A doua rugăciune de exorcizare a Botezului. Comentariu teologic
Dumnezeul nostru este Cel sfânt [ὁ ἅγιος], Cel înfricoșător [ὁ φοβερὸς] și slăvit [ἔνδοξος][1] de întreaga făptură. Și El este în toate lucrurile [ἐπὶ πᾶσι τοῖς ἔργοις] prin slava Lui cea veșnică și întru tăria Sa El este de necuprins [ἀκατάληπτος] și de nepătruns [ἀνεξιχνίαστος] de întreaga făptură rațională. Și Dumnezeu a rânduit mai înainte diavolului pedeapsa chinului celui veșnic pentru împotrivirea sa continuă. Iar chinul cel veșnic e Iadul și el e o pedeapsă pentru păcatele demonilor și ale oamenilor.
Și Dumnezeu îi poruncește diavolului prin noi, nevrednicii Săi robi, cât și la toată puterea cea împreună lucrătoare cu el, adică demonilor lui, să se îndepărteze de cel care vine să se boteze. Pentru că acesta va fi nou pecetluit în numele Domnului nostru Iisus Hristos [νεωστὶ σφραγισθέντος ἐπ’ ὀνόματι τοῦ Κυρίου ἡμῶν Ἰησοῦ Χριστοῦ], adevăratul nostru Dumnezeu [τοῦ ἀληθινοῦ Θεοῦ ἡμῶν]. Căci el va fi uns cu Sfântul și Marele Mir după ce va fi botezat în numele Dumnezeului nostru treimic.
Și Episcopul sau Preotul îl jură pe diavolul cu puterea Domnului nostru Iisus Hristos. Îl jură pe diavolul, care este cu totul rău [παμπόνηρον] și necurat [ἀκάθαρτον] și spurcat [μιαρὸν] și urât [ἐβδελυγμένον] și străin [ἀλλότριον] de voia lui Dumnezeu. El este un duh plin de patimi și de urâțenie. Însă puterea lui Hristos Dumnezeu e absolută, pentru că El are toată puterea [πᾶσαν ἐξουσίαν] în cer și pe pământ.
De aceea, îi amintim diavolului de Domnul, de Cel care a zis demonului celui surd și mut, să iasă din om și să nu mai intre întru el. Pentru că Domnul trebuie să locuiască în robii Săi și nu demonii. Și diavolul e somat să plece din om, pentru că trebuie să își cunoască, să își recunoască puterea lui cea deșartă. Căci el nu a avut putere nici peste porci, ci Domnul i-a poruncit lui să intre în porci, după cererea lui. Și când a intrat în ei, demonii și-au arătat toată răutatea lor.
Diavolului i se cere să se teamă de Dumnezeu, cu a Cărui poruncă pământul s-a întărit peste ape. Căci El a zidit cerul și le-a pus munților hotar și văilor măsură. El a pus nisipul hotar mării și în apa foarte cale sigură [τρίβον ἀσφαλῆ]. Iar calea cea sigură, în marea cea adâncă a acestei vieți, e voia Lui cea sfântă. Cea care ne mântuie pe noi.
Dumnezeu Se atinge de munți și ei fumegă. Pentru că El aprinde în noi slava Lui cea veșnică. El Se îmbracă cu lumina ca și cu un veșmânt, cu lumina Sa cea veșnică, pentru că ea este slava Lui cea ființială, proprie. El a întins cerul ca un cort și a acoperit cu ape înălțimile sale. Dumnezeu a temeluit pământul pe siguranța sa și de aceea nu se va clătina întru veacul veacului. Căci El, Dumnezeul nostru, cheamă apa mării și o varsă pe ea pe fața a tot pământul.
Și diavolul trebuie să iasă și să se îndepărteze de cel care se pregătește spre sfânta luminare [τὸ ἅγιον φώτισμα], care e Botezul nostru sacramental. Pentru că Dumnezeiescul Botez ne umple de slava Lui cea veșnică, de cea care ne curățește, ne luminează și ne sfințește pe noi.
Diavolul este jurat cu Patima cea mântuitoare a Domnului nostru Iisus Hristos [κατὰ τοῦ σωτηριώδους Πάθους τοῦ Κυρίου ἡμῶν Ἰησοῦ Χριστοῦ] și cu cinstitul Lui Trup și Sânge și cu venirea Sa cea înfricoșătoare, când va veni să judece întreaga lume. Căci El va veni și nu va zăbovi, nu va întârzia, pentru că vine să judece tot pământul, iar pe diavolul și pe demonii dimpreună cu el vine să îi chinuie întru gheena focului [εἰς τὴν γέενναν τοῦ πυρός]. Iadul este întunericul cel mai din afară [τὸ σκότος τὸ ἐξώτερον], în care vor fi aruncați Satanas și toți demonii. Și în Iad este viermele cel neadormit [ὁ σκώληξ ὁ ἀκοίμητος] și focul cel nestins [τὸ πῦρ οὐ σβέννυται], care îi va chinui pe cei din el.
Ecfonisul e triadologic și el mărturisește că puterea este a lui Hristos, a Tatălui și a Duhului Sfânt, a Dumnezeului nostru treimic, acum și pururea și întru vecii vecilor[2].
[1] Textul în limba greacă pe care îl folosesc: https://glt.goarch.org/texts/Euch/Baptism.html.
[2] Terminat la 18. 46, în zi de vineri, pe 12 ianuarie 2024.