 cărți și cred că știu totul, ajung fanatici și îndrăznesc să-i corecteze și pe Preoți, și chiar pe Episcopi, crezând că ei sunt cei mai mari cunoscători și apărători ai Ortodoxiei. Dar acest fanatism este chiar mai periculos decât modernismul și liberalismul celeilalte extreme, pentru că liberalismul va fi criticat și are șanse să fie îndreptat, pe când fanaticii și fundamentaliștii se comportă ca niște oameni aleși, elitiști și nu acceptă nici un fel de critică sau observație, iar șansele lor de îndreptare sunt minime. Ortodoxia, însă, este calea de mijloc, calea împărătească și un adevărat ortodox nu poate fi nici prea modernist și în pas cu lumea, dar nici fanatic și fundamentalist, crezând că rolul lui nu este de a căuta propria mântuire, ci doar de a-i judeca și a-i condamna pe alții”[6].
*
Același: „Noi, slavă Domnului, am avut un Stareț Sfânt, pe Gheronda Emilianos, care ne-a învățat să păstrăm echilibrul în toate, să nu fim încruntați, ci bucuroși, să nu avem fobii și, în același timp, să avem încredere în Ierarhii Bisericii. El era un mare isihast și ascet, deci nimeni nu-l putea acuza de liberalism, dar pe noi ne-a învățat să ne ținem departe atât de cei care văd peste tot numai masoni și ecumeniști sau sperie oamenii cu sfârșitul lumii, dar și de cei care fac compromisuri cu erezia sau păcatul – fără a judeca nici pe unii, nici pe alții”[7]. Cugetare după care mă călăuzesc și eu în viața mea.
*
Același: „Criteriul adevărului nu poate să stea niciodată în propria cugetare, indiferent dacă te-ai nevoit 20 de ani în Athos sau ai petrecut 15 ani în cele mai bune biblioteci ale lumii. Adevărul stă în smerenie și în ascultarea de Hristos și de Biserică, iar cei puși de Hristos să păstorească Biserica sunt Ierarhii [ei]”[8].
[1] Cf. https://basilica.ro/arhid-nifon-constantin-despre-muzica-psaltica-foloseste-o-notatie-tainica-semnele-ascund-un-inteles-profund-teologic/.
[2] Cf. https://www.youtube.com/watch?v=_W9La7JLFWs, min. 6-7.
[3] Sinodal.
[4] Cf. https://www.teologie.net/2023/11/30/discutie-macarie-simonopetritul/.