Sfântul Ilie văzătorul de Dumnezeu: Poezia Mistică [30]
„Lumina ce țâșnește din havuz/ Din depărtări mi-adie în auz…/ … Surâsul dulce al viului izvor…/ Vine-adumbrit de-al Îngerilor zbor”. Citez din nou comentariul Părintelui Dorin:
„Lumina dumnezeiască ce țâșnește din «havuzul» Prea Sfintei Treimi, în mod tainic, simplu și dumnezeiesc, deși nu știu cum și la ce distanță duhovnicească se petrece. Această «țâșnire» dumnezeiască o aud în duhul meu, în vedere duhovnicească. Aud «surâsul dulce» al țâșnirii. «Ca la Sfântul Ilie» Prorocul: «adiere de vânt lin» (III Regi 19,12). El vine de la Prea Sfânta Treime, de la Izvorul vieții și al nemuririi. Acesta vine «adumbrit de Duhul Sfânt» și de-al Îngerilor zbor ceresc”[1].
Comparația dintre „surâsul dulce al viului izvor” și „adierea de vânt lin” în care i S-a revelat Dumnezeu Sfântului Iliu Profetul a făcut-o însuși autorul poeziei, discutând despre versuri cu Părintele Dorin.
Sfântul Ilie, poetul nostru, ține să sublinieze din nou – ca adesea, în versurile sale –, faptul că Dumnezeul nostru este Unul în Treime (un singur Dumnezeu în trei persoane) sau Treime de persoane, Tatăl, Fiul sau Cuvântul lui Dumnezeu și Duhul Sfânt, trei persoane care au aceeași ființă: „Că uneori, parcă uitând pământul,/ Furat de cânturi Îi aud cuvântul,/ Mă simt în Duh și văd prin Duhul Sfânt…/ …Sui în lumină veșnică și cânt !… // Din Duh născut, de Tatăl înfiat,/ Lumină-n cer Cuvântul m-a’nălțat”. Dumnezeu Tatăl ne cheamă prin Dumnezeu Cuvântul și ne înalță prin El, întru Dumnezeu Duhul Sfânt. Iar cei care cred și ascultă de Dumnezeu se nasc din nou întru harul Duhului Sfânt și primesc înfierea de la Dumnezeu, care este Izvorul vieții. Iar Sfântului Ilie i se descopereau toate acestea ca o realitate preavie și preabogată.
Și, cum spuneam și altădată, este o dovadă că revelațiile dumnezeiești înseamnă nu numai simplă vedere, ci și învățătură teologică, revelație a adevărului și înțelepciunii dumnezeiești.
Și de la glasul confesiunii, Sfântul poet trece din nou la cel al vorbirii cu Dumnezeu, al dialogului cu Cel iubit de el: „Eu te-am iubit, lumina mea din cer./ Tu m-ai primit, în duh și adevăr./ Te-aud, te văd și te privesc în față/ Iubire, Har, Creație și Viață…”.
Sfântul Ilie a devenit astfel unul dintre cei despre care a vorbit Hristos: „Dar vine ceasul și acum este, când adevărații închinători se vor închina Tatălui în Duh și [în] Adevăr; căci și Tatăl pe aceștia îi caută, pe cei care I se închină Lui. Duh [este] Dumnezeu; și cei care I se închină Lui, în Duh și [în] Adevăr trebuie a I se închina” (In. 4, 23-24). Și el poate să mărturisească: „Te-aud, te văd și te privesc în față”, văzând pe Dumnezeu „față către față” (Ieș. 33, 11; I Cor. 13, 12).
„Cu cât mai mult de neguri mă dezleg”, de negurile patimilor și ale înțelesurilor pământești, mărunte și efemere, cu atât mai mult „făpturile în cer mi se aleg”, în sensul că înțelegea cu tot mai multă claritate ceea ce contempla în lumina dumnezeiască, i se descoperea treptat, tot mai mult, înțelesul duhovnicesc, dumnezeiesc, al vederilor.
„Și Duhul prisosește” în a-i dărui harul Său, „că n-am mări/ Ca să cuprind minunile din zări”: deși se făcea tot mai încăpător pentru a primi în sine Împărăția cerurilor, voia să vadă și să trăiască și să cuprindă cu înțelegerea tot mai mult, pentru că era arzător cu duhul. Și ar fi vrut să aibă „mări” de iubire pentru Dumnezeu, ca să poată să cuprindă tot mai mult.
„Și n-am puteri, nici cântecul mai verde”: nu avea mai multă putere pentru nevoință și rugăciune, sforțările sale omenești erau și așa enorme, mai mult nu putea face. Dar simțea, ieșind în lumina dumnezeiască, cum „făptura mea-n Făptura Lui se pierde”, prin „Făptura Lui” înțelegând Împărăția cerurilor, în care, „În bucurii și în culori plăpânde/ Plutesc prin mine darurile blânde” ale milostivirii Sale negrăite. Darurile blândeții și ale bunătății Sale. Căci, în Împărăția lui Dumnezeu, pe lângă iubire, frumusețe și curăție, blândețea sau dulceața sau bunătatea sunt cuvintele prin care Sfinții descriu ceea ce le stăpânește simțirile în răpire.
[1] Scrierile complete ale Fericitului Ilie văzătorul de Dumnezeu…, vol. I, op. cit., p. 90.