A patra rugăciune de exorcizare a Botezului. Comentariu teologic
Ultima rugăciune de exorcizare a Botezului[1] e numită rugăciune în textul grecesc și nu rugăciune de exorcizare ca cele trei de până acum, deși e tot o rugăciune de exorcizare. Și în ea, Domnul este Stăpânul nostru, Cel care este de-a pururea și Care l-a făcut pe om după chipul [κατ’ εἰκόνα] și asemănarea [ὁμοίωσιν] Sa. Și Dumnezeu i-a dat omului puterea vieții celei veșnice [ἐξουσίαν ζωῆς αἰωνίου], pentru că l-a umplut de slava Lui atunci când l-a creat.
Însă, după ce l-a creat, omul a căzut prin păcat [διὰ τῆς ἁμαρτίας], dar El nu l-a trecut cu vederea. Pentru că a iconomisit, a lucrat, prin înomenirea [διὰ τῆς ἐνανθρωπήσεως] Hristosului Său, mântuirea lumii [τὴν σωτηρίαν τοῦ κόσμου]. De aceea, pentru că Domnul ne-a mântuit pe toți prin iconomia mântuirii Sale, El Însuși pe zidirea Lui aceasta, care vine spre Botez, o răscumpără din robia vrăjmașului [ἐκ τῆς δουλείας τοῦ ἐχθροῦ], a lui Satanas, primind-o întru Împărăția Sa cea cerească. Dar primirea celui care se botează în Împărăție nu înseamnă luarea lui la cer, ci umplerea lui de slava cea veșnică a lui Dumnezeu. Pentru că omul poate trăi pe pământ ca în cer, dacă e plin de slava lui Dumnezeu.
Prin Botez, Dumnezeu ne deschide nouă ochii minții [τοὺς ὀφθαλμοὺς τῆς διανοίας] noastre, pentru ca mintea noastră să se facă văzătoare de Dumnezeu. Și El ne deschide ochii minții prin slava Lui cea veșnică, pe care ne-o dăruie nouă în Botez. Și, prin slava Lui, ne strălucește nouă lumina Evangheliei [τὸν φωτισμὸν τοῦ Εὐαγγελίου] Sale. Pentru că Evanghelia Lui e plină de lumină dumnezeiască și de înțelegeri dumnezeiești, e plină de teologie mântuitoare. Și numai prin luminarea lui Dumnezeu, noi înțelegem cuvintele lui Dumnezeu din Scriptură și din Viețile Sfinților Lui. Și avem nevoie de această lumină luminătoare pentru noi, pentru că ea ne învață pe cele ale mântuirii noastre.
Și de acum, de la Botez, Domnul împreună-înjugă cu viața celui botezat un Înger de lumină [Ἄγγελον φωτεινόν], adică i-l dăruie pe Îngerul său păzitor, pentru ca acesta să-l izbăvească pe el din toată uneltirea celui potrivnic [ἀπὸ πάσης ἐπιβουλῆς τοῦ ἀντικειμένου], de întâmpinarea celui rău [ἀπὸ συναντήματος πονηροῦ], de demonul cel de la amiază [ἀπὸ δαιμονίου μεσημβρινοῦ], cel care ne aduce visare păcătoasă și somnolență, de nălucirile cele rele [ἀπὸ φαντασμάτων πονηρῶν]. Pentru că orice venire și lucrare a demonilor în viața noastră este rea, este spre aruncarea noastră în păcate.
Și după ce Episcopul sau Preotul suflă asupra lui și la gură și la piept, el continuă rugăciunea, cerându-I Domnului să depărteze de la cel care se botează pe tot duhul cel rău și necurat, pe cel ascuns și cuibărit în inima lui. Pentru că demonii au locuit în om până la Botez, iar Botezul înseamnă alungarea lor din cel botezat. Și, pe mai departe, rugăciunea ne vorbește despre demonii cei ascunși în om, cei care s-au cuibărit în inima lui. Pentru că aceștia sunt duhul înșelării [πνεῦμα πλάνης], duhul răutății [πνεῦμα πονηρίας], duhul slujirii idolești [πνεῦμα εἰδωλολατρίας] și a toată lăcomia [καὶ πάσης πλεονεξίας], duhul minciunii și a toată necurăția [πνεῦμα ψεύδους καὶ πάσης ἀκαθαρσίας]. Iar toți demonii, care ne învață pe noi toate patimile inventate de către ei, lucrează după învățătura Diavolului [κατὰ τὴν διδασκαλίαν τοῦ Διαβόλου]. Adică după învățătura care e potrivnică lui Dumnezeu.
Și dacă El îl scoate pe cel botezat din starea de luptă, de beligeranță cu Dumnezeu, îl face prin Botez oaie rațională [πρόβατον λογικὸν] a Sa, adică un om ascultător de Dumnezeu, care Îl ascultă pe El pe măsura la cât înțelege din voia Lui cea sfântă. Pentru că Biserica Lui e turma cea sfântă a lui Hristos [τῆς ἁγίας ποίμνης τοῦ Χριστοῦ], care ascultă de El, pentru că Îl iubește și înțelege voia Lui. Fiecare, prin Botez, devine mădular cinstit al Bisericii [μέλος τίμιον τῆς Ἐκκλησίας] lui Dumnezeu, plin de curăția și de cinstea primită de la Dumnezeu. Pentru că fiecare în parte e făcut vas sfințit [σκεῦος ἠγιασμένον] al lui Dumnezeu, fiu al luminii [υἱόν φωτὸς] și moștenitor al Împărăției [κληρονόμον τῆς Βασιλείας] Sale. Suntem vasele Lui, cele sfințite de slava Lui, suntem fiii luminii Sale, pentru că prin lumina Lui ne-am îndumnezeit și ne îndumnezeim continuu și suntem moștenitori ai Împărăției Sale, pentru că suntem fiii lui Dumnezeu.
Dar ca să moștenim Împărăția Lui, noi trebuie ca după poruncile Sale să trăim și să păzim pecetea nestricată [τὴν σφραγῖδα ἄθραυστον] a slavei Sale, păstrând veșmântul curăției duhovnicești neîntinat [ἀμόλυντον]. Căci dobândim astfel fericirea cea preafericită a Sfinților din Împărăția lui Dumnezeu.
Iar ecfonisul, în cele din urmă, ne spune că Tatăl este binecuvântat de către noi împreună cu Fiul Său, și dimpreună și cu Atotsfântul și bunul și de viață făcătorul Său Duh, acum și pururea și întru vecii vecilor, pentru că de la Dumnezeu ne vine harul și îndurările și toată iubirea de oameni a Sa.
[1] Folosesc textul de aici: https://glt.goarch.org/texts/Euch/Baptism.html.