Predică la Duminica a 32-a după Cincizecime [2024]
Iubiții mei[1],
ne naștem într-o lume a noastră, care are limitările ei și toată viața ne deschidem spre lumea largă, spre întreaga creație a lui Dumnezeu. Pentru că fiecare pornim de acolo de unde ne naștem, de la familia noastră, de la satul sau orașul nostru, de la puținul vieții noastre spre tot ceea ce înseamnă existență. Și a trăi înseamnă a cunoaște, a cunoaște tot mai mult și, în primul rând, a ne cunoaște pe noi înșine. Și fiecare cunoaștem pe măsura datelor personale cu care ne naștem și a educației și a sprijinului pentru viața noastră.
Dacă ești mic de statură, nu știi cum e să fii înalt, iar dacă ești sărac, nu știi cum e să fii bogat. Dacă te-ai născut cu un handicap, tu privești viața întreaga prin situația ta aparte, și nu știi cum e să alergi și să te bucuri de viață din plin. Pentru că handicapul tău te trage înapoi, te face dependent de cineva anume.
De aceea, fiecare lucru contează în viața noastră. Contează sănătatea noastră, contează familia pe care o avem, contează educația pe care o primim, contează prietenii pe care începem să îi avem, contează ce aspirații avem în viața noastră. Dacă simțim de mici să învățăm limbi străine, să facem anumite sporturi, să avem anumite îndeletniciri, ele ne împlinesc. Dar dacă învățătura și viața socială sunt un chin pentru noi, viața noastră nu are bucurii reale. Pentru că ne închidem tot mai mult în noi înșine, stăm numai pe telefon sau pe computer, nu știm să ne facem prieteni, relații, cunoscuți, iar societatea ne înspăimântă. Și ne înspăimântă, pentru că nu știm cum să trăim alături de alții.
Mă bucur când întâlnesc copii curajoși, vorbitori, bucuroși de mici. Pentru că e semnul real că se ocupă cineva de ei, că îi educă în mod real și că îi introduce tot mai mult în viața socială. Dacă vorbești cu un copil ca și cu un adult, dacă vorbești la modul serios cu el, acesta va fi responsabil de mic. Se va bucura și va vorbi și va lucra ca un matur, deși el nu e matur. Dar asta îl ajută să aibă încredere în el însuși și să nu îi fie frică de necunoscut, de nou, de întâlnirea cu alții.
Când ieșim din casa noastră spre alții pentru prima oară, începem să înțelegem diferențele dintre ei și noi. Ei vor vorbi, vor privi, vor mânca, se vor juca altfel decât noi, deși vom observa că unele lucruri sunt comune la ei și la noi. De la jocurile copilăriei noastre vom trece repede la întâlnirile romantice și la cele de familie și la cele instituționale. Dar toate întâlnirile reale ale vieții noastre le pregătim de când suntem copii. Pentru că, dacă suntem serioși cu tot ceea ce există și ne vom raporta cu toată inima și la om și la masă și la iarbă și la păsări, relațiile noastre pe viitor vor fi împlinitoare, vor fi pline de bucurie, pentru că raportarea noastră la întreaga existență e firească, e după cum simțim în inima noastră.
Când eram copil mă bucuram să contemplu tot ceea ce există. Să privesc îndelung, să fiu atent la oameni, la case, la lucruri, la animale, la gâze, la păsări, la orice mișcare a vântului, la orice eveniment din viața mea. Nu aveam gândul să fărâm ceva, să iau ceva de la alții, ci numai să înțeleg toate lucrurile din jurul meu. Și bucuria înțelegerii a fost și a rămas marea mea împlinire, pentru că a călători înseamnă a înțelege și a te înțelege, a te bucura de tot ceea ce vezi.
Indiferența față de lucruri și oameni, indiferența față de detalii, te arată un om indiferent față de tine, față de viața ta interioară. Te poți grăbi să ajungi la locul de muncă, te poți grăbi la muncă pentru ca să îți termini treaba, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să vezi nimic în jurul tău și în oamenii cu care stai de vorbă sau pe lângă care treci. Pentru că a ajunge acolo sau a fi acolo unde muncești înseamnă a fi împreună cu mulți oameni și fiecare are nevoie de tine într-un anume fel și tu de ei toți. Pentru că toți îți pot vorbi despre tine într-un anume fel. Despre nevoile, așteptările, cunoașterea ta.
