Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [80]
Traduceri patristice
vol. 6
*
Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș
*
Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei (sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)
V. Cartea a șasea a Exaimeronului
Aceasta este cartea a șasea a aceluiași autor. Este despre ziua a șasea din creația cea-de-șase-zile
I. 1. Unii trec cărările abisului în mici corăbii. Și părăsind portul liniștit pentru căile mării, intră în a cincea și apoi în a șasea zi [a călătoriei] cu o adiere de vânt blândă și plăcută. Valurile care lovesc pupa nu îi îngrijorează, căci sunt vesele și folositoare. Acum, încă în curgerea și tălăzuirea valurilor [fiind], când duc la capăt mersul rapid al corabiei, cercetează adâncurile apelor cu greutăți mari de plumb. Zi după zi, [trecând] de la [adâncimi] neatinse și necercetate, către ape mai line și mai puțin adânci, nădăjduiesc să ajungă în sfârșit la liman.
Deja corabia cea mică a acestui comentariu a călătorit repede cinci zile. Dar acum întâlnește valuri mai înalte și abisurile unor mări mai adânci, care sunt cu adevărat întunecate și dincolo de înțelegere.
2. De aceea, cu rugăciuni mai fierbinți și mai dese, trebuie să-L deșteptăm pe Acela din corabia noastră care nu doarme niciodată. Pe perna minții noastre, pe care o conduce, Dumnezeu Cuvântul Se odihnește[1]. Trebuie să apuce coarnele [plugului] limbii noastre și al voinței noastre – ca pe două vâsle ale corabiei sufletului nostru – și să certe duhurile și cugetele vrăjmașe[2]! Trebuie să lumineze cu lumina Sa abisurile întunecate ale apelor care zac înaintea noastră, astfel încât noi, insuflați dumnezeiește, să vedem limpede și să tâlcuim cele ce urmează.
Dumnezeu a făcut toate întru desăvârșită și necuprinsă înțelepciune[3]. Atunci de ce, când a creat lumina în ziua dintâi, nu a creat îndată, odată cu ea, toate corpurile luminii, cum ar fi stelele? Dar nu, El a lăsat corpurile luminii și s-a întors la ape și a făcut din ele tăria cerului[4]. Și după ce a așezat cerul [acesta] la locul său, nici atunci nu a rânduit stelele pe el și nu l-a desăvârșit. Nu, ci El l-a lăsat făcut pe jumătate.
În a treia zi, Dumnezeu S-a întors iarăși la ape. A adunat împreună apele și le-a despărțit pe ele de uscat[5]. Dar, din nou, nu a dus aceasta la desăvârșire. Căci El nu le-a umplut pe ele cu cele născute în ape și din ape: pești, balene și păsări. Dumnezeu a lăsat apele pe jumătate făcute și nefertile și S-a întors către uscat/ pământ. Dumnezeu a zis: „Să răsară pământul buruiană de iarbă […] și pom roditor”[6].
Și săvârșind aceasta, de ce nu a făcut El pe dată ființele vii care să se nască din pământ, atât dobitoacele, cât și târâtoarele? În schimb, Și-a lăsat creația din pământ pe jumătate făcută și S-a întors iarăși către cer. Și, în a patra zi, Dumnezeu a făcut stelele și pe cei doi luminători[7].
De aici S-a întors din nou către ape. Și, în ziua a cincea, Dumnezeu a sfârșit crearea peștilor și a păsărilor din ape[8]. Apoi, în fine, în a șasea zi, S-a întors către pământ și a adus la desăvârșire făpturile din el: dobitoacele, șerpii și fiarele – și făptura umană[9].
[1] Cf. Mc. 4, 38.
[2] Cf. Mt. 8, 26; Mc. 4, 39; Lc. 8, 24.
[3] Cf. Iov 8, 3; Înțel. lui Sal. 9, 1; Amos 5, 8.
[4] Cf. Fac. 1, 7.
[5] Cf. Fac. 1, 9.
[6] Fac. 1, 11.
[7] Cf. Fac. 1, 16.
[8] Cf. Fac. 1, 20.
[9] Cf. 1, 24-27.