Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [78]
Traduceri patristice
vol. 6
*
Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș
*
Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei (sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)
V. Cartea a cincea a Exaimeronului
Aceasta este cartea a cincea a aceluiași autor. Este despre ziua a cincea din creația cea-de-șase-zile
3. Dar unul dintre vechii exegeți/ tâlcuitori, când a ajuns la acest fragment, s-a întrebat de ce Dumnezeu a dat această poruncă altora și le-a cerut lor să înmulțească păsările[1]. Dumnezeu nu a vorbit direct cu păsările, așa cum făcuse cu peștii.
Același tâlcuitor, care s-a întrebat despre acestea, a propus următoarea interpretare: trebuie să înțelegem din acest pasaj că Sfinții Îngeri au fost trimiși de Dumnezeu ca veghetori atenți, care să se îngrijească și să-i lumineze pe cei botezați, mai cu seamă pe cei care, prin virtuțile lor, se făceau păsări. Acestor Îngeri Dumnezeu le-a adresat porunca Sa. Le-a poruncit lor să înmulțească păsările: pe cei care contemplă și trec prin locuri cerești.
Domnul Însuși adeverește această cugetare prin învățătura Sa că Îngerii sunt păzitorii celor ce cred în El. El le spune unor necredincioși: „Vedeți să nu disprețuiți pe vreunul dintre aceștia mici! Căci vă spun vouă, că Îngerii lor, în ceruri, văd întotdeauna fața Tatălui Meu, Care este în ceruri”[2].
4. Cunoaște, așadar, că Dumnezeu nu binecuvântează nimic în cele șase zile ale creației, cu excepția bărbatului și a femeii[3] și a celor care se nășteau din apă[4]. Astfel încât, chiar de la început, când s-au ivit, s-a împlinit profeția care zice: „Glasul Domnului este peste ape”[5], care au fost binecuvântate de El înaintea tuturor celorlalte. Și astfel până astăzi și până la sfârșitul vremurilor[6], apele nasc suflete fără însămânțare – sufletele multor pești, ale câtorva păsări, cârstei și alte păsări din care Israil s-a hrănit odinioară[7].
Și, poate, deoarece numărul păsărilor avea să fie foarte mic – vorbesc despre Drepți – Dumnezeu arată grijă pentru ele. Astfel încât El a dat această poruncă Sfinților Săi Îngeri, veghetorii asupra creației pământești: „păsările să se înmulțească deasupra pământului”[8]; păsări care sunt născute din apă – sau, mai degrabă, renăscute – și fug de mirosul păcatului care este acolo. Păsări care zboară spre cer, departe de apele mereu schimbătoare, întunecoase și furtunoase ale vieții[9]. Păsări care trec prin văzduh către apele cele de sus, care sunt nemișcătoare, transparente/ luminoase, calme și nezdruncinate/ neclintite.
Acolo Soarele dreptății este așezat[10], iar Mireasa Lui, pururea-luminata Lună, se odihnește. Stelele raționale, cu lumina lor cerească, luminează și conduc pământul locuit. Iar apa duhovnicească cea mai presus de ceruri laudă neîncetat numele Domnului[11].
[1] Cf. Fac. 1, 22.
[2] Mt. 18, 10.
[3] Cf. Fac. 1, 28.
[4] Cf. Fac. 1, 22.
[5] Ps. 28, 3.
[6] Cf. Mt. 28, 20.
[7] Cf. Ieș. 16, 13; Num. 11, 31-32; Ps. 104, 40; Înțel. lui Sal. 16, 2; 19, 12.
[8] Fac. 1, 22.
[9] Cf. Ps. 17, 12.
[10] Cf. Mal. 3, 20 (4, 2).
[11] Ps. 48, 4-5.