Ζακχαῖος [Zacheos][Lc. 19, 2, BYZ] înseamnă cel curat, cel nevinovat[2]. Și În Evanghelia de azi [Lc. 19, 1-10] avem convertirea sa cea dumnezeiască, a Sfântului Apostol și Episcop Zacheos al Chesariei, cel pomenit pe 20 aprilie[3]. Unde îl vedem mic de statură și urcat în sicomorea pentru ca să Îl vadă pe El [Lc. 19, 3-4, BYZ]. Pentru că trebuie să îți învingi handicapul tău sau propria ta limitare, pentru ca să Îl întâlnești pe Dumnezeu.
Părintele Damaschinos Grigoriatul, din Muntele Athos, grec de neam, a cunoscut Patericul românesc în 1977, pentru că această carte a ajuns și la Mănăstirea sa. Și Starețul său i-a spus că această carte conține date despre Sfinții României. Și atunci, de la Dumnezeu, el a simțit o mare râvnă pentru a învăța limba română, pentru ca să cunoască viețile Sfinților lui Dumnezeu din România[4]. Și astfel a ajuns să traducă din română în greacă și să vorbească limba română, pentru că a vrut să-i cunoască pe Sfinții lui Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu ne ajută să ne depășim limitele, să învățăm foarte multe lucruri folositoare nouă și altora, dacă ne încredem în El și dacă ne nevoim spre cunoaștere.
Sfântul Zacheos, în viața lui veche, când nu Îl cunoscuse pe Dumnezeu, era cel dintâi vameș [ἀρχιτελώνης] și era bogat [ἦν πλούσιος] [Lc. 19. 2, BYZ]. Lucra pentru romani, pentru asupritorii lui Israil, și era bogat, pentru că lua foloase necuvenite de la alții. Însă, cu toată corupția lui interioară, cu toată ura conaționalilor săi, cu tot disprețul pentru statura lui mică, Sfântul Zacheos a ieșit afară din casă, a ieșit pe stradă, s-a urcat într-un pom, numai ca să Îl vadă pe Domnul. N-a stat ca noi cu onlineul în telefon, necăutând niciodată lucruri folositoare pentru mântuirea noastră. El s-a zbătut pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu. Și-a învins toate fricile și toate râsetele la adresa sa.
De aceea, când Domnul a ajuns la pomul lui Zacheos, când a ajuns sub el, i-a spus: „Zachee [Ζακχαῖε], cel care te-ai grăbit [σπεύσας], coboară [κατάβηθι]! Căci astăzi în casa ta Îmi este de trebuință Mie să rămân [σήμερον γὰρ ἐν τῷ οἴκῳ σου δεῖ Με μεῖναι]” [Lc. 19, 5, BYZ]. S-a grăbit să Îl vadă și s-a grăbit bine. Că viața trece repede, prea repede, și trebuie să începi viața cu Dumnezeu tot mai devreme, pentru ca să te întărești tot mai mult în viața cu Dumnezeu.
Și, iată, că Dumnezeu nu Se uită în primul rând la funcția ta, nici la păcatele tale, nici la statura ta, nici la handicapul tău, ci se uită la ceea ce vrei să faci cu tine însuți! El Se uită la ceea ce vrei să faci de acum încolo cu tine însuți. De aceea, El intră și rămâne cu Zacheos în casa lui, pentru că această casă devine casa lui Dumnezeu. Și o casă devine casa lui Dumnezeu când toți cei din casă devin slujitorii Lui.
Ce au făcut vecinii, alții, toți gură cască, care L-au văzut pe Domnul intrând la cel păcătos? Toți cârteau [πάντες διεγόγγυζον] [Lc. 19, 7, BYZ]! Îl vorbeau de rău pe Dumnezeu. Și Îl vorbeau de rău, pentru că El „nu ar fi știut” că Zacheos e păcătos [Ibidem]. Dar El știa mai mult decât toți că e păcătos, dar îi știa și pe ei că sunt păcătoși. Numai că El a intrat și a rămas cu un păcătos care n-a mai vrut să fie păcătos, adică a intrat la cel care a renunțat la viața păcătoasă. Și Dumnezeu intră în cel care se pocăiește și rămâne în el prin slava Lui, pentru că cel care se pocăiește se alipește cu totul de Dumnezeu.
