Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [76]

Traduceri patristice

vol. 6

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei (sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

V. Cartea a cincea a Exaimeronului

Aceasta este cartea a cincea a aceluiași autor. Este despre ziua a cincea din creația cea-de-șase-zile

3. La nașterea creaturilor vii din pământ, Dumnezeu a zis: „Să scoată pământul suflet viu”[1]. Cred că aceasta a fost datorită acelei asemănări [care există] între toți oamenii: nașterea pământească și trupească dintr-o femeie. Dar în ceea ce privește apele, datorită feluritelor moduri de renaștere duhovnicească prin Botez, Dumnezeu a zis: „Să scoată apele târâtoare [cu] sufletele vii”[2]. Afară din cristelniță apare acel tip de suflet care a fost botezat cu inimă sinceră și întreagă[3]. Dar iese și un alt fel de suflet, care, după anumite îndoieli, înaintează întru har. Dar și un alt fel de suflet înaintează spre taină, numai pentru a o încerca. Unul ca acesta a fost Simon Magul. S-a zis despre el că, atunci când a fost botezat, a ieșit afară din apă la fel cum a intrat: neluminat[4].

Între cei care sunt botezați, urmările sunt diferite. Una este pentru inima barbarului păgân, care este total neștiutor despre Creștinism și Scripturile lui Dumnezeu. Alta este pentru cel care a primit cunoaștere și înțelegere mai înainte. Acestea se apropie cu o altă atitudine. El, într-un fel, a fost luminat mai înainte despre taina lui Hristos[5].

4. De aceea, unii, îndată după Botez, s-au arătat vrednici de haruri profetice, [vorbiri în] limbi, [lucrări de] semne și înainte vederi. Fiind luminați prin cunoaștere și apropiindu-se de Botez în mod cinstit, unii s-au arătat altfel decât alții și au fost schimbați [prin har].

Oare nu a arătat mai înainte Soarele dreptății[6] că cel botezat se schimbă în bine? Nu a schimbat El apa mării în ceva deosebit, transformând-o în apă sărată? Sarea este cuvântul lui Dumnezeu. Ea risipește mirosul [rău], alungă putreziciunea, păzește sănătatea, face hrana bună și unește cu pâinea cea cerească. De aceea, Hristos i-a certat pe cei care nu au avut sau nu au păstrat o astfel de sare în ei înșiși[7].

5. Există o povestire uimitoare cu privire la firea apelor, care este într-o armonie intimă cu renașterea fără de sămânță și nestricăcioasă prin Botez. Căci ei zic – cei care cunosc măiestria pescarilor prin experiență – că peștii se despart în mod firesc, masculii de femele, și înoată cu cei de același gen. Și nu au relații unii cu alții, ci fără împreunare se nasc din apă și din suflarea vântului. O astfel de paradigmă sugerează cu claritate și fără îndoială nașterea noastră duhovnicească și fără de sămânță din apă și din Duh[8]. S-a zis despre această naștere: „care nu din sângiuri, nici din voia trupului, nici din voia bărbatului, ci din Dumnezeu s-au născut”[9].

Dar broasca țestoasă și anghila de mare, zic ei[10], se împreunează. Aceste cazuri rare nu reprezintă legea Bisericii, în afara faptului că ambele creaturi marine, care se împreunează, ies din ape pe uscat. Ele sunt amfibii și nu-și trăiesc viețile după legea celor ce înoată. De aceea, zic ei, anghila de mare iese din mare și se împreunează cu șarpele de uscat. La fel, cei care nu vor să Îl aibă pe Domul ca Tată și cristelnița ca mamă, ci precum Simon se apropie de Botez, în mod mincinos[11], aceștia îl primesc pe diavolul, șarpele dintâi, ca tată. Și aud: „Voi sunteți din tatăl [vostru], diavolul”[12]. Ei leapădă apa cristelniței, căci nu sunt născuți din ea. Ei își au nașterea prin târârea înainte spre pământ, ceea ce înseamnă un mod de viață neluminat: căci Duhul Se purta deasupra apei, nu a pământului[13].

Țestoasa – ca și cum apele, cu dezgust, ar respinge conceperea ei nelegiuită din sămânță și valul mării – este alungată pe pământ. Și aici depune ouăle sale într-un cuib și le ascunde. Aceasta este un chip al celor care sunt din apa Botezului, dar înoată afară și ascund ceea ce sămânța lor naște, pentru că este rău. Poate din rușine omenească, nu vor ca rodul lor să iasă la iveală.

Nimeni să nu râdă de noi pentru că am folosit ca exemple broasca țestoasă și anghila de mare, căci auziți că și Dumnezeiasca Scriptură Îl numește pe Hristos vierme[14], șarpe de aramă[15], leu[16] și toiag[17]: pe Hristos, care întru înțelepciune a făcut toate[18], atât pe cele umile, cât și pe cele mărețe.

---

[1] Fac. 1, 24.

[2] Fac. 1, 20.

[3] Cf. Deut. 6,5; Mt. 22, 37; Mc. 12, 30; Lc. 10, 27.

[4] Cf. Fap. Ap. 8, 13, 18-24.

[5] Cf. Ef. 3, 4.

[6] Cf. Mal. 3, 20 (4, 2).

[7] Cf. Mt. 5, 13; Mc. 9, 49-50; Lc. 14, 34-35.

[8] Cf. In. 3, 5.

[9] In. 1, 13.

[10] Sfântul Anastasios vorbește, după cum se vede, despre ceea ce credeau pescarii la vremea aceea, din observațiile lor. Și nu putem să-i reproșăm că nu are o cunoaștere științifică avansată, atâta timp cât, pe de-o parte, el nu se ocupa cu așa ceva, iar, pe de altă parte, lumea nu cunoștea mai mult la vremea respectivă despre astfel de subiecte. Cert e că tipul de reproducere al peștilor e diferit de al mamiferelor și nu presupune relațiile trupești. Și, indiferent de avansul nostru în cunoașterea de tip științific (în care, însă, și astăzi, există foarte multe lacune și multe semne de îndoială), paralela cu viața duhovnicească și comentariul alegoric al Sfântului, pătrunderea în adâncul semnificației și simbolurilor Genezei sunt absolut uluitoare și pline de toată înțelepciunea și evlavia ortodoxă.

[11] Fapt. Ap. 8, 13-23.

[12] In. 8, 44.

[13] Cf. Fac. 1, 2.

[14] Cf. Ps. 21, 7.

[15] Cf. Num. 21, 9.

[16] Cf. Fac. 49, 9; Num. 24, 9; Dt. 33, 22.

[17] Cf. Is. 11, 1.

[18] Cf. Ps. 103, 24.