Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [77]
Traduceri patristice
vol. 6
*
Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș
*
Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei (sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)
V. Cartea a cincea a Exaimeronului
Aceasta este cartea a cincea a aceluiași autor. Este despre ziua a cincea din creația cea-de-șase-zile
VI. 1. Dar să ne întoarcem atenția către zisa Sfântului Moisis care stă înaintea noastră și rezumă cercetarea noastră: „Și a zis Dumnezeu: «Să scoată apele târâtoare [cu] sufletele vii și păsări zburând peste pământ spre tăria cerului!». Și a fost așa”[1].
Dumnezeu așază reptilele/ târâtoarele – adică peștii – înaintea păsărilor. Prin aceasta, El ne învață pe noi că din târâtoare – care sunt sufletele ce sunt în țărână și sunt ocupate cu pământul și cu lucrurile de pe pământ – se ridică păsările cerești, care zboară deasupra pământului către tăria cerului. Iar aceste păsări arată, prin asemănarea lor cu Îngerii, felul de a viețui duhovnicește pe pământ. Ca aceștia a fost acel înaripat care a zburat tocmai până la al treilea cer[2] și care zice: „cetățenia noastră este în ceruri”[3]. Și: „Faceți-vă imitatori ai mei, precum și eu al lui Hristos”[4].
Dar cum pot peștii înotători să fie numiți târâtoare? Căci a se târî se spune în mod propriu pentru cele care se târăsc și alunecă pe pământ, precum șarpele[5]. Astfel, este clar că aceste cuvinte tainice despre animale fac trimitere la oameni. De aceea, când Dumnezeu i-a dăruit putere lui Adam, Dumnezeu a așezat peștii înaintea turmelor și a altor făpturi. El zice: „Și stăpâniți peștii mării”. Și apoi zice: „și păsările cerului și toate dobitoacele și tot pământul și toate târâtoarele care se târăsc pe pământ!”[6]. Și aceasta pentru că al doilea Adam[7], Hristos, prin pescarii Săi[8], a fost Domn și Împărat peste toți aceștia: adică peste neamurile zăcând în abisurile neștiinței, în întuneric și în umbra morții[9]. Împăratul tuturor celor din apele Botezului a fost și Căpetenia acestora.
2. „Și a făcut Dumnezeu chitii cei mari/ chiții cei mari și tot sufletul vietăților târâtoare, pe care le-a[u] scos apele, după felurile lor, și toată pasărea zburătoare după felul [ei]. Și a văzut Dumnezeu că [sunt] bune. Și le-a binecuvântat pe ele Dumnezeu, zicându-le: «Creșteți și vă înmulțiți și umpleți apele din mări și păsările să se înmulțească deasupra pământului!»”[10].
El poruncește ca Apostolii, trimișii lui Dumnezeu, să devină chiți mari și să agite apa mării. Așa s-a întâmplat cu Ionas, prin chit[11]. Ei trebuie să fie precum caii, împroșcând apa lumii, despre care Amvacum a fost vestit[12]. Și, ca și cum ar fi fost chiți, ei trebuie să înghită povestirea profetică despre cei care urăsc atât pocăința păcătoșilor, cât și grabnica iertare a lor[13] (pentru că nu se acceptă ca cineva să se schimbe și să fie iertat pe dată, doar dacă Dumnezeu îl împinge pe acela în căderi dureroase). Și ei trebuie să îl scuipe iarăși afară[14], dar nu rigid ca înainte: mai degrabă, acela este acum delicat, compătimitor și blând. A învățat să fie astfel după Cruce [după ce S-a răstignit Hristos], pe care L-a preînchipuit Ionas, [precum] și cele trei zile de îngropare. Și arată că Cel care a suferit acestea a mijlocit chiar și pentru cei care L-au răstignit și L-au rănit[15].
Cântarea tinerilor ni-i arată chiar pe acești chiți care cinstesc pe Dumnezeu. Cântarea lor spune: „Binecuvântați chiți și toate care se mișcă în ape pe Domnul!”[16], voi care vedeți pe cei păcătoși primind vestirea și schimbându-se pe dată[17].
[1] Fac. 1, 20.
[2] Cf. II Cor. 12, 2.
[3] Filip. 3, 20.
[4] I Cor. 11, 1.
[5] Cf. Fac. 3, 14; 49, 17.
[6] Fac. 1, 28.
[7] Cf. I Cor. 15: 45, 47.
[8] Cf. Mt. 4, 19; Mc. 1, 17.
[9] Cf. Ps. 87, 7; Is. 8, 23 – 9, 1; Mt. 4, 15-16.
[10] Fac. 1, 21-22.
[11] Cf. Ionas, 1, 4 – 2, 1.
[12] Amv. 3, 15: „Și ai pus întru mare caii Tăi, [ei] tulburând apă multă”.
[13] Cf. Ionas, 3, 5 – 4, 1.
[14] Idem. 2, 11 (2, 10).
[15] Cf. Lc. 23, 33-34; Rom. 8, 26.
[16] Dan. 3, 79.
[17] Cf. In. 3, 1-8.