Pentru că a te pocăi înseamnă a recunoaște că ești mort și ai nevoie de mila și iertarea Lui ca să învii. A te pocăi înseamnă a-L căuta pe El mereu, strigând către El neîncetat. Și când El vede inima ta, atunci te dă jos din pomul părerii de sine, te face să te întorci acasă, la inima ta și acolo rămâne cu tine, pentru că te iartă de toate cele pentru care tu te pocăiești.
Dacă vrei să știi cum arată Sfânta Scriptură și Sfinții Părinți și cultul și istoria Bisericii, atunci te apuci și înveți limba greacă, limba latină, limba ebraică, limba rusă, limba engleză, limba franceză, limba germană. Dacă vrei să știi cum arată pocăința, atunci te pocăiești pentru toate păcatele tale neîncetat. Dacă vrei să mănânci bine, ca părinții și bunicii tăi, atunci faci agricultură și gospodărie ca ei. Dacă vrei să ai o familie binecuvântată de Dumnezeu, atunci îți alegi o soție care să tragă la același jug cu tine, adică acela al evlaviei și al muncii continue.
Dacă vrei, poți. Și poți, pentru că Dumnezeu te întărește. El te ajută să faci lucruri peste puterea și imaginația ta, numai să fii serios zilnic, să muncești susținut, să îți urmărești scopurile cele bune în viață.
Sfântul Zacheos a făgăduit să își împartă averile pe jumătate și să dea împătrit [τετραπλοῦν] celui pe care l-a stors de bani [Lc. 19, 8, BYZ]. A făgăduit și s-a ținut de cuvânt! Tocmai de aceea, Cunoscătorul a toate, ca și când lucrul s-ar fi împlinit deja, a spus: „Astăzi s-a făcut mântuirea casei acesteia [Σήμερον σωτηρία τῷ οἴκῳ τούτῳ ἐγένετο]!” [Lc. 19, 9, BYZ]. Pentru că mântuirea începe de când omul începe să se pocăiască, de când el începe să se schimbe interior.
Cuvintele se pot spune în multe feluri…Dar când omul duhovnicesc e de față și vede pocăința ta reală, el vede dincolo de cuvintele tale. Cu atât mai mult Însuși Domnul, văzând pocăința sa, a văzut cuvintele lui cele adevărate, cele mântuitoare, pentru că erau spuse din altă inimă: din inima care s-a umplut de mila și de iertarea lui Dumnezeu.
Și când omul se schimbă, se schimbă și cuvintele, cât și faptele lui! El vorbește acum din inimă, pentru că începe să trăiască o nouă viață, o viață luminată de Dumnezeu întru toate. Și marile schimbări ale lui Dumnezeu din viața noastră sunt marile și minunatele Lui luminări din viața noastră. Pentru că El e învață neîncetat, pe fiecare zi, ce să facem pentru a ne mântui și a ne sfinți viața noastră.
Așadar, iubiții mei, dacă vrem să ne pocăim cu adevărat, nu mai contează cine e Duhovnicul nostru, nu mai contează ce ne place și ce nu ne place în Biserica unde venim la Slujbă, ci venim și ne mântuim. Pentru că noi nu venim la Biserică pentru cineva anume, ci pentru El, pentru Dumnezeul mântuirii noastre, pentru ca să fim cu El pentru veșnicie. Și nu ne mai e rușine de oameni, de ce spun oamenii despre noi, ci noi venim și ne pocăim. Pentru că, dacă te uiți la ce spun oamenii despre tine, la cum te bârfesc, nu mai faci nimic în viață. Dar dacă Dumnezeu te cheamă la El și vrea să fie cu tine și să rămână în tine, atunci vii și te spovedești la Duhovnicul tău, vii în Biserica Lui neîncetat, pentru că tu crești în relația cu El și nu în relație cu vorbirea de rău a lumii.
Să ne vedem de scopurile bune ale vieții noastre! Să avem scopuri bune, pe cele ale mântuirii noastre! Pentru că împlinirea noastră constă tocmai în relația de iubire cu Dumnezeu și cu oamenii, în viața curată și sfântă. Amin!
[1] Începută la 7. 25, în zi de luni, pe 15 ianuarie 2024. Cer înnorat, – 3 grade, vânt de 10 km/ h.
[2] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Zacchaeus.
[3] Cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/2721/sxsaintinfo.aspx.
[4] Cf. https://www.youtube.com/watch?v=CpKuOqO_oaU, min. 1-